Au revenit ciupercutele. Trei luni am si uitat de ele si-mi faceam aproape mecanic drumul de dimineata pana la masina care ma duce la serviciu, fara ca ceva anume sa-mi tulbure mersul sau privirea.
De cateva zile insa, am observat ca drumul s-a animat. S-a si colorat. Prichindei de toate varstele umplu trotuarul, sau trec cu nasucurile lipite de geamurile masinilor ce-au invadat soseaua. Mai mici sau mai marisori, unii cu ochii pe jumatate inchisi si mersul greoi, ancorati de bratul adultilor grabiti, altii sprinteni si galagiosi, se-ndreapta spre scoala sau gradinita. Ii privesc cu drag si le zambesc. Sunt multi si sunt de toate felurile: fetite cu zulufi aurii si ochii mari albastri, baietei tunsi periuta si gelati din abundenta, adevarati strengari, fetite dolofane de mana cu bunica, baietei cu aer intelectual dat de ochelarii ce le evidentiaza si mai bine ochii iscoditori...Unii au locul si ora lor de-ntalnire; pana se aduna fac schimb de CD-uri, povestesc faze de meci, fetitele se dau cochete cu lip gloss sau isi admira una alteia tinuta.
Sunt colegii mei de drum, ciupercute multicolore, care-mi invioreaza diminetile.
De ce am scris despre ei taman azi? Ma pregateam de mult s-o fac. Si-n plus, azi a fost ziua ciupercutei mele preferate, care a inceput si ea gradinita. E fetita mare; are 3 ani! La multi ani, Oana! :)
4 comentarii:
azi deja trebuia sa fi observat si ciupercute mai mari ,astea care au inceput la 1 octombrie :)
As vrea eu sa vad pe la 7 jumate dimineata ciuperci de-ntai octombrie. Alea daca servesc cursuri incepand de la 10-11 e mare lucru :)
mi-e dor de scoala :)
Nu-ti ajunge zilnic, dna profesoara?:P
Trimiteți un comentariu