Puterea cuvintelor

Povestind in seara asta cu un amic despre ce inseamna sa fortezi limitele intr-o discutie, despre jocuri de cuvinte si discutii alunecoase, mi-a dat un citat al lui Al Pacino, in "Two for the money" (recunosc, nu am vazut filmul, sau cel putin nu-mi amintesc asta):

"There's no such thing as too far. You push everything as far as you can. You push and you push and you push until it starts pushing back. And then you push some goddamn more."

Evident, mie mi-a fugit gandul la Nichita si la una din poeziile mele preferate din liceu. (Corina stie, era in gimnaziu si am invatat-o si pe ea prima strofa, atat de draga mi-a fost):

"N-ai să vii şi n-ai să morţi
N-ai să şapte între sorţi
N-ai să iarnă, primăvară
N-ai să doamnă, domnişoară.

Pe fundalul cel albastru
din al ochiului meu vast
meteor ai fost şi astru
şi încest ai fost, prea cast.

Uite-aşa rămânem orbi
surzi şi ciungi de un cuvânt.
Soarbe-mă de poţi să sorbi
"S" e rece azi din sunt."

(Nichita Stanescu- "N-ai sa vii")

Gandurile lui

"Eu cred că un om este ceea ce îşi aduce aminte despre sine însuşi. Bunăoară, eu mă consider pe mine ceea ce îmi aduc aminte că sunt. De asta uneori oamenii sunt în aparenţă schimbători sau au umori diferite. De fiecare dată îţi aduci aminte alte lucruri despre tine însuţi."

(Nichita Stanescu)

Zana mica

Ca sa crezi in zane ai nevoie de un suflet mare, deschis. Ca sa fii o zana, ai nevoie de har. Ca sa fii o zana cu glas de inger inseamna ca tot cerul s-a revarsat asupra ta cu tot ce are el mai bun.

S-a nascut in urma cu 22 de ani si "il" asteptam curioasa. Am fost revoltata auzind ca e o ea, ca e o sora. Am intalnit-o la cateva zile: mica, cu parul negru valvoi si cu ochi mari, albastri ca o seara de vara. Am acceptat sa o iau acasa, cu mine. I-am dat patutul meu si o priveam pe furis. Nu intelegeam de ce i se acorda atata atentie, de ce e casa plina de oameni si de flori; lalele, lalele rosii.
Ca o sora mai mare ce eram nu puteam sa nu fiu cea care sa-i decida numele: Corina Teodora, dupa numele celor mai bune prietene ale mele din vremea respectiva. Asta mi-a dat un sentiment de multumire: puteam lua decizii in ceea ce priveste micul ghemotoc de om, care mai toata ziua dormea.

Anii au trecut si micul ghemotoc s-a metamorfozat intr-o fetita cu parul de foc si ochii caprui, care m-a urmat la scoala si uneori statea cu mine la ultimele ore ca sa venim impreuna acasa. Desena si canta. Si in clasa, si pe autobuz la intoarcerea spre casa. Si ma urma peste tot. Si-n toate.
A devenit adolescenta, una cu multa personalitate si ambitie. A fost perioada in care am inceput sa ne apropiem, iar diferenta de 6 ani si jumatate parca se micsora pe zi ce trecea. Petreceam tot mai mult timp impreuna, povestind cate in luna si stele, deschizandu-ne sufletul una in fata celeilalte, sfatuindu-ne, incercand impreuna sa gasim raspunsuri la intrebarile vietii. Ascultam aceeasi muzica, purtam aceleasi haine. Aveam aceeasi inaltime si aceeasi greutate.

La varsta marilor decizii a ales sa raspunda chemarii talentului ei: "Ea cântă... Pe buzele ei mi se naşte sufletul."

In luna iulie s-a metamorfozat din nou: de data asta in cea mai frumoasa zana mica, gata sa-si intinda aripile si sa-si ia zborul. Am participat la povestea ei si-a lui, cel care i-a scos aripile la lumina si care a invatat-o sa zboare.

O mica zana, mirosind a cer...o luminita-n intuneric, o scanteie care aprinde si arde cu intensitatea harului ce i-a fost dat.

Somewhere...someday...

Am plecat cu soare, m-am intors cu ceata. Am plecat intr-o toamna plina de culoare, am revenit intr-un inceput de iarna cenusie.
Urasc ceata, urasc starea de nesigranta, urasc a nu putea vedea inainte. Am de ales intre a ma opri si a astepta sa vina un vant care s-o spulbere sau sa imi continui drumul, cu pasi mici, dar siguri si cu speranta ca...

Somewhere over the rainbow
Way up high,
There's a land that I heard of
Once in a lullaby.

Somewhere over the rainbow
Skies are blue,
And the dreams that you dare to dream
Really do come true.

Someday I'll wish upon a star
And wake up where the clouds are far
Behind me.
Where troubles melt like lemon drops
Away above the chimney tops
That's where you'll find me.

Somewhere over the rainbow
Bluebirds fly.
Birds fly over the rainbow.
Why then, oh why can't I?

If happy little bluebirds fly
Beyond the rainbow
Why, oh why can't I?
(music by Harold Arlen and lyrics by E.Y. Harburg)

Word of wisdom

"[...] vei merge cu incredere pe drumul tau si piciorul nu ti se va poticni. Cand te vei culca, vei fi fara teama si cand vei dormi somnul iti va fi dulce."

...sunt vorbe care m-au incurajat multi ani; sunt vorbe care ma incurajeaza in continuare.
I'll be back, in a couple of days!

(Buna) seara de noiembrie

8 fara 10, seara. Poarta se deschide si ies in strada cufundata in intuneric. Imi ridic pana sus fermoarul de la jacheta si-mi indes mainile-n buzunare. O apuc in susul strazii, cu pasi repezi, sperand sa prind autobuzul de 8 si sa nu fiu nevoita a mai astepta 15-20-30 de minute pana binevoieste sa apara urmatorul.
Nu e deloc frig, sa tot fie 7-8 grade; cerul e senin si orasul e mult mai linistit ca in urma cu 2 ore cand venisem. Ajung la prima intersectie, traversez si o iau pe una din stradutele mele preferate: merge paralel cu malul Crisului, care se ascunde in spatele caselor vechi, multe din ele monumente arhitectonice; e o straduta foarte ingusta, cu dale de piatra, care imi da senzatia ca m-as afla in Sighisoara sau Sibiu. E un fel de strada Sforii (din Brasov) pentru masini. Imi place mult strada asta cand sunt pieton. (Cand conduc, e alta treaba.) De obicei e foarte linistita si cu mult bun simt; ma lasa cu mine insami, sa meditez, sa fac planuri, sa cant (in gand). In seara asta insa e foarte agitata; trec masini dupa masini, claxoneaza, pietonii se inghesuie pe trotuarul de 50 de cm si se aude obsesiv: pardon, ma scuzati.
Ajung intr-un final in centru, dar aici nu ma mai mira forfota, luminile, oamenii ce se intorc grabiti de la munca sau tinerii care ies in oras, ca deh...e inceput de week-end. In timp ce trec podul, imi arunc ochii spre ceasul din turn: 8 fara 4 minute. E bine.
In fata mea, 2 pustioaice, sa tot fie pe la 17-18 ani, se grabesc tinandu-se de brat. Nu am putut sa nu o remac pe una dintre ele: rotunjoara bine, cu un posterior care il intrece negresit pe cel al vestitei J Lo, dar purtand o pereche de jeansi stramti, gata-gata sa puste pe ea, o geaca scurta pana-n talie si, am intuit eu, ceva si mai scurt pe dedesubt, avand in vedere ca la fiecare pas geaca i se ridica si dezvaluia cu multa generozitate rodul sedentarismului, al unei alimentatii nesanatoase, sau mai stiu eu...cert e ca i se revarsa peste stramtoarea jeansilor si nu am putut sa nu ma gandesc la vestitul dr. Bumbu, care va mai avea in curand o pacienta.
Ajung la chioscul de bilete, imi iau in graba unul si mai mult alergand ma indrept spre statia in care urma sa soseasca autobuzul in mai putin de 2 minute. Odata oprit in statie, lumea da buluc spre cele 3 usi, iar calatorii care au avut nenorocul de a cobori acolo, isi fac cu greu loc. Doi smecherasi de cartier au monopolizat usa din mijloc, grabiti a-si gasi locuri pe scaune. Probabil se simteau obositi dupa o zi de chiul de la scoala, asa cum in gura mare aveau sa se laude ceva mai tarziu. O femeie cu un copil mic abia reuseste sa gaseasca un loc.
In cele cateva minute cat dureaza calatoria privesc in jurul meu: lume pestrita, de la copii cu mamele lor, la tineri zgomotosi etalandu-si "inteligenta sclipitoare", femei intorcandu-se de la munca, barbati duhnind a tutun, studenti obositi dupa cursuri...In fata mea, "Eli, de la manichiura" vorbeste cat o tine gura la telefon, planificandu-si ziua urmatoare.
In sfarsit, autobuzul opreste in statia unde trebuie sa cobor. Evident, trebuie sa le dau prioritate celor 2 grabiti care s-au ingramadit la usa si la coborare. Traversez strada si o iau agale catre blocul in care locuiesc. Strada e luminata si miroase a ...noiembrie. O pisica grabita imi taie calea, dar nu ma sperie nici aparitia ei neasteptata, nici superstitia. Cativa trecatori se grabesc spre casele lor, iar din cand in cand mai opreste cate o masina in parcare; in rest e pustiu si liniste. Oamenii s-au cuibarit in casele lor dupa o saptamana de munca, iar cei dornici de galagie si agitatie au plecat de mult spre localurile din centru.
Ajunsa in fata blocului, deschid usa de la scara, verific cutia postala, apoi urc in graba cele trei etaje; bag cheia in usa apartamentului...: Buna seara (de noiembrie)!

Din invalmaseala gandurilor mele...reloaded

Acest post se lectureaza obligatoriu numai dupa citirea in prealabil, cu mare atentie, a primului MEU post, "Din invalmaseala gandurilor mele...", 13 august 2006
...
...
...
Da, am sters ultimul post. Si asta nu pentru ca nu mi-ar mai fi placut melodia in continuare, nu pentru ca nu as mai simti la fel, nu pentru ca l-as fi considerat un post prost. Ci pur si simplu pentru a raspunde unei copilarii.

Da, Ioana, tu mi-ai zis de melodia asta, tu mi-ai aratat filmuletul pe Youtube. Da, tu erai "indragostita" de piesa asta si da, mi-a placut si mie. Da, dupa ce ieri am ascultat-o aproape toata ziua am simtit ca imi reprezinta "mood-ul", care e in totalitate al meu. Nu, nu e melodia mea, nu, nu e melodia ta. Si totusi simti ca ai un anume drept asupra ei. Ok, it's all yours.

Am fost acuzata de bravura in fata celorlalti bloggeri, de dorinta de a "da bine" si de a fi laudata pentru "inspiratie". De cand se numeste inspiratie a posta o melodie pe un blog? Pai, in cazul asta vreau sa imi cer iertare de la toti cei carora le place "Mandrie si prejudecata" pentru ca am postat despre el; sau poate "Cronicile din Narnia", Evanescence, Slovenia, freziile, mirosul de iarba proaspat taiata, avionul, scortisoara, etc, etc. Iertare tuturor celor care adorati copiii. Promit ca de acum incolo sa nu mai imi placa nimic din ceea ce va place si voua. O sa imi placa doar de mine...desi aici s-ar putea sa se supere probabil mama, tata, Corina...

Si...stimati bloggeri/cititori...nu ma mai laudati, nu imi mai comentati, nu ma mai cititi. Ca se supara lumea pe mine, nu de alta!

Tragicomedie "inspirata" cat se poate din realitate. Orice asemanare...da, e!

Today...

This is how I feel today... :)

Decizie

Am decis sa cobor din barca, sa pasesc pe ape, cu pasi fermi si siguri. Am decis sa ajung la celalalt mal si sa fie singurul lucru de care sa imi pese.

Mandrie si prejudecata, sau mandria de a avea prejudecati si prejudecata de a fi mandru

Anglia sfarsitului de secol 18 cu Elizabeth si Darcy...

Ea- inteligenta si incapatanata, o personalitate puternica, el- o personalitate complicata, care nu se simte bine in pielea lui, nu e usor de iubit, dar cu un dezvoltat simt al onestitatii si integritatii. Doua orgolii care se ciocnesc si se tachineaza de cate ori se iveste ocazia, doi copii care in joaca se trag de par pentru ca nu stiu cum sa isi exprime sentimentele.

O poveste de dragoste, "o poveste cu zane", cum o numeste Joe Wright, regizorul filmului "Pride and Prejudice"(2005). "O poveste cu zane, bazata pe realismul social, ce contine adevaruri emotionante inerente, care raman relevante pentru mai multe generatii si merita povestite si repovestite." Oamenii se indragostesc si astazi, au prejudicii unul fata de altul si sunt inca mult prea mandri in unele situatii. Ne face placere sa spunem ca dragostea exista si ca aceasta poveste este afirmatia vesela si satisfacatoare a acestui lucru.

"Mandrie si prejudecata" este o poveste de dragoste despre "cum sa reusim sa ne intelegem unul pe celalalt" si "sa ne gandim la trecut doar daca amintirea lui ne aduce placere" – asa cum spune Elizabeth Bennet in cartea lui Jane Austin.

O poveste de dragoste cu miros de toamna, cu apus si rasarit, cu lumini si umbre, cu dans si voie buna, cu singuratate si introspectie, cu incatusare si libertate, cu iz de vechi si nou, cu ploaie... Cu Lizzie si Darcy, sau Keira si Matthew, cu EA si El.

Daca as fi...

Daca as fi barbat, azi as fi nebarbierit...

Cronicile din Narnia- Leul, Vrajitoarea si Dulapul

Slovenia (II)

Pentru ca nu am mai apucat sa scriu nimic despre Slovenia, pentru ca am promis sa o fac si pentru ca am revazut azi pozele, am decis sa las imaginile sa vorbeasca. Uneori exprima mult mai mult decat vorbele.
Asadar...Slovenia si Anca in imagini. :)

Despre oameni

Sunt oameni mici si personalitati mari.
Sunt oameni care daruiesc si cersetori.
Sunt oameni care vorbesc si oameni care asculta;
oameni carora le pasa si indiferenti;
oameni care se ingrijoreaza si oameni care incurajeaza;
oameni care urasc si oameni care iubesc neconditionat;
oameni care te fac sa razi si sa plangi si oameni pe langa care treci fara sa ii observi;
oameni profunzi si superficiali;
dedicati si comozi;
intelepti si prosti;
umili si "pauni";
prieteni si straini;
CARACTERE si CARICATURI;
Oameni care merita si oameni care nu merita.

Ascult zilele astea