marți, ianuarie 30, 2007

Punct. Si de la capat...


Azi am pus punct final unui capitol important din Cartea pe care o scriu. E un capitol destul de lung, scris pe parcursul a aproape 6 ani. Mai exact, l-am inceput pe 1 mai 2001. Da, de Ziua Muncii.

Totul a inceput cu o intalnire mai mult sau mai putin intamplatoare, care avea sa marcheze evolutia personajului principal al cartii si practic inceputul capitolului. Au fost niste discutii, un telefon, o propunere si o decizie.
Si apoi a inceput dansul, alaturi de alte 7 personaje. Unele au ramas pana la final, altele au plecat, in timp ce altele noi au aparut de-a lungul vremii. Partenera de dans, ani de zile, i-a fost D, cea care avea sa si incheie dansul alaturi de el si care l-a condus frumos pana la usa, lasand-o deschisa in urma lui. Au mai fost si alti parteneri, unii mai talentati si mai cu suflet, altii mai neindemanatici, iar unii...l-au calcat pe picioare, din dorinta de a-l scoate din competitie si de a castiga marsav concursul de dans. Pentru ca, nu-i asa, pana la urma totul e-un concurs, o zbatere si o lupta; pentru unii cinstita, in timp ce pentru altii "scopul scuza mijloacele".

Au fost ani in care cu rabdarea instructorilor, a partenerilor si cu propria perseverenta a invatat sa calce, mai apoi a invatat sa faca pasii intr-o ordine bine stabilita, apoi a prins curaj si a inceput sa pluteasca, desprinzandu-si picioarele de pe sol si lasandu-se purtat pe aripile muzicii. Au fost si poticniri, au fost si cazaturi, dar mereu s-a ridicat, s-a scuturat de praf si a continuat. Au fost si competitii, au fost si premii. Au fost si zambete si foarte multe rasete. Au fost si lacrimi. De durere. Mai inspre final. Atunci cand s-a simtit tot mai inghiontit si mai impins cu siretenie pe la spate. La incepu nu le-a bagat in seama, mai apoi s-a intors de cateva ori si a vazut doar zambete. Zambete si masti. Masti din cele mai frumoase, de care parca nu te mai saturi privindu-le si uneori mai ca-ti dau lacrimile vazand atata splendoare. Au fost si masti de clowni, care radeau zgomotos si faceau un spectacol de prost gust. Dar mult prea tarziu s-a gandit sa priveasca si dincolo de masti. A fost insa prea tarziu. Usa era deschisa si deja pasise in afara. A stat o zi si-a plans in usa. Un zid urias se ridicase, dar aceeasi voce cu masca il vrajea in continuare, sa ii dea speranta. A-ncercat de vreo 2 ori sa infrunte zidul si s-a lovit. Dureroase lovituri. Din acelea care lasa urme si cicatrici.

A decis sa spuna adio trecutului si sa caute alta sala de dans. Una in care sa-i fie apreciate talentul si determinarea, omenia si fair-play-ul. Drumul e putin in ceata, dar inainteaza cu convingerea ca va gasi cea mai frumoasa sala de dans, cu cei mai vrednici parteneri.. Vede in departare usi semi-deschise si inainteaza cu hotarare. Nu-i e usor, dar priveste in fata. Si mai aude vocile unora dintre fostii parteneri, incurajandu-l, orientandu-l, strigandu-i din urma ca va fi bine.

Azi, aici am pus puct final acestui capitol. Unul frumos, cu multa muzica si mult dans, terminat in aparenta trist. Dar urmeaza cat de curand capitolul urmator. Unul nou nout si alb ca si pagina care arde de nerabdare a fi scrisa. Pun mana pe condei, trag aer in piept si...Punct. Si de la capat...


Aaa, si pentru ca altfel n-o poate face, e mult prea inalt zidul...personajul principal ii ureaza aici La multi ani celei mai frumoase masti...Cea mai frumoasa si cea mai inselatoare.

duminică, ianuarie 28, 2007

Duminica alba


Cand m-am trezit de dimineata, o raza de soare imi gadila fata. Am deschis un ochi, apoi l-am inchis, deschizandu-l pe celalalt si abia dupa cateva secunde de mobilizare i-am deschis pe amandoi. O lumina calda imi inundase camera si imi dadea un sentiment de bine. M-am ridicat in genunchi in pat si m-am intors inspre fereastra: totul era alb afara, un alb curat si proaspat, iar soarele facea albul si mai stralucitor si mai plin de viata.

Dupa masa a inceput din nou sa ninga. Mi-am lipit nasul de geam si priveam cerul innorat, din care se desprindeau unul cate unul fulgi albi, marunti, intr-o coborare plina de gratie spre plapuma rascolita de zbenguielile copiilor. In casa e cald si se aude doar in surdina muzica de Craciun a celor de la Avalon. Mi-e cald si bine. Ma simt din nou copil si ma bucur sa vad zapada. Ma bucur ca albul exista si azi mi-a acaparat ziua. Ma bucur ca am avut o Duminica Alba! :)

De ce...?




"De ce ne trebuie 2 ani pentru a-nvata de la parinti
Cum se vorbeste, iar 50 sa tinem limba dupa dinti?"

vineri, ianuarie 26, 2007

Ganduri de-mprumut


La inceputul anului mi-am asternut pe acest blog gandurile si
asteptarile vis-a-vis de 2007. Azi am primit un mail care
contine tot niste ganduri de-nceput de an. Sunt ale Danielei
Stoica, redactor la un post de radio local, unul din cei mai
"frumosi" oameni pe care i-am cunoscut.

Provocarea unui nou an!
Daniela Stoica

Daca mi-as putea trai din nou viata...
M-as culca sa ma odihnesc atunci când ma simt rau,
în loc sa pretind ca pamântul se va opri daca eu nu
voi fi la serviciu pentru o zi...
As aprinde lumânarea roz sculptata ca un trandafir,
în loc sa o las sa se prafuiasca în debara...
As vorbi mai putin si as asculta mai mult...
Mi-as invita prietenii la prânz, chiar daca e o
pata pe covor si canapeaua trebuie curatata...
As mânca popcorn în camera "buna" si nu mi-as face
atâtea griji din cauza prafului când cineva vrea
sa aprinda focul în semineu...
Mi-as face timp sa-l ascult pe bunicul povestind
din tineretile lui...
N-as insista niciodata sa mergem cu geamurile masinii
închise într-o zi frumoasa de vara, de teama ca mi se
va zburli parul proaspat coafat...
As sta întinsa pe pajiste cu capul pe iarba...
As plânge si râde mai putin privind la televizor, si
mai mult privind viata...
Dar cel mai mult, daca as avea o a doua sansa la viata,
as pretui fiecare moment, l-as trai cu adevarat...
Si nu m-as mai agita atât de mult pentru lucrurile marunte
si meschine...

Nu-ti fa griji din cauza celor care nu te simpatizeaza.
De fapt, poate n-ar trebui sa te intereseze atât de mult
cine ce face...
În schimb, pretuieste-ti prietenii si nu trece cu nepasare
pe lânga cei care te iubesc...
Gândeste-te la lucrurile cu care te-a binecuvântat
Dumnezeu si la ceea ce faci tu în fiecare zi ca mintea,
trupul si sufletul tau sa respire în libertate si adevar...

Hai, începe de azi sa traiesti asa cum ai trai daca ti-ai
putea trai din nou viata!

joi, ianuarie 25, 2007

SNOBBER

Nu-i suport pe cei care cum isi iau noul birou in primire, cum incep sa-si bata cuie in pereti. De ce? Pai sa-si etaleze diplomele! Nu conteaza ca ai facut scoala de sudori si dupa cativa ani de "afaceri" si matrapazlacuri ai ajuns scapatat, iar cu 2000-3000 de eurasi ai absolvit si-o facultate. Sau poate cu dolarei ai terminat un Wheaton College. Conteaza ca pronunti "casi" in loc de "case"? Sau scrii "a-ti mers" in loc de...mai conteaza, oameni buni? "Eu este cool, so...gimme some respect, fraierilor!".

In aceeasi oala intra si noua moda a blogger-ilor: "Frate, am aparut in fituica! Nu ma crezi? Ia aici de la mine si citeste, analfabetule! Aaaa, si...m-a citat si alde Badea la Revista Presei. Asa ca...ciocu' mic si temenele. Mai jos! Hai, hai, miscarea!"

Asadar, oameni buni, au aparut VIP-urile. Aia care-s in fruntea clasamentului la trafic.ro si in blogroll-ul celor multi (conteaza si mai cum?). Aia care daca scriu de "Povestea..." lui Creanga sau ragaie in scris au aplauze furtunoase la scena deschisa. Iar tu, mezinul blogger-ilor fa bine si citeste cu sufletul la gura tot si ai grija sa pasezi si niste comentarii strategice, pe ici-colo, sa vezi cum iti faci suporteri!

Decizii personale:
1. Si asa era cazul sa-mi zugravesc camera, asa ca o voi tapeta cu diplome.
2. Am adunat la dosar toate aparitiile-mi in presa si cine vrea sa traga cu ochiul e invitatul meu: costa doar 1 RON/articol; interviurile radio si TV sunt ceva mai scumpe: de la 5 RON in sus/minut.
3. Voi continua sa citesc anumite blogg-uri, dar voi fi scumpa la comentarii; incomensurabil in RON.

Traiasca SNOBBER-ii!!!

5 picaturi de narcisism

Dana mi-a lansat o noua provocare pe blog-ul ei, aceea de a scrie 5 lucruri mai putin stiute despre mine. Am sa incerc sa enumar cateva, in general nestiute, sau stiute doar de cei apropiati:

1. Daca ma nasteam baiat (cum tare si-a dorit mama), m-ar fi chemat Alin-George

2. De-a lungul anilor am fost un veritabil cameleon: m-am nascut bruneta cu ochi albastri, mai apoi in copilarie am fost satena cu ochi caprui si acum sunt blonda cu ochi verzi. Singura interventie sunt suvitele blonde pe care le am de cativa ani incoace, restul a fost si este de la mama natura.

3. Intr-o perioada cantam binisor la chitara. Aveam un caiet cu o multime de cantece pentru copii si nu numai (cred ca si acum il mai am pe undeva, oricum chitara e la locul ei in camera mea) si periodic dadeam concerte in familie. Cantam de la Pasarea Colibri si Phoenix, la Gh Gheorghiu si Gabriel Dorobantu, dar hiturile au fost Knokin' on the heaven's door si What's goin' on!

4. Am facut 4 ani orientare turistica si nu era competitie in oras la care sa nu iau parte. In toate week-end-urile bateam padurile si Felixul sau 1 Maiul le stiam ca-n palma. Inainte de fiecare antrenament beam pe stomacul gol cate o lingurita de otet de mere amestecat cu miere. De aici sa mi se traga problemele cu gastrita de mai tarziu?:)

5. Nu suport sa ma dau in roller coaster, trenulete la inaltime, ciocane si alte minuni creatoare de adrenalina. Mi-e teama de inaltimi, asa ca niciodata nu am stat pe marginea blocului, pe marginea vreunei stanci, etc. Cel mult m-am suit in copaci, dar cu un scop bine definit: ciresele! In clasa a 10-a a fost singura data cand m-am dat la Mamaia cu trenuletul si dupa ce am urlat tot timpul sa opreasca dihania ca eu vreau jos, mi-a luat mai bine de o ora sa imi opresc picioarele din tremurat!

Si-acum, pentru ca sunt o curioasa, dau leapsa mai departe urmatorilor: Corinne, Marian, Gabi Dinescu.

sâmbătă, ianuarie 20, 2007

Seasons change


I see a farmer in his field at dawn
His land is crying out for rain
The year's been hard
His crops are almost gone
But he is not to blame

The morning sun is climbing
In the sky
I see him smiling through the tears
I wonder how can men
Like this survive
But he's been here for years

CHORUS:
Seasons change
Barren fields will bloom again
Seasons change
Gentle rains will fall
Seasons change
Better days will come and then
You will find the blessing
Is worth the pain
So just believe
And let the seasons change

I see a farmer in his field at dusk
With joy he bring a harvest in
The pride he feels
Is in the one he trusts
And he offers thanks to Him

CHORUS
Seasons change
Barren fields will bloom again
Seasons change
Gentle rains will fall
Seasons change
Better days will come and then
You will find the blessing
Is worth the pain
So just believe
And let the seasons change

Hearts grown cold
May be warmed by the summer sun
Dreams you hold
May be closer than you know
Let the ...

Seasons change
Barren fields will bloom again
Seasons change
Gentle rains will fall
Seasons change
Better days will come and then
You will find the blessing
Is worth the pain
So just believe
And let the seasons change

(Words by Ray Boltz, Music by Steve Millikan and Ray Boltz )

joi, ianuarie 18, 2007

Cronica unui retur


M-ai acuzat de fault atunci cand coechipierul tau te-a inghiontit si s-a nimerit sa fiu intre voi doi in momentul in care iti constientizai caderea. Meciul acela s-a incheiat cu ceva timp in urma, dar amintirile au ramas.

Acum, ca a inceput al doilea meci, a sosit acel payback time pentru tine. A sosit returul si s-a jucat pe acelasi teren. Alergam neobosita dintr-un capat in altul al terenului, punandu-mi intreaga energie in slujba echipei si dorindu-mi un meci frumos, un spectacol pentru cei veniti sa ne incurajeze. Ai complotat cu propriu-mi coechipier sa ma faultati pe la spate. A fost o miscare premeditata si indelung gandita. Dar se pare ca sunt mult mai robusta si cu crampoanele mult prea bine infipte in gazon, decat lasa sa se vada constitutia mea. M-am clatinat, dar am ramas in pozitie verticala. Amandoi ati ridicat mainile, declarandu-va nevinovati in fata arbitrului, care a fluierat continuarea jocului. Insa eu i-am cerut antrenorului schimbarea. Am parasit terenul cu fruntea sus si am luat loc pe banca de rezerve, unde ma simt mult mai in siguranta. Aici sunt ocrotita in dreapta si in stanga de coechipieri care m-au batut usor pe umeri, felicitandu-ma pentru prestatia din timpul jocului.
Voi ati continuat meciul, unul deloc spectaculos, cu multe intreruperi si trageri de timp; un meci slab si plictisitor pentru spectatorii, care au si inceput sa se retraga unul cate unul. Partida s-a incheiat cu scor alb, sau poate mai continua si azi, cine stie.
O singura concluzie: nu intotdeauna cel ce marcheaza e eroul meciului. Si in nici un caz cel care faulteaza!

duminică, ianuarie 14, 2007

Despre mere


Va plac merele? Si mie! De care? De tot felul: golden aurii, ionatane, delicioase, verzi, galbene sau rosii, dulci sau mai acrisoare, zemoase sau mai fainoase, etc.

Se facea ca am in fata 2 cosuri doldora de mere: intr-unul toate erau unul si unul, mari, atragatoare, imprastiind o aroma imbietoare; nici nu stiam pe care sa il apuc si sa il gust. Imi lasa gura apa. In celalalt, mere mici, patate pe ici-colo, pe alocuri zbarcite. Se vedea ca nu-s foarte proaspete si categoric nu reprezentau cea mai buna recolta. Vanzatorul s-a apropiat de mine si m-a anuntat ca au acelasi pret, indiferent pe care le aleg. N-am stat pe ganduri si am pus mana pe cele mai frumoase 2 mere din primul cos. Cand sa le platesc, vanzatorul a insistat sa iau si din celelalte: nu veti regreta. Ca sa ma convinga, mi-a spus ca daca ma decid sa cumpar si unul dintre cele mai urate imi ofera 2 gratis. Zis si facut; am platit cele 3 mere si 2 le-am primit bonus. Am plecat bucuroasa cu ele acasa, nerabdatoare sa le dau gata pe cele apetisante.

Odata ajunsa acasa, am zvarlit punga cu merele urate cat colo si am muscat cu pofta dintr-unul din merele cele mari. Dupa 2-3 imbucaturi am simtit un gust ciudat, care devenea tot mai acut pe masura ce mancam; marul devenise acru si mai mult decat atat, era din ce in ce mai tare, imi infigeam tot mai greu dintii in el, era tot mai greu de mestecat si inghitit. L-am aruncat si l-am luat pe celalalt, la fel de imbietor. Insa si cu acesta am patit acelasi lucru: exteriorul frumos ascundea un interior moale si putred, avand un gust de nesuportat. Dezamagita, le-am aruncat la gunoi, hotarata sa nu mai mananc niciodata mere. La un moment dat, am calcat pe ceva; m-am aplecat si am ridicat punga cu cele 3 mere urate. Primul meu gand a fost sa le arunc. Dar curiozitatea m-a facut sa le scot din punga si sa le privesc mai atenta. Le-am mirosit si mi-au facut pofta. Am muscat cu sete dintr-unul si l-am dat gata cat ai clipi. A fost cel mai aromat si mai bun mar pe care l-am mancat vreodata. Mi-a potolit setea si foamea si de atunci incolo, de cate ori ma duceam sa cumpar mere luam din acelea mici, patate pe ici-colo si pe alocuri zbarcite.

I like

Two young Hollywood actors from the new generation have captured my attention in the past few months. They are:

  • Brittany Murphy (I loved her in Just Married and Little Black Book, and enjoyed listening to her voice in Happy Feet). She's totally crazy, but in the same time she can be sweet and lovely.
  • Jude Law, a good looking man in The Holiday; charming , with a perfect smile.


What about you? Do you have any prefferences in the field?

vineri, ianuarie 12, 2007

Crazy

Cristi scria zilele trecute despre idei fixe si obiceiuri ciudate. Nu am postat nici un comentariu acolo, pentru ca nu imi venea nimic deosebit in minte. Oi fi avand si eu obiceiurile mele, fixurile mele, dar nu am gasit nimic memorabil. Totusi, mi-a ramas in minte provocarea si rasfoindu-mi agendele de anii trecuti mi-am amintit de-o ambitie pe care am avut-o in urma cu vreo 2 ani si am zambit.

A fost o perioada in care vorbeam destul de mult cu un prieten, si bune si rele si lucruri serioase si fleacuri. Ma incuraja si ma certa, ma facea sa rad si sa plang si invataseram sa ne deschidem unul in fata celuilalt. Asa am decoperit fiecare fete nevazute si necunoscute ale celuilalt. Pentru ca nu era din Oradea si pentru ca vorbeam si la cele mai neconventionale ore, telefonul era unul din mijloacele noastre de comunicare. Din motive de galanterie si de buget intr-ale minutelor, el era cel care ma suna de cele mai multe ori. Iar cea vorbareata eram...eu :D. Pai na, sunt femeie, nu?
La un moment dat mi-a spus razand cam cate minute consuma cu mine lunar si nu l-am crezut. Erau prea multe! Asa incat, din ambitie, evident, am decis sa ii demonstrez cat vorbeam. In prima zi a lunii urmatoare am inceput sa contabilizez. La sfarsitul fiecarei convorbiri imi notam numarul de minute si secunde. Le-am tinut evidenta la sange. Acum, cand ma uit in agenda nu pot sa nu zambesc:

01 aprilie 2005- 3' 40"
- 3' 24"

02 aprilie 2005- 48' 45"
- 2' 36"
- 46' 04"
- 33'33"
.
.
.
20 aprilie 2005- 9'38"
- 60' 00"
- 19'48"
etc.

Total minute, la sfarsitul lunii aprilie: 262. Si asta doar apeluri one way. Pe ale mele, putine la numar si minute, nu le-am contabilizat. Nici minutele si orele petrecute pe messenger.
Da, am demonstrat ca vorbea mult cu mine si isi consuma parte importanta din minute cu mine, dar am demonstrat si cat de capoasa pot fi daca imi propun asta. Si da, sunt o femeie "scumpa" :).

joi, ianuarie 11, 2007

Courage

Being different in a flat world and having the courage to show it could be the first step for a major change!

marți, ianuarie 09, 2007

Alb si negru


Ani de zile am trait alb, inconjurata de oameni albi. Am facut alb, am vorbit alb, am vazut alb, am auzit alb, am mirosit alb, am simtit alb, am crezut alb. Am zburat alb. Am ras alb. Am crezut ca exista doar alb si totul se reduce la alb. Intr-o zi am auzit un zvon cum ca ar exista si altceva. Nu am ascultat. Am continuat sa fac, sa vorbesc, sa simt, sa...alb.
Intr-o dimineata cand m-am trezit, surpriza: totul era negru: fapte, vorbe, fete, sunete, mirosuri, sentimente. Aripi negre, frante. Lacrimi negre. Dar nu am vrut sa le vad, nu am vrut sa le ascult, nu am vrut sa le simt, nu am vrut sa le cred. M-am napustit asupra lor si am inceput sa scormonesc cu naduf. Sudori negre imi brazdau fata si imi ardeau fiinta. Dar nu m-am oprit, am continuat sa sap cu mainile goale, hotarata sa indepartez tot negrul si sa regasesc albul cu care m-am nascut, am crescut, am trait. Auzeam voci negre razand in juru-mi, fete negre ma descurajau, aripi negre se frangeau. Dar continuam sa scormonesc si sa sper; sa vreau si sa cred. La un moment dat mi s-a parut ca zaresc o mana intinsa alba. M-am aruncat inspre ea si am apucat-o plina de speranta. Cand mi-a atins palma m-am uitat spre ea si am simtit inima-mi rupandu-se-n doua: era neagra, poate mai neagra decat tot negrul pe care il intalnisem in calea mea pana atunci.
Sleita de puteri am decis sa abandonez. M-am oprit din scormonit si am decis sa ii intorc spatele. M-am intors si am inceput sa pasesc agale, cu capul aplecat, resemnata la ideea ca negrul a acaparat tot albul din lume. Dupa cativa pasi mi-am ridicat privirea si am zarit o oglinda. Am vrut sa o evit si sa imi continuu drumul, afundata in descurajarea mea. Dar trecand prin dreptul ei, curiozitatea a invins si cu un colt al ochiului am privit-o. M-am oprit brusc, m-am dat 2 pasi inapoi si iata...cel mai stralucitor alb imi brazda fata, trupul si mainile. M-am apropiat tematoare si am vazut ca dincolo de ea se intinde o lume nesfarsita, ALBA!
Am intins mana si am apucat-o, hotarata sa nu-i mai dau niciodata drumul. Si am inceput din nou sa traiesc alb, inconjurata de oameni albi. Am facut din nou alb, am vorbit alb, am vazut alb, am auzit alb, am mirosit alb, am simtit alb, am crezut alb. Am zburat alb. Departe de tot ce a fost candva negru.

duminică, ianuarie 07, 2007

De sfantul Ion

Ion/Ioan/Ioana...si extind eu, Oana vin de la ebraicul "Yochanan", care inseamna "Dumnezeu este milos" sau "binecuvantarea Domnului".

La multi ani, tati, Oana mica, Ioana B, Shmeny si celorlalti Ioni, Ioane si Oane! :) Sa fiti o sursa de bucurie pt cei din jurul vostru!

Aaaaa...si merci Orange pt cadoul de azi: 10 minute nationale! :)

The Ghost Of You




Summer's ended and without a trace
time goes by - while you remain
Funny how I thougt I walked on through
with my heart in one

Why do I still cry for you
dying to get close to you
Why do I still fear to face
the ghost of you

How I tried to get you of my mind
but you return - all the time
I believed I could just let you go
like the fool I am

Why do I still cry for you
dying to get close to you
Oh baby why do I still fear to face
the ghost of you

I've been trying to release you
to get my feet back on the ground
Still I need my hope to hold on to
even if I know i should back away
It's just a part of me that I can't erase

Why do I still cry for you
dying to get close to you
Why do I still fear to face
the ghost of you

Baby, baby why
Anyway I try I'm still reminded
(the ghost of you)
Anywhere I go I keep coliding with
(the ghost of you)
I've given up I just can't fight it
(the ghost of you)

Everytime I look away I see
the ghost of you


MLTR (Michael Learns To Rock)- The Gost of You

vineri, ianuarie 05, 2007

Illumine



Feerie de Champs Elysees...
Merci beaucoup, Dragos :).

Cozy


Seara de ianuarie. O lumanare parfumata, o veioza cu abajur fin, care imprastie in incapere o lumina calda si prietenoasa, un semineu cu lemnele troznind usor, fotoliul bunicii, o patura moale, ciorapi de lana, o esarfa rosie in jurul gatului, ceai cu iz de scortisoara, ciocolata cu menta, acordurile in surdina ale unui pian vechi, venind dintr-o incapere alaturata, o carte buna si...gandurile mele. De data asta ordonate, linistite, pline de speranta.

marți, ianuarie 02, 2007

La inceput de an


"Nu stiti ca cei ce alearga in locul de alergare, toti alearga, dar numai unul capata premiul? Alergati dar in asa fel ca sa capatati premiul.
[...]
Eu, deci, alerg, dar nu ca si cum n-as sti incotro alerg. Ma lupt cu pumnul, dar nu ca unul care loveste in vant."

E decizia mea la-nceput de an. Alergare cu folos va doresc tuturor!