De ce?

De ce cand astept soarele cu zambetul pe buze si cu bratele larg deschise imi trimiti ploaie uda, rece, goala? De ce picaturi mari si reci ma lovesc nemilos, imi sfarteca pielea si intra adanc, acolo unde le simt si mai ude, si mai reci, si mai goale...? De ce mi se imbiba aripile si se fac greoaie, iar zboru-mi mi-l transformi intr-o incercare caraghioasa de a ma-nalta, de a le trage dupa mine ude, reci, goale...? De ce picioarele mi le transformi in bolovani inerti, incapabili de-a se misca din loc, incapatanati a se afunda mai tare in tina uda, rece, goala...? De ce imi transfigurezi zambetul si-l transformi intr-o fata schimonosita de lacrimi, sperante care mor si durere?

Pentru ca doare. Doare ploaia uda, rece, goala... Doare speranta, care moare usor, odata cu zambetul, cu bratele intinse si cu aripile frante. Si-odata cu ele si vointa si eu-ul si...TOT. As vrea sa fi fost urat chipul si sufletul ce le gazduieste si...astfel as putea intelege mai usor. Astfel, n-ar mai fi fost acest"de ce?"... Astfel ar fi fost doar resemnare.