De ce ma citesti? Cu ce drept te intorci aici? Cu ce drept spionezi scena pe care pot sa-mi strig gandurile in liniste, pot sa-mi frang mainile, sa rad in hohote sau sa-mi vars lacrimile, sa privesc in urma sau sa pasesc increzatoare inainte? Crezi ca umbra tacerii ti-e mantie?
De ce? De ce revii atunci cand punctul e punct si inca arde, atunci cand definitivul e mai definitiv ca niciodata? Curiozitatea? Faptul ca-s "fata buna"? Talentul nu se pune, nici macar in zeflemea. Mai ai seva de tras? De ce?
Nu! Nu-mi raspunde. Taci, asa cum atat de bine stii s-o faci si continua sa alegi sisific intre nuantele de gri dintr-o viata nici alba, nici neagra. Poate putin roz. Depinde de perspectiva. A, nu, nicidecum din lumea celor fara norisori, ascunsi sub rufe intinse in plin bulevard, in timp ce gandesc...Caci daca fac ceva, asta e clar: gandesc! Ce gandesc? Ntz! Asta e deja un capitol cenzurat, caruia niciodata nu voi avea curiozitatea sa-i rup sigiliul.
Ieri si azi am ras. Si-am fost iubita. Da, mi-am luat doza de dragoste si speranta; si-a fost atat de aproape de supradoza, incat abia mai aveam cuvinte; cuvinte de multumire adresate Lui, caci nici nu-mi incepusem ruga si El a inceput sa toarne din belsug.
"Acum, deci, rămân aceste trei: credinţa, nădejdea şi dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea."
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu