Vitamine pentru suflet

Cand m-am intors acum cateva saptamani din calatoria prin Austria si Germania mi-a fost sila. De la granita unde am fost opriti de o coada imensa si a trebuit sa asteptam si sa asteptam si sa ne inarmam cu rabdarea sfintilor, la soseaua care ne zdruncina pana si creierii in cap, la mirosuri, la priviri intunecate si lipsite de optimismul zilei de maine, la blocul cu zece etaje si liftul protestand metalic si ursuz...
Mi-a fost ciuda. Si mi-e ciuda de cate ori revin dintr-o astfel de calatorie. De ce noi? De ce ei? De ce? Pana cand? Au fost momente in care mi-am promis ca voi face tot ce-mi sta in putinta sa plec, sa-mi pese mai mult de mine, de familia mea, decat de un nume, de o aparteneta, de o educatie.
.......................................................................................
Revenind de la birou m-am asezat ostenita in fata laptopului, oarecum pastrand din senzatiile de atunci, din februarie, senzatii adancite de atitudini nocive, de chipuri nemultumite, de ingrijorari si neputinte, de incercari istovitoare, de astenii de primavara.
Am primit poze si le-am aranjat in fisiere. Apoi am inceput sa le rasfoiesc si pe cele mai vechi. Am dat de un manunchi de fotografii care mi-au luminat chipul si mi-au readus in memorie vorbele unui prieten: "Daca mergeai in Etiopia, macar pentru cateva, zile binecuvantai tara in care traiesti."

Octav a fost in iarna in Etiopia si mi-a povestit putin despre experienta africana. M-a ajutat sa vad un coltisor din acea lume, atat de diferita de ceea ce suntem si ne dorim noi, imprumutandu-mi imagini de pe retina lui. Brusc, sila mi s-a transformat in multumire pentru ceea ce sunt si ceea ce am, osteneala mi s-a transformat in vointa si letargia in forta.
Priviti si voi. Cuvintele mi-au amortit pe buze.