Mood

I've been in such a Joshua Radin's mood these days, listening over and over again that "Everything'll Be Alright", even if "there's a whole in my pocket about your size". "I can't get in my bed, but I'm really tired...". "My hands shake, my knees quake; It's every day the same way." I feel blue, I dream red, I live green, black, pink, white, yellow. A mixture of colours, feelings, toughts...My heart is blistering, my mind's struggling...and I guess "Life goes to those that are true".
But...Everything'll Be Alright!

De ce?

De ce cand astept soarele cu zambetul pe buze si cu bratele larg deschise imi trimiti ploaie uda, rece, goala? De ce picaturi mari si reci ma lovesc nemilos, imi sfarteca pielea si intra adanc, acolo unde le simt si mai ude, si mai reci, si mai goale...? De ce mi se imbiba aripile si se fac greoaie, iar zboru-mi mi-l transformi intr-o incercare caraghioasa de a ma-nalta, de a le trage dupa mine ude, reci, goale...? De ce picioarele mi le transformi in bolovani inerti, incapabili de-a se misca din loc, incapatanati a se afunda mai tare in tina uda, rece, goala...? De ce imi transfigurezi zambetul si-l transformi intr-o fata schimonosita de lacrimi, sperante care mor si durere?

Pentru ca doare. Doare ploaia uda, rece, goala... Doare speranta, care moare usor, odata cu zambetul, cu bratele intinse si cu aripile frante. Si-odata cu ele si vointa si eu-ul si...TOT. As vrea sa fi fost urat chipul si sufletul ce le gazduieste si...astfel as putea intelege mai usor. Astfel, n-ar mai fi fost acest"de ce?"... Astfel ar fi fost doar resemnare.

Wicked game

Ma joc de-a v-ati ascunselea. Ma joc un joc ale carui reguli nu le respect. Din nestiinta, ignoranta...sau cu buna stiinta. Cine mai stie!? Tot ce fac este sa-mi acopar privirea cu palmele, in speranta de a nu fi vazuta. Dar pe cine mint oare? Tanjesc sa se rupa tacerea.

Vis de august

"Rever, c'est refuser de choisir entre ce qui est et ce qui n'est pas."
Jean Ethier-Blais

De neinteles

Stii ce nu inteleg eu? De ce atunci cand dau mai puternic din brate si-s mai hotarata sa infrunt valurile ma scufund si ma izbesc de toate stancile, in timp ce atunci cand ma las linistita pe spate, intind bratele si picioarele, apa ma poarta lin, asa cum porti un prunc nou nascut in brate...?
Ma revolta si mi se pare ciudat. Si mi-e greu sa accept. Dar probabil face parte din procesul de slefuire a mea, a personalitatii si a vointei mele. Mi-e greu sa nu vreau, mi-e greu sa vreau sa nu. Si cel mai greu mi-e sa tac, sa ma abtin, sa ma cenzurez. De dragul unui joc, de dragul unor reguli stupide, de dragul peretilor din cutie, de dragul unor temeri.
As vrea sa pot sa ma las pe spate indiferenta, sa las apa sa ma acopere si sa plutesc. Dar din cand in cand ma mai tenteaza sa ridic capul, sa vad privelistea ce ma-nconjoara, probabil plictisita de albastrul monoton de deasupra-mi si de zgomotul mut al adancurilor...si atunci, atunci simt cum ma scufund. Mai adanc, ca un bolovan.
Pluteste, Anca si inchide ochii!

Am revenit

M-am intors cu miros de valuri in nari si cu bratele infruntand infinitul si necunoscutul. Noroc cu pietrele ce mi-au lasat urme adanci in talpi si care ma fac sa simt, sa vreau, sa lupt.
La revedere, vacanta. La revedere vis. Bine te-am gasit rutina. Nu mi-ai lipsit.