Dorul de normalitate

Pare-se ca uneori trebuie sa fii bolnav pentru a ajunge sa apreciezi lucrurile mai mari sau mai mici de care ai parte in viata si care pana la un punct ti se par chiar normale. Lipsa lor insa, te face sa realizezi cat sunt de importante si cata nuanta dau vietii.
De pilda, mancarea. Cand esti sanatos, faci mofturi. Ia sa nu poti manca oua, lapte, carne vreo 2-3 zile si sa vezi cat tanjesti dupa ele, satul de ceaiuri, cartofi fierti, paine prajita si-alte "mancaruri usoare".
Apoi plimbarile. E oribil sa stai tintuit la pat zile intregi, sa te poti ridica doar sprijinit ca sa bei doua inghitituri de ceai neindulcit, care in 10 minute iti provoaca stari de greata. E groaznic sa te duci clatinandu-te si tinandu-te de toti peretii pana la baie. Sa nu poti sa iesi, sa te bucuri de soare, sa te ciupeasca vantul de obraji, sa te biciuiasca picurii de ploaie la-nceput de toamna.
Ajungi sa-ti lipseasca pana si serviciul. Cu trezitul de dimineata cu tot, cu drumul pana la masina si cu motaiala din timpul celor15- 20 de minute pana intri in curtea firmei; cu facturile si cu hartiile care se aduna in tomuri daca lipsesti o singura zi, cu colegi, cu masa de pranz, cu agitatia de dinaintea plecarii spre casa...
Te plictisesti de plictiseala, de stat degeaba, de TV, de citit atat cat poti cand te simti mai bine si-ti poti tine ochii deschisi. Ti se apleaca de atata somn si parca ti se face dor de agitatia cotidiana, de oboseala zilnica si de viata normala.

Exista insa ceva bun care ti se intampla cand esti bolnav: parintii si prietenii! Primii, iti cumpara tot ce ai nevoie, merg cu tine la medic, te tin de mana sau in brate, se ingrijoreaza, te sprijina, iti dau cu regularitate medicamentele, iti gatesc mancaruri dietetice, te tin la curent cu rezultatele echipelor romanesti de fotbal...:). Ceilalti, te suna, te cauta, te viziteaza, se ingrijoreaza, iti dau sfaturi, suna iar, se bucura cand aud vesti bune, te incurajeaza... Sunt o norocoasa si sunt inconjurata de iubire si de oameni deosebiti!

Back to life, back to reality!