Nunta

Pe Dana am cunoscut-o candva in aprilie 2001 cand am semnat "certificatul de casatorie" cu Integra. Nu-mi amintesc cu exactitate prima intalnire cu ea; stiu doar ca de la inceput mi-a lasat impresia unei persoane pline de viata, saritoare si sufletiste. In scurt timp am aflat ca avea sa fie si colega mea de birou; chiar mai mult de atat, mi-a fost si mentor in slujba de ofiter de credit pe care am practicat-o 4 ani de zile, cot la cot.
Au fost 6 ani in care am fost colege, prietene, ne-am impartasit vise si sperante, suparari, ne-am sfatuit una pe alta, ne-am mai si certat de cateva ori si toate astea cred eu ca ne-au apropiat din zi in zi tot mai mult.
Sambata a fost marea zi a Danei. Ziua pe care probabil orice fata o viseaza, ziua in care ea e cea mai frumoasa, e in centrul atentiei si mai mult decat atat, ziua in care printul pe cal alb opreste in dreptul ei, o salta pe sa si-si continua drumul in doi.
Dupa luni intregi de planuri, vise, discutii, la care imi place mie sa cred ca am participat activ, a sosit si sambata nuntii. O zi de 24 de ore cu adevarat, atat pentru mine cat si pentru Dana si Calin, mirele ei.
Pentru mine sambata a inceput inainte de ora 8, ora la care Corina, sora mea si Filip, cumnatul meu au pornit-o spre sala pentru a o impodobi. Cutii peste cutii, pline cu instalatii de beculete, voaluri, boluri si fundite din organza mi-au eliberat camera si au luat drumul restaurantului in care avea sa se desfasoare petrecerea.
La ora 9 eram deja pe scaunul coafezei si-n mai putin de o ora eram pe metereze, la decorat sala si ajutat unde si cat a fost nevoie. Zeci de metri de tul, sute si mii de beculete, iedera, lumanari, panglici, meniuri si bombonele aveau sa isi gaseasca locul incet-incet, conturand un spatiu primitor, vesel si- zic eu si alte guri- cu mult bun gust. Nu-mi amintesc ce si cat am facut; stiu ca acum intindeam un cablu, acum infasuram tul, acum eram in masina si cautam fructe, aduceam garduletul alb de acasa, etc si in tot acest timp vorbeam la telefon, fie cu Dana, fie cu Corina. N-am simtit oboseala, doar bucurie si dorinta de a iesi totul impecabil. Imi doream sa fie Dana si Calin fericiti, sa aiba nuntasi multumiti si multa voie buna la petrecerea care avea sa inceapa in cateva ore.
Nu stiu cum a trecut timpul, dar la un moment dat m-am trezit ca e ora 4 si eu inca mai trebuia sa ajung pe la mireasa. Casa ii era plina deja de alaiul care o astepta; toti unul si unul, mai ferchezuiti si mai nerabdatori si-n mijlocul lor, asteptand cu buchetul in mana, mirele. Eu, in blugi si in tinuta "de scandal" m-am furisat printre ei, direct in camera Danei. Era inconjurata de prietene, care de care s-o aranjeze, s-o linisteasca, sa o sfatuiasca. Era atat de frumoasa si emotionata. N-am stat mult ca si asa era asteptata cu nerabdare, iar eu ma bucuram c-am mai prins-o pe cosmeticiana. Asa ca, in timp ce mireasa era ceruta si alaiul se-ndrepta spre biserica, eu eram aranjata in mare graba de cosmeticiana. Impreuna cu Hajni si cu Florentina am ramas ultmele in casa, am verificat geamuri, am incuiat usa si am fugit acasa sa las blugii si sa imbrac rochia de petrecere.
N-am mai ajuns la cununia religioasa. Am ajuns insa la poze, in parcul Muzeului. Pana primesc pozele, va las sa il admirati pe cel mai cuminte nuntas, care a acceptat sa se fotografieze alaturi de mine.
Dupa ce ne-am fotografiat cu mirii, am pornit-o spre Casa de Cultura a Tineretului, acolo unde a avut loc cununia civila; una scurta, dar emotionanta pentru miri si pentru participanti. Durerea de picioare si tocurile inalte m-au facut sa nu ma formalizez si sa ma asez linistita pe o bancuta in dreptul mirilor, avand cea mai buna vizibilitatea asupra intregii ceremonii.
La final din nou pupaturi, urari si flori multe, multe. Am adunat cateva buchete de flori albe si am fugit la sala, sa ma asigur ca totu-i pregatit pentru sosirea alaiului.
Mirii s-au lasat asteptati si au umblat prin oras la fotografii, dar nuntasii rabdatori i-au asteptat in grupuri-grupulete in gradina de vara a restaurantului. Era cald si soare, chiar daca se facuse deja 8 seara. In sfarsit au ajuns si mirii, au ciocnit cate o cupa de sampanie, au spart paharele, conform traditiei si am inceput sa intram in sala unde se stinsesera becurile si doar instalatiile de luminite si lumanarile creau o atmosfera de basm.
Continuarea nu e greu de intuit: s-a mancat, s-a baut, s-a dansat (muzica a fost super, fara manele si muzica de prost gust), s-au simtit oamenii bine, au povestit, au ras...
Din cand in cand ma uitam la Dana. Ii disparuse crisparea si starea de agitatie i se transformase intr-una de multumire: zambea si era radioasa. I-am cunoscut pe mai toti invitatii ei, asa incat nu mi-a fost prea greu sa ma plimb de la o masa la alta, sa schimb cate o vorba-doua cu fiecare, sa mai glumim, sa mai vorbim de miri, nunta, familie, etc.
La un moment dat, asa cum era planuit de mult, am furat mireasa si am dus-o in Lotus mall, unde tocmai se terminase concertul Alexandrei Ungureanu si a trupei Crush. Bine-nteles ca mireasa n-a scapat de autografele si pozele de rigoare, in timp ce mirele manca si dansa linistit la restaurant, spunand ca oricum n-a fugit ea de tot; va reveni. A revenit, iar pretul platit de mire a fost sa cante impreuna cu nasa o melodie a lui Dan Spataru. Cu degetele-n urechi si razand, am ciugulit putin si din felul doi care se afla deja pe masa.

Concluzia? M-am simtit nemaipomenit si cred ca la fel a fost pentru toti nuntasii. A fost o nunta cu mult stil si voie buna si cu totii ne-am bucurat de bucuria Danei si-a lui Calin.
Sa fiti fericiti o viata intreaga, sa va iubiti si asa cum spune si Cosbuc:

"Cât mac e prin livezi,
Atâţia ani la miri urez!
Şi-un prinţ la anul! blând şi mic,
Să crească mare şi voinic, -
Iar noi să mai jucăm un pic
Şi la botez!"

A...era sa uit: la nunta, mireasa si-a aruncat buchetul, iar eu am fost suficient de norocoasa incat sa-l prind. E acasa, la loc de cinste :).