Inca un an grabit sa se-ncheie se pregateste a-si lua ramas bun, in timp ce un altul nou-nout isi aranjeaza hotarat tinuta, nerabdator sa-i ia locul celui ce va sa plece. Nu stiu ce se-ntampla cu timpul asta, dar e clar ca a devenit un atlet profesionist, campion la proba de viteza. Iar noi nu reusim sa ne dezmeticim bine dupa start ca si trece linia de sosire.
In ultimii 3 ani, m-am obisnuit ca in ultima zi a anului sa privesc in urma. Incerc sa rulez in fata ochilor filmul celor 365 de zile si nu pot sa nu-mi amintesc culmile, dar si vaile prin care acestea m-au purtat. 2007 a fost un an bun; un an cat de cat linistit, in care am primit si-am daruit, am pierdut si am inlaturat, am ras si am si plans, am sperat, am visat, dar am si actionat, am pus intrebari si am primit raspunsuri, am pus intrebari si am ramas cu incertitudinea, am iubit si am fost iubita, am simtit si am fost dezamagita...
A fost un an darnic in cadouri sperate si mai putin sperate: un nou prefix la numaratoarea anilor, o slujba nou-nouta, calatorii mai aproape si mai departe, oameni pretiosi, mai multa intelepciune si autocunoastere. Am invatat sa o iau de la inceput si sa o fac bine, cu incredere si demnitate, am invatat sa pun si punct, chiar daca uneori speram din tot sufletul sa se transforme in virgula.
Ma aflu la finele unui an in care sunt castigata din punct de vedere profesional, sunt sigura pe mine si optimista, gata sa fac fata oricaror provocari pentru a ajunge acolo unde imi doresc.
Sunt la sfarsitul unui an, in care ma simt extrem de bogata; in oameni. Mereu am spus ca am o familie extraordinara fara de care n-as fi ajuns azi ceea ce sunt. Ma bucur ca am parinti care si azi se tin de mana, ma bucur ca am o sora fericita in noul ei camin, extrem de talentata si rasplatita pentru ceea ce Dumnezeu a pus in ea. Ma bucur ca am un cumnat cu care am lasat divergentele la o parte si care pe zi ce trece devine un frate pentru mine. Ma bucur pentru bunicii pe care ii mai am, ca sunt sanatosi, lucizi si pentru ca ma iubesc asa cum doar bunicii isi stiu iubi nepotii.
Ma bucur nespus si pentru prieteni. Anul acesta am castigat oameni frumosi; pe unii ii cunosteam de mai demult si ne-am apropiat mai mult. Cu altii ne stiam de ceva vreme si anul acesta ne-a adus si fata-n fata. Unii sunt noi-nouti, pe altii i-am reintalnit anul acesta dupa o oarecare pauza. Unii sunt aproape, altii sunt departe.
Unii s-au indepartat de mine, pe altii i-am alungat eu, uneori dupa 2-3 vorbe, alteori dupa 4 ani de prietenie, uneori simple cunostinte, alteori ceva mai mai mult de-atat. Dar asta e viata, in continua schimbare si miscare, unii vin si raman, altii vin si pleaca, uneori pentru a reveni intr-o buna zi sau poate niciodata.
N-am sa mentionez nici nume, nici initiale, eu ii stiu si se stiu si ei, cu o singura exceptie: multumesc H. pentru prietenia ta neconditionata, pentru plimbarile impreuna, pentru dupa-amiezele intre fete, pentru sfaturi si ore in sir in care m-ai ascultat si m-ai inteles! Iti multumesc pentru incredere si iti multumesc ca anul acesta am castigat o foarte buna prietena!
Ce-mi doresc pentru noul an? Multe, ca-s pretentioasa :). In primul rand sanatate. Apoi dragoste adevarata si altruista. Apoi reciprocitate; reusite la locul de munca, prietenii de durata, autentice. Si de ce nu, o casa a mea, cu toate dotarile necesare.
Adio 2007, bine vei fi venit 2008!
luni, decembrie 31, 2007
luni, decembrie 24, 2007
Vestea cea buna
Astăzi în cetatea lui David, vi s-a născut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul.
Luca 2:11
Luca 2:11
joi, decembrie 20, 2007
O dragoste
E o carte pe care am dat-o gata dintr-o rasuflare. M-a prins de la primele randuri, ajungand sa citesc si postfata si biografia lui Buzzati si tot ce am gasit scris despre ea (ea, cartea).
La o prima vedere nu e genul de roman care sa atraga curiozitatea unei femei. Am si fost intrebata de altfel de ce o citesc, ca e carte pentru barbati!? Poate tocmai de aia! Descrie atat de bine gandurile si framantarile lui Antonio Dorigo! Am vrut sa inteleg gandurile unui barbat, framantarile si tot ceea ce se petrece in sufletul si in mintea lui atunci cand iubeste cu adevarat. Mult timp n-am crezut ca barbatii se pot indragosti, ca patimesc, ca fac compromisuri, ca sufera. Dorigo ma contrazice. Da, stiu, Dorigo e fictiv, Dorigo nu exista. El e doar un personaj, un nickname, o plasmuire a mintii, o inspiratie de moment sau poate o farsa a soartei.
Si totusi, Dorigo e atat de real. E intruchiparea iubirii absurde, care trece peste orice conveniente sociale, peste prejudecati, depaseste orice ratiune sau chiar demnitatea si orgoliul uman. Iubeste cu pasiune asa cum n-a stiut-o face o viata intreaga, iubeste patologic, iubeste cu sufletul, iubeste la sacrificiu. E dependent, gelos, sceptic, dar continua sa spere chiar si atunci cand evidentele il contrazic. Se minte singur si se autocondamna la naivitate. Se lasa folosit, constient fiind de asta. Sufera si se autopedepseste. Iarta innacceptabil de mult si isi calca efectiv eul in picioare prin deciziile pe care nu le duce pana la capat. Face concesii si compromisuri cu nemiluita si asta doar pentru o clipa de fericire. Cel care la inceput doreste a se juca, sfarseste prin a deveni el insusi o jucarie. Ceea ce incepe cu un orgoliu masculin, intelectual si social puternic, sfarseste printr-un masochism sufletesc de-a dreptul absurd. Cel care prin mijloace materiale controleaza si domina la inceput, ajunge un prizonier care atrage oprobiul celor din jur.
Dar stau sa ma intreb: nu asta inseamna de fapt a iubi? Nu e normal ca atunci cand iubesti sa nu conteze varsta, statut social, educatie, kilometri, bani sau alte bunuri materiale? Sa nu-ti pese ca faci compromisuri, sa uiti de orgoliu si de sfaturile tuturor, sa-ti urmezi doar imboldurile launtrice? Sa nu-ti pese daca dai cu capul, s-o faci inc-o data si-nc-o data, sa te simti umilit uneori si toate astea pentru ca speri? Pentru ca iti doresti? Pentru ca tu esti mult prea mic fata de sentimentul care te umple si te leaga fedeles?
Nu, nu e o carte pentru cei linistiti, pentru cei care-au primit dragostea intr-un ambalaj frumos si facil. Nu e o carte pentru cei ce traiesc in sabloane si nu au avut sufletul facut cioburi niciodata.
Am citit-o din curiozitate si pentru a cunoaste. Am ajuns sa ma-nteleg si sa ma cunosc pe mine. "O dragoste" de Dino Buzzati!
duminică, decembrie 16, 2007
Film din "tara norisorilor roz"
E genul de film soft la care te uiti intr-o dupa-masa linistita de week-end, cuibarita pe canapea, infasurata in patura moale si calduroasa, bucurandu-te de tihna ultimei zile libere din saptamana.
E genul de film la care m-as putea uita din nou si din nou, fara a ma plictisi, pentru ca-mi trezeste cele mai frumoase ganduri si simtaminte. Cred ca-l vad a 4-a sau a 5-a oara, dar inca nu m-am saturat de el. Imi place pentru sensibilitatea si bucuria pe care o emana, imi place pentru ca joaca Tom Hanks si Meg Ryan, imi place pentru "Dreams" a lui The Cranberries, imi place pentru ca e despre suflet si iubire, despre curajul de-a pune punct si a infrunta necunoscutul, de a visa si a nu te teme sa-ti doresti; e despre cum sa faci afaceri plin de daruire, fara sa te temi sa fii diferit, despre dragoste pentru carti si copii, despre dedicare, despre esec si reusite, despre margarete si batiste...:). E despre speranta si implinirea ei. Despre "somewhere over tha rainbow", "Mandrie si prejudecata", Starbucks, despre "the first second date"...
E filmul perfect pentru cei ce traiesc si cred in "tara norisorilor roz": You've got m@il!
E genul de film la care m-as putea uita din nou si din nou, fara a ma plictisi, pentru ca-mi trezeste cele mai frumoase ganduri si simtaminte. Cred ca-l vad a 4-a sau a 5-a oara, dar inca nu m-am saturat de el. Imi place pentru sensibilitatea si bucuria pe care o emana, imi place pentru ca joaca Tom Hanks si Meg Ryan, imi place pentru "Dreams" a lui The Cranberries, imi place pentru ca e despre suflet si iubire, despre curajul de-a pune punct si a infrunta necunoscutul, de a visa si a nu te teme sa-ti doresti; e despre cum sa faci afaceri plin de daruire, fara sa te temi sa fii diferit, despre dragoste pentru carti si copii, despre dedicare, despre esec si reusite, despre margarete si batiste...:). E despre speranta si implinirea ei. Despre "somewhere over tha rainbow", "Mandrie si prejudecata", Starbucks, despre "the first second date"...
E filmul perfect pentru cei ce traiesc si cred in "tara norisorilor roz": You've got m@il!
joi, decembrie 13, 2007
Nu toate barcile ajung la tarm...
Acum un an coboram dintr-o barca. Una cu care avusesem o calatorie lunga, frumoasa, dar care incepuse sa se clatine in bataia vantului. Simteam ca ma despart de prima dragoste, ca drumul batatorit ia sfarsit si nu-mi dadeam foarte bine seama incotro s-o iau. Parea la prima vedere un capat de drum, ceata era groasa, asa ca am coborat destul de speriata si dezorientata.
Insa buimaceala mea n-a durat foarte mult si farul m-a ajutat sa gasesc repede nu una, ci mai multe barci. Am ales-o pe cea care parea mai sigura, mai plina de provocari, mai prietenoasa. Si nu-mi pare rau pentru decizia mea. Pentru ca ieri s-au facut 9 luni de cand infrunt valurile pe o ambarcatiune solida, care nu si-a epuizat provocarile, ci dimpotriva, zi de zi descopar altele si altele, in timp ce echipajul imi e din ce in ce mai familiar, mai prietenos, facandu-ma sa ma simt eu insami, sa ma pot desfasura si manifesta natural. Azi zambesc si sunt foarte optimista.
Mai sunt soricei si alti paraziti si aici, ca peste tot, dar am incredere in carmaci si in echipa din care fac acum parte ca o sa reusim daca nu sa-i starpim, macar sa-i tinem cuminti in cusca lor. E mare provocarea, dar nu imposibil de dus la indeplinire.
Revenind la fragila barca, pe care am lasat-o in urma, in bataia vantului... La plecare i-am dat un an de viata. Atunci cand carmaciul e de fapt o armata de carmaci, fiecare invartindu-si propria carma dupa bunu-i plac, atunci cand ambitiile si prost inteleasa concurenta sunt vantul care sufla-n panze, cand marinarii de rand sunt putini la numar, nevoiti a face planton dupa planton, nauciti de carmele care impanzesc micuta barca, finalul nu-i greu de ghicit. Azi, in bataia vantului am auzit un zvon potrivit caruia apa a inceput sa patrunda prin sparturi si naufragiul e aproape. Noroc cu o ambarcatiune ce pluteste alaturi de ea, care e gata sa salveze echipajul, atat cat a mai ramas din el si sa valorifice atat cat se poate din mica si firava barcuta.
Era joi seara, 14 decembrie 2006. Acum e joi seara, 13 decembrie 2007. Odihneste-te-n pace micuta barca. A fost o perioada frumoasa, pe care n-am s-o uit niciodata. Harnicilor marinari le doresc barci frumoase si vant prielnic. Carmacilor...n-am ce sa le spun.
duminică, decembrie 09, 2007
Ce-mi doresc...
Ce-mi doresc pentru saptamana pe care o incep maine?
- dimineti in care sa ma trezesc usor, odihnita si binedispusa;
- caldura (si-afara atat cat e posibil, dar mai ales in suflete);
- zambete si voie buna;
- oameni frumosi, prieteni sinceri;
- mai putina rutina, mai multa provocare;
- decizii intelepte;
- ore decente la care sa parasesc biroul;
- cel putin o zi de shopping (am eu o lista in cap si mi-e teama sa nu o stearga scurgerea timpului);
- o zi de inot;
- sa-nceapa sa ma patrunda spiritul sarbatorilor, pentru ca deocamdata ma simt un spectator aflat dincolo de un perete de sticla; as vrea sa vad mai multi oameni care simt in mai mare masura decat fac de dragul traditiei;
- melodii vesele in winamp;
- inspiratie sa scriu...si forta de-a uita mai mult si mai mult, tot mai mult...
- dimineti in care sa ma trezesc usor, odihnita si binedispusa;
- caldura (si-afara atat cat e posibil, dar mai ales in suflete);
- zambete si voie buna;
- oameni frumosi, prieteni sinceri;
- mai putina rutina, mai multa provocare;
- decizii intelepte;
- ore decente la care sa parasesc biroul;
- cel putin o zi de shopping (am eu o lista in cap si mi-e teama sa nu o stearga scurgerea timpului);
- o zi de inot;
- sa-nceapa sa ma patrunda spiritul sarbatorilor, pentru ca deocamdata ma simt un spectator aflat dincolo de un perete de sticla; as vrea sa vad mai multi oameni care simt in mai mare masura decat fac de dragul traditiei;
- melodii vesele in winamp;
- inspiratie sa scriu...si forta de-a uita mai mult si mai mult, tot mai mult...
vineri, decembrie 07, 2007
Despre oameni si moravurile lor
Revin la oameni. Pentru ca-i privesc, pentru ca ma ciocnesc de ei, pentru ca vrand-nevrand trec pe langa mine, iar eu am ochi, urechi, maini si spirit critic. Cred ca daca s-ar inventa meseria de "Colectionar de oameni" reconversia profesionala m-ar paste!
I-am urmarit si azi si ieri si-i urmaresc de 30 de ani neobosita. Uneori ma revolta, alteori mi-s dragi, uneori ma fac sa plang, alteori ma fac sa rad, uneori ma fac sa regret, alteori ma fac sa ma bucur sincer. Uneori ma scarbesc, alteori ii iubesc.
Azi intr-un interval de o jumatate de ora m-am lovit de doua tipuri de oameni, aflate in opozitie totala. Despre ce e vorba: se apropie sarbatorile de iarna, asa ca pana si firmele imbraca haina noua: se-mpodobesc brazi, decoratiunile incep incet-incet sa-si gaseasca locul, se fac cadouri partenerilor de afaceri, se pregatesc petreceri si angajatii...se-mpart in tabere. Obosita si satula de munca in fata calculatorului am acceptat bucuroasa oferta colegei mele de-a orna cu zapada artificiala geamurile firmei cu dragalase figurine specifice sezonului. Vesele nevoie mare ne-am apucat de treaba. Imediat ni s-au alaturat inca doua persoane si-apoi o a treia. Radeam si munceam in echipa, bucurandu-ne ca niste copii. N-au contat functia, varsta sau munca pe care am lasat-o de-o parte fiecare. In cateva minute parterul era mandrul posesor al unui vesmant nou, proaspat si creativ. Le-am multumit colaboratorilor si-am urcat la etaj. Aici ni s-au alaturat altii, care au vrut si ei sa se bucure si sa-si lase amprenta de creativitate pe peretii din sticla. Insa aici, la etaj, aerul e mai rarefiat si deh...nu oricine-i face fata. Am intalnit cateva mutre acrite, care ne-au privit cu ironie, bombanind in barba sau ignorandu-ne total; "deh, copii, n-au alta treaba!" pareau a sageta din priviri. Sunt oameni care nu stiu sa rada, oameni care nu stiu sa se bucure, oameni care isi otravesc mintea si sufletul cu invidie, rautate si acreala. Sincer mi-e mila de ei. Trebuie sa fie tare trist sa uiti sa razi cu toata fiinta ta, sa uiti sa fii copil, sa uiti sa iubesti fiintele de langa tine.
Un alt lucru care ma uimeste si sincer, ma revolta, este ignoranta. Pe de-o parte cea care vine din prostie si ingamfare. Am fost de-a dreptul stupefiata sa aflu ca in plin boom al tehnologiei informatice oameni cu meserii banoase si scoli inalte se declara antitalent in utilizarea computerului, a mail-ului, a mijloacelor de informare si comunicare atat de la-ndemana tuturor. Si nu numai atat: dau beep pentru a fi sunati inapoi, ca doar...sunt platiti a presta servicii, nu? Nu a pierde centi sau minute pentru a cere lamuriri sau informatii suplimentare!
O alta categorie de ignoranti sunt cei care folosesc tehnologia, dar cu sens unic. Mai pe-ntelesul tutror, cei care nu se sinchisesc sa raspunda la mail-uri. Doar le citesc. Nu pentru toata lumea e clar ca a primi un mail te obliga sa raspunzi intr-un interval de timp decent. Chiar si cu un "multumesc", "nu pot sa-ti dau raspunsul acum, revin dupa ce adun mai multe informatii", sau o vorba-doua acolo, sa stie expeditorul ca n-a scris in van, ca de cealalta parte a monitorului cineva citeste si ti-o arata si tie. Din respect, din bun simt, din cei shpe ani de scoala. Sa mai spun de cei pe care ii tot suni si "nu sunt disponibili pe moment", dar nici nu se sinchisesc sa te sune-ndarat sa-si arate "dezocuparea" si disponibilitatea?!
Si totusi, ca sa inchei intr-un ton optimist, ma bucur ca-ntr-o lume intoarsa pe dos, sunt posesoarea unei colectii de oameni frumosi: oameni care il trimit pe Mos Nicolae sa-mi umple cizmele ca-n vremea cand- copil fiind- zburdam de bucurie gasindu-le ticsite de cadouri, oameni care de la sute de kilometri imi trimit ganduri frumoase si imbratisari, imi ofera un umar sau o incurajare, oameni care nu ma lasa sa plang cand ma napadesc lacrimile, ci ma lasa incurajata si plina de incredere in fata casei, oameni care imi apreciaza sufletul de copil si rad cand fac adevarate raliuri cu caruciorul in hypermarket-uri, oameni care mananca cu mine, oameni care stau de vorba cu mine cu orele si nu se mai satura, oameni pe care nu-i obosesc, care nu se simt amenintati sau sufocati de mine, pe care nu-i complexez, oameni pe care pur si simplu ii iubesc!
I-am urmarit si azi si ieri si-i urmaresc de 30 de ani neobosita. Uneori ma revolta, alteori mi-s dragi, uneori ma fac sa plang, alteori ma fac sa rad, uneori ma fac sa regret, alteori ma fac sa ma bucur sincer. Uneori ma scarbesc, alteori ii iubesc.
Azi intr-un interval de o jumatate de ora m-am lovit de doua tipuri de oameni, aflate in opozitie totala. Despre ce e vorba: se apropie sarbatorile de iarna, asa ca pana si firmele imbraca haina noua: se-mpodobesc brazi, decoratiunile incep incet-incet sa-si gaseasca locul, se fac cadouri partenerilor de afaceri, se pregatesc petreceri si angajatii...se-mpart in tabere. Obosita si satula de munca in fata calculatorului am acceptat bucuroasa oferta colegei mele de-a orna cu zapada artificiala geamurile firmei cu dragalase figurine specifice sezonului. Vesele nevoie mare ne-am apucat de treaba. Imediat ni s-au alaturat inca doua persoane si-apoi o a treia. Radeam si munceam in echipa, bucurandu-ne ca niste copii. N-au contat functia, varsta sau munca pe care am lasat-o de-o parte fiecare. In cateva minute parterul era mandrul posesor al unui vesmant nou, proaspat si creativ. Le-am multumit colaboratorilor si-am urcat la etaj. Aici ni s-au alaturat altii, care au vrut si ei sa se bucure si sa-si lase amprenta de creativitate pe peretii din sticla. Insa aici, la etaj, aerul e mai rarefiat si deh...nu oricine-i face fata. Am intalnit cateva mutre acrite, care ne-au privit cu ironie, bombanind in barba sau ignorandu-ne total; "deh, copii, n-au alta treaba!" pareau a sageta din priviri. Sunt oameni care nu stiu sa rada, oameni care nu stiu sa se bucure, oameni care isi otravesc mintea si sufletul cu invidie, rautate si acreala. Sincer mi-e mila de ei. Trebuie sa fie tare trist sa uiti sa razi cu toata fiinta ta, sa uiti sa fii copil, sa uiti sa iubesti fiintele de langa tine.
Un alt lucru care ma uimeste si sincer, ma revolta, este ignoranta. Pe de-o parte cea care vine din prostie si ingamfare. Am fost de-a dreptul stupefiata sa aflu ca in plin boom al tehnologiei informatice oameni cu meserii banoase si scoli inalte se declara antitalent in utilizarea computerului, a mail-ului, a mijloacelor de informare si comunicare atat de la-ndemana tuturor. Si nu numai atat: dau beep pentru a fi sunati inapoi, ca doar...sunt platiti a presta servicii, nu? Nu a pierde centi sau minute pentru a cere lamuriri sau informatii suplimentare!
O alta categorie de ignoranti sunt cei care folosesc tehnologia, dar cu sens unic. Mai pe-ntelesul tutror, cei care nu se sinchisesc sa raspunda la mail-uri. Doar le citesc. Nu pentru toata lumea e clar ca a primi un mail te obliga sa raspunzi intr-un interval de timp decent. Chiar si cu un "multumesc", "nu pot sa-ti dau raspunsul acum, revin dupa ce adun mai multe informatii", sau o vorba-doua acolo, sa stie expeditorul ca n-a scris in van, ca de cealalta parte a monitorului cineva citeste si ti-o arata si tie. Din respect, din bun simt, din cei shpe ani de scoala. Sa mai spun de cei pe care ii tot suni si "nu sunt disponibili pe moment", dar nici nu se sinchisesc sa te sune-ndarat sa-si arate "dezocuparea" si disponibilitatea?!
Si totusi, ca sa inchei intr-un ton optimist, ma bucur ca-ntr-o lume intoarsa pe dos, sunt posesoarea unei colectii de oameni frumosi: oameni care il trimit pe Mos Nicolae sa-mi umple cizmele ca-n vremea cand- copil fiind- zburdam de bucurie gasindu-le ticsite de cadouri, oameni care de la sute de kilometri imi trimit ganduri frumoase si imbratisari, imi ofera un umar sau o incurajare, oameni care nu ma lasa sa plang cand ma napadesc lacrimile, ci ma lasa incurajata si plina de incredere in fata casei, oameni care imi apreciaza sufletul de copil si rad cand fac adevarate raliuri cu caruciorul in hypermarket-uri, oameni care mananca cu mine, oameni care stau de vorba cu mine cu orele si nu se mai satura, oameni pe care nu-i obosesc, care nu se simt amenintati sau sufocati de mine, pe care nu-i complexez, oameni pe care pur si simplu ii iubesc!
joi, noiembrie 29, 2007
Regret ca sunt om!
Minciuna si indiferenta ma dor cel mai rau. De ce mint oamenii? De ce n-au coloana vertebrala? De ce e atat de greu ca DA sa fie DA si NU sa fie NU? De ce atatea ascunzisuri si de ce atatia de "asa vreau eu", "eu nu dau socoteala nimanui"? A disparut sinceritatea? Au disparut empatia, caldura si preocuparea fata de semeni? Fata de oamenii dragi, fata de strainul de pe strada???
Chiar asa sa fie lumea din ziua de azi? Je m'en fich-ista? Egoista? Rece? Dura? Rea?
M-am scarbit de oameni, mi-e sila si mi-e rau. Si-s trista si dezamagita. Unde-s oamenii care sa merite? Care sa daruiasca? Carora sa le pese?
Am cazut de pe planeta si ma rostogolesc in vid! Regret ca sunt om!
Chiar asa sa fie lumea din ziua de azi? Je m'en fich-ista? Egoista? Rece? Dura? Rea?
M-am scarbit de oameni, mi-e sila si mi-e rau. Si-s trista si dezamagita. Unde-s oamenii care sa merite? Care sa daruiasca? Carora sa le pese?
Am cazut de pe planeta si ma rostogolesc in vid! Regret ca sunt om!
duminică, noiembrie 25, 2007
10 carti ce merita citite
Malina ma provoaca la o leapsa cu carti. Parca si ultima onorata tot cu si despre carti a fost. Asta sa-nsemne ca ma vede lumea soarece de biblioteca, ce-adoarme cu cartea pe pantece? :D Hmmm...
Lasand bascalia la o parte, cu scuzele de rigoare pentru intarziere, m-apuc de enumerat 10 carti care merita citite. Adica...ce cred eu ca nu i-ar face pe cei ce-mi citesc recomandarile sa piarda timpul aiurea, nu i-ar plictisi, ar avea una-alta de-nvatat si poate, cine stie, ar ajunge sa le recomande si ei mai departe. Pentru ca nu vreau sa repet niciuna din recomandarile Malinei (La tiganci, Tess, Un veac de singuratate, Ion), pentru ca scriitorii rusi nu mi-au placut in mod deosebit (imi asum huiduielile, dar parca-i prefer pe muzicienii rusi scriitorilor), pentru ca nu intotdeauna am citit Levy (apropo de el, tocmai am aflat ca mi-am pierdut un cititor, dezgustat ca-l lecturez pe banalul, trendy-ul si de gagici scriitorul- ufff) si pentru ca mai am inclinatii si apetit pentru lecturi serioase, de bon ton...iata lista mea:
* Biblia
* Maitreyi- Mircea Eliade
* Jurnalul Fericirii- Steinhardt
* Insuportabila usuratate a fiintei- Milan Kundera
* Micul print- Antoine de Saint Exupery
* The screwtape Letters (Scrisorile lui Zgandarila- Scrisorile unui drac batran catre un drac tanar)- C.S. Lewis
* Mandrie si prejudecata- Jane Austin
* Orasul cu salcami- Mihail Sebastian
* Romanul adolescentului miop- Mircea Eliade
* Femei- Mihail Sebastian
Precizare: in afara primei nominalizari, ordinea e pur si simplu aleatorie.
Atat. Fara alte comentarii.
Dau leapsa mai departe Corinei sa mai uite de elevii care falseaza sau trag chiului de la ore, Elenei c-am inteles ca si ea e tot dascalita si cu siguranta ii va da si Aniellei leapsa si lui Marian ca prea bine doarme-n blogu-i dand cu tarnacopu-n ograda Pro-ului :).
miercuri, noiembrie 21, 2007
Da! Femeie!
Da, sunt femeie. Sunt femeie cand ma trezesc dimineata si stau in oglinda 10 minute sa ma machiez, in loc sa iau micul dejun. Sunt femeie cand schimb 2-3 bluze pentru ca nu se potrivesc cu pantalonii sau cu cerceii pe care am chef sa-i port in acea zi. Sunt femeie cand ma flateaza privirea admirativa a unui barbat bine. Sunt femeie cand sunt sensibila si ma supara o vorba aruncata mai mult sau mai putin in gluma. Sunt femeie cand vars lacrimi de dor sau de neputinta. Sau cand rad cu gura pana la urechi la un banc stupid; sau cand ma bucur ca e soare afara; sau cand mananc ciocolata fara sa-mi pese daca si unde se va depune.
Sunt atat de femeie cand bat magazinele doar pentru "window shopping" sau cand din prea mare elan cumpar tot ce-mi iese-n cale, chiar daca vor fi haine pe care in veci nu le voi purta sau lucruri pe care in veci nu le voi folosi. Sunt femeie si atunci cand tot ceea ce-mi doresc e o vorba de incurajare sau o imbratisare tacuta; sau un compliment, fie el si stangaci. Sunt femeie cand vorbesc despre mine si turui verzi si uscate, dar si atunci cand astept comunicare si de cealalta parte. Sunt femeie cand sper, cand las de la mine si uit de orgoliu, cand ma implic si dau totul din suflet. Chiar si atunci cand trantesc, cand jignesc, cand sunt razbunatoare si neintelegatoare, cand am fite si ambitii prostesti. Cand insist si cand las de la mine. Cand sunt romantica si citesc poezii sau carti "de gagici"; sau cand ma uit la chick-flicks cu Julia Roberts. Chiar si atunci cand sunt obsedata de-o melodie, care pe altii ii plictiseste, a lui Enrique.
Sunt femeie si atunci cand am chef sa joc fotbal sau sa ma bat (de cand imi doresc asta! :D; prietenii stiu de ce!). Sau cand (foarte rar, ce-i drept) mi-e dor sa port tocuri.
Sunt femeie cand astept si imi plac declaratiile. Sunt femeie cand iubesc!
Nu sunt perfecta, dar...da, sunt femeie zi de zi...
duminică, noiembrie 18, 2007
Jurnal de week-end
Nu-mi plac serile de duminica. Dintr-un singur motiv: vestesc sfarsitul week-end-ului. Si-n ultima vreme as vrea ca macar de 2 ori pe saptamana sa fie week-end. Simt ca se termina un an, simt toamna asta tarzie cu raceala si-nnorarile ei, asa ca ma bucur din plin de zilele si orele libere.
Ma gandesc la zilele care au trecut si chiar au fost faine. Cu putin din toate:
am iesit vineri seara si nu intr-un loc aglomerat sau trendy, ci intr-unul calm si cald, unde ne-am auzit unii pe altii, am povestit vrute si nevrute, am ras si am ascultat muzica buna; am ajuns putin si prin mall, dar cu tinta fixa, asa ca eu am profitat de minutele acelea si-am dat iama la Diverta. Finalitatea? (Ce mi-ar placea sa-ti vad fata!) Un nou roman al lui Levy :D. Ala care e asa trendy-n Franta si-l citesc toate gagicile. Numarul 4 in biblioteca mea. Din cate stiu mai am 2 sau 3 (traduse)ca sa-mi intregesc colectia :).
Sambata am fugit din Oradea. Chiar imi era dor de-o iesire in alt oras. Nu ma simt eu bine daca nu evadez cat mai des posibil; mai aproape, mai departe, nu conteaza: brambureala sa fie! Si n-a fost orice fel de brambureala, a fost una in care m-am rasfatat, nu gluma: am facut shopping si mi-am luat vrute si nevrute (laptop, cred ca mai trebuie sa astepti vreo luna), am vazut un film destul de interesant- The Queen, m-am plimbat, am avut parte de un masaj suuuper si cel mai important lucru- am petrecut timp cu Cory!
Azi am dormit. Si-am dormit! Si am mancat. Si am ascultat Katie Melua, Joe Dassin si de 2 ori Concertul pentru vioara a lui Mendelssohn. Mi-e dor de sala de concerte, mi-e dor sa ma gatesc si sa ma las purtata in lumea sunetelor. Mi-e dor de opera, de balet, de teatru...It's a must pentru viitorul apropiat!
Si-acum am fugit! Ma asteapta Julia cu Monalisa Smile. :)
Ma gandesc la zilele care au trecut si chiar au fost faine. Cu putin din toate:
am iesit vineri seara si nu intr-un loc aglomerat sau trendy, ci intr-unul calm si cald, unde ne-am auzit unii pe altii, am povestit vrute si nevrute, am ras si am ascultat muzica buna; am ajuns putin si prin mall, dar cu tinta fixa, asa ca eu am profitat de minutele acelea si-am dat iama la Diverta. Finalitatea? (Ce mi-ar placea sa-ti vad fata!) Un nou roman al lui Levy :D. Ala care e asa trendy-n Franta si-l citesc toate gagicile. Numarul 4 in biblioteca mea. Din cate stiu mai am 2 sau 3 (traduse)ca sa-mi intregesc colectia :).
Sambata am fugit din Oradea. Chiar imi era dor de-o iesire in alt oras. Nu ma simt eu bine daca nu evadez cat mai des posibil; mai aproape, mai departe, nu conteaza: brambureala sa fie! Si n-a fost orice fel de brambureala, a fost una in care m-am rasfatat, nu gluma: am facut shopping si mi-am luat vrute si nevrute (laptop, cred ca mai trebuie sa astepti vreo luna), am vazut un film destul de interesant- The Queen, m-am plimbat, am avut parte de un masaj suuuper si cel mai important lucru- am petrecut timp cu Cory!
Azi am dormit. Si-am dormit! Si am mancat. Si am ascultat Katie Melua, Joe Dassin si de 2 ori Concertul pentru vioara a lui Mendelssohn. Mi-e dor de sala de concerte, mi-e dor sa ma gatesc si sa ma las purtata in lumea sunetelor. Mi-e dor de opera, de balet, de teatru...It's a must pentru viitorul apropiat!
Si-acum am fugit! Ma asteapta Julia cu Monalisa Smile. :)
joi, noiembrie 15, 2007
Tragi-comedie absurda
Ti-am pomenit azi de ea. Am citit-o demult, intr-o carticica de poezii si la vremea aceea m-a amuzat. De aceea am tinut-o minte. Ti-o dedic cu zambetul pe buze :).
Cadril
de Carlos Drummond de Andrade
Joao iubea pe Teresa care iubea pe Raimundo care
iubea pe Maria care iubea pe Joaquim care iubea
pe Lili care nu iubea pe nimeni.
Joao a plecat în Statele Unite, Teresa la mânăstire,
Raimundo a pierit într-un accident de circulaţie,
Maria a rămas fecioară bătrână.
Joaquim s-a sinucis iar Lili s-a căsătorit
cu J. Pintos Fernandes
care n-are nimic cu povestea asta.
Precizare: nu stiu in ce masura s-a respectat punctuatia originala sau e doar ignoranta traducatorilor, dar eu am decis ca e mai bine s-o las asa. Ii creste savoarea...
Cadril
de Carlos Drummond de Andrade
Joao iubea pe Teresa care iubea pe Raimundo care
iubea pe Maria care iubea pe Joaquim care iubea
pe Lili care nu iubea pe nimeni.
Joao a plecat în Statele Unite, Teresa la mânăstire,
Raimundo a pierit într-un accident de circulaţie,
Maria a rămas fecioară bătrână.
Joaquim s-a sinucis iar Lili s-a căsătorit
cu J. Pintos Fernandes
care n-are nimic cu povestea asta.
Precizare: nu stiu in ce masura s-a respectat punctuatia originala sau e doar ignoranta traducatorilor, dar eu am decis ca e mai bine s-o las asa. Ii creste savoarea...
As fi vrut...
Azi as fi vrut sa am fata senina, sa rad cu gura pana la urechi si sa transform cenusiul de-afara in senina vara.
As fi vrut sa actionez mai mult decat am vorbit.
As fi vrut sa incurajez mai mult decat am acuzat.
As fi vrut sa tac si sa ascult mai mult decat am glasuit.
...sa gandesc mai mult decat sa execut.
...sa iubesc mai mult decat sa sper.
...sa inteleg mai mult decat sa vreau.
...sa ma bucur mai mult decat sa am asteptari.
...sa aud mai mult decat am gandit si sperat.
...sa daruiesc mai mult decat am vrut.
...sa traiesc mai mult decat sa tanjesc.
...sa sarut mai mult decat sa trantesc.
...sa Te caut mai mult, sa-Ti gresesc mai putin, sa Te iubesc mai mult, sa-Ti multumesc pentru ca e doar o pereche de urme-n nisip...
joi, noiembrie 08, 2007
Obsesia
Nici nu stiu cand am auzit-o pentru prima data. Nici unde eram, ce faceam, la ce ma gandeam sau ce simteam. Nu stiu daca eram trista sau vesela, somnoroasa sau flamanda...De auzit am mai auzit-o, dar nu mi-a atras atentia in vreun fel sau altul. O fi fost vreuna din melodiile trendy lansata habar nu am cand. Nu stiu daca e o trendy noua sau e statuta deja prin topuri. Sincera sa fiu, in afara de cine o canta, nu prea stiu altceva.
Am reauzit-o de curand, intr-o seara. Stateam la o masa rontaind chipsuri, dialogand despre tot ce-ti poate trece prin cap in timp ce astepti sa-nceapa filmul la care ti-au luat bilete inainte cu vreo doua ore, dupa ce ai dat de vreo 3 ori raita mall-ului, de care drept sa spun m-am cam plictisit. Ceea ce m-a facut sa tac pentru o clipa au fost cateva acorduri dintr-o melodie. Suna bine si am simtit-o ca pe un carlig ce mi s-a implantat adanc; in urechi, in cap, in inima... Simteam cum incepe sa ma infasoare si sa ma cuprinda ca un navod aruncat in ape limpezi. M-a urmarit toata seara si s-a intensificat odata ce s-a amestecat si cu un parfum pe care si acum il mai am in nari: acrisor, verde-galbui, zemos...De atunci nu ma mai satur. Replay, replay, replay. De-a dreptul obsedant; de zeci, de sute, de mii de ori. Adorm cu ea si ma trezesc intre notele ei. Sangele imi cuge prin vene pe ritmul ei, gandurile-mi roiesc respectand masura partiturii. Simt, visez, doresc, actionez doar la bratul ei.
Noapte buna, dulce si irationala obsesie!
miercuri, octombrie 31, 2007
Headlock
"Headlock" -Imogen Heap
Distant flickering, greener scenery.
This weather's bringing it all back again.
Great adventures, faces and condensation.
I'm going outside to take it all in.
You say too late to start, got your heart in a headlock,
I don't believe any of it.
You say too late to start, with your heart in a headlock,
You know you're better than this.
We're a different pair, do something out of step.
Throw a stranger an unexpected smile...with big intention.
Still posted at your station.
Always on about the day it should have flied.
You say too late to start, got your heart in a headlock,
I don't believe any of it.
You say too late to start, with your heart in a headlock,
You know you're better than this.
Afraid to start, got your heart in a headlock,
I don't believe any of it.
You say too late to start, with your heart in a headlock,
You know you're better than this.
Been walking, you've been hiding,
And you look half dead half the time.
Monitoring you, like machines do,
You've still got it, I'm just keeping an eye
I've been walking, you've been hiding,
And you look half dead half the time.
Monitoring you, like machines do,
You've still got it, I'm just keeping an eye
So what, don't care, will not, the end
You know you're better than this
I'll make you start, got your heart in a headlock,
I don't believe any of it.
You say too late to start, with your heart in a headlock,
You know you're better than this.
Afraid to start, got your heart in a headlock,
I don't believe any of it.
You say too late to start, with your heart in a headlock,
You know you're better than this.
miercuri, octombrie 17, 2007
Today...me, you and all of us
Emmy Rossum - Slow Me Down
Rushing and racing and running in circles
moving so fast I'm forgetting my purpose
blur of the traffic is sending me spinning
getting nowhere
my head and my heart are colliding chaotic
pace of the world I just wish I could stop it
Try to appear like I've got it together
I'm falling apart
save me
somebody take my hand and lead me
slow me down
don't let love pass me by
just show me how
cause I'm ready to fall
slow me down
don't let me live a lie
before my life flies by
I need you to slow me down
sometimes I fear that I might disappear
in the blur of fast forward I falter again
forgetting to breathe
I need to sleep
I'm getting nowhere
all that I've missed I see in the reflection
pass me while I wasn't paying attention
tired of rushing, racing and running
I'm falling apart
tell me
oh won't you take my hand and lead me
slow me down
don't let love pass me by
just show me how
cause I'm ready to fall
slow me down
don't let me live a lie
before my life flies by
i need you to slow me down
just show me
i need you to slow me down
slow me down
slow me down
the noise of the world is getting me caught up
chasing the clock and i wish i could stop it
just need to breathe
somebody please
slow me down.
Rushing and racing and running in circles
moving so fast I'm forgetting my purpose
blur of the traffic is sending me spinning
getting nowhere
my head and my heart are colliding chaotic
pace of the world I just wish I could stop it
Try to appear like I've got it together
I'm falling apart
save me
somebody take my hand and lead me
slow me down
don't let love pass me by
just show me how
cause I'm ready to fall
slow me down
don't let me live a lie
before my life flies by
I need you to slow me down
sometimes I fear that I might disappear
in the blur of fast forward I falter again
forgetting to breathe
I need to sleep
I'm getting nowhere
all that I've missed I see in the reflection
pass me while I wasn't paying attention
tired of rushing, racing and running
I'm falling apart
tell me
oh won't you take my hand and lead me
slow me down
don't let love pass me by
just show me how
cause I'm ready to fall
slow me down
don't let me live a lie
before my life flies by
i need you to slow me down
just show me
i need you to slow me down
slow me down
slow me down
the noise of the world is getting me caught up
chasing the clock and i wish i could stop it
just need to breathe
somebody please
slow me down.
duminică, octombrie 14, 2007
Desertaciunea desertaciunilor
Imi place sa privesc oamenii. Indiferent daca sunt pe strada, in autobuz, pe o banca in parc, la coada intr-un supermarket sau la biserica, imi place sa le privesc fetele si sa ma gandesc ce s-o ascunde dincolo de-o pereche de ochelari, de parul carunt, de un chip aspru, cu barba, de niste ochi albastri sau de-o fata ingrijita si machiata cu mai mult sau mai putin bun gust? Femei, barbati, copii ma fascineaza si daca imi atrag atentia intr-un fel sau altul stau si ma-ntreb privindu-i: oare ce viata o fi avand omul asta? Ce-l bucura? Ce-l intristeaza? Ce temeri are si ce sperante? Incerc nu de putine ori sa ghicesc ce meserie o fi avand sau cati copii? O fi fost genul de om studios, care si-a facut o cariera si acum a atins apogeul din punct de vedere profesional? Sau o fi o mama innascuta, care toata viata si-a dorit copii si si-o pune in slujba lor? Oare baiatul acela o fi studentul mediocru care trage chiulul si inainte de sesiune isi exerseaza farmecele pe vreo colega constiincioasa pentru a obtine cursurile? Oare fata aceea scrie poezii in jurnalul ei secret?
In week-end au fost zilele orasului. Am iesit si eu cu un grup de prieteni, poate mai mult din dorinta de a ma intalni cu ei, a rade, a povesti si evident- pentru a vedea focurile de artificii. Vineri seara la 8 vuia orasul. Cete-cete de tineri, copii si chiar si varstnici se-ndreptau spre centrul orasului. Acolo, parcarile erau mai pline ca-n cea mai aglomerata zi si ora din timpul saptamanii. Tambalaul era in toi, muzica racnea, semn ca in noaptea aceea nu se facea economie de decibeli, tarabele cu tot felul de prostiute numai bune de aruncat banii pe feresatra se-nghesuiau, care mai de care mai multicolore, sa atraga privirile si poftele musteriilor. Mese-ntinse-n plina strada, sute de kilograme de carnuri si alte "mancari" bogate in colesterol, valuri de bauturi de tot felul, castane, porumb, kurtos kalacs si alte ispite care-ti atacau narile, privirea si in final papilele gustative. Am stat si am privit multimea. Se-nghesuiau dardaind in jurul unei mese (pentru ca a venit frigul, nu gluma) si infulecau pe nerasuflate, creindu-mi impresia ca urmeaza cea mai cumplita foamete din tara si oamenii-si fac depozite din timp. Cei care n-au fost destul de abili in a-si face rost de-un loc la masa, se-nvarteau pe la tarabe, stateau la coada la un vin, sau se lasau trasi de copii la tarabele vanzatoare de iluzii ieftine si de proasta calitate. Undeva mai incolo se-agita pe scena Loredana si-si falfaia tubulara rochie ciclam (asta am vazut a doua zi la TV) in urletele si miscarile psihozei colective pe care a creat-o: "si-acum, cu totii!" Iar multimea fredona cate un refren de jampara, reinventat de "diva". Putin mai tarziu a aparut Directia 5, cu niste cantece care m-au facut sa ma simt batrana si ramasa-n urma: n-am recunoscut mai nimic, in afara de un remix. La miezul noptii- mult asteptatele focuri de artificii: 15 minute; pe ceas! Frumoase, spectaculoase, au scos strigate de admiratie si toti ochii s-au ridicat din blide si ulcele spre cer. Apoi, privirele-au coborat din nou, iar tambalaul a continuat cu alte sute de kilograme de mititei, carnati, frigarui, litri de palinca, vin sau bere, alte trupe mai Simpl(u)e sau mai complexe, treaba lor. Eu m-am carat acasa. Cu un gust de inutil. Si de superficial. Oare asta e tot ce isi doresc oamenii? Sa infulece in strada la cateva grade Celsius, sa-si faca plinul de alcool, sa miste frenetic bratele in ritmul si indicatiile unor lautari aflati cu vreun metru deasupra lor? Se zice ca romanul nu refuza nimic ce e gratis. S-o creada el. Ne-a costat ceva la buzunar! Doar niste strazi nereparate, niste orfani neimbaiati, niste boschetari nehraniti...Nu puteam in timp ce priveam artificiile sa nu ma gandesc cati oameni ar fi mancat o mancare calda, cati batrani ar fi primit medicamente gratuite, cate locuinte sociale s-ar fi putut construi?
Am privit mii de chipuri in acea noapte. Toate vesele. Si n-am putut sa nu ma intreb: la asta se rezuma tot? Atat de putin pretentiosi sa fim? Mancare, bautura, decibeli, turma si...desertaciunea desertaciunilor. M-am intors goala acasa, chiar daca zambetul imi era pe buze. Oare cati au fost ca mine?
In week-end au fost zilele orasului. Am iesit si eu cu un grup de prieteni, poate mai mult din dorinta de a ma intalni cu ei, a rade, a povesti si evident- pentru a vedea focurile de artificii. Vineri seara la 8 vuia orasul. Cete-cete de tineri, copii si chiar si varstnici se-ndreptau spre centrul orasului. Acolo, parcarile erau mai pline ca-n cea mai aglomerata zi si ora din timpul saptamanii. Tambalaul era in toi, muzica racnea, semn ca in noaptea aceea nu se facea economie de decibeli, tarabele cu tot felul de prostiute numai bune de aruncat banii pe feresatra se-nghesuiau, care mai de care mai multicolore, sa atraga privirile si poftele musteriilor. Mese-ntinse-n plina strada, sute de kilograme de carnuri si alte "mancari" bogate in colesterol, valuri de bauturi de tot felul, castane, porumb, kurtos kalacs si alte ispite care-ti atacau narile, privirea si in final papilele gustative. Am stat si am privit multimea. Se-nghesuiau dardaind in jurul unei mese (pentru ca a venit frigul, nu gluma) si infulecau pe nerasuflate, creindu-mi impresia ca urmeaza cea mai cumplita foamete din tara si oamenii-si fac depozite din timp. Cei care n-au fost destul de abili in a-si face rost de-un loc la masa, se-nvarteau pe la tarabe, stateau la coada la un vin, sau se lasau trasi de copii la tarabele vanzatoare de iluzii ieftine si de proasta calitate. Undeva mai incolo se-agita pe scena Loredana si-si falfaia tubulara rochie ciclam (asta am vazut a doua zi la TV) in urletele si miscarile psihozei colective pe care a creat-o: "si-acum, cu totii!" Iar multimea fredona cate un refren de jampara, reinventat de "diva". Putin mai tarziu a aparut Directia 5, cu niste cantece care m-au facut sa ma simt batrana si ramasa-n urma: n-am recunoscut mai nimic, in afara de un remix. La miezul noptii- mult asteptatele focuri de artificii: 15 minute; pe ceas! Frumoase, spectaculoase, au scos strigate de admiratie si toti ochii s-au ridicat din blide si ulcele spre cer. Apoi, privirele-au coborat din nou, iar tambalaul a continuat cu alte sute de kilograme de mititei, carnati, frigarui, litri de palinca, vin sau bere, alte trupe mai Simpl(u)e sau mai complexe, treaba lor. Eu m-am carat acasa. Cu un gust de inutil. Si de superficial. Oare asta e tot ce isi doresc oamenii? Sa infulece in strada la cateva grade Celsius, sa-si faca plinul de alcool, sa miste frenetic bratele in ritmul si indicatiile unor lautari aflati cu vreun metru deasupra lor? Se zice ca romanul nu refuza nimic ce e gratis. S-o creada el. Ne-a costat ceva la buzunar! Doar niste strazi nereparate, niste orfani neimbaiati, niste boschetari nehraniti...Nu puteam in timp ce priveam artificiile sa nu ma gandesc cati oameni ar fi mancat o mancare calda, cati batrani ar fi primit medicamente gratuite, cate locuinte sociale s-ar fi putut construi?
Am privit mii de chipuri in acea noapte. Toate vesele. Si n-am putut sa nu ma intreb: la asta se rezuma tot? Atat de putin pretentiosi sa fim? Mancare, bautura, decibeli, turma si...desertaciunea desertaciunilor. M-am intors goala acasa, chiar daca zambetul imi era pe buze. Oare cati au fost ca mine?
luni, octombrie 08, 2007
30
"Si? Cum e? Cum te simti? Ca doar schimbi prefixul..." sunt intrebari pe care le aud de cateva zile-ncoace de la cei ce stiu. Si stiu destui, pentru ca niciodata n-am facut parte din categoria celor pentru care e un subiect tabu varsta unei femei. Niciodata nu mi-a fost greu sa afirm: "am tlei ani", zece ani, 20 de ani...si-acum 30 de ani. Nu neaparat ziua de nastere a fost ziua in care am meditat, am analizat, m-am intors in trecut sau am anticipat putin viitorul. Cand am facut-o intr-o astfel de zi este foarte posibil sa fi fost urmare a unor factori externi de genul: "Si? Cum e?..." Ca de pilda, acum.
Stau si ma intreb ce e diferit, iar raspunsul e categoric: nu mare lucru. Eu cred ca m-am oprit undeva pe la 18 ani. Cu spiritul. De fapt si cu trupul. De crescut in inaltime n-am mai crescut, kilogramele mi le-am cam pastrat, iar nebunia si copilaria sunt la ele acasa. Chiar ma gandeam intr-una din zilele trecute ca marele meu defect consta in sinceritatea si franchetea cu care spun lucrurilor pe nume si nu intotdeauna stiu sa atasez cel mai potrivit ambalaj. De fapt, de cele mai multe ori le servesc goale. Chiar daca uneori ma costa. Culmea. Aaa...si inca un defect major: sunt toanta si nu invat decat din greselile mele. Uneori nici din ele. Dau cu capul in acelasi loc si uneori sunt singura care nu vede urmele lasate.
Totusi, dupa o analiza mai atenta observ si unele schimbari la mine. Am devenit mai ganditoare, nu mai sunt atat de impulsiva si intr-un fel am devenit mai interiorizata. Spun "intr-un fel" ca inca ma mai ia gura pe dinainte si daca am chef sa palavragesc nu prea vad cine sau ce mi-ar sta in cale :D.
30 de ani...Dupa parerea mea au trecut repede si frumos. Am avut parte de tot ce poate fi mai bun: sanatate, reusite si oameni care ma iubesc. Am o mama care m-a dorit si care inca ma mai sufoca, aratandu-mi dragoste si grija zi de zi. Am un tata mandru de fiica lui cea mare, mai ales ca-i seamana :). Am o sora care ma iubeste si pentru care ani de-a randul am fost model si cel mai bun partener de discutii si confesiuni. Am prietene care prin lucruri mici sau mari imi arata ca tin la mine, am prieteni care ma sfatuiesc, ma asculta si cand e cazul ma si cearta. In 30 de ani au trecut multi oameni prin viata mea; pe unii mi i-am apropiat din zi in zi mai mult, pe altii i-am alungat sau au plecat ei, de buna voie sau mi-au fost luati. Toti au lasat o urma si-ntr-un fel sau altul au contribuit la cladirea eu-lui meu de azi, 8 octombrie 2007. De unii mi-e dor si le simt lipsa si-as vrea sa-i am si-acum aici, macar azi. Fiinta care-mi lipseste cel mai mult e cea care 25 de ani, 5 luni si 3 zile a facut parte din existenta mea zi de zi si care acum ma vede de-acolo de sus, dintre ingeri- bunica mea. Te iubesc, mi-e dor si doare, dar totodata ma bucur printre lacrimi si sper!
Am fost mereu o castigatoare, iar succesul nu mi-a fost necunoscut. Ambitia si constiinta valorii de sine ma face sa imi doresc mai mult, iar in momentele grele, cand m-am lovit sau am cazut, incurajarile au venit intr-o forma sau alta, iar forta de a ma ridica si a continua a fost incredibila.
Iubesc inceputurile, iar 3* suna promitator, ambitios si ma provoaca; ma provoaca sa-ndraznesc sa visez, sa lupt pentru a realiza si mai ales sa nu uit niciodata sa devin un OM mare cu suflet de copil.
Stau si ma intreb ce e diferit, iar raspunsul e categoric: nu mare lucru. Eu cred ca m-am oprit undeva pe la 18 ani. Cu spiritul. De fapt si cu trupul. De crescut in inaltime n-am mai crescut, kilogramele mi le-am cam pastrat, iar nebunia si copilaria sunt la ele acasa. Chiar ma gandeam intr-una din zilele trecute ca marele meu defect consta in sinceritatea si franchetea cu care spun lucrurilor pe nume si nu intotdeauna stiu sa atasez cel mai potrivit ambalaj. De fapt, de cele mai multe ori le servesc goale. Chiar daca uneori ma costa. Culmea. Aaa...si inca un defect major: sunt toanta si nu invat decat din greselile mele. Uneori nici din ele. Dau cu capul in acelasi loc si uneori sunt singura care nu vede urmele lasate.
Totusi, dupa o analiza mai atenta observ si unele schimbari la mine. Am devenit mai ganditoare, nu mai sunt atat de impulsiva si intr-un fel am devenit mai interiorizata. Spun "intr-un fel" ca inca ma mai ia gura pe dinainte si daca am chef sa palavragesc nu prea vad cine sau ce mi-ar sta in cale :D.
30 de ani...Dupa parerea mea au trecut repede si frumos. Am avut parte de tot ce poate fi mai bun: sanatate, reusite si oameni care ma iubesc. Am o mama care m-a dorit si care inca ma mai sufoca, aratandu-mi dragoste si grija zi de zi. Am un tata mandru de fiica lui cea mare, mai ales ca-i seamana :). Am o sora care ma iubeste si pentru care ani de-a randul am fost model si cel mai bun partener de discutii si confesiuni. Am prietene care prin lucruri mici sau mari imi arata ca tin la mine, am prieteni care ma sfatuiesc, ma asculta si cand e cazul ma si cearta. In 30 de ani au trecut multi oameni prin viata mea; pe unii mi i-am apropiat din zi in zi mai mult, pe altii i-am alungat sau au plecat ei, de buna voie sau mi-au fost luati. Toti au lasat o urma si-ntr-un fel sau altul au contribuit la cladirea eu-lui meu de azi, 8 octombrie 2007. De unii mi-e dor si le simt lipsa si-as vrea sa-i am si-acum aici, macar azi. Fiinta care-mi lipseste cel mai mult e cea care 25 de ani, 5 luni si 3 zile a facut parte din existenta mea zi de zi si care acum ma vede de-acolo de sus, dintre ingeri- bunica mea. Te iubesc, mi-e dor si doare, dar totodata ma bucur printre lacrimi si sper!
Am fost mereu o castigatoare, iar succesul nu mi-a fost necunoscut. Ambitia si constiinta valorii de sine ma face sa imi doresc mai mult, iar in momentele grele, cand m-am lovit sau am cazut, incurajarile au venit intr-o forma sau alta, iar forta de a ma ridica si a continua a fost incredibila.
Iubesc inceputurile, iar 3* suna promitator, ambitios si ma provoaca; ma provoaca sa-ndraznesc sa visez, sa lupt pentru a realiza si mai ales sa nu uit niciodata sa devin un OM mare cu suflet de copil.
luni, octombrie 01, 2007
Ciupercute matinale
Au revenit ciupercutele. Trei luni am si uitat de ele si-mi faceam aproape mecanic drumul de dimineata pana la masina care ma duce la serviciu, fara ca ceva anume sa-mi tulbure mersul sau privirea.
De cateva zile insa, am observat ca drumul s-a animat. S-a si colorat. Prichindei de toate varstele umplu trotuarul, sau trec cu nasucurile lipite de geamurile masinilor ce-au invadat soseaua. Mai mici sau mai marisori, unii cu ochii pe jumatate inchisi si mersul greoi, ancorati de bratul adultilor grabiti, altii sprinteni si galagiosi, se-ndreapta spre scoala sau gradinita. Ii privesc cu drag si le zambesc. Sunt multi si sunt de toate felurile: fetite cu zulufi aurii si ochii mari albastri, baietei tunsi periuta si gelati din abundenta, adevarati strengari, fetite dolofane de mana cu bunica, baietei cu aer intelectual dat de ochelarii ce le evidentiaza si mai bine ochii iscoditori...Unii au locul si ora lor de-ntalnire; pana se aduna fac schimb de CD-uri, povestesc faze de meci, fetitele se dau cochete cu lip gloss sau isi admira una alteia tinuta.
Sunt colegii mei de drum, ciupercute multicolore, care-mi invioreaza diminetile.
De ce am scris despre ei taman azi? Ma pregateam de mult s-o fac. Si-n plus, azi a fost ziua ciupercutei mele preferate, care a inceput si ea gradinita. E fetita mare; are 3 ani! La multi ani, Oana! :)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
