O zi urata

O zi urata te trezeste cu noaptea in cap, facandu-te sa simti din nou de-acum bine instalata durere; da, aia ce te face sa te sui pe pereti. Invingi durerea cu de-acum bine inghitita pastila cu numarul 17. Tu care urasti pastilele!
Apoi, cand taraitul tot mai enervant al telefonului iti da de stire ca incepe o noua zi- de munca- si e doar marti, nicidecum sambata cum crezusesi tu in starea aia de semiadormire de dinainte de tarait, iti dai seama ca e frig. Focul a tinut soba calda, dar frigul a iesit invingator in duelul cu gradele Celsius. Refuzi sa infrunti aerul rece si te-ntorci pe cealalta parte, hotarata sa prelungesti cea mai dulce dintre stari- semiadormirea. Dar afurisitele de ganduri si asa numita constiinta nu-ti dau pace: te uiti la telefonul tolanit pe perna pe care ai aruncat-o de cu seara intr-o parte, din 5 in 5 minute. Pana cand, exasperata, tragi aer puternic in piept, sari in halatul pufos si dispari pe usa de la baie.
Afara e rece, cerul iti pare trist, iar tu dardai putin. Insa esti incapatanata: daca de acum ma infofolesc, ce ma fac la iarna? Grabesti pasul, convinsa ca asa o sa te mai incalzesti. Ajungi la covrigi. Evident, coada! Ca doar azi e o zi urata, nu? Si evident ca exact tipa din fata ta vrea sa-i faca loc unei cunostinte (care din bun simt refuza si se aseaza in spatele tau) si comanda, si comanda si...cred ca hraneste o scoala intreaga de la clasa intai pana la clasele de seral (auzisem eu cum ii povestea cunostintei ca se grabeste spre scoala, deci clar, e profa!).
Cobori la metrou, cu pas grabit, uitandu-te la ceas: 8:45. Mai are rost sa spun ca exact cand treci cartela prin aparat se aude: "Atentie, se inchid usile"? Cobori in sila si esti gata sa astepti...Apare metroul! Plin? Nuuu! Foaaaaaaarte plin! Dar deja esti obisnuita sa fii inghiontita, luata pe sus de gloata disperata si exasperata de atata asteptare si aglomeratie.
Ajungi la munca. Hmm, decent: e 9:20 cand deschizi calculatorul. "Se pare ca esti hotarata sa ajungi tot mai repede" spune o voce sugubata, care stie ca uneori 9:20 te mai prinde si pe peron la Victoriei. Apesi pe "enter" si programul numit "zi de munca" incepe sa se deruleze. Chiar ai treaba si te afunzi cu mintea si ochii in cifre, mail-uri, telefoane. Iti cauti muzica, macar sa ai cat de cat o companie intr-o zi in care te simti nazuroasa si antisociala. Nu-ti place nimic: de Chris Rea te-ai plictisit, Michael Buble ti se pare patetic, Abba sunt prea old style, Imogen Heap e prea ciudata, Muse prea galagiosi, Snow Patrol ti-au sunat in urechi in ultimele cateva saptamani...Incerci Jaci Velasquez. Ea te linisteste si poti lucra un timp cu casca in ureche (da, una, ca doar una e funstionala- si asta e de imprumut). La un moment dat, amortita, te ridici si te duci pana la baie. Stai 2 min si te privesti in oglinda, tu, care urasti narcisistii si admiratul in oglinda. Vezi o fata obosita, cu cearcane si riduri, care te face sa-ti intorci privirea si sa te intorci la ale tale "please find attached", "year end closure", "best regards"...Intre timp, pastila 18 incearca sa-si faca efectul si sa te ajute la tastat in continuare.
Mananci desi nu ti-e foame. Chiar mananci tot meniul, fara sa-i mai lasi resturi zilei de maine. Te intorci rapid la ale tale investigatii, escalari, negocieri virtuale, etc. "Release", "orders", "statement", "matching" si intreaga lor suita te tin conectata pana tarziu. Cand te uiti in jur vezi c-ati mai ramas vreo 3 calare pe metereze. Decizi intr-un final, dupa ce inghiti si patila 19, ca un shut down e bine venit pana maine si cobori agale cele 3 etaje (agale cu liftul, evident, care niciodata nu se grabeste). Infrunti intunericul si frigul si o tai spre farama de libertate si zambet ce ti-a mai ramas din ziua respectiva. Zambetul ti-e taiat rapid de un tarait si o discutie care-ti ineaca gandurile. Te doare pentru zambetul ucis, te doare pentru mainile puse la urechi, te doare pentru ca nu-ti plac certurile, mai ales cele pe care nu le-ai mai avut de ani de zile.
Ti-e foame si ajungi intr-un fast food. Prea uleios. Ti-e usor greata cand pleci, cu de-acum bine cunoscutul regret si hotarare de a nu mai recidiva prea curand. Strabati in tacere un oras cufundat in intuneric, un intuneric care in mod normal iti place, dar care acum pare rece si apasator. Iti gasesti odaia scufundata in intuneric si soba inca usor calduta, semn ca focul s-a facut la ora la care trebuia sa ajungi in mod normal. Iti urmezi ritualul din fiecare seara: telefon, laptop...Citesti vesti de la oameni apasati. Incerci sa incurajezi si regreti ca esti departe. Incerci sa dai sfaturi, dar stii ca deciziile se iau de unul singur, independent de "teoria" pe care atat de bine o stim cu totii cand e vorba de altii. Citesti ganduri de revolta, intrebari fara raspuns, filosofezi despre credinta, conflicte, oameni...Si continui sa te simti apasata. De ganduri, de ape care ti-au innecat gandurile, de tarmuri indepartate, de...o zi urata. Care se incheie acum. Maine am intalnire cu alta. Nu, nu alta zi urata. O zi de miercuri. Mie-mi plac zilele de miercuri. Noapte buna!