Marea Neagra, marea noastra, marea romaneasca...indiferent cum ii spui e EA, cea care ne face sa evadam pentru o zi, doua din urbea imbacsita de ei, oamenii oameni sau neoameni, de ele- trotuare cenusii, de el- miros greu de civilizatie de cele mai multe ori necivilizata, de un week-end in care in loc sa te scurgi, in loc sa te napadeasca gandurile, planurile, preferi sa fii de actiune si sa raspunzi cu un DA hotarat unei invitatii facute tarziu, spre seara; seara de dinaintea plecarii matinale.
Marea noastra, cea pentru care te trezesti cu noaptea-n cap (ora 6 AM e "cu noaptea in cap" pentru bufnitele care adorm la ore mici si se desprind cu greu din asternuturi dimineata), mirosi aerul inca crud al unei capitale scufundate in vise, rasfoiesti bloguri si rontai Vitalis crocant in asteptarea telefonului urmat de o frana usoara pe taramul Timpului.
Marea Neagra, cea spre care alergi cu nerabdare sprintena de vehicul usor nervos pe autostrada, nerabdarea specifica unei reintalniri dupa ani si ani, in care multe s-au perindat si schimbat in viata ta. Inclusiv apropierea de EA, Doamna.
Marea, cea care te intampina cu zambete de diamant, mangaiata de raze solare tandre, dupa nici trei ore de calatorie.
Marea ta si a mea, cea care te cuprinde cu valurile-i jucause, care te primeste in ea adanc si departe, fara sa te sperie cu adancimi, care iti mangaie talpa piciorului cu nisip fin si caldut, facandu-te sa visezi, sa speri, sa zambesti, sa fii jucaus.
Marea, aceeasi care te pacaleste prin intelegeri conspirative cu racoroasa briza, iar pielea-ti prinde o culoare usor dureroasa, dar care-ti da totusi o senzatie de bine, de frumos, de liber.
Marea cu statiunile ei de fite, sau cu terasele strajuite de libertine corturi, sau cu lumea boema, rebela, nonconformista, aflata intr-o continua cautare in miez de noapte, cu licori bahice si alte substante creatoare si datatoare de false si inrobitoare libertati.
Marea care nu iarta greseli si trezeste fiori reci in sunet de ambulanta amestecat cu ras, dans, miscari frenetice din cap, teama, speranta, intrebari care nu au gasit in mintea tuturor raspuns in acea seara: oare...oare a scapat?
Marea cu gust de salau si mult usturoi, cu lumini si umbre, cu eclipsa de luna si baloane meteorologice, cu somn tarziu in noapte tulburat de sunete, zgomote, ecouri din ce in ce mai indepartate...
Marea, cea care iti accepta o recidiva matinala, in buna intelegere cu EL, soarele, care acum te mangaie bland, neputincios in fata factorul mare de protectie: 50! N-are nici o sansa! Decat sa-ti invinga pleoapele in leganat usor de BMW negru in drum spre o noua saptamana, o noua speranta, un nou inceput.
La revedere, Doamna, sper sa ne revedem curand!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu