30

"Si? Cum e? Cum te simti? Ca doar schimbi prefixul..." sunt intrebari pe care le aud de cateva zile-ncoace de la cei ce stiu. Si stiu destui, pentru ca niciodata n-am facut parte din categoria celor pentru care e un subiect tabu varsta unei femei. Niciodata nu mi-a fost greu sa afirm: "am tlei ani", zece ani, 20 de ani...si-acum 30 de ani. Nu neaparat ziua de nastere a fost ziua in care am meditat, am analizat, m-am intors in trecut sau am anticipat putin viitorul. Cand am facut-o intr-o astfel de zi este foarte posibil sa fi fost urmare a unor factori externi de genul: "Si? Cum e?..." Ca de pilda, acum.
Stau si ma intreb ce e diferit, iar raspunsul e categoric: nu mare lucru. Eu cred ca m-am oprit undeva pe la 18 ani. Cu spiritul. De fapt si cu trupul. De crescut in inaltime n-am mai crescut, kilogramele mi le-am cam pastrat, iar nebunia si copilaria sunt la ele acasa. Chiar ma gandeam intr-una din zilele trecute ca marele meu defect consta in sinceritatea si franchetea cu care spun lucrurilor pe nume si nu intotdeauna stiu sa atasez cel mai potrivit ambalaj. De fapt, de cele mai multe ori le servesc goale. Chiar daca uneori ma costa. Culmea. Aaa...si inca un defect major: sunt toanta si nu invat decat din greselile mele. Uneori nici din ele. Dau cu capul in acelasi loc si uneori sunt singura care nu vede urmele lasate.
Totusi, dupa o analiza mai atenta observ si unele schimbari la mine. Am devenit mai ganditoare, nu mai sunt atat de impulsiva si intr-un fel am devenit mai interiorizata. Spun "intr-un fel" ca inca ma mai ia gura pe dinainte si daca am chef sa palavragesc nu prea vad cine sau ce mi-ar sta in cale :D.
30 de ani...Dupa parerea mea au trecut repede si frumos. Am avut parte de tot ce poate fi mai bun: sanatate, reusite si oameni care ma iubesc. Am o mama care m-a dorit si care inca ma mai sufoca, aratandu-mi dragoste si grija zi de zi. Am un tata mandru de fiica lui cea mare, mai ales ca-i seamana :). Am o sora care ma iubeste si pentru care ani de-a randul am fost model si cel mai bun partener de discutii si confesiuni. Am prietene care prin lucruri mici sau mari imi arata ca tin la mine, am prieteni care ma sfatuiesc, ma asculta si cand e cazul ma si cearta. In 30 de ani au trecut multi oameni prin viata mea; pe unii mi i-am apropiat din zi in zi mai mult, pe altii i-am alungat sau au plecat ei, de buna voie sau mi-au fost luati. Toti au lasat o urma si-ntr-un fel sau altul au contribuit la cladirea eu-lui meu de azi, 8 octombrie 2007. De unii mi-e dor si le simt lipsa si-as vrea sa-i am si-acum aici, macar azi. Fiinta care-mi lipseste cel mai mult e cea care 25 de ani, 5 luni si 3 zile a facut parte din existenta mea zi de zi si care acum ma vede de-acolo de sus, dintre ingeri- bunica mea. Te iubesc, mi-e dor si doare, dar totodata ma bucur printre lacrimi si sper!
Am fost mereu o castigatoare, iar succesul nu mi-a fost necunoscut. Ambitia si constiinta valorii de sine ma face sa imi doresc mai mult, iar in momentele grele, cand m-am lovit sau am cazut, incurajarile au venit intr-o forma sau alta, iar forta de a ma ridica si a continua a fost incredibila.
Iubesc inceputurile, iar 3* suna promitator, ambitios si ma provoaca; ma provoaca sa-ndraznesc sa visez, sa lupt pentru a realiza si mai ales sa nu uit niciodata sa devin un OM mare cu suflet de copil.