Wish

"I want the last face you see in this world to be the face of love, so you look at me [...]. I'll be the face of love for you." (Dead Man Walking)

Un strop de recunostinta

Multa, multa dragoste si florile tale preferate. La multi ani si-ti multumesc ca sunt ceea ce sunt azi pentru ca tu existi!

In numele timpului

"On ne voit bien qu'avec le coeur. L'essentiel est invisible pour les yeux" (A. de Saint-Exupery-Le petit prince)

"Timpul va decide" mi-ai spus.
Nu stiu daca timpu-i ambidextru, dar cu mana dinspre mine a continuat sa scrie; la inceput hieroglific, dar apasat, lasand urme adanci pe pergament. Apoi din ce in ce mai lizibil, cu majuscule, un capitol care nu va avea punct poate niciodata. Doar un leit-motiv: "cum ar fi fost daca?"...

Intre un "Buna dimineata" si un "Buna seara"

Un fluierat prelung si masinaria greoaie se pune in miscare. Grabeste pasul si o ia la fuga in noapte prin campie, peste dealuri, munti si vai, oprindu-se doar pentru a-si mai trage sufletul in asezari cufundate-n tacere. Pun capul pe perna si dorm un somn intrerupt din cand in cand de acelasi fluierat prelung. Zorii aduc cu ele si ultima oprire: Buna dimineata, Bucuresti!

Doua zile si jumatate. Un week-end ceva mai lung care m-a facut mai bogata. Mai bogata in oameni si locuri. Am stat tolanita in iarba, cu picioarele-n Herastrau si cu ochii dupa cate un pescarus razlet; am lasat vantul sa-mi ciupeasca obrajii in timpul plimbarii cu vaporasul pe acelasi lac; am privit marea de oameni revarsandu-se grabiti pe usile metroului sau inghesuindu-se in magazinele de fite din Unirea; am impartit aceeasi masa cu necunoscuti pe terasa Laptariei lui Enache; am privit lumea de sus, de foarte de sus, de undeva de la etajul 15; am vazut o parte din "Filantropica"...Dar mai mult decat atat: am intalnit oameni frumosi, cu sufletul deschis, prieteni de care m-am atasat si carora le multumesc. Le multumesc pentru ca 3 in 2 fiind au acceptat sa se simta turisti prin Capitala alaturi de mine; le multumesc ca au un suflet frumos si sensibil reflectat in 2 ochi albastri; le multumesc pentru gazduire, hrana si prietenie neconditionata. Mi-ar fi placut sa fie mai multi; de data asta au fost 4.

Un fluierat prelung si masinaria greoaie se pune din nou in miscare. Strabate aceiasi munti, aceleasi dealuri si campii. De data asta le privesc pana cand apusul imi aduce...: Buna seara, Oradea! Ti-a fost dor de mine?

PS: Picioarele din fotografie...nu-s nici ale mele, nici ale celor cu care am batut Bucurestiul. Asta ca sa fie linistititi unii.

Azi

Nu ma mai satur de cirese, de Damien Rice, de mirosul de soc ce umple toata casa, de florile albe si liliachii si de stat. Da, de stat degeaba.

Evadare

Evadez! Din oras, din camera mea, din biroul in care m-am instalat nu cu mult timp in urma...Imi parasesc pentru cateva zile calculatorul, facturile si celelalte acte, cartile ce asteapta cuminti a fi citite, cada, fotoliul din fata televizorului.
Evadez din cotidian. Week-end placut!

Ce-mi doresc eu mie, dulce Romanie?

Catalin se-ntreaba ce-mi doresc eu de la tara asta si de la locuitorii ei, asa ca mi-a lansat o leapsa.
Initiativa Realitatea Tv a fost preluata si de bloggeri, asa ca...hai sa ne spunem si noi cuvantul:

1. In primul rand mai putini oameni incruntati si mai multe fete senine pe strada;
2. Mai putina mediocritate ca deja incepe sa mi se aplece;
3. Ceva mai mult interes si implicare. Din partea tuturor.

Scurt, dar pretentios. Asa ca mine :).

Predau legatura Corinei, lui Marian, lui Filip si lui Stefan.

Nunta

Pe Dana am cunoscut-o candva in aprilie 2001 cand am semnat "certificatul de casatorie" cu Integra. Nu-mi amintesc cu exactitate prima intalnire cu ea; stiu doar ca de la inceput mi-a lasat impresia unei persoane pline de viata, saritoare si sufletiste. In scurt timp am aflat ca avea sa fie si colega mea de birou; chiar mai mult de atat, mi-a fost si mentor in slujba de ofiter de credit pe care am practicat-o 4 ani de zile, cot la cot.
Au fost 6 ani in care am fost colege, prietene, ne-am impartasit vise si sperante, suparari, ne-am sfatuit una pe alta, ne-am mai si certat de cateva ori si toate astea cred eu ca ne-au apropiat din zi in zi tot mai mult.
Sambata a fost marea zi a Danei. Ziua pe care probabil orice fata o viseaza, ziua in care ea e cea mai frumoasa, e in centrul atentiei si mai mult decat atat, ziua in care printul pe cal alb opreste in dreptul ei, o salta pe sa si-si continua drumul in doi.
Dupa luni intregi de planuri, vise, discutii, la care imi place mie sa cred ca am participat activ, a sosit si sambata nuntii. O zi de 24 de ore cu adevarat, atat pentru mine cat si pentru Dana si Calin, mirele ei.
Pentru mine sambata a inceput inainte de ora 8, ora la care Corina, sora mea si Filip, cumnatul meu au pornit-o spre sala pentru a o impodobi. Cutii peste cutii, pline cu instalatii de beculete, voaluri, boluri si fundite din organza mi-au eliberat camera si au luat drumul restaurantului in care avea sa se desfasoare petrecerea.
La ora 9 eram deja pe scaunul coafezei si-n mai putin de o ora eram pe metereze, la decorat sala si ajutat unde si cat a fost nevoie. Zeci de metri de tul, sute si mii de beculete, iedera, lumanari, panglici, meniuri si bombonele aveau sa isi gaseasca locul incet-incet, conturand un spatiu primitor, vesel si- zic eu si alte guri- cu mult bun gust. Nu-mi amintesc ce si cat am facut; stiu ca acum intindeam un cablu, acum infasuram tul, acum eram in masina si cautam fructe, aduceam garduletul alb de acasa, etc si in tot acest timp vorbeam la telefon, fie cu Dana, fie cu Corina. N-am simtit oboseala, doar bucurie si dorinta de a iesi totul impecabil. Imi doream sa fie Dana si Calin fericiti, sa aiba nuntasi multumiti si multa voie buna la petrecerea care avea sa inceapa in cateva ore.
Nu stiu cum a trecut timpul, dar la un moment dat m-am trezit ca e ora 4 si eu inca mai trebuia sa ajung pe la mireasa. Casa ii era plina deja de alaiul care o astepta; toti unul si unul, mai ferchezuiti si mai nerabdatori si-n mijlocul lor, asteptand cu buchetul in mana, mirele. Eu, in blugi si in tinuta "de scandal" m-am furisat printre ei, direct in camera Danei. Era inconjurata de prietene, care de care s-o aranjeze, s-o linisteasca, sa o sfatuiasca. Era atat de frumoasa si emotionata. N-am stat mult ca si asa era asteptata cu nerabdare, iar eu ma bucuram c-am mai prins-o pe cosmeticiana. Asa ca, in timp ce mireasa era ceruta si alaiul se-ndrepta spre biserica, eu eram aranjata in mare graba de cosmeticiana. Impreuna cu Hajni si cu Florentina am ramas ultmele in casa, am verificat geamuri, am incuiat usa si am fugit acasa sa las blugii si sa imbrac rochia de petrecere.
N-am mai ajuns la cununia religioasa. Am ajuns insa la poze, in parcul Muzeului. Pana primesc pozele, va las sa il admirati pe cel mai cuminte nuntas, care a acceptat sa se fotografieze alaturi de mine.
Dupa ce ne-am fotografiat cu mirii, am pornit-o spre Casa de Cultura a Tineretului, acolo unde a avut loc cununia civila; una scurta, dar emotionanta pentru miri si pentru participanti. Durerea de picioare si tocurile inalte m-au facut sa nu ma formalizez si sa ma asez linistita pe o bancuta in dreptul mirilor, avand cea mai buna vizibilitatea asupra intregii ceremonii.
La final din nou pupaturi, urari si flori multe, multe. Am adunat cateva buchete de flori albe si am fugit la sala, sa ma asigur ca totu-i pregatit pentru sosirea alaiului.
Mirii s-au lasat asteptati si au umblat prin oras la fotografii, dar nuntasii rabdatori i-au asteptat in grupuri-grupulete in gradina de vara a restaurantului. Era cald si soare, chiar daca se facuse deja 8 seara. In sfarsit au ajuns si mirii, au ciocnit cate o cupa de sampanie, au spart paharele, conform traditiei si am inceput sa intram in sala unde se stinsesera becurile si doar instalatiile de luminite si lumanarile creau o atmosfera de basm.
Continuarea nu e greu de intuit: s-a mancat, s-a baut, s-a dansat (muzica a fost super, fara manele si muzica de prost gust), s-au simtit oamenii bine, au povestit, au ras...
Din cand in cand ma uitam la Dana. Ii disparuse crisparea si starea de agitatie i se transformase intr-una de multumire: zambea si era radioasa. I-am cunoscut pe mai toti invitatii ei, asa incat nu mi-a fost prea greu sa ma plimb de la o masa la alta, sa schimb cate o vorba-doua cu fiecare, sa mai glumim, sa mai vorbim de miri, nunta, familie, etc.
La un moment dat, asa cum era planuit de mult, am furat mireasa si am dus-o in Lotus mall, unde tocmai se terminase concertul Alexandrei Ungureanu si a trupei Crush. Bine-nteles ca mireasa n-a scapat de autografele si pozele de rigoare, in timp ce mirele manca si dansa linistit la restaurant, spunand ca oricum n-a fugit ea de tot; va reveni. A revenit, iar pretul platit de mire a fost sa cante impreuna cu nasa o melodie a lui Dan Spataru. Cu degetele-n urechi si razand, am ciugulit putin si din felul doi care se afla deja pe masa.

Concluzia? M-am simtit nemaipomenit si cred ca la fel a fost pentru toti nuntasii. A fost o nunta cu mult stil si voie buna si cu totii ne-am bucurat de bucuria Danei si-a lui Calin.
Sa fiti fericiti o viata intreaga, sa va iubiti si asa cum spune si Cosbuc:

"Cât mac e prin livezi,
Atâţia ani la miri urez!
Şi-un prinţ la anul! blând şi mic,
Să crească mare şi voinic, -
Iar noi să mai jucăm un pic
Şi la botez!"

A...era sa uit: la nunta, mireasa si-a aruncat buchetul, iar eu am fost suficient de norocoasa incat sa-l prind. E acasa, la loc de cinste :).

24 de ore de vis

Totul a inceput asa:



...pentru majoritatea nuntasilor. Pentru mine insa, ziua de 28 aprilie 2007 a insemnat mult mai mult si a fost o zi cu
adevarat de 24 de ore.
Cum si de ce...intr-un post viitor; sper eu cat de curand. Pana atunci ma duc sa dorm si sa recuperez :).

Casa de piatra, Dana si Calin! Pe cand reveniti acasa sper sa puteti citi povestea unei nunti de vis; un vis devenit realitate.

Despre muzica

"Nu poti cunoaste un om decat dupa nivelul la care s-a ridicat muzica in sufletul lui. Dar cum nu ma intereseaza decat cei inundati de ea, ma dispensez de cunoasterea oamenilor.
Exista suflete muzicale care n-au educatie si cultura muzicala. Ceea ce inseamna ca ne nastem cu o suma de vibratii pe care le pun in valoare tristetile noastre. Purtam toata muzica pe care n-am auzit-o in decursul vietii, dar care zace pe strafundurile memoriei. Tot ce e muzical in noi este o chestie de amintire. Pe cand nu aveam nume, va fi trebuit sa auzim tot. Nu exista muzica fara amintirea paradisului si a caderii..." (Cioran, Lacrimi si Sfinti)

Listen

Asta inteleg eu prin muzica, interpretare, traire...Asta e genul de melodie pe care o asculti la nesfarsit si o lasi sa te umple, sa iti curga prin vene. Asta inseamna sa simti.
So...Listen!

Decizii

"De cate ori concretizezi o varianta a vietii, renunti la celelalte, pe care de cele mai multe ori le regreti. Si de cate ori regreti o optiune, iti imaginezi ca asta poate dezorganiza universul".

Ne lovim cu totii de ele. Ne apar la tot pasul, uneori ne si impiedicam de ele incercand sa le ignoram. Dar vrem-nu vrem, trebuie sa le luam. Unele zilnic, altele o data in viata. Sunt decizii placute, pe care abia asteptam sa le luam, dar sunt si decizii neplacute. Sunt decizii usoare, pe care le luam intr-o secunda, dar sunt si decizii grele, care ne framanta, nu ne lasa sa dormim si ne punem mereu intrebari.
Sunt oameni si oameni. Unii mai impulsivi, iau deciziile fara a sta pe ganduri. Altii, le-ntorc pe toate partile, analizeaza, rationeaza si apoi decid. Unii iau decizii bazandu-se pe intuitie, pe sentimente; altii- bazandu-se pe ratiune. Unora le pasa si de cei din jur, altora deloc.

Aseara am ajuns la o concluzie: toate deciziile importante pe care le-am luat au fost bazate pe ratiune. Am facut mereu ce trebuie, ce e bine si apoi constiincioasa, am dus la indeplinire alegerea facuta. Probabil am doza mea de perfectionism pe care multi n-o inteleg. In plus, mereu mi-a pasat si de cei de langa mine. Evident, ma gandesc la cei cu adevarat importanti. Nu poti lua decizii tinand cont de toata lumea, desi sunt o persoana care mediaza conflictele si nu de putine ori prefera sa sufere ea in locul celorlalti. Ce mi-a lipsit insa de-a lungul anilor, atat in lucruri mari cat si lucruri mici? Nebunia. Impulsivitatea. Riscul necalculat.
Unii spun ca odata cu varsta devenim mai ponderati si mai rationali. Daca stau si ma uit putin in urma, mereu am fost asa. Ma-ntreb in ce masura as putea actiona altfel acum...Pentru ca uneori imi lipseste.

La cererea voastra

In ultima vreme ma tot intreaba lumea de ce nu mai scriu. Unii (se stiu ei care-s) mai au putin si ma pun la coltul de rusine. Pai...sa ma gandesc de ce nu am mai scris de mult: oi fi ocupata cu treburile cotidiene, mi-o fi plecat muza in excursie ca tot e frumoasa primavara asta si te-mbie la plimbari (de murit sper sa nu fi murit inca), mi-o fi lene...vorba "romanului": who knows?

Cert e ca desi nu asta e scopul meu, de a scrie pentru cei ce ma citesc, sunt o fata simtita si revin pe scena macar pentru a arata ca-mi pasa de voi, cei 5 cititori consecventi si de calitate. (Spunea Tudor Gheorghe la unul dintre concertele lui ca are cel mai inteligent si de calitate public; si eu am cei mai cei cititori de blog. :D)
Asadar...plecaciune stimati fani (cred ca deja imi dau aere de vedeta si poate voi avea parte de fluieraturi) si sa-mi incep monologul:
Eu sunt bine, sanatoasa ("ceea ce va doresc si dumneavoastra" ar fi continuarea fireasca si sablonistica de pe vremea bunicilor plecati in armata, care scriau ravase pline de dor familiei ramase acasa). Un pic ocupata cu trezitul dis de dimineata (nu credeam sa mai trebuiasca vreodata sa pun telefonul sa sune inainte de ora 7. Da, 7 AM, somnorosilor!), plimbarea de 10 minute pana la locul de unde ma ia masina firmei, 8-9 ore de munci printre contabile, secretare, soferi, agenti, femei, barbati, unii mai simpatici, altii si mai simpatici, unii mai vorbareti, altii
si mai si. Apropo de munca, am in sfarsit biroul meu si sunt mandra de cum arata si de localizarea lui (poate intr-un post viitor voi scrie mai multe despre cum e sa ajungi sa muncesti ceva la care nu te-ai fi gandit niciodata; nu, nu e de rau, dar e oarecum neprevazut).
Cu ce ma mai ocup in ultima vreme? Pai...cu un computer care incepe sa ma omoare, incet dar sigur (las' ca-l inmormantez eu cat de curand, fara fast si cu multa voie buna; stiu, nu spun nimic nou- e aceeasi poezie pe care o recit de vreo 2 ani incoace); imi caut masina si abia astept s-o am; mai citesc cate ceva (in afara de materiale necesare jobului) si abia acum vad ce mult mi-a lipsit beletristica; incerc sa imi administrez cu intelepciune prietenii asa incat vorbesc destul de des cu Dana s-o mai scot din stresul nuntii, ma mai duc pe la Oana si Stefi sa nu carecumva sa creasca intr-atat incat sa nu-i mai recunosc, o mai sarbatoresc pe sora-mea, ma mai intep cu cumnatul; ma mai plimb si ma bucur de primavara, mai vad un film cu Hajni, mai mananc cate ceva bun (tot cu H si D)...chestii cat se poate de normale, dar care adunate creeaza o zi, o saptamana, o viata- a mea, evident.

Cred ca ajunge deocamdata. Nu de alta, dar am fani nerabdatori care deja aplauda si-ncep sa nu-mi mai aud gandurile. :P
Plecaciune de final si...sa mai poftiti pe-aici!

Strigat in tacere

Furie amestecata cu durere. Ogoliu, lupte verbale, arogante, ciocniri. Apoi lacrimi si sange. Mi-ai infipt azi cutitul adanc de tot si mi-ai facut tandari ceea ce aveam mai de pret: inima si sufletul. Se spune ca cei mai apropiati oameni, cei ce te cunosc cel mai bine te ranesc cel mai tare. Azi m-a durut mana ta. M-a durut manerul pumnalului, pe care cu un zambet satisfacut il invarteai si-l implantai tot mai adanc.
Azi ai murit si-odata cu tine a murit si-o parte din mine. Poate aceea pe care nu ai inteles-o niciodata; poate aceea pe care nu ai cunoscut-o niciodata. sau poate cea pe care nu ai apreciat-o niciodata. Ma bucur insa ca aceasta moarte ti-a redat linistea si bucuria. Ma bucur pentru zambetul tau si pentru puterea cu care ai dat drumul pumnalului si te-ai facut nevazut.
Ma bucur cu lacrimi in ochi si cu fiinta-mi sfasiata-n bucati mici care poate niciodata nu vor mai forma un intreg.

Franturi de vesnicie

Am apucat vesnicia cu amandoua mainile si fara sa stau pe ganduri am taiat-o-n bucati. Am adunat cu grija fiecare particica si le-am pus bine, in buzunarul de la piept.

S-a-ntamplat de atunci sa duc mana la buzunar de cateva ori, sa vreau sa daruiesc cate-o farama de eternitate. O luam in mana, dar n-ajungea niciodata in alt buzunar de la piept. Una singura... nici n-am simtit cand si-a luat zborul. Pana sa imi dau seama ca mi-am desclestat degetele si ti-am intins palma disparuse si o vedeam deja stralucind la buzunaru-ti de la piept.

Azi e zi de inventar. Le-nsir pe masa si le numar. Si-mi ies cu sot. Si nu-mi lipseste niciuna. Le privesc mai atenta si vad una diferita de restul: e particica ta de vesnicie ce-a ajuns in buzunarul meu de la piept. Ma-ntreb...oare vesnicia pe care ti-am daruit-o mai traieste? O mai tii acolo? La buzunarul de la...piept... Sau...a murit?

Mi-e dor, mi-e tare dor...

Pensee

"C'est le temps que tu as perdu pour ta rose qui fait ta rose si importante."
Antoine de Saint Exupery

Tabloul

Un tablou. Nu unul oarecare. Unul pictat cu maiestrie si cu multa, multa grija; cu sudoare uneori. Un tablou pictat nu de un singur artist ci de o multitudine; unii mai celebri, altii mai putin. Insa un tablou pictat cu inima, mai mult decat cu mana. Un tablou neterminat; un tablou la care se lucreaza de 29 de ani...
Dar un tablou inramat. Un cadru rigid, care nu-i permite sa se desfasoare; un cadru care-l limiteaza. Pentru ca...tablourile se-nrameaza. Un tablou neinramat isi pierde scopul si utilitatea. Acolo unde panza iese din rama si se desfasoara in voie apar criticile; apar comentariile si dezaprobarile. Sar toti sa ia foarfeca in mana pentru a-l "aranja", pentru a-l face numai bun pentru rama. O rama de altfel frumoasa, de cea mai buna calitate. O rama scumpa si pretuita de critici si cumparatori.
Un tablou. Nu unul oarecare. De fapt o panza. O panza pictata cu maiestrie si multa, multa grija. O panza cu personalitate, care s-a plictisit de rama. O panza care-si doreste eliberarea din stransoarea ramei.
O panza plina de culoare, in cautare...

This is me! Take me as I am.

"Take Me As I Am"
Mary J Blige

She's been down and out
She's been wrote about
She's been talked about, constantly
She's been up and down
She's been pushed around
But they held her down, NYC
She has no regrets
She accepts the past
All these things they
helped make to make she
She's been lost and found
And she's still around
There's a reason for everything

You know I've been holdin on.
Try to make me weak,
But I still stay strong.
Put my life all up in these songs
Jus so you can feel me.
so you can get the real me

So take me as I am,
or have nothing at all.
Just take me as I am,
or have nothing at all.

Now she's older now
Yes, she's wiser now
Can't disguise her now
She don't need
No one tellin her
What to do and say
No one tellin her
Who to be
She's on solid ground
She's been lost and found
Now, she answers to G-O-D
And she's confident
This is not the end
Ask me how I know
Cause she is me.

You know I've been holdin on.
Try to make me weak,
But I still stay strong.
Put my life all up in these songs
Jus so you can feel me.
so you can get the real me

So take me as I am,
or have nothing at all.
Just take me as I am,
or have nothing at all.

So it's all or nothing at all,
All or nothing at all
Don't you know I can only be me.
(I can only be me, yeah)

So take me as I am,
or have nothing at all.
Just take me as I am,
or have nothing at all.

Take me as I am.
Take me as I am.
Said it's all or nothing at all
Said it's all or nothing at all

Just take me as I am,
or have nothing at all. (This is me)
Just take me as I am, (take me as i am)
or have nothing at all.
Just take me as I am, (take me as i am)
or have nothing, nothing at all.
Take me as I am.

15 martie e o zi care ma-ntoarce in trecut. Imi aminteste de un pian si de niste degete lungi alergand pe claviatura, de un palton ce-i conferea un aer visator, de artist...Imi aminteste de multe concerte, de un papion negru, de plete nonconformiste, de 6 ani de vis si poezie.
La multi ani, N!

Eu, azi

Fara cuvinte. Doar multumiri fotografei!

Florile mele pentru ELE

Un brat plin de frezii, pentru ELE, cele ce fac parte intr-o forma sau alta din viata mea:

• mama, Corina si bunica mea
• Adri si Oana
• Dana, Hajni, Adriana, Diana, Carmen
• mama lui Filip, Ina, Dori, Miriam si Lois
• Corina W
• Maria
  
• Floris, Ana, Saly
• Sorina
• Ioana

si celor pe care, desi nu le cunosc, le citesc sau am schimbat o vorba-doua: Lumi, Oana (Shmeny), Ingrid...

Nu stiu daca am uitat pe cineva. Daca da, trageti-ma de maneci sa editez textul asta. Daca nu...primavara insorita fetelor!

Lucruri mici, bucurii mari

Azi am fost vesela. Bucuroasa chiar. Expansiva. O bucurie molipsitoare. Si pot spune ca motivele le-au reprezentat acele lucruri mici care ne fac viata mai frumoasa si care ne cer doar atat: sa le luam in seama si sa le apreciem. Sa nu tot alergam dupa cai verzi pe pereti, ci sa vedem ceea ce e langa noi, tangibil si care nu de putine ori ni se pare ca ni se cuvine, dar il apreciem doar atunci cand il pierdem.

Ce m-a bucurat azi?
* soarele si caldura de afara
* mirosul de primavara de care nu ma mai saturam
* perspectiva unor noi inceputuri (pentru curiosi- luni incep!)
* melodia Analiei Selis- "Todo lo que tengo"
* vestile nemaipomenite venite din partea Adrianei si schimbarile neasteptat de faine din viata "cvartetului" Adi-Dana-Harry;-)-si eu, evident (pana acum scorul e 2-2, prietenii stiu de ce si la ce)
* sa stau de vorba cu oameni faini (se stiu ei care-s)
* sa ma "destrabalez" cu cola si junk food in mall cu Cory si Harry (singura ti-ai ales nick-name-ul asta, sorry:P)
* sa ne plimbam toate 3, sa radem, sa intram in toate magazinele cu fite, sa ne uitam la lenjerie, rochii, fuste, bluze, bijuterii...
* sa imi cumpar o fusta super draguta (abia astept s-o inaugurez maine)
* sa ne facem cu Cory teste de personalitate si sa vorbim de...baieti:P

O zi cu bucurii si voua, tuturor celor ce ma cititi! Si azi si maine si mereu!

Realitate-vis

Ti s-a intamplat vreodata sa ai senzatia ca viata pe care o traiesti parca nu e a ta? Sa te simti ca un spectator care priveste scena si actorii, ii aplauda, plange sau rade cu ei, simte cu ei, dar constientizeaza ca e doar un privitor in ciuda implicarii afective?
Poate schimbarea-i de vina, poate...cine stie?!
E ciudat cum unele vise par atat de reale uneori. Dar si mai ciudat e reversul: cand realitatea pare vis.

Decizie

In general iau decizii destul de greu. Dupa ce analizez toate variantele posibile si intorc problema pe toate partile, fac scenarii de tot felul si imi imaginez tot felul de situatii. Si asta nu pentru ca mi-e frica, ci pentru ca vreau cea mai buna solutie. Da, sunt o perfectionista si nu ma multumesc cu putin.

Acum stau in fata unei decizii importante. Intr-o perioada in care eram destul de pesimista, brusc am de ales intre 2 optiuni. Am luat "cantarul" sa vad care atarna mai greu, am discutat si am cerut pareri, am facut analize SWOT...Timpul ma preseaza si el si luni trebuie sa fiu hotarata.

Sper sa fiu inteleapta si inspirata!

Warmplay

La inceput mi-a gadilat placut urechea. Apoi, ciulind-o, am auzit mai multe masuri din ea. Am prins din zbor si-o frantura de vers: "I promise you I will learn from my mistakes". Hmmmm.... De aici pana la a o asculta in intregime n-a fost decat o rugaminte: "mi-o trimiti si mie, te rog?".
A fost ca o obsesie. Am ascultat-o incontinuu intreaga zi. Melodia curgea atat de natural, iar versurile...incredibile:

"When you try your best but you don't succeed
When you get what you want but not what you need
When you feel so tired but you can't sleep
Stuck in reverse

When the tears come streaming down your face
When you lose something you can't replace
When you love someone but it goes to waste
could it be worse?

Lights will guide you home
and ignite your bones
And I will try to fix you

High up above or down below
when you're too in love to let it go
If you never try you'll never know
Just what you're worth

Lights will guide you home
and ignite your bones
And I will try to fix you

Tears stream down your face
When you lose something you cannot replace
Tears stream down your face and I

Tears stream down your face
I promise you I will learn from my mistakes
Tears stream down your face and I

Lights will guide you home
And ignite your bones
And I will try to fix you."

A fost singura piesa pe care am ascultat-o vreodata in felul acesta, fiind de-a dreptul obsedata de ea. Pana si dupa ce am inchis calculatorul si ma pregateam sa plec acasa a inceput sa-mi rasune in urechi. Nici pana in ziua de azi nu stiu daca a fost o iluzie sau undeva, in zona, cineva asculta acelasi cantec.

Se intampla in urma cu mai mult timp. Ieri am prins la TV secvente dintr-un concert Coldplay si impreuna cu Corina am inceput sa ne spunem propria poveste legata de Fix You. Pentru ca si ea are povestea ei. Pentru ca si eu am povestea mea. Si atunci si acum...

Great Expectations

Great expectations are always green?

Economie umana

Traim intr-o lume in care totul costa. Totul are un pret. Ne costa locuinta, imbracamintea, educatia, pasiunile si mofturile. Ne costa pana si oamenii de langa noi: ne costa prieteniile si dusmaniile. Investim in ele timp, energie, bani, sperante...
Oamenii ne costa si oamenii costa. E un cliseu deja, dar totusi cat se poate de adevarat: fiecare om isi are pretul lui. Unii-s mai ieftini, altii mai scumpi; unii mai materialisti, altii mai idealisti.
Unii-ti cer pe strada: "tanti, dai si mie 1000 de lei?". Altii isi umfla pieptul cu buzunar atasat, gata sa-nghita bancnote sau alte "mici" atentii. Unii iti flutura bocceluta avida de laude si batai prietenesti pe umeri. Altii-ti cer pe fata imnuri si osanale. Pe unii ii cumperi cu un zambet, pe altii cu un compliment. Unora le lauzi odraslele, potaile, casele, bunurile cele mai de pret.
Cred ca si la oameni se practica suprapreturile. Prea putini practica dumping-ul. Dar oare cine e in masura sa-i aprecieze? M-as face evaluator de oameni!
Care e pretul tau? Esti constient de el? Si mai mult de atat, il accepti fata de tine insuti/insati?

Pasi

Uneori am impresia ca pasesc pe un drum dinainte marcat, cu urme prestabilite in care trebuie doar sa calc, fara macar a privi in jos, cu privirea atintita la previzibila cale. Si ma plictisesc teribil. Acelasi peisaj monotom ma conduce si parca aceiasi copaci trasi la indigo imi fac cu mana si-mi zambesc din cand in cand. Fals si fortat. Totul se succede intr-un ritm monoton si singurul meu tel pare a fi sa inaintez. Incotro? Pai unde duce drumul. Las' ca stiu cei ce-au trecut inaintea mea; de ce mi-as mai bate capul? Pasesc apasat pentru a lasa urme adanci. Pentru cei ce vor veni.

Urasc rutina, urasc monotonia. Urasc lipsa vointei si a dorintei de schimbare. Urasc starea de letargie in care ne complacem uneori pentru ca e caldut si bine. Ma opresc din drum si iau o decizie: pasesc intr-o parte si-ncep sa creez zeci si sute de carari; inguste, nebatatorite de alti pasi. Iar bucuria descoperirii e unica. Pana si copacii arata altfel dintr-o parte. Si cerul si norii. Si mirosul e altul: miroase a proaspat, a vointa si a exaltare.

Candva spunea cineva ca daca nu stii sa umbli invata sa dansezi. M-am saturat sa umblu. Vreau sa dansez! Muzica, maestro!

Healing rain

In general nu-mi place ploaia. Ma deprima, ma intristeaza, o simt cum imi patrunde-n oase si cad prada melancoliei, visarii...Simt cum ma contopesc cu fiecare picur care cade si parca plang odata cu ea, cu natura ...

"Un vânt răzleţ îşi şterge lacrimile reci pe geamuri.
Plouă.
Tristeţi nedesluşite-mi vin, dar toată durerea,
ce-o simt n-o simt în mine,
în inimă,
în piept,
ci-n picurii de ploaie care curg.
Şi altoită pe fiinţa mea imensa lume
cu toamna şi cu seara ei
mă doare ca o rană.
Spre munţi trec nori cu ugerele pline.
Şi plouă." (Melancolie - Lucian Blaga)

De dimineata ploua intruna. Cerul a fost suparat si a continuat sa verse lacrimi. Mie mi-a fost bine. Chiar bine, bine. M-am trezit cu zambetul pe buze si l-am pastrat toata ziua. Am fost zglobie si plina de energie. Si extreeeem de pupacioasa. Eu, care sunt o retinuta de obicei la capitolul asta. Noroc ca n-am dat ochii cu multa lume. N-am pasit nici in noroiul de afara si nici picurii mari si reci nu mi-au cazut pe obraz. Nu m-a stropit nici o masina si n-am alergat prin balti dupa autobuz sau tramvai.
Azi am privit-o de la caldura si dincolo de nori am vazut soarele. Cu ochii mintii si-a vointei. Am vazut curcubeul in toata splendoarea lui si mi-am amintit din nou de promisiune. Da, totul in mintea mea. Pentru ca...it all starts in your own mind.

Later update: Michael W. Smith- Healing rain

Intrebare

"Why isn't LOVE enough?"

Chiar sunt curioasa cine ce raspuns ar da intrebarii. Pe mine inca ma framanta...

And so it is...

And so it is
Just like you said it would be
Life goes easy on me
Most of the time
And so it is
The shorter story
No love, no glory
No hero in her sky

I can't take my eyes off of you
I can't take my eyes off you
I can't take my eyes off of you
I can't take my eyes off you
I can't take my eyes off you
I can't take my eyes...

And so it is
Just like you said it should be
We'll both forget the breeze
Most of the time
And so it is
The colder water
The blower's daughter
The pupil in denial

I can't take my eyes off of you
I can't take my eyes off you
I can't take my eyes off of you
I can't take my eyes off you
I can't take my eyes off you
I can't take my eyes...

Did I say that I loathe you?
Did I say that I want to
Leave it all behind?

I can't take my mind off of you
I can't take my mind off you
I can't take my mind off of you
I can't take my mind off you
I can't take my mind off you
I can't take my mind...
My mind...my mind...
'Til I find somebody new

Damien Rice- "The Blowers Daughter"

Great song, interesting movie...
"CLOSER" (Julia Roberts, Natalie Portman, Jude Law, Clive Owen)

"Alice: Is it because she's successful?
Dan: No. It's because... she doesn't need me."

"Anna: Love bores you.
Dan: No, it disappoints me."

"Larry: I know who you are. I love you. I love everything about you that hurts."

O zi frumoasa

O zi frumoasa pentru mine inseamna sa ma trezesc dimineata si camera sa-mi fie inundata de lumina si caldura soarelui, dandu-mi pofta de viata si aducandu-mi zambetul pe buze.
O zi frumoasa inseamna sa imi iau micul dejun in timp ce stau la taclale cu mama, asa cum numai noi doua stim s-o facem.
O zi frumoasa inseamna sa ma urc la volanul masinii si sa evadez din oras pentru cateva ore, alergand spre o oaza de liniste si pace, iar prin geamul intredeschis sa pot simti miros de viata, de optimism, de bucurie.
O zi frumoasa inseamna sa vad ochii bunicului meu inundati de bucuria revederii, in timp ce imi saruta obrajii si mainile de fericire....inseamna sa cobor si sa urc inapoi dealul ce-a strajuit ani de-a randul existenta catorva generatii din familia mamei mele.
...inseamna sa calc pe pasunea impanzita de turme de oi, departe de orice alte fapturi.
...inseamna sa fiu salutata cu zambetul pe buze si cu multa prietenie de tigancusa care paste turmele din zori si pana-n seara.
...inseamna sa urmaresc cu emotie un meci de tenis si sa sar in sus de bucurie cand 2 tineri romani arata lumii de ce sunt in stare.
...inseamna sa fac un tort de ciocolata, preferatul meu....inseamna sa primesc o informatie si sa vad ca se deschid noi portite.
...inseamna sa aud ca ma apreciaza si ma lauda oameni pe care nu-i cunosc.
...inseamna sa ascult si sa incurajez atunci cand apare deznadejdea si neincrederea.
...inseamna sa am oameni dragi alaturi de mine.
...inseamna sa rad din tot sufletul, sa cant si sa iubesc.

O zi frumoasa am avut ieri!

Just like heaven

"You need to stop swimming in your own mind, that is a dangerous neighboorhood that you should not go into alone! "

3 comedii romantice, Pepsi, popcorn, inghetata de ciocolata cu alune, napolitane....si desigur girls chat- acestea au fost ingredientele unei seri in care m-am simtit bine, m-am incarcat de energie si am privit lumea cu mai mult optimism. Iar drumul spre casa in miez de noapte, cand nu se zarea tipenie de om pe strada, m-a facut sa-mi reamintesc ce mult imi plac plimbarile tarzii si asurzitoarea liniste a orasului adormit.

Thanks, H. Promit sa recidivez!

Punct. Si de la capat...

Azi am pus punct final unui capitol important din Cartea pe care o scriu. E un capitol destul de lung, scris pe parcursul a aproape 6 ani. Mai exact, l-am inceput pe 1 mai 2001. Da, de Ziua Muncii.

Totul a inceput cu o intalnire mai mult sau mai putin intamplatoare, care avea sa marcheze evolutia personajului principal al cartii si practic inceputul capitolului. Au fost niste discutii, un telefon, o propunere si o decizie.
Si apoi a inceput dansul, alaturi de alte 7 personaje. Unele au ramas pana la final, altele au plecat, in timp ce altele noi au aparut de-a lungul vremii. Partenera de dans, ani de zile, i-a fost D, cea care avea sa si incheie dansul alaturi de el si care l-a condus frumos pana la usa, lasand-o deschisa in urma lui. Au mai fost si alti parteneri, unii mai talentati si mai cu suflet, altii mai neindemanatici, iar unii...l-au calcat pe picioare, din dorinta de a-l scoate din competitie si de a castiga marsav concursul de dans. Pentru ca, nu-i asa, pana la urma totul e-un concurs, o zbatere si o lupta; pentru unii cinstita, in timp ce pentru altii "scopul scuza mijloacele".

Au fost ani in care cu rabdarea instructorilor, a partenerilor si cu propria perseverenta a invatat sa calce, mai apoi a invatat sa faca pasii intr-o ordine bine stabilita, apoi a prins curaj si a inceput sa pluteasca, desprinzandu-si picioarele de pe sol si lasandu-se purtat pe aripile muzicii. Au fost si poticniri, au fost si cazaturi, dar mereu s-a ridicat, s-a scuturat de praf si a continuat. Au fost si competitii, au fost si premii. Au fost si zambete si foarte multe rasete. Au fost si lacrimi. De durere. Mai inspre final. Atunci cand s-a simtit tot mai inghiontit si mai impins cu siretenie pe la spate. La incepu nu le-a bagat in seama, mai apoi s-a intors de cateva ori si a vazut doar zambete. Zambete si masti. Masti din cele mai frumoase, de care parca nu te mai saturi privindu-le si uneori mai ca-ti dau lacrimile vazand atata splendoare. Au fost si masti de clowni, care radeau zgomotos si faceau un spectacol de prost gust. Dar mult prea tarziu s-a gandit sa priveasca si dincolo de masti. A fost insa prea tarziu. Usa era deschisa si deja pasise in afara. A stat o zi si-a plans in usa. Un zid urias se ridicase, dar aceeasi voce cu masca il vrajea in continuare, sa ii dea speranta. A-ncercat de vreo 2 ori sa infrunte zidul si s-a lovit. Dureroase lovituri. Din acelea care lasa urme si cicatrici.

A decis sa spuna adio trecutului si sa caute alta sala de dans. Una in care sa-i fie apreciate talentul si determinarea, omenia si fair-play-ul. Drumul e putin in ceata, dar inainteaza cu convingerea ca va gasi cea mai frumoasa sala de dans, cu cei mai vrednici parteneri.. Vede in departare usi semi-deschise si inainteaza cu hotarare. Nu-i e usor, dar priveste in fata. Si mai aude vocile unora dintre fostii parteneri, incurajandu-l, orientandu-l, strigandu-i din urma ca va fi bine.

Azi, aici am pus puct final acestui capitol. Unul frumos, cu multa muzica si mult dans, terminat in aparenta trist. Dar urmeaza cat de curand capitolul urmator. Unul nou nout si alb ca si pagina care arde de nerabdare a fi scrisa. Pun mana pe condei, trag aer in piept si...Punct. Si de la capat...


Aaa, si pentru ca altfel n-o poate face, e mult prea inalt zidul...personajul principal ii ureaza aici La multi ani celei mai frumoase masti...Cea mai frumoasa si cea mai inselatoare.

Duminica alba

Cand m-am trezit de dimineata, o raza de soare imi gadila fata. Am deschis un ochi, apoi l-am inchis, deschizandu-l pe celalalt si abia dupa cateva secunde de mobilizare i-am deschis pe amandoi. O lumina calda imi inundase camera si imi dadea un sentiment de bine. M-am ridicat in genunchi in pat si m-am intors inspre fereastra: totul era alb afara, un alb curat si proaspat, iar soarele facea albul si mai stralucitor si mai plin de viata.

Dupa masa a inceput din nou sa ninga. Mi-am lipit nasul de geam si priveam cerul innorat, din care se desprindeau unul cate unul fulgi albi, marunti, intr-o coborare plina de gratie spre plapuma rascolita de zbenguielile copiilor. In casa e cald si se aude doar in surdina muzica de Craciun a celor de la Avalon. Mi-e cald si bine. Ma simt din nou copil si ma bucur sa vad zapada. Ma bucur ca albul exista si azi mi-a acaparat ziua. Ma bucur ca am avut o Duminica Alba! :)

De ce...?

"De ce ne trebuie 2 ani pentru a-nvata de la parinti
Cum se vorbeste, iar 50 sa tinem limba dupa dinti?"

Ganduri de-mprumut

La inceputul anului mi-am asternut pe acest blog gandurile si
asteptarile vis-a-vis de 2007. Azi am primit un mail care
contine tot niste ganduri de-nceput de an. Sunt ale Danielei
Stoica, redactor la un post de radio local, unul din cei mai
"frumosi" oameni pe care i-am cunoscut.

Provocarea unui nou an!
Daniela Stoica

Daca mi-as putea trai din nou viata...
M-as culca sa ma odihnesc atunci când ma simt rau,
în loc sa pretind ca pamântul se va opri daca eu nu
voi fi la serviciu pentru o zi...
As aprinde lumânarea roz sculptata ca un trandafir,
în loc sa o las sa se prafuiasca în debara...
As vorbi mai putin si as asculta mai mult...
Mi-as invita prietenii la prânz, chiar daca e o
pata pe covor si canapeaua trebuie curatata...
As mânca popcorn în camera "buna" si nu mi-as face
atâtea griji din cauza prafului când cineva vrea
sa aprinda focul în semineu...
Mi-as face timp sa-l ascult pe bunicul povestind
din tineretile lui...
N-as insista niciodata sa mergem cu geamurile masinii
închise într-o zi frumoasa de vara, de teama ca mi se
va zburli parul proaspat coafat...
As sta întinsa pe pajiste cu capul pe iarba...
As plânge si râde mai putin privind la televizor, si
mai mult privind viata...
Dar cel mai mult, daca as avea o a doua sansa la viata,
as pretui fiecare moment, l-as trai cu adevarat...
Si nu m-as mai agita atât de mult pentru lucrurile marunte
si meschine...

Nu-ti fa griji din cauza celor care nu te simpatizeaza.
De fapt, poate n-ar trebui sa te intereseze atât de mult
cine ce face...
În schimb, pretuieste-ti prietenii si nu trece cu nepasare
pe lânga cei care te iubesc...
Gândeste-te la lucrurile cu care te-a binecuvântat
Dumnezeu si la ceea ce faci tu în fiecare zi ca mintea,
trupul si sufletul tau sa respire în libertate si adevar...

Hai, începe de azi sa traiesti asa cum ai trai daca ti-ai
putea trai din nou viata!

SNOBBER

Nu-i suport pe cei care cum isi iau noul birou in primire, cum incep sa-si bata cuie in pereti. De ce? Pai sa-si etaleze diplomele! Nu conteaza ca ai facut scoala de sudori si dupa cativa ani de "afaceri" si matrapazlacuri ai ajuns scapatat, iar cu 2000-3000 de eurasi ai absolvit si-o facultate. Sau poate cu dolarei ai terminat un Wheaton College. Conteaza ca pronunti "casi" in loc de "case"? Sau scrii "a-ti mers" in loc de...mai conteaza, oameni buni? "Eu este cool, so...gimme some respect, fraierilor!".

In aceeasi oala intra si noua moda a blogger-ilor: "Frate, am aparut in fituica! Nu ma crezi? Ia aici de la mine si citeste, analfabetule! Aaaa, si...m-a citat si alde Badea la Revista Presei. Asa ca...ciocu' mic si temenele. Mai jos! Hai, hai, miscarea!"

Asadar, oameni buni, au aparut VIP-urile. Aia care-s in fruntea clasamentului la trafic.ro si in blogroll-ul celor multi (conteaza si mai cum?). Aia care daca scriu de "Povestea..." lui Creanga sau ragaie in scris au aplauze furtunoase la scena deschisa. Iar tu, mezinul blogger-ilor fa bine si citeste cu sufletul la gura tot si ai grija sa pasezi si niste comentarii strategice, pe ici-colo, sa vezi cum iti faci suporteri!

Decizii personale:
1. Si asa era cazul sa-mi zugravesc camera, asa ca o voi tapeta cu diplome.
2. Am adunat la dosar toate aparitiile-mi in presa si cine vrea sa traga cu ochiul e invitatul meu: costa doar 1 RON/articol; interviurile radio si TV sunt ceva mai scumpe: de la 5 RON in sus/minut.
3. Voi continua sa citesc anumite blogg-uri, dar voi fi scumpa la comentarii; incomensurabil in RON.

Traiasca SNOBBER-ii!!!

5 picaturi de narcisism

Dana mi-a lansat o noua provocare pe blog-ul ei, aceea de a scrie 5 lucruri mai putin stiute despre mine. Am sa incerc sa enumar cateva, in general nestiute, sau stiute doar de cei apropiati:

1. Daca ma nasteam baiat (cum tare si-a dorit mama), m-ar fi chemat Alin-George

2. De-a lungul anilor am fost un veritabil cameleon: m-am nascut bruneta cu ochi albastri, mai apoi in copilarie am fost satena cu ochi caprui si acum sunt blonda cu ochi verzi. Singura interventie sunt suvitele blonde pe care le am de cativa ani incoace, restul a fost si este de la mama natura.

3. Intr-o perioada cantam binisor la chitara. Aveam un caiet cu o multime de cantece pentru copii si nu numai (cred ca si acum il mai am pe undeva, oricum chitara e la locul ei in camera mea) si periodic dadeam concerte in familie. Cantam de la Pasarea Colibri si Phoenix, la Gh Gheorghiu si Gabriel Dorobantu, dar hiturile au fost Knokin' on the heaven's door si What's goin' on!

4. Am facut 4 ani orientare turistica si nu era competitie in oras la care sa nu iau parte. In toate week-end-urile bateam padurile si Felixul sau 1 Maiul le stiam ca-n palma. Inainte de fiecare antrenament beam pe stomacul gol cate o lingurita de otet de mere amestecat cu miere. De aici sa mi se traga problemele cu gastrita de mai tarziu?:)

5. Nu suport sa ma dau in roller coaster, trenulete la inaltime, ciocane si alte minuni creatoare de adrenalina. Mi-e teama de inaltimi, asa ca niciodata nu am stat pe marginea blocului, pe marginea vreunei stanci, etc. Cel mult m-am suit in copaci, dar cu un scop bine definit: ciresele! In clasa a 10-a a fost singura data cand m-am dat la Mamaia cu trenuletul si dupa ce am urlat tot timpul sa opreasca dihania ca eu vreau jos, mi-a luat mai bine de o ora sa imi opresc picioarele din tremurat!

Si-acum, pentru ca sunt o curioasa, dau leapsa mai departe urmatorilor: Corinne, Marian, Gabi Dinescu.

Seasons change

I see a farmer in his field at dawn
His land is crying out for rain
The year's been hard
His crops are almost gone
But he is not to blame

The morning sun is climbing
In the sky
I see him smiling through the tears
I wonder how can men
Like this survive
But he's been here for years

CHORUS:
Seasons change
Barren fields will bloom again
Seasons change
Gentle rains will fall
Seasons change
Better days will come and then
You will find the blessing
Is worth the pain
So just believe
And let the seasons change

I see a farmer in his field at dusk
With joy he bring a harvest in
The pride he feels
Is in the one he trusts
And he offers thanks to Him

CHORUS
Seasons change
Barren fields will bloom again
Seasons change
Gentle rains will fall
Seasons change
Better days will come and then
You will find the blessing
Is worth the pain
So just believe
And let the seasons change

Hearts grown cold
May be warmed by the summer sun
Dreams you hold
May be closer than you know
Let the ...

Seasons change
Barren fields will bloom again
Seasons change
Gentle rains will fall
Seasons change
Better days will come and then
You will find the blessing
Is worth the pain
So just believe
And let the seasons change

(Words by Ray Boltz, Music by Steve Millikan and Ray Boltz )

Cronica unui retur

M-ai acuzat de fault atunci cand coechipierul tau te-a inghiontit si s-a nimerit sa fiu intre voi doi in momentul in care iti constientizai caderea. Meciul acela s-a incheiat cu ceva timp in urma, dar amintirile au ramas.

Acum, ca a inceput al doilea meci, a sosit acel payback time pentru tine. A sosit returul si s-a jucat pe acelasi teren. Alergam neobosita dintr-un capat in altul al terenului, punandu-mi intreaga energie in slujba echipei si dorindu-mi un meci frumos, un spectacol pentru cei veniti sa ne incurajeze. Ai complotat cu propriu-mi coechipier sa ma faultati pe la spate. A fost o miscare premeditata si indelung gandita. Dar se pare ca sunt mult mai robusta si cu crampoanele mult prea bine infipte in gazon, decat lasa sa se vada constitutia mea. M-am clatinat, dar am ramas in pozitie verticala. Amandoi ati ridicat mainile, declarandu-va nevinovati in fata arbitrului, care a fluierat continuarea jocului. Insa eu i-am cerut antrenorului schimbarea. Am parasit terenul cu fruntea sus si am luat loc pe banca de rezerve, unde ma simt mult mai in siguranta. Aici sunt ocrotita in dreapta si in stanga de coechipieri care m-au batut usor pe umeri, felicitandu-ma pentru prestatia din timpul jocului.
Voi ati continuat meciul, unul deloc spectaculos, cu multe intreruperi si trageri de timp; un meci slab si plictisitor pentru spectatorii, care au si inceput sa se retraga unul cate unul. Partida s-a incheiat cu scor alb, sau poate mai continua si azi, cine stie.
O singura concluzie: nu intotdeauna cel ce marcheaza e eroul meciului. Si in nici un caz cel care faulteaza!

Despre mere

Va plac merele? Si mie! De care? De tot felul: golden aurii, ionatane, delicioase, verzi, galbene sau rosii, dulci sau mai acrisoare, zemoase sau mai fainoase, etc.

Se facea ca am in fata 2 cosuri doldora de mere: intr-unul toate erau unul si unul, mari, atragatoare, imprastiind o aroma imbietoare; nici nu stiam pe care sa il apuc si sa il gust. Imi lasa gura apa. In celalalt, mere mici, patate pe ici-colo, pe alocuri zbarcite. Se vedea ca nu-s foarte proaspete si categoric nu reprezentau cea mai buna recolta. Vanzatorul s-a apropiat de mine si m-a anuntat ca au acelasi pret, indiferent pe care le aleg. N-am stat pe ganduri si am pus mana pe cele mai frumoase 2 mere din primul cos. Cand sa le platesc, vanzatorul a insistat sa iau si din celelalte: nu veti regreta. Ca sa ma convinga, mi-a spus ca daca ma decid sa cumpar si unul dintre cele mai urate imi ofera 2 gratis. Zis si facut; am platit cele 3 mere si 2 le-am primit bonus. Am plecat bucuroasa cu ele acasa, nerabdatoare sa le dau gata pe cele apetisante.

Odata ajunsa acasa, am zvarlit punga cu merele urate cat colo si am muscat cu pofta dintr-unul din merele cele mari. Dupa 2-3 imbucaturi am simtit un gust ciudat, care devenea tot mai acut pe masura ce mancam; marul devenise acru si mai mult decat atat, era din ce in ce mai tare, imi infigeam tot mai greu dintii in el, era tot mai greu de mestecat si inghitit. L-am aruncat si l-am luat pe celalalt, la fel de imbietor. Insa si cu acesta am patit acelasi lucru: exteriorul frumos ascundea un interior moale si putred, avand un gust de nesuportat. Dezamagita, le-am aruncat la gunoi, hotarata sa nu mai mananc niciodata mere. La un moment dat, am calcat pe ceva; m-am aplecat si am ridicat punga cu cele 3 mere urate. Primul meu gand a fost sa le arunc. Dar curiozitatea m-a facut sa le scot din punga si sa le privesc mai atenta. Le-am mirosit si mi-au facut pofta. Am muscat cu sete dintr-unul si l-am dat gata cat ai clipi. A fost cel mai aromat si mai bun mar pe care l-am mancat vreodata. Mi-a potolit setea si foamea si de atunci incolo, de cate ori ma duceam sa cumpar mere luam din acelea mici, patate pe ici-colo si pe alocuri zbarcite.

I like

Two young Hollywood actors from the new generation have captured my attention in the past few months. They are:

• Brittany Murphy (I loved her in Just Married and Little Black Book, and enjoyed listening to her voice in Happy Feet). She's totally crazy, but in the same time she can be sweet and lovely.
  

• Jude Law, a good looking man in The Holiday; charming , with a perfect smile.

What about you? Do you have any prefferences in the field?

Crazy

Cristi scria zilele trecute despre idei fixe si obiceiuri ciudate. Nu am postat nici un comentariu acolo, pentru ca nu imi venea nimic deosebit in minte. Oi fi avand si eu obiceiurile mele, fixurile mele, dar nu am gasit nimic memorabil. Totusi, mi-a ramas in minte provocarea si rasfoindu-mi agendele de anii trecuti mi-am amintit de-o ambitie pe care am avut-o in urma cu vreo 2 ani si am zambit.

A fost o perioada in care vorbeam destul de mult cu un prieten, si bune si rele si lucruri serioase si fleacuri. Ma incuraja si ma certa, ma facea sa rad si sa plang si invataseram sa ne deschidem unul in fata celuilalt. Asa am decoperit fiecare fete nevazute si necunoscute ale celuilalt. Pentru ca nu era din Oradea si pentru ca vorbeam si la cele mai neconventionale ore, telefonul era unul din mijloacele noastre de comunicare. Din motive de galanterie si de buget intr-ale minutelor, el era cel care ma suna de cele mai multe ori. Iar cea vorbareata eram...eu :D. Pai na, sunt femeie, nu?
La un moment dat mi-a spus razand cam cate minute consuma cu mine lunar si nu l-am crezut. Erau prea multe! Asa incat, din ambitie, evident, am decis sa ii demonstrez cat vorbeam. In prima zi a lunii urmatoare am inceput sa contabilizez. La sfarsitul fiecarei convorbiri imi notam numarul de minute si secunde. Le-am tinut evidenta la sange. Acum, cand ma uit in agenda nu pot sa nu zambesc:

01 aprilie 2005- 3' 40"
- 3' 24"

02 aprilie 2005- 48' 45"
- 2' 36"
- 46' 04"
- 33'33"
.
.
.
20 aprilie 2005- 9'38"
- 60' 00"
- 19'48"
etc.

Total minute, la sfarsitul lunii aprilie: 262. Si asta doar apeluri one way. Pe ale mele, putine la numar si minute, nu le-am contabilizat. Nici minutele si orele petrecute pe messenger.
Da, am demonstrat ca vorbea mult cu mine si isi consuma parte importanta din minute cu mine, dar am demonstrat si cat de capoasa pot fi daca imi propun asta. Si da, sunt o femeie "scumpa" :).

Courage

Being different in a flat world and having the courage to show it could be the first step for a major change!

Alb si negru

Ani de zile am trait alb, inconjurata de oameni albi. Am facut alb, am vorbit alb, am vazut alb, am auzit alb, am mirosit alb, am simtit alb, am crezut alb. Am zburat alb. Am ras alb. Am crezut ca exista doar alb si totul se reduce la alb. Intr-o zi am auzit un zvon cum ca ar exista si altceva. Nu am ascultat. Am continuat sa fac, sa vorbesc, sa simt, sa...alb.
Intr-o dimineata cand m-am trezit, surpriza: totul era negru: fapte, vorbe, fete, sunete, mirosuri, sentimente. Aripi negre, frante. Lacrimi negre. Dar nu am vrut sa le vad, nu am vrut sa le ascult, nu am vrut sa le simt, nu am vrut sa le cred. M-am napustit asupra lor si am inceput sa scormonesc cu naduf. Sudori negre imi brazdau fata si imi ardeau fiinta. Dar nu m-am oprit, am continuat sa sap cu mainile goale, hotarata sa indepartez tot negrul si sa regasesc albul cu care m-am nascut, am crescut, am trait. Auzeam voci negre razand in juru-mi, fete negre ma descurajau, aripi negre se frangeau. Dar continuam sa scormonesc si sa sper; sa vreau si sa cred. La un moment dat mi s-a parut ca zaresc o mana intinsa alba. M-am aruncat inspre ea si am apucat-o plina de speranta. Cand mi-a atins palma m-am uitat spre ea si am simtit inima-mi rupandu-se-n doua: era neagra, poate mai neagra decat tot negrul pe care il intalnisem in calea mea pana atunci.
Sleita de puteri am decis sa abandonez. M-am oprit din scormonit si am decis sa ii intorc spatele. M-am intors si am inceput sa pasesc agale, cu capul aplecat, resemnata la ideea ca negrul a acaparat tot albul din lume. Dupa cativa pasi mi-am ridicat privirea si am zarit o oglinda. Am vrut sa o evit si sa imi continuu drumul, afundata in descurajarea mea. Dar trecand prin dreptul ei, curiozitatea a invins si cu un colt al ochiului am privit-o. M-am oprit brusc, m-am dat 2 pasi inapoi si iata...cel mai stralucitor alb imi brazda fata, trupul si mainile. M-am apropiat tematoare si am vazut ca dincolo de ea se intinde o lume nesfarsita, ALBA!
Am intins mana si am apucat-o, hotarata sa nu-i mai dau niciodata drumul. Si am inceput din nou sa traiesc alb, inconjurata de oameni albi. Am facut din nou alb, am vorbit alb, am vazut alb, am auzit alb, am mirosit alb, am simtit alb, am crezut alb. Am zburat alb. Departe de tot ce a fost candva negru.

De sfantul Ion

Ion/Ioan/Ioana...si extind eu, Oana vin de la ebraicul "Yochanan", care inseamna "Dumnezeu este milos" sau "binecuvantarea Domnului".

La multi ani, tati, Oana mica, Ioana B, Shmeny si celorlalti Ioni, Ioane si Oane! :) Sa fiti o sursa de bucurie pt cei din jurul vostru!

Aaaaa...si merci Orange pt cadoul de azi: 10 minute nationale! :)

The Ghost Of You

Summer's ended and without a trace
time goes by - while you remain
Funny how I thougt I walked on through
with my heart in one

Why do I still cry for you
dying to get close to you
Why do I still fear to face
the ghost of you

How I tried to get you of my mind
but you return - all the time
I believed I could just let you go
like the fool I am

Why do I still cry for you
dying to get close to you
Oh baby why do I still fear to face
the ghost of you

I've been trying to release you
to get my feet back on the ground
Still I need my hope to hold on to
even if I know i should back away
It's just a part of me that I can't erase

Why do I still cry for you
dying to get close to you
Why do I still fear to face
the ghost of you

Baby, baby why
Anyway I try I'm still reminded
(the ghost of you)
Anywhere I go I keep coliding with
(the ghost of you)
I've given up I just can't fight it
(the ghost of you)

Everytime I look away I see
the ghost of you

MLTR (Michael Learns To Rock)- The Gost of You

Illumine

Feerie de Champs Elysees...
Merci beaucoup, Dragos :).

Cozy

Seara de ianuarie. O lumanare parfumata, o veioza cu abajur fin, care imprastie in incapere o lumina calda si prietenoasa, un semineu cu lemnele troznind usor, fotoliul bunicii, o patura moale, ciorapi de lana, o esarfa rosie in jurul gatului, ceai cu iz de scortisoara, ciocolata cu menta, acordurile in surdina ale unui pian vechi, venind dintr-o incapere alaturata, o carte buna si...gandurile mele. De data asta ordonate, linistite, pline de speranta.

La inceput de an

"Nu stiti ca cei ce alearga in locul de alergare, toti alearga, dar numai unul capata premiul? Alergati dar in asa fel ca sa capatati premiul.
[...]
Eu, deci, alerg, dar nu ca si cum n-as sti incotro alerg. Ma lupt cu pumnul, dar nu ca unul care loveste in vant."

E decizia mea la-nceput de an. Alergare cu folos va doresc tuturor!