M-ai acuzat de fault atunci cand coechipierul tau te-a inghiontit si s-a nimerit sa fiu intre voi doi in momentul in care iti constientizai caderea. Meciul acela s-a incheiat cu ceva timp in urma, dar amintirile au ramas.
Acum, ca a inceput al doilea meci, a sosit acel payback time pentru tine. A sosit returul si s-a jucat pe acelasi teren. Alergam neobosita dintr-un capat in altul al terenului, punandu-mi intreaga energie in slujba echipei si dorindu-mi un meci frumos, un spectacol pentru cei veniti sa ne incurajeze. Ai complotat cu propriu-mi coechipier sa ma faultati pe la spate. A fost o miscare premeditata si indelung gandita. Dar se pare ca sunt mult mai robusta si cu crampoanele mult prea bine infipte in gazon, decat lasa sa se vada constitutia mea. M-am clatinat, dar am ramas in pozitie verticala. Amandoi ati ridicat mainile, declarandu-va nevinovati in fata arbitrului, care a fluierat continuarea jocului. Insa eu i-am cerut antrenorului schimbarea. Am parasit terenul cu fruntea sus si am luat loc pe banca de rezerve, unde ma simt mult mai in siguranta. Aici sunt ocrotita in dreapta si in stanga de coechipieri care m-au batut usor pe umeri, felicitandu-ma pentru prestatia din timpul jocului.
Voi ati continuat meciul, unul deloc spectaculos, cu multe intreruperi si trageri de timp; un meci slab si plictisitor pentru spectatorii, care au si inceput sa se retraga unul cate unul. Partida s-a incheiat cu scor alb, sau poate mai continua si azi, cine stie.
O singura concluzie: nu intotdeauna cel ce marcheaza e eroul meciului. Si in nici un caz cel care faulteaza!
14 comentarii:
Daca blogul asta e banca de rezerve, atunci noi ne consideram coechipierii tai, chiar daca nu am privit nic-o clipa meciul, ci doar l-am "ascultat".
Mi-ai adus aminte de o melodie, pe care o indragesc f mult si pe care, daca nu o stii, te invit sa o asculti: Just Like Starting Over, a lui John Lennon
Pai Gabi, s-o fi transmis meciul si la radio, mai stii?
Merci de ideea cu melodia, o voi cauta sa o ascult :).
Lacatus a fost bun...de neuitat meciul cu Spartak Moscova din '87, sau meciul cu URSS din '90. E frumos fotbalu'....
Sut de la distanta, bara si mingea iese-n aut (out), Cristi :)
Anca,
Credeam ca ne-ai dat un exemplu si odata cu intrarea in 2007 vei privi inainte. De ce trebuie mereu sa privesti in urma?
I told you: Just Like Starting Over.
Si inca o intrebare, pentru toata lumea de data asta: De ce "misogin" suna mai urat decat "feminista"?
Gabi, ca sa parafrazez o mult prea uzitata vorba, traiesc in prezent si asta imi ocupa tot timpul.
La chestia cu feminismul astept una-doua explicatii :D
Era o intrebare, nu cred ca trebuie explicata si nici nu e obligatoriu sa se raspunda la ea.
Atunci da-mi voie sa vin si eu cu o intrebare: de unde pana unde feminism?
Nu era legat de postul tau, era off-topic, scuze.
Era o intrebare pe care am vrut s-o pun la un moment dat pe blogul meu, insa am pus-o pe blogul tau, ca am zis ca e citit mai mult de fete.
De ce am intrebat? Pentru ca un barbat cand e facut misogin, e ca si cum ar fi ultima scursura de om, insa o femeie daca e feminista e considerata ca una emancipata. In realitate notiunea ar trebui sa aiba acelasi inteles la ambele genuri si nu trebuie cazut in nici-o extrema. Mie unul, imi place sa cred, ca am o pozitie echidistanta si nu vad niciodata un barbat mai presus decat o femeie, si nici invers.
Gabi, poate pt ca "misogin" vine din grecescul "misein" – a urî, si "gyne" – femeie, pe cand "feminist(a)" nu face nici un apel la ura sau razboi impotriva celorlalti, ci la apararea drepturilor femeii.
Corinne,
Se pare ca ai dreptate, insa daca in trecut problema se punea in felul asta, acum lucrurile nu mai stau asa. Eu zic ca femeile au inceput sa-si dobandeasca drepturile, diferenta dintre sensurile celor 2 cuvinte fiind din ce in ce mai mica, iar viitorul vostru va fi cat se poate de luminos dupa ce Hillary va castiga prezidentialele anul viitor.
Gabi: Misogin / misandra ;) Feminismul n'are legatura cu "ura" ci cu emanciparea.
Acum ontopic: frumoasa paralela intre fotbal si trairi, experiente, ganduri. Nu'ti cunosc coechipierii sau echipa adversa. In schimb, ii cunosc pe ai mei. Din pacate nu pot face ca tine, eu joc handbal.. si dupa o perioada pe banca de rezerve intru iar in teren. M'am accidentat de nenumarate ori dar persist. Asta mi'e meseria. Unii ar zice "menirea, sufletul, prostia etc.". Asta's eu. Imi place jocul chiar daca e dur, chiar daca arbitrii fura, chiar daca nu mai disting cateodata cine imi este adversar si cine este cu mine in echipa, chiar daca pun pase exact cui nu trebuie, chiar daca tabela ma dezavantajeaza clar. Vreau ca ultimul minut sa ma prinda in teren. Vreau sa vad expresia celor din jurul meu atunci cand meciul va lua sfarsit... si cred ca in acel moment tabela se va roti la 180 de grade. :) Sau, pur si simplu, imi place sa visez.
Gabi, cred ca putem dezbate mult si bine tema asta si probabil ca in final nu vom rezolva prea multe. Stiu insa faptul ca Dumnezeu ne-a facut barbati si femei si putem trai foarte bine impreuna, fara ura si trairi extremiste. Gresesti cand spui ca blog-ul meu e citit de mai multe femei. Uita-te si tu la comentatori :D.
Demas, frumoasa relatarea ta si frumoasa atitudinea. Imi spune zilele trecute un amic, ca un comentariu nescris la acest post, ca un adevarat sportiv nu sta pe banca de rezerve, ci locul lui e in iarba. Sunt perfect de acord cu ceea ce spuneti, cu o singura precizare: a fost alegerea mea sa ma retrag din ACEST meci, pentru ca era pierdere de timp si energie, pastrandu-mi astfel fortele pentru meciuri mult mai importante si cu "adversari" mult mai prestigiosi si mai pe masura mea.
Trimiteți un comentariu