Acum un an coboram dintr-o barca. Una cu care avusesem o calatorie lunga, frumoasa, dar care incepuse sa se clatine in bataia vantului. Simteam ca ma despart de prima dragoste, ca drumul batatorit ia sfarsit si nu-mi dadeam foarte bine seama incotro s-o iau. Parea la prima vedere un capat de drum, ceata era groasa, asa ca am coborat destul de speriata si dezorientata.
Insa buimaceala mea n-a durat foarte mult si farul m-a ajutat sa gasesc repede nu una, ci mai multe barci. Am ales-o pe cea care parea mai sigura, mai plina de provocari, mai prietenoasa. Si nu-mi pare rau pentru decizia mea. Pentru ca ieri s-au facut 9 luni de cand infrunt valurile pe o ambarcatiune solida, care nu si-a epuizat provocarile, ci dimpotriva, zi de zi descopar altele si altele, in timp ce echipajul imi e din ce in ce mai familiar, mai prietenos, facandu-ma sa ma simt eu insami, sa ma pot desfasura si manifesta natural. Azi zambesc si sunt foarte optimista.
Mai sunt soricei si alti paraziti si aici, ca peste tot, dar am incredere in carmaci si in echipa din care fac acum parte ca o sa reusim daca nu sa-i starpim, macar sa-i tinem cuminti in cusca lor. E mare provocarea, dar nu imposibil de dus la indeplinire.
Revenind la fragila barca, pe care am lasat-o in urma, in bataia vantului... La plecare i-am dat un an de viata. Atunci cand carmaciul e de fapt o armata de carmaci, fiecare invartindu-si propria carma dupa bunu-i plac, atunci cand ambitiile si prost inteleasa concurenta sunt vantul care sufla-n panze, cand marinarii de rand sunt putini la numar, nevoiti a face planton dupa planton, nauciti de carmele care impanzesc micuta barca, finalul nu-i greu de ghicit. Azi, in bataia vantului am auzit un zvon potrivit caruia apa a inceput sa patrunda prin sparturi si naufragiul e aproape. Noroc cu o ambarcatiune ce pluteste alaturi de ea, care e gata sa salveze echipajul, atat cat a mai ramas din el si sa valorifice atat cat se poate din mica si firava barcuta.
Era joi seara, 14 decembrie 2006. Acum e joi seara, 13 decembrie 2007. Odihneste-te-n pace micuta barca. A fost o perioada frumoasa, pe care n-am s-o uit niciodata. Harnicilor marinari le doresc barci frumoase si vant prielnic. Carmacilor...n-am ce sa le spun.
7 comentarii:
foarte tare
tre să te feliciţi că ai ales barca cea mai bună. nu mulţi fac o alegere corectă în asemenea cazuri. (deşi nu ştiu amănunte din cazul tău) de regulă ăsta e primul semn, cînd barca are prea mulţi cîrmaci :)
dar de ce tot treci dintr-o barcaă în alta, nu vrei să ajungi şi pe o coirabie ? :) sau provocările sînt mai mari pe o barcă.
oricum. toate bărcile sînt frumoase la timpul lor. cred că şi la tine e la fel. şi prima, şi a doua. îmi imaginez că ţi-a părut rău de barca din poveste.
..un foarte tare Doamne ajuta(-i)
Zmeura- da, uneori e oarecum inspaimantator sa vezi ca Dumnezeu iti da dreptate...
Paul- nu "tot trec" dintr-o barca-n alta, a fost prima trecere si singura de pana acum. Si cea in care ma aflu in prezent e o corabie in toata regula, dar am preferat s-o numesc barca pt a nu lasa impresia ca am ales-o doar datorita marimii, desi intr-un fel a contat si asta in decizia mea.
Harry- raman 2 marinari acolo de care imi (ne?) pasa, dar cunoscandu-i sunt convinsa ca-s mai mult decat niste supravietuitori. In rest...nici nu zambesc, nici nu plang. Ma asteptam, era doar o chestiune de timp. Sunt doar curioasa daca s-au trezit cei ce asa bine dormeau.
Draga mea, trebuie sa vorbim neaparat.... se pare ca stii mai multe decat stiu eu despre barca mea....
Marinarito, acum inteleg telefonul de azi. Ne povestim, sigur; doar imi esti datoare cu-o dupa-masa-ntre gagici! :)
Trimiteți un comentariu