A fost odata ca niciodata...A fost in urma cu multi ani. In 1992. Atunci, intr-o zi de 15 septembrie, aveam sa o cunosc pe EA, Femeia vinovata in buna masura de ceea ce sunt eu azi.
Cum mi-o amintesc? Ca pe o mare Doamna. Intruchiparea Dascalului ideal. Olar ce-a stiut sa preschimbe lutul in cele mai pretioase lucrari de arta. Omul care in 5 ani de zile a transformat o mana de copii timizi in cei mai increzatori si creativi dascali.
A fost cea care la inceput m-a speriat prin raceala si severitate, care m-a intimidat prin tinuta verticala si vocea ferma, ca apoi, usor, sa-mi castige pe deplin increderea, pretuirea si admiratia prin daruirea si caldura cu care a stiut sa mi se descopere.
A fost cea care la inceput ma enerva pentru ca mereu ma striga pe numele de familie, asa ca am decis s-o "educ", semnandu-mi cu incapatanare toate extemporalele: ANCA. Asa, fara numele de familie pe care parea sa-l fi retinut si cu majuscule! A inteles rapid.
A fost cea care mi-a dat nota maxima la prima teza, in ciuda faptului ca am tratat 3 subiecte intr-o pagina si jumatate, sub forma unei schite. Mi-a descoperit din prima spiritul sintetic si gandirea matematica.
A fost cea care m-a pregatit si m-a trimis la Olimpiada Nationala de la care m-am intors cu rezultate ce mi-au sporit si mie increderea in propria-mi persoana si colegilor si profesorilor admiratia si aprecierea.
A fost cea care m-a provocat pentru prima data sa raspund la intrebarea "Cine sunt eu?".
A fost cea care in zilele tensionate de la bacalaureat ne-a stat alaturi din prima, pana in ultima clipa, incurajandu-ne, sfatuindu-ne, punandu-ne o vorba buna acolo unde era cazul, potolindu-ne cand plini de inversunare porneam sa ne razboim cu comisiile din pricina unor nedreptati in notare.
A fost cea care m-a invatat sa invat. M-a invatat sa vorbesc in public fara teama. M-a invatat sa-i invat pe altii si sa-i evaluez corect si obiectiv.M-a invatat sa iubesc scoala si copiii.
Mi-a fost exemplu ca Dascal, ca Adult, ca Om.
A fost odata ca niciodata. A fost odata si azi nu mai e. A fost odata Doamna VIORICA PISCOI, profesor de pedagogie, psihologie si practica pedagogica. Mentorul care mi-a luminat sufletul. Multumesc!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
5 comentarii:
Foarte frumos! Imi pare rau sa aud ca nu mai e...
e minunat ca au existat si, cred, mai exista astfel de dascali. am avut-o si eu pe diriga mea, Veronica Focseneanu. Ea este inca in viata, dar suferinda. oameni deosebiti.
Veronica Focseneanu?? Si mie mi-a fost scurt diriginta, insa mi-a influentat radical viata. Asa s-a facut ca am devenit si eu profesoara de engleza, si in Ro, si in Canada. Ce dascal, ce om! Tezele la engleza le dadeam pe un fond muzical relaxant, si daca in fata parintilor nu ne puteam deschide oricind sufletul, in fata ei sigur puteam. Cinste ei!
De Doamna Focseneanu imi amintesc putine dar importante lucruri: era foarte dragutza, si autorul cartii mele de engleza. Si de asemenea ca toti o respectam, ceea ce nu era cazul la alti profi, care acela de fizica sau economiei socialiste (oare asa ceva sa fii existat vreodata? greu de crezut in vremurile noastre...)O fi fost "vina" ei ca am devenit prof si traducator de romana-engleza si aici in America, in loc sa fac banu' ca tot romanul venit pe meleagurile "de lapte si miere." Cine stie...chit este ca a fost cea mai buna profa a mea din scoli (in comparatie cu unuia care-i ziceam "teach" si care ne lasa in voia noastra)...oriunde ar fi ea acuma, o salut cu caldura si-i multumesc pentru seriozitate.
Pe Doamna Focseneanu am avut-o si eu in Caragiale, prin 1987, inainte sa plec in SUA. Imi aduc aminte ca era autorul manualului nostru de engleza, si o femeie foarte draguta :) Pe ea o respectam, in comparatie cu alti de care faceam mishto (la fizica si economia socialista--este oare posibil ca un astfel de curs absurd sa fii existat? wow) Oricum, de invatat engleza tot a trebuit sa invat deodata ce am sosit in SUA, dar cred ca ce m-a invatat ea mi-a prins de bine. Si mai ales prezenta ei profesionala si calda, cel putin in pespectiva mea...Multumiri Ancai ca mi-a adus aminte de acest om minunat...
Trimiteți un comentariu