luni, decembrie 31, 2007

Ganduri la sfarsit de an

Inca un an grabit sa se-ncheie se pregateste a-si lua ramas bun, in timp ce un altul nou-nout isi aranjeaza hotarat tinuta, nerabdator sa-i ia locul celui ce va sa plece. Nu stiu ce se-ntampla cu timpul asta, dar e clar ca a devenit un atlet profesionist, campion la proba de viteza. Iar noi nu reusim sa ne dezmeticim bine dupa start ca si trece linia de sosire.
In ultimii 3 ani, m-am obisnuit ca in ultima zi a anului sa privesc in urma. Incerc sa rulez in fata ochilor filmul celor 365 de zile si nu pot sa nu-mi amintesc culmile, dar si vaile prin care acestea m-au purtat. 2007 a fost un an bun; un an cat de cat linistit, in care am primit si-am daruit, am pierdut si am inlaturat, am ras si am si plans, am sperat, am visat, dar am si actionat, am pus intrebari si am primit raspunsuri, am pus intrebari si am ramas cu incertitudinea, am iubit si am fost iubita, am simtit si am fost dezamagita...
A fost un an darnic in cadouri sperate si mai putin sperate: un nou prefix la numaratoarea anilor, o slujba nou-nouta, calatorii mai aproape si mai departe, oameni pretiosi, mai multa intelepciune si autocunoastere. Am invatat sa o iau de la inceput si sa o fac bine, cu incredere si demnitate, am invatat sa pun si punct, chiar daca uneori speram din tot sufletul sa se transforme in virgula.
Ma aflu la finele unui an in care sunt castigata din punct de vedere profesional, sunt sigura pe mine si optimista, gata sa fac fata oricaror provocari pentru a ajunge acolo unde imi doresc.
Sunt la sfarsitul unui an, in care ma simt extrem de bogata; in oameni. Mereu am spus ca am o familie extraordinara fara de care n-as fi ajuns azi ceea ce sunt. Ma bucur ca am parinti care si azi se tin de mana, ma bucur ca am o sora fericita in noul ei camin, extrem de talentata si rasplatita pentru ceea ce Dumnezeu a pus in ea. Ma bucur ca am un cumnat cu care am lasat divergentele la o parte si care pe zi ce trece devine un frate pentru mine. Ma bucur pentru bunicii pe care ii mai am, ca sunt sanatosi, lucizi si pentru ca ma iubesc asa cum doar bunicii isi stiu iubi nepotii.
Ma bucur nespus si pentru prieteni. Anul acesta am castigat oameni frumosi; pe unii ii cunosteam de mai demult si ne-am apropiat mai mult. Cu altii ne stiam de ceva vreme si anul acesta ne-a adus si fata-n fata. Unii sunt noi-nouti, pe altii i-am reintalnit anul acesta dupa o oarecare pauza. Unii sunt aproape, altii sunt departe.
Unii s-au indepartat de mine, pe altii i-am alungat eu, uneori dupa 2-3 vorbe, alteori dupa 4 ani de prietenie, uneori simple cunostinte, alteori ceva mai mai mult de-atat. Dar asta e viata, in continua schimbare si miscare, unii vin si raman, altii vin si pleaca, uneori pentru a reveni intr-o buna zi sau poate niciodata.
N-am sa mentionez nici nume, nici initiale, eu ii stiu si se stiu si ei, cu o singura exceptie: multumesc H. pentru prietenia ta neconditionata, pentru plimbarile impreuna, pentru dupa-amiezele intre fete, pentru sfaturi si ore in sir in care m-ai ascultat si m-ai inteles! Iti multumesc pentru incredere si iti multumesc ca anul acesta am castigat o foarte buna prietena!

Ce-mi doresc pentru noul an? Multe, ca-s pretentioasa :). In primul rand sanatate. Apoi dragoste adevarata si altruista. Apoi reciprocitate; reusite la locul de munca, prietenii de durata, autentice. Si de ce nu, o casa a mea, cu toate dotarile necesare.
Adio 2007, bine vei fi venit 2008!

luni, decembrie 24, 2007

Vestea cea buna

Astăzi în cetatea lui David, vi s-a născut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul.
Luca 2:11

joi, decembrie 20, 2007

O dragoste



E o carte pe care am dat-o gata dintr-o rasuflare. M-a prins de la primele randuri, ajungand sa citesc si postfata si biografia lui Buzzati si tot ce am gasit scris despre ea (ea, cartea).
La o prima vedere nu e genul de roman care sa atraga curiozitatea unei femei. Am si fost intrebata de altfel de ce o citesc, ca e carte pentru barbati!? Poate tocmai de aia! Descrie atat de bine gandurile si framantarile lui Antonio Dorigo! Am vrut sa inteleg gandurile unui barbat, framantarile si tot ceea ce se petrece in sufletul si in mintea lui atunci cand iubeste cu adevarat. Mult timp n-am crezut ca barbatii se pot indragosti, ca patimesc, ca fac compromisuri, ca sufera. Dorigo ma contrazice. Da, stiu, Dorigo e fictiv, Dorigo nu exista. El e doar un personaj, un nickname, o plasmuire a mintii, o inspiratie de moment sau poate o farsa a soartei.
Si totusi, Dorigo e atat de real. E intruchiparea iubirii absurde, care trece peste orice conveniente sociale, peste prejudecati, depaseste orice ratiune sau chiar demnitatea si orgoliul uman. Iubeste cu pasiune asa cum n-a stiut-o face o viata intreaga, iubeste patologic, iubeste cu sufletul, iubeste la sacrificiu. E dependent, gelos, sceptic, dar continua sa spere chiar si atunci cand evidentele il contrazic. Se minte singur si se autocondamna la naivitate. Se lasa folosit, constient fiind de asta. Sufera si se autopedepseste. Iarta innacceptabil de mult si isi calca efectiv eul in picioare prin deciziile pe care nu le duce pana la capat. Face concesii si compromisuri cu nemiluita si asta doar pentru o clipa de fericire. Cel care la inceput doreste a se juca, sfarseste prin a deveni el insusi o jucarie. Ceea ce incepe cu un orgoliu masculin, intelectual si social puternic, sfarseste printr-un masochism sufletesc de-a dreptul absurd. Cel care prin mijloace materiale controleaza si domina la inceput, ajunge un prizonier care atrage oprobiul celor din jur.

Dar stau sa ma intreb: nu asta inseamna de fapt a iubi? Nu e normal ca atunci cand iubesti sa nu conteze varsta, statut social, educatie, kilometri, bani sau alte bunuri materiale? Sa nu-ti pese ca faci compromisuri, sa uiti de orgoliu si de sfaturile tuturor, sa-ti urmezi doar imboldurile launtrice? Sa nu-ti pese daca dai cu capul, s-o faci inc-o data si-nc-o data, sa te simti umilit uneori si toate astea pentru ca speri? Pentru ca iti doresti? Pentru ca tu esti mult prea mic fata de sentimentul care te umple si te leaga fedeles?
Nu, nu e o carte pentru cei linistiti, pentru cei care-au primit dragostea intr-un ambalaj frumos si facil. Nu e o carte pentru cei ce traiesc in sabloane si nu au avut sufletul facut cioburi niciodata.
Am citit-o din curiozitate si pentru a cunoaste. Am ajuns sa ma-nteleg si sa ma cunosc pe mine. "O dragoste" de Dino Buzzati!

duminică, decembrie 16, 2007

Film din "tara norisorilor roz"

E genul de film soft la care te uiti intr-o dupa-masa linistita de week-end, cuibarita pe canapea, infasurata in patura moale si calduroasa, bucurandu-te de tihna ultimei zile libere din saptamana.
E genul de film la care m-as putea uita din nou si din nou, fara a ma plictisi, pentru ca-mi trezeste cele mai frumoase ganduri si simtaminte. Cred ca-l vad a 4-a sau a 5-a oara, dar inca nu m-am saturat de el. Imi place pentru sensibilitatea si bucuria pe care o emana, imi place pentru ca joaca Tom Hanks si Meg Ryan, imi place pentru "Dreams" a lui The Cranberries, imi place pentru ca e despre suflet si iubire, despre curajul de-a pune punct si a infrunta necunoscutul, de a visa si a nu te teme sa-ti doresti; e despre cum sa faci afaceri plin de daruire, fara sa te temi sa fii diferit, despre dragoste pentru carti si copii, despre dedicare, despre esec si reusite, despre margarete si batiste...:). E despre speranta si implinirea ei. Despre "somewhere over tha rainbow", "Mandrie si prejudecata", Starbucks, despre "the first second date"...
E filmul perfect pentru cei ce traiesc si cred in "tara norisorilor roz": You've got m@il!

joi, decembrie 13, 2007

Nu toate barcile ajung la tarm...


Acum un an coboram dintr-o barca. Una cu care avusesem o calatorie lunga, frumoasa, dar care incepuse sa se clatine in bataia vantului. Simteam ca ma despart de prima dragoste, ca drumul batatorit ia sfarsit si nu-mi dadeam foarte bine seama incotro s-o iau. Parea la prima vedere un capat de drum, ceata era groasa, asa ca am coborat destul de speriata si dezorientata.
Insa buimaceala mea n-a durat foarte mult si farul m-a ajutat sa gasesc repede nu una, ci mai multe barci. Am ales-o pe cea care parea mai sigura, mai plina de provocari, mai prietenoasa. Si nu-mi pare rau pentru decizia mea. Pentru ca ieri s-au facut 9 luni de cand infrunt valurile pe o ambarcatiune solida, care nu si-a epuizat provocarile, ci dimpotriva, zi de zi descopar altele si altele, in timp ce echipajul imi e din ce in ce mai familiar, mai prietenos, facandu-ma sa ma simt eu insami, sa ma pot desfasura si manifesta natural. Azi zambesc si sunt foarte optimista.
Mai sunt soricei si alti paraziti si aici, ca peste tot, dar am incredere in carmaci si in echipa din care fac acum parte ca o sa reusim daca nu sa-i starpim, macar sa-i tinem cuminti in cusca lor. E mare provocarea, dar nu imposibil de dus la indeplinire.
Revenind la fragila barca, pe care am lasat-o in urma, in bataia vantului... La plecare i-am dat un an de viata. Atunci cand carmaciul e de fapt o armata de carmaci, fiecare invartindu-si propria carma dupa bunu-i plac, atunci cand ambitiile si prost inteleasa concurenta sunt vantul care sufla-n panze, cand marinarii de rand sunt putini la numar, nevoiti a face planton dupa planton, nauciti de carmele care impanzesc micuta barca, finalul nu-i greu de ghicit. Azi, in bataia vantului am auzit un zvon potrivit caruia apa a inceput sa patrunda prin sparturi si naufragiul e aproape. Noroc cu o ambarcatiune ce pluteste alaturi de ea, care e gata sa salveze echipajul, atat cat a mai ramas din el si sa valorifice atat cat se poate din mica si firava barcuta.
Era joi seara, 14 decembrie 2006. Acum e joi seara, 13 decembrie 2007. Odihneste-te-n pace micuta barca. A fost o perioada frumoasa, pe care n-am s-o uit niciodata. Harnicilor marinari le doresc barci frumoase si vant prielnic. Carmacilor...n-am ce sa le spun.

duminică, decembrie 09, 2007

Ce-mi doresc...

Ce-mi doresc pentru saptamana pe care o incep maine?
- dimineti in care sa ma trezesc usor, odihnita si binedispusa;
- caldura (si-afara atat cat e posibil, dar mai ales in suflete);
- zambete si voie buna;
- oameni frumosi, prieteni sinceri;
- mai putina rutina, mai multa provocare;
- decizii intelepte;
- ore decente la care sa parasesc biroul;
- cel putin o zi de shopping (am eu o lista in cap si mi-e teama sa nu o stearga scurgerea timpului);
- o zi de inot;
- sa-nceapa sa ma patrunda spiritul sarbatorilor, pentru ca deocamdata ma simt un spectator aflat dincolo de un perete de sticla; as vrea sa vad mai multi oameni care simt in mai mare masura decat fac de dragul traditiei;
- melodii vesele in winamp;
- inspiratie sa scriu...si forta de-a uita mai mult si mai mult, tot mai mult...

vineri, decembrie 07, 2007

Despre oameni si moravurile lor

Revin la oameni. Pentru ca-i privesc, pentru ca ma ciocnesc de ei, pentru ca vrand-nevrand trec pe langa mine, iar eu am ochi, urechi, maini si spirit critic. Cred ca daca s-ar inventa meseria de "Colectionar de oameni" reconversia profesionala m-ar paste!
I-am urmarit si azi si ieri si-i urmaresc de 30 de ani neobosita. Uneori ma revolta, alteori mi-s dragi, uneori ma fac sa plang, alteori ma fac sa rad, uneori ma fac sa regret, alteori ma fac sa ma bucur sincer. Uneori ma scarbesc, alteori ii iubesc.

Azi intr-un interval de o jumatate de ora m-am lovit de doua tipuri de oameni, aflate in opozitie totala. Despre ce e vorba: se apropie sarbatorile de iarna, asa ca pana si firmele imbraca haina noua: se-mpodobesc brazi, decoratiunile incep incet-incet sa-si gaseasca locul, se fac cadouri partenerilor de afaceri, se pregatesc petreceri si angajatii...se-mpart in tabere. Obosita si satula de munca in fata calculatorului am acceptat bucuroasa oferta colegei mele de-a orna cu zapada artificiala geamurile firmei cu dragalase figurine specifice sezonului. Vesele nevoie mare ne-am apucat de treaba. Imediat ni s-au alaturat inca doua persoane si-apoi o a treia. Radeam si munceam in echipa, bucurandu-ne ca niste copii. N-au contat functia, varsta sau munca pe care am lasat-o de-o parte fiecare. In cateva minute parterul era mandrul posesor al unui vesmant nou, proaspat si creativ. Le-am multumit colaboratorilor si-am urcat la etaj. Aici ni s-au alaturat altii, care au vrut si ei sa se bucure si sa-si lase amprenta de creativitate pe peretii din sticla. Insa aici, la etaj, aerul e mai rarefiat si deh...nu oricine-i face fata. Am intalnit cateva mutre acrite, care ne-au privit cu ironie, bombanind in barba sau ignorandu-ne total; "deh, copii, n-au alta treaba!" pareau a sageta din priviri. Sunt oameni care nu stiu sa rada, oameni care nu stiu sa se bucure, oameni care isi otravesc mintea si sufletul cu invidie, rautate si acreala. Sincer mi-e mila de ei. Trebuie sa fie tare trist sa uiti sa razi cu toata fiinta ta, sa uiti sa fii copil, sa uiti sa iubesti fiintele de langa tine.

Un alt lucru care ma uimeste si sincer, ma revolta, este ignoranta. Pe de-o parte cea care vine din prostie si ingamfare. Am fost de-a dreptul stupefiata sa aflu ca in plin boom al tehnologiei informatice oameni cu meserii banoase si scoli inalte se declara antitalent in utilizarea computerului, a mail-ului, a mijloacelor de informare si comunicare atat de la-ndemana tuturor. Si nu numai atat: dau beep pentru a fi sunati inapoi, ca doar...sunt platiti a presta servicii, nu? Nu a pierde centi sau minute pentru a cere lamuriri sau informatii suplimentare!

O alta categorie de ignoranti sunt cei care folosesc tehnologia, dar cu sens unic. Mai pe-ntelesul tutror, cei care nu se sinchisesc sa raspunda la mail-uri. Doar le citesc. Nu pentru toata lumea e clar ca a primi un mail te obliga sa raspunzi intr-un interval de timp decent. Chiar si cu un "multumesc", "nu pot sa-ti dau raspunsul acum, revin dupa ce adun mai multe informatii", sau o vorba-doua acolo, sa stie expeditorul ca n-a scris in van, ca de cealalta parte a monitorului cineva citeste si ti-o arata si tie. Din respect, din bun simt, din cei shpe ani de scoala. Sa mai spun de cei pe care ii tot suni si "nu sunt disponibili pe moment", dar nici nu se sinchisesc sa te sune-ndarat sa-si arate "dezocuparea" si disponibilitatea?!

Si totusi, ca sa inchei intr-un ton optimist, ma bucur ca-ntr-o lume intoarsa pe dos, sunt posesoarea unei colectii de oameni frumosi: oameni care il trimit pe Mos Nicolae sa-mi umple cizmele ca-n vremea cand- copil fiind- zburdam de bucurie gasindu-le ticsite de cadouri, oameni care de la sute de kilometri imi trimit ganduri frumoase si imbratisari, imi ofera un umar sau o incurajare, oameni care nu ma lasa sa plang cand ma napadesc lacrimile, ci ma lasa incurajata si plina de incredere in fata casei, oameni care imi apreciaza sufletul de copil si rad cand fac adevarate raliuri cu caruciorul in hypermarket-uri, oameni care mananca cu mine, oameni care stau de vorba cu mine cu orele si nu se mai satura, oameni pe care nu-i obosesc, care nu se simt amenintati sau sufocati de mine, pe care nu-i complexez, oameni pe care pur si simplu ii iubesc!

joi, noiembrie 29, 2007

Regret ca sunt om!

Minciuna si indiferenta ma dor cel mai rau. De ce mint oamenii? De ce n-au coloana vertebrala? De ce e atat de greu ca DA sa fie DA si NU sa fie NU? De ce atatea ascunzisuri si de ce atatia de "asa vreau eu", "eu nu dau socoteala nimanui"? A disparut sinceritatea? Au disparut empatia, caldura si preocuparea fata de semeni? Fata de oamenii dragi, fata de strainul de pe strada???
Chiar asa sa fie lumea din ziua de azi? Je m'en fich-ista? Egoista? Rece? Dura? Rea?
M-am scarbit de oameni, mi-e sila si mi-e rau. Si-s trista si dezamagita. Unde-s oamenii care sa merite? Care sa daruiasca? Carora sa le pese?
Am cazut de pe planeta si ma rostogolesc in vid! Regret ca sunt om!

duminică, noiembrie 25, 2007

10 carti ce merita citite


Malina ma provoaca la o leapsa cu carti. Parca si ultima onorata tot cu si despre carti a fost. Asta sa-nsemne ca ma vede lumea soarece de biblioteca, ce-adoarme cu cartea pe pantece? :D Hmmm...
Lasand bascalia la o parte, cu scuzele de rigoare pentru intarziere, m-apuc de enumerat 10 carti care merita citite. Adica...ce cred eu ca nu i-ar face pe cei ce-mi citesc recomandarile sa piarda timpul aiurea, nu i-ar plictisi, ar avea una-alta de-nvatat si poate, cine stie, ar ajunge sa le recomande si ei mai departe. Pentru ca nu vreau sa repet niciuna din recomandarile Malinei (La tiganci, Tess, Un veac de singuratate, Ion), pentru ca scriitorii rusi nu mi-au placut in mod deosebit (imi asum huiduielile, dar parca-i prefer pe muzicienii rusi scriitorilor), pentru ca nu intotdeauna am citit Levy (apropo de el, tocmai am aflat ca mi-am pierdut un cititor, dezgustat ca-l lecturez pe banalul, trendy-ul si de gagici scriitorul- ufff) si pentru ca mai am inclinatii si apetit pentru lecturi serioase, de bon ton...iata lista mea:

* Biblia
* Maitreyi- Mircea Eliade
* Jurnalul Fericirii- Steinhardt
* Insuportabila usuratate a fiintei- Milan Kundera
* Micul print- Antoine de Saint Exupery
* The screwtape Letters (Scrisorile lui Zgandarila- Scrisorile unui drac batran catre un drac tanar)- C.S. Lewis
* Mandrie si prejudecata- Jane Austin
* Orasul cu salcami- Mihail Sebastian
* Romanul adolescentului miop- Mircea Eliade
* Femei- Mihail Sebastian

Precizare: in afara primei nominalizari, ordinea e pur si simplu aleatorie.
Atat. Fara alte comentarii.

Dau leapsa mai departe Corinei sa mai uite de elevii care falseaza sau trag chiului de la ore, Elenei c-am inteles ca si ea e tot dascalita si cu siguranta ii va da si Aniellei leapsa si lui Marian ca prea bine doarme-n blogu-i dand cu tarnacopu-n ograda Pro-ului :).

miercuri, noiembrie 21, 2007

Da! Femeie!


Da, sunt femeie. Sunt femeie cand ma trezesc dimineata si stau in oglinda 10 minute sa ma machiez, in loc sa iau micul dejun. Sunt femeie cand schimb 2-3 bluze pentru ca nu se potrivesc cu pantalonii sau cu cerceii pe care am chef sa-i port in acea zi. Sunt femeie cand ma flateaza privirea admirativa a unui barbat bine. Sunt femeie cand sunt sensibila si ma supara o vorba aruncata mai mult sau mai putin in gluma. Sunt femeie cand vars lacrimi de dor sau de neputinta. Sau cand rad cu gura pana la urechi la un banc stupid; sau cand ma bucur ca e soare afara; sau cand mananc ciocolata fara sa-mi pese daca si unde se va depune.
Sunt atat de femeie cand bat magazinele doar pentru "window shopping" sau cand din prea mare elan cumpar tot ce-mi iese-n cale, chiar daca vor fi haine pe care in veci nu le voi purta sau lucruri pe care in veci nu le voi folosi. Sunt femeie si atunci cand tot ceea ce-mi doresc e o vorba de incurajare sau o imbratisare tacuta; sau un compliment, fie el si stangaci. Sunt femeie cand vorbesc despre mine si turui verzi si uscate, dar si atunci cand astept comunicare si de cealalta parte. Sunt femeie cand sper, cand las de la mine si uit de orgoliu, cand ma implic si dau totul din suflet. Chiar si atunci cand trantesc, cand jignesc, cand sunt razbunatoare si neintelegatoare, cand am fite si ambitii prostesti. Cand insist si cand las de la mine. Cand sunt romantica si citesc poezii sau carti "de gagici"; sau cand ma uit la chick-flicks cu Julia Roberts. Chiar si atunci cand sunt obsedata de-o melodie, care pe altii ii plictiseste, a lui Enrique.
Sunt femeie si atunci cand am chef sa joc fotbal sau sa ma bat (de cand imi doresc asta! :D; prietenii stiu de ce!). Sau cand (foarte rar, ce-i drept) mi-e dor sa port tocuri.
Sunt femeie cand astept si imi plac declaratiile. Sunt femeie cand iubesc!
Nu sunt perfecta, dar...da, sunt femeie zi de zi...

duminică, noiembrie 18, 2007

Jurnal de week-end

Nu-mi plac serile de duminica. Dintr-un singur motiv: vestesc sfarsitul week-end-ului. Si-n ultima vreme as vrea ca macar de 2 ori pe saptamana sa fie week-end. Simt ca se termina un an, simt toamna asta tarzie cu raceala si-nnorarile ei, asa ca ma bucur din plin de zilele si orele libere.
Ma gandesc la zilele care au trecut si chiar au fost faine. Cu putin din toate:
am iesit vineri seara si nu intr-un loc aglomerat sau trendy, ci intr-unul calm si cald, unde ne-am auzit unii pe altii, am povestit vrute si nevrute, am ras si am ascultat muzica buna; am ajuns putin si prin mall, dar cu tinta fixa, asa ca eu am profitat de minutele acelea si-am dat iama la Diverta. Finalitatea? (Ce mi-ar placea sa-ti vad fata!) Un nou roman al lui Levy :D. Ala care e asa trendy-n Franta si-l citesc toate gagicile. Numarul 4 in biblioteca mea. Din cate stiu mai am 2 sau 3 (traduse)ca sa-mi intregesc colectia :).
Sambata am fugit din Oradea. Chiar imi era dor de-o iesire in alt oras. Nu ma simt eu bine daca nu evadez cat mai des posibil; mai aproape, mai departe, nu conteaza: brambureala sa fie! Si n-a fost orice fel de brambureala, a fost una in care m-am rasfatat, nu gluma: am facut shopping si mi-am luat vrute si nevrute (laptop, cred ca mai trebuie sa astepti vreo luna), am vazut un film destul de interesant- The Queen, m-am plimbat, am avut parte de un masaj suuuper si cel mai important lucru- am petrecut timp cu Cory!
Azi am dormit. Si-am dormit! Si am mancat. Si am ascultat Katie Melua, Joe Dassin si de 2 ori Concertul pentru vioara a lui Mendelssohn. Mi-e dor de sala de concerte, mi-e dor sa ma gatesc si sa ma las purtata in lumea sunetelor. Mi-e dor de opera, de balet, de teatru...It's a must pentru viitorul apropiat!
Si-acum am fugit! Ma asteapta Julia cu Monalisa Smile. :)

joi, noiembrie 15, 2007

Tragi-comedie absurda

Ti-am pomenit azi de ea. Am citit-o demult, intr-o carticica de poezii si la vremea aceea m-a amuzat. De aceea am tinut-o minte. Ti-o dedic cu zambetul pe buze :).

Cadril
de Carlos Drummond de Andrade

Joao iubea pe Teresa care iubea pe Raimundo care
iubea pe Maria care iubea pe Joaquim care iubea
pe Lili care nu iubea pe nimeni.
Joao a plecat în Statele Unite, Teresa la mânăstire,
Raimundo a pierit într-un accident de circulaţie,
Maria a rămas fecioară bătrână.
Joaquim s-a sinucis iar Lili s-a căsătorit
cu J. Pintos Fernandes
care n-are nimic cu povestea asta.

Precizare: nu stiu in ce masura s-a respectat punctuatia originala sau e doar ignoranta traducatorilor, dar eu am decis ca e mai bine s-o las asa. Ii creste savoarea...

As fi vrut...


Azi as fi vrut sa am fata senina, sa rad cu gura pana la urechi si sa transform cenusiul de-afara in senina vara.
As fi vrut sa actionez mai mult decat am vorbit.
As fi vrut sa incurajez mai mult decat am acuzat.
As fi vrut sa tac si sa ascult mai mult decat am glasuit.
...sa gandesc mai mult decat sa execut.
...sa iubesc mai mult decat sa sper.
...sa inteleg mai mult decat sa vreau.
...sa ma bucur mai mult decat sa am asteptari.
...sa aud mai mult decat am gandit si sperat.
...sa daruiesc mai mult decat am vrut.
...sa traiesc mai mult decat sa tanjesc.
...sa sarut mai mult decat sa trantesc.
...sa Te caut mai mult, sa-Ti gresesc mai putin, sa Te iubesc mai mult, sa-Ti multumesc pentru ca e doar o pereche de urme-n nisip...

If you were...

joi, noiembrie 08, 2007

Obsesia


Nici nu stiu cand am auzit-o pentru prima data. Nici unde eram, ce faceam, la ce ma gandeam sau ce simteam. Nu stiu daca eram trista sau vesela, somnoroasa sau flamanda...De auzit am mai auzit-o, dar nu mi-a atras atentia in vreun fel sau altul. O fi fost vreuna din melodiile trendy lansata habar nu am cand. Nu stiu daca e o trendy noua sau e statuta deja prin topuri. Sincera sa fiu, in afara de cine o canta, nu prea stiu altceva.
Am reauzit-o de curand, intr-o seara. Stateam la o masa rontaind chipsuri, dialogand despre tot ce-ti poate trece prin cap in timp ce astepti sa-nceapa filmul la care ti-au luat bilete inainte cu vreo doua ore, dupa ce ai dat de vreo 3 ori raita mall-ului, de care drept sa spun m-am cam plictisit. Ceea ce m-a facut sa tac pentru o clipa au fost cateva acorduri dintr-o melodie. Suna bine si am simtit-o ca pe un carlig ce mi s-a implantat adanc; in urechi, in cap, in inima... Simteam cum incepe sa ma infasoare si sa ma cuprinda ca un navod aruncat in ape limpezi. M-a urmarit toata seara si s-a intensificat odata ce s-a amestecat si cu un parfum pe care si acum il mai am in nari: acrisor, verde-galbui, zemos...De atunci nu ma mai satur. Replay, replay, replay. De-a dreptul obsedant; de zeci, de sute, de mii de ori. Adorm cu ea si ma trezesc intre notele ei. Sangele imi cuge prin vene pe ritmul ei, gandurile-mi roiesc respectand masura partiturii. Simt, visez, doresc, actionez doar la bratul ei.
Noapte buna, dulce si irationala obsesie!

miercuri, octombrie 31, 2007

Headlock


"Headlock" -Imogen Heap

Distant flickering, greener scenery.
This weather's bringing it all back again.
Great adventures, faces and condensation.
I'm going outside to take it all in.

You say too late to start, got your heart in a headlock,
I don't believe any of it.
You say too late to start, with your heart in a headlock,
You know you're better than this.

We're a different pair, do something out of step.
Throw a stranger an unexpected smile...with big intention.
Still posted at your station.
Always on about the day it should have flied.

You say too late to start, got your heart in a headlock,
I don't believe any of it.
You say too late to start, with your heart in a headlock,
You know you're better than this.

Afraid to start, got your heart in a headlock,
I don't believe any of it.
You say too late to start, with your heart in a headlock,
You know you're better than this.

Been walking, you've been hiding,
And you look half dead half the time.
Monitoring you, like machines do,
You've still got it, I'm just keeping an eye

I've been walking, you've been hiding,
And you look half dead half the time.
Monitoring you, like machines do,
You've still got it, I'm just keeping an eye
So what, don't care, will not, the end

You know you're better than this

I'll make you start, got your heart in a headlock,
I don't believe any of it.
You say too late to start, with your heart in a headlock,
You know you're better than this.

Afraid to start, got your heart in a headlock,
I don't believe any of it.
You say too late to start, with your heart in a headlock,
You know you're better than this.

miercuri, octombrie 17, 2007

Today...me, you and all of us

Emmy Rossum - Slow Me Down

Rushing and racing and running in circles
moving so fast I'm forgetting my purpose
blur of the traffic is sending me spinning
getting nowhere

my head and my heart are colliding chaotic
pace of the world I just wish I could stop it
Try to appear like I've got it together
I'm falling apart

save me
somebody take my hand and lead me
slow me down
don't let love pass me by
just show me how
cause I'm ready to fall

slow me down
don't let me live a lie
before my life flies by
I need you to slow me down

sometimes I fear that I might disappear
in the blur of fast forward I falter again
forgetting to breathe
I need to sleep
I'm getting nowhere

all that I've missed I see in the reflection
pass me while I wasn't paying attention
tired of rushing, racing and running
I'm falling apart

tell me
oh won't you take my hand and lead me
slow me down
don't let love pass me by
just show me how
cause I'm ready to fall

slow me down
don't let me live a lie
before my life flies by
i need you to slow me down

just show me
i need you to slow me down
slow me down
slow me down

the noise of the world is getting me caught up
chasing the clock and i wish i could stop it
just need to breathe
somebody please
slow me down.

duminică, octombrie 14, 2007

Desertaciunea desertaciunilor

Imi place sa privesc oamenii. Indiferent daca sunt pe strada, in autobuz, pe o banca in parc, la coada intr-un supermarket sau la biserica, imi place sa le privesc fetele si sa ma gandesc ce s-o ascunde dincolo de-o pereche de ochelari, de parul carunt, de un chip aspru, cu barba, de niste ochi albastri sau de-o fata ingrijita si machiata cu mai mult sau mai putin bun gust? Femei, barbati, copii ma fascineaza si daca imi atrag atentia intr-un fel sau altul stau si ma-ntreb privindu-i: oare ce viata o fi avand omul asta? Ce-l bucura? Ce-l intristeaza? Ce temeri are si ce sperante? Incerc nu de putine ori sa ghicesc ce meserie o fi avand sau cati copii? O fi fost genul de om studios, care si-a facut o cariera si acum a atins apogeul din punct de vedere profesional? Sau o fi o mama innascuta, care toata viata si-a dorit copii si si-o pune in slujba lor? Oare baiatul acela o fi studentul mediocru care trage chiulul si inainte de sesiune isi exerseaza farmecele pe vreo colega constiincioasa pentru a obtine cursurile? Oare fata aceea scrie poezii in jurnalul ei secret?
In week-end au fost zilele orasului. Am iesit si eu cu un grup de prieteni, poate mai mult din dorinta de a ma intalni cu ei, a rade, a povesti si evident- pentru a vedea focurile de artificii. Vineri seara la 8 vuia orasul. Cete-cete de tineri, copii si chiar si varstnici se-ndreptau spre centrul orasului. Acolo, parcarile erau mai pline ca-n cea mai aglomerata zi si ora din timpul saptamanii. Tambalaul era in toi, muzica racnea, semn ca in noaptea aceea nu se facea economie de decibeli, tarabele cu tot felul de prostiute numai bune de aruncat banii pe feresatra se-nghesuiau, care mai de care mai multicolore, sa atraga privirile si poftele musteriilor. Mese-ntinse-n plina strada, sute de kilograme de carnuri si alte "mancari" bogate in colesterol, valuri de bauturi de tot felul, castane, porumb, kurtos kalacs si alte ispite care-ti atacau narile, privirea si in final papilele gustative. Am stat si am privit multimea. Se-nghesuiau dardaind in jurul unei mese (pentru ca a venit frigul, nu gluma) si infulecau pe nerasuflate, creindu-mi impresia ca urmeaza cea mai cumplita foamete din tara si oamenii-si fac depozite din timp. Cei care n-au fost destul de abili in a-si face rost de-un loc la masa, se-nvarteau pe la tarabe, stateau la coada la un vin, sau se lasau trasi de copii la tarabele vanzatoare de iluzii ieftine si de proasta calitate. Undeva mai incolo se-agita pe scena Loredana si-si falfaia tubulara rochie ciclam (asta am vazut a doua zi la TV) in urletele si miscarile psihozei colective pe care a creat-o: "si-acum, cu totii!" Iar multimea fredona cate un refren de jampara, reinventat de "diva". Putin mai tarziu a aparut Directia 5, cu niste cantece care m-au facut sa ma simt batrana si ramasa-n urma: n-am recunoscut mai nimic, in afara de un remix. La miezul noptii- mult asteptatele focuri de artificii: 15 minute; pe ceas! Frumoase, spectaculoase, au scos strigate de admiratie si toti ochii s-au ridicat din blide si ulcele spre cer. Apoi, privirele-au coborat din nou, iar tambalaul a continuat cu alte sute de kilograme de mititei, carnati, frigarui, litri de palinca, vin sau bere, alte trupe mai Simpl(u)e sau mai complexe, treaba lor. Eu m-am carat acasa. Cu un gust de inutil. Si de superficial. Oare asta e tot ce isi doresc oamenii? Sa infulece in strada la cateva grade Celsius, sa-si faca plinul de alcool, sa miste frenetic bratele in ritmul si indicatiile unor lautari aflati cu vreun metru deasupra lor? Se zice ca romanul nu refuza nimic ce e gratis. S-o creada el. Ne-a costat ceva la buzunar! Doar niste strazi nereparate, niste orfani neimbaiati, niste boschetari nehraniti...Nu puteam in timp ce priveam artificiile sa nu ma gandesc cati oameni ar fi mancat o mancare calda, cati batrani ar fi primit medicamente gratuite, cate locuinte sociale s-ar fi putut construi?
Am privit mii de chipuri in acea noapte. Toate vesele. Si n-am putut sa nu ma intreb: la asta se rezuma tot? Atat de putin pretentiosi sa fim? Mancare, bautura, decibeli, turma si...desertaciunea desertaciunilor. M-am intors goala acasa, chiar daca zambetul imi era pe buze. Oare cati au fost ca mine?

luni, octombrie 08, 2007

30

"Si? Cum e? Cum te simti? Ca doar schimbi prefixul..." sunt intrebari pe care le aud de cateva zile-ncoace de la cei ce stiu. Si stiu destui, pentru ca niciodata n-am facut parte din categoria celor pentru care e un subiect tabu varsta unei femei. Niciodata nu mi-a fost greu sa afirm: "am tlei ani", zece ani, 20 de ani...si-acum 30 de ani. Nu neaparat ziua de nastere a fost ziua in care am meditat, am analizat, m-am intors in trecut sau am anticipat putin viitorul. Cand am facut-o intr-o astfel de zi este foarte posibil sa fi fost urmare a unor factori externi de genul: "Si? Cum e?..." Ca de pilda, acum.
Stau si ma intreb ce e diferit, iar raspunsul e categoric: nu mare lucru. Eu cred ca m-am oprit undeva pe la 18 ani. Cu spiritul. De fapt si cu trupul. De crescut in inaltime n-am mai crescut, kilogramele mi le-am cam pastrat, iar nebunia si copilaria sunt la ele acasa. Chiar ma gandeam intr-una din zilele trecute ca marele meu defect consta in sinceritatea si franchetea cu care spun lucrurilor pe nume si nu intotdeauna stiu sa atasez cel mai potrivit ambalaj. De fapt, de cele mai multe ori le servesc goale. Chiar daca uneori ma costa. Culmea. Aaa...si inca un defect major: sunt toanta si nu invat decat din greselile mele. Uneori nici din ele. Dau cu capul in acelasi loc si uneori sunt singura care nu vede urmele lasate.
Totusi, dupa o analiza mai atenta observ si unele schimbari la mine. Am devenit mai ganditoare, nu mai sunt atat de impulsiva si intr-un fel am devenit mai interiorizata. Spun "intr-un fel" ca inca ma mai ia gura pe dinainte si daca am chef sa palavragesc nu prea vad cine sau ce mi-ar sta in cale :D.
30 de ani...Dupa parerea mea au trecut repede si frumos. Am avut parte de tot ce poate fi mai bun: sanatate, reusite si oameni care ma iubesc. Am o mama care m-a dorit si care inca ma mai sufoca, aratandu-mi dragoste si grija zi de zi. Am un tata mandru de fiica lui cea mare, mai ales ca-i seamana :). Am o sora care ma iubeste si pentru care ani de-a randul am fost model si cel mai bun partener de discutii si confesiuni. Am prietene care prin lucruri mici sau mari imi arata ca tin la mine, am prieteni care ma sfatuiesc, ma asculta si cand e cazul ma si cearta. In 30 de ani au trecut multi oameni prin viata mea; pe unii mi i-am apropiat din zi in zi mai mult, pe altii i-am alungat sau au plecat ei, de buna voie sau mi-au fost luati. Toti au lasat o urma si-ntr-un fel sau altul au contribuit la cladirea eu-lui meu de azi, 8 octombrie 2007. De unii mi-e dor si le simt lipsa si-as vrea sa-i am si-acum aici, macar azi. Fiinta care-mi lipseste cel mai mult e cea care 25 de ani, 5 luni si 3 zile a facut parte din existenta mea zi de zi si care acum ma vede de-acolo de sus, dintre ingeri- bunica mea. Te iubesc, mi-e dor si doare, dar totodata ma bucur printre lacrimi si sper!
Am fost mereu o castigatoare, iar succesul nu mi-a fost necunoscut. Ambitia si constiinta valorii de sine ma face sa imi doresc mai mult, iar in momentele grele, cand m-am lovit sau am cazut, incurajarile au venit intr-o forma sau alta, iar forta de a ma ridica si a continua a fost incredibila.
Iubesc inceputurile, iar 3* suna promitator, ambitios si ma provoaca; ma provoaca sa-ndraznesc sa visez, sa lupt pentru a realiza si mai ales sa nu uit niciodata sa devin un OM mare cu suflet de copil.

luni, octombrie 01, 2007

Ciupercute matinale


Au revenit ciupercutele. Trei luni am si uitat de ele si-mi faceam aproape mecanic drumul de dimineata pana la masina care ma duce la serviciu, fara ca ceva anume sa-mi tulbure mersul sau privirea.
De cateva zile insa, am observat ca drumul s-a animat. S-a si colorat. Prichindei de toate varstele umplu trotuarul, sau trec cu nasucurile lipite de geamurile masinilor ce-au invadat soseaua. Mai mici sau mai marisori, unii cu ochii pe jumatate inchisi si mersul greoi, ancorati de bratul adultilor grabiti, altii sprinteni si galagiosi, se-ndreapta spre scoala sau gradinita. Ii privesc cu drag si le zambesc. Sunt multi si sunt de toate felurile: fetite cu zulufi aurii si ochii mari albastri, baietei tunsi periuta si gelati din abundenta, adevarati strengari, fetite dolofane de mana cu bunica, baietei cu aer intelectual dat de ochelarii ce le evidentiaza si mai bine ochii iscoditori...Unii au locul si ora lor de-ntalnire; pana se aduna fac schimb de CD-uri, povestesc faze de meci, fetitele se dau cochete cu lip gloss sau isi admira una alteia tinuta.
Sunt colegii mei de drum, ciupercute multicolore, care-mi invioreaza diminetile.
De ce am scris despre ei taman azi? Ma pregateam de mult s-o fac. Si-n plus, azi a fost ziua ciupercutei mele preferate, care a inceput si ea gradinita. E fetita mare; are 3 ani! La multi ani, Oana! :)

sâmbătă, septembrie 22, 2007

Vineri de cu seara


Inceputul de week-end m-a gasit infasurata in patura pufoasa, cu cartea lui Marc Levy in mana, citind la lumina difuza, dar calda pe care mi-o da lampa de langa pat si ascultandu-l pe Barry White. Fara alte ganduri, mirosuri sau gusturi. Doar eu, Barry si povestea care m-a tinut in stare de veghe pana cand azi a dat mana cu ieri.
Iubesc tihna serilor de vineri!

joi, septembrie 20, 2007

Dorul de normalitate

Pare-se ca uneori trebuie sa fii bolnav pentru a ajunge sa apreciezi lucrurile mai mari sau mai mici de care ai parte in viata si care pana la un punct ti se par chiar normale. Lipsa lor insa, te face sa realizezi cat sunt de importante si cata nuanta dau vietii.
De pilda, mancarea. Cand esti sanatos, faci mofturi. Ia sa nu poti manca oua, lapte, carne vreo 2-3 zile si sa vezi cat tanjesti dupa ele, satul de ceaiuri, cartofi fierti, paine prajita si-alte "mancaruri usoare".
Apoi plimbarile. E oribil sa stai tintuit la pat zile intregi, sa te poti ridica doar sprijinit ca sa bei doua inghitituri de ceai neindulcit, care in 10 minute iti provoaca stari de greata. E groaznic sa te duci clatinandu-te si tinandu-te de toti peretii pana la baie. Sa nu poti sa iesi, sa te bucuri de soare, sa te ciupeasca vantul de obraji, sa te biciuiasca picurii de ploaie la-nceput de toamna.
Ajungi sa-ti lipseasca pana si serviciul. Cu trezitul de dimineata cu tot, cu drumul pana la masina si cu motaiala din timpul celor15- 20 de minute pana intri in curtea firmei; cu facturile si cu hartiile care se aduna in tomuri daca lipsesti o singura zi, cu colegi, cu masa de pranz, cu agitatia de dinaintea plecarii spre casa...
Te plictisesti de plictiseala, de stat degeaba, de TV, de citit atat cat poti cand te simti mai bine si-ti poti tine ochii deschisi. Ti se apleaca de atata somn si parca ti se face dor de agitatia cotidiana, de oboseala zilnica si de viata normala.

Exista insa ceva bun care ti se intampla cand esti bolnav: parintii si prietenii! Primii, iti cumpara tot ce ai nevoie, merg cu tine la medic, te tin de mana sau in brate, se ingrijoreaza, te sprijina, iti dau cu regularitate medicamentele, iti gatesc mancaruri dietetice, te tin la curent cu rezultatele echipelor romanesti de fotbal...:). Ceilalti, te suna, te cauta, te viziteaza, se ingrijoreaza, iti dau sfaturi, suna iar, se bucura cand aud vesti bune, te incurajeaza... Sunt o norocoasa si sunt inconjurata de iubire si de oameni deosebiti!

Back to life, back to reality!

luni, septembrie 03, 2007

vineri, august 24, 2007

Mood


I've been in such a Joshua Radin's mood these days, listening over and over again that "Everything'll Be Alright", even if "there's a whole in my pocket about your size". "I can't get in my bed, but I'm really tired...". "My hands shake, my knees quake; It's every day the same way." I feel blue, I dream red, I live green, black, pink, white, yellow. A mixture of colours, feelings, toughts...My heart is blistering, my mind's struggling...and I guess "Life goes to those that are true".
But...Everything'll Be Alright!

marți, august 21, 2007

De ce?


De ce cand astept soarele cu zambetul pe buze si cu bratele larg deschise imi trimiti ploaie uda, rece, goala? De ce picaturi mari si reci ma lovesc nemilos, imi sfarteca pielea si intra adanc, acolo unde le simt si mai ude, si mai reci, si mai goale...? De ce mi se imbiba aripile si se fac greoaie, iar zboru-mi mi-l transformi intr-o incercare caraghioasa de a ma-nalta, de a le trage dupa mine ude, reci, goale...? De ce picioarele mi le transformi in bolovani inerti, incapabili de-a se misca din loc, incapatanati a se afunda mai tare in tina uda, rece, goala...? De ce imi transfigurezi zambetul si-l transformi intr-o fata schimonosita de lacrimi, sperante care mor si durere?

Pentru ca doare. Doare ploaia uda, rece, goala... Doare speranta, care moare usor, odata cu zambetul, cu bratele intinse si cu aripile frante. Si-odata cu ele si vointa si eu-ul si...TOT. As vrea sa fi fost urat chipul si sufletul ce le gazduieste si...astfel as putea intelege mai usor. Astfel, n-ar mai fi fost acest"de ce?"... Astfel ar fi fost doar resemnare.

sâmbătă, august 18, 2007

Wicked game

Ma joc de-a v-ati ascunselea. Ma joc un joc ale carui reguli nu le respect. Din nestiinta, ignoranta...sau cu buna stiinta. Cine mai stie!? Tot ce fac este sa-mi acopar privirea cu palmele, in speranta de a nu fi vazuta. Dar pe cine mint oare? Tanjesc sa se rupa tacerea.

marți, august 14, 2007

Vis de august


"Rever, c'est refuser de choisir entre ce qui est et ce qui n'est pas."
Jean Ethier-Blais

marți, august 07, 2007

De neinteles


Stii ce nu inteleg eu? De ce atunci cand dau mai puternic din brate si-s mai hotarata sa infrunt valurile ma scufund si ma izbesc de toate stancile, in timp ce atunci cand ma las linistita pe spate, intind bratele si picioarele, apa ma poarta lin, asa cum porti un prunc nou nascut in brate...?
Ma revolta si mi se pare ciudat. Si mi-e greu sa accept. Dar probabil face parte din procesul de slefuire a mea, a personalitatii si a vointei mele. Mi-e greu sa nu vreau, mi-e greu sa vreau sa nu. Si cel mai greu mi-e sa tac, sa ma abtin, sa ma cenzurez. De dragul unui joc, de dragul unor reguli stupide, de dragul peretilor din cutie, de dragul unor temeri.
As vrea sa pot sa ma las pe spate indiferenta, sa las apa sa ma acopere si sa plutesc. Dar din cand in cand ma mai tenteaza sa ridic capul, sa vad privelistea ce ma-nconjoara, probabil plictisita de albastrul monoton de deasupra-mi si de zgomotul mut al adancurilor...si atunci, atunci simt cum ma scufund. Mai adanc, ca un bolovan.
Pluteste, Anca si inchide ochii!

Am revenit

M-am intors cu miros de valuri in nari si cu bratele infruntand infinitul si necunoscutul. Noroc cu pietrele ce mi-au lasat urme adanci in talpi si care ma fac sa simt, sa vreau, sa lupt.
La revedere, vacanta. La revedere vis. Bine te-am gasit rutina. Nu mi-ai lipsit.

marți, iulie 17, 2007

INCHIS
























...PE MOTIVE DE BRAMBUREALA.
DESCHIDEM PRAVALIA CANDVA DUPA 1 AUGUST, DACA REVINE SI MUZA DIN CONCEDIU.

Pana atunci, vacanta placuta, aer respirabil, caldura suportabila si zambete pe fata!

joi, iulie 12, 2007

De dupa-amiaza de iulie



Mi-e somn, mi-e foame, mi-e dor, mi-e vis si dorinta, mi-e plaja si soare, vacanta, plimbare...si-o bucatica de ciocolata usor amaruie pe care o rontai cu capu-n maini...

duminică, iulie 01, 2007

Buna seara

"O zi cu un prieten- o zi castigata" mi-a spus adineauri cineva. Asta inseamna ca sunt nemaipomenit de bogata. In zile, nu-n alte valute. Si sunt vesela si multumita. Azi a fost ziua mea. Am primit cadou o carte frumos legata cu un snur si cu un trandafiras atasat cu multa migala. Ce carte? Oare?! Da, acea carte pe care abia asteptam s-o dau gata. H. mi-a facut pofta de ea si tot ea mi-a daruit-o cu drag azi.: "Insuportabila...." Aia, aia!
De fapt azi nu e ziua mea, dar asa m-a facut sa ma simt.
Am povestit. Mult si de-ale noastre. Ne-am plimbat, am privit oamenii, am baut la o terasa, de data asta pe acorduri traditionale germane si am sfarsit in parc. Cu fundul pe lespezi de piatra, cu inghetata in mana, cu ochii la copiii care dansau cu dezinvoltura si inocenta pierdute de noi in valtoarea anilor si cu urechea...cu urechea la:

"Daca ai ghici
Tot ce-ti pot dori,
Eu ti-as prinde-n par
Cununa de sori,
Stopita cu flori.

Incearca sa zambesti
Far'sa te-amagesti
Si sa iti doresti
Un lucru usor
Fiindca-i trecator.

Daca iei un strop de ploaie
In palma ai sa vezi
Ca nu-i atat de greu sa speri.
Fur-o raza de lumina,
Incearca-n ea sa crezi
Si ridica-ti fruntea spre cer.

Daca ai ghici
Tot ce-ti pot dori,
Eu ti-as prinde-n par
Cununa de sori,
Stopita cu flori.

Incearca sa zambesti
Far'sa te-amagesti
Si sa iti doresti
Un lucru usor
Fiindca-i trecator.

Ia un strop de fericire
Dintr-un colt de cer,
Ochii oglindeste-i in el.
Ia un fluture din soare,
Puneti-l in par,
Langa o cununa de mar.

Daca ai ghici
Tot ce-ti pot dori,
Eu ti-as prinde-n par
Cununa de sori,
Stopita cu flori.

Incearca sa zambesti
Far'sa te-amagesti
Si sa iti doresti
Un lucru usor
Fiindca-ï trecator."

(Daca are cineva mp3-ul i-as ramane recunoscatoare...)

Buna seara de duminica!

sâmbătă, iunie 30, 2007

I feel...

"I feel like a song without the words "...

joi, iunie 28, 2007

MICROs


Furnizori, CUI-uri, conturi de cheltuieli (alea ce incep cu 6**), debit, credit, decont, bibliorafturi in culorile companiei (bleumarin), un evidentiator, facturi, multe facturi, tacanit de taste, miros de cafea proaspat facuta, tarait de telefoane, Cohen, Norah Jones, Keane, K's Choice (da, muzica de fete), mai un blog, mai un mail, mai cate-o replica pe mess, inc-o scadenta la furnizori, inc-o injuratura de-a casierei, inc-un "Anca, stiai ca...?", un sofer dupa decont, "buna dimineata; sarut-mana" sefului (de la el la noi, nu invers), o privire pe geam...da, se insenineaza din nou, un gand la mecanic si la Corsa, altul la week-end (Szeged sau...Oradea?!), o noua privire pe geam, de data asta pe Soseaua Borsului (nu, nu dupa "ciocanitorile" pe care eu nu le vad niciodata, ci dupa masinile care alearga spre vama- "hmmm, ce bine-i de ei, cred ca se duc in concediu, da'...las' ca vine si-al meu si tot pe aici o sa ies")...
Joi, 11 si cateva clipiri...iunie pe sfarsite...birou la etaj...cladire bleu spre iesirea din tara...contabile, soferi, agenti...acte, net...si eu cu ale mele.
Zi buna!

A...si gandul la Kundera!

miercuri, iunie 27, 2007

Kundera


"Daca eterna revenire este povara cea mai grea, atunci, vietile noastre, proiectate pe acest fundal, pot aparea in toata splendoarea usuratatii lor.
Dar este, intr-adevar, greutatea cumplita si usuratatea frumoasa? Povara cea mai grea ne striveste, ne face sa ne incovoiem sub ea, ne lipeste de pamant. Dar, in poezia de dragoste a tuturor veacurilor, femeia doreste sa fie impovarata de greutatea trupului barbatesc. Asadar, cea mai grea povara este, in acelasi timp, imaginea celei mai intense impliniri vitale. Cu cat mai grea e povara, cu atat mai apropiata de pamant e viata noastra, si cu atat e mai reala si mai adevarata.
In schimb, absenta totala a poverii face ca fiinta umana sa devina mai usoara ca aerul, sa zboare spre inaltimi, sa se indeparteze de pamant, de fiinta terestra, sa fie doar pe jumatate reala, iar miscarile sale sa fie deopotriva libere si nesemnificative.
Si-atunci, ce sa alegem? Greutatea sau usuratatea?"

(despre Milan Kundera- "Insuportabila usuratate a fiintei")

duminică, iunie 24, 2007

Dorul


Dorul doare. Isi inclesteaza degetele adanc in carnea-mi cruda si sfasie fara mila, lasand cicatrici pe care nici macar timpul nu le va vindeca.
Dorul viseaza. Isi imagineaza neimaginabilul si nerealizabilul. Ii place noaptea si ar vrea sa nu trebuiasca sa se mai trezeasca.
Dorul plange. Fara lacrimi. In tacere.
Dorul traieste. In rutina zilnica, fad si aparent nepasator.
Dorul zambeste uneori. O data pe luna cand e norocos. Daca nu, la 2-3 luni. Atunci isi incarca bateriile si-o ia de la capat.
Dorul spera. La ce oare?

In my real life

O jumatate de pizza cu mult sos de tomate, o sticla de Cola, Cohen in fundal, eu si H, povestile si framantarile noastre, un drum cu masina in noapte, cu geamurile lasate jos, miros de vara si intuneric si tu, ca o stafie ce mi-a invadat sufletul facandu-se una cu el...ingredientele unei seri de iunie.
..."and it's crowded and cold in MY Secret Life".

joi, iunie 21, 2007

Azi...


Azi, Zana canta...
Da-i gata pe ieseni si ia-le toate notele de 10! :)

duminică, iunie 17, 2007

Leapsa cu carti

Aprilia mi-a lansat provocarea de-a scrie despre mine si cartile mele. Drept urmare ma conformez si...motor!
1. Ce carte nu ai imprumuta şi de ce?
In general nu-mi place sa imprumut. Nimic. Nici de la, nici cuiva. Exceptii mai fac in cazul persoanelor apropiate, despre care stiu sigur ca-mi restituie cartea intr-un interval de timp decent, fara colturi indoite, pete de grasime, underline-uri sau coperti rupte.

2. Ce carte nu ai recomanda şi de ce?
Depinde de persoana. In general nu recomand cartile care mi s-au parut mie proaste, evident.

3. Ce carte nu ai cumpăra şi de ce?
N-as cumpara o carte "la moda". Pentru ca urasc snobismul si spiritul de turma.

4. Ce carte nu ai citi niciodata si de ce?
Niciodata nu spun niciodata. Sau macar incerc.

5. Ce carte nu ai scrie niciodată şi de ce?
As scrie vreodata o carte? Asta-i adevarata intrebare. Am idei putine si fixe care n-ar umple paginile unei carti. Oricum, n-as scrie vreodata o carte de contabilitate. Prietenii stiu de ce. :)

6. Care-ar fi prima carte pe care ai da-o, intru citire, copiilor tăi?
Biblia pentru copii.

7. Care a fost cartea copilăriei tale?
Mi-e greu sa aleg una. Am crescut cu Aventurile lui Habarnam, cu Micul print, cu Jules Verne, ci Ciresarii...si-ar mai fi multe, multe.

8. Cartea pe care ai făcut-o cadou ultima dată, ai citit-o?
Am rasfoit-o doar. De curioasa.

9. Ce carte ţi-a marcat felul de a fi?
Maitreyi a lui Eliade

10. Ce carte pe care ai citit-o ai lua-o cu tine pe o insulă pustie?
Biblia

11. Ce carte pe care n-ai citit-o, ai risca să o iei cu tine pe o insulă pustie?
Nu-mi place sa risc inutil. Asa ca sigur nu m-as limita la una. Daca au wireless pe insula iau un laptop:).

12. Cum se numeste cartea pe care ai citit-o de cele mai multe ori?
Aventurile lui Habarnam si Orice se poate negocia a lui Herb Cohen. Si-n anul 2, Contabilitatea financiara :D.

13. Numeşte o carte plictisitoare.
Patul lui Procust. M-am straduit, dar degeaba. Poate o fi fost si varsta de vina, dar am ramas cu fixatia ca e o carte de necitit.

14. Numeşte-ne o carte pe care ai început-o, dar nu ai terminat-o.
Am vreo...stati asa sa le numar...4 la capataiul patului. Cel mai rusine mi-e ca n-am terminat Vise naruite a lui Larry Crabb, desi am promis. Dar o sa, garantat!

15. Povesteşte-ne cum cumperi o carte.

Intru-n librarie, ma afund intre ele, le rasfoiesc, citesc pasaje si aleg. Mereu trebuie sa aleg.

16. La ce renunţi ca să cumperi o carte?
La restul cartilor din librarie.

17. La ce nu renunţi ca să cumperi o carte?
Nu-i cazul.

18. Cărţile cărei edituri îţi plac cel mai mult?
Cartile le cumpar pentru continutul lor, nu pentru editura care le-a scos.

19. Cât timp a trecut de cand nu ţi-ai mai cumpărat o carte? Cum se numeşte acea ultimă carte cumpărată?
Cartile de la Cotidianul le iau destul de regulat. Cand nu uit ca e miercuri :).

20. Ce carte/cărţi ai împrumutat ultima dată?
Maleville, dar nu-mi amintesc autorul. De la Dana.

21. Câţi ţărani a
u participat la răscoala din o mie nouă sute şapte?
Toti care aveau furci, coase si topoare. Sau macar un chibrit la-ndemana.

22. Care este scriitorul român preferat?
Sunt 2: Nichita si Eliade.

23.Care este scriitorul străin preferat?
In momentul asta Garcia Marquez si Jane Austin. In liceu imi placeau tatal si fiul din familia Dumas.

24. Ecranizarea cărei cărţi ai dori să o vezi?

Maitreyi. Sa vad cu ce ochi o vad altii.

25. Numeşte o carte a cărei ecranizare ţi-a plăcut mai mult decât romanul în sine.
Rebecca lui Daphne du Maurier cu Laurence Olivier.

26. Numeşte o carte bună cu o ecranizare proastă.
De regula cartea bate filmul. Asa ca mi-e greu sa aleg.

27. Numeşte un blogger pe care-l citeşti cu plăcere.
Cei din lista care mai si scriu :P.

28. Numeşte un blogger pe care ai vrea să-l cunoşti.
Lumi are o datorie la mine :).

29. Ce cântăreţ/trupă ţi-ar plăcea să concerteze în România?
Michael W Smith

30. Numeşte întrebarea care-ţi place cel mai mult — nu dintre acestea, ci, în general.
"De ce?"

Hiuh, gata! M-am simtit ca un VIP la interviuri. Si pentru ca musai sa se chinuie si altii, pasez leapsa Oanei si lui Lumi.

marți, iunie 12, 2007

Available


In coltul din dreapta sus a ferestrei scrie cu majuscula: "Available". Dar e doar pe partea mea de fereastra. Pe a ta e doar un spatiu gol in dreptul meu. Dar imi dau seama de un lucru: in realitate lucrurile-s taman pe dos: pe partea mea acel "available" e mai greu de zarit; sau poate m-am obisnuit intr-atat cu el ca nu-l mai observ. Pe partea ta insa, e scris cu majuscule in dreptul meu: "AVAILABLE".
Stau si ma-ntreb daca nu e cazul sa aleg alta optiune din meniu. Poate chiar pe ultima...

vineri, iunie 08, 2007

NIMENI (?)

"o cheama NIMENI?"
"nu.. numele difera. De fapt sunt fara nume."

Oare tu...pe mine...cum ma numesti?

Place Des Grands Hommes

Cu el ne-am urat "la revedere" in vara lui '97. Am dat total intamplator peste el azi si amintirile au dat navala. Cu el vom incerca sa ne revedem candva, in vara asta. Dans une place des grands hommes...

"On s'était dit rendez-vous dans 10 ans
Même jour, même heure, même pommes
On verra quand on aura 30 ans
Sur les marches de la place des grands hommes

Le jour est venu et moi aussi
Mais j' veux pas être le premier.
Si on avait plus rien à se dire et si et si...

Je fais des détours dans le quartier.
C'est fou qu'un crépuscule de printemps.
Rappelle le même crépuscule qu'il y a 10 ans,
Trottoirs usés par les regards baissés.
Qu'est-ce que j'ai fais de ces années ?

J'ai pas flotté tranquille sur l'eau,
Je n'ai pas nagé le vent dans le dos.
Dernière ligne droite, la rue Souflot,
Combien seront là 4, 3, 2, 1... 0 ?

J'avais eu si souvent envie d'elle.
La belle Séverine me regardera-t-elle ?
Eric voulait explorer le subconscient.
Remonte-t-il à la surface de temps en temps ?
J'ai un peu peur de traverser l' miroir.
Si j'y allais pas... J' me serais trompé d'un soir.
Devant une vitrine d'antiquités,
J'imagine les retrouvailles de l'amitié.
"T'as pas changé, qu'est-ce que tu deviens ?
Tu t'es mariée, t'as trois gamins.
T'as réussi, tu fais médecin ?
Et toi Pascale, tu t' marres toujours pour rien ?"

J'ai connu des marées hautes et des marées basses,
Comme vous, comme vous, comme vous.
J'ai rencontré des tempêtes et des bourrasques,
Comme vous, comme vous, comme vous.
Chaque amour morte à une nouvelle a fait place,
Et vous, et vous...et vous ?
Et toi Marco qui ambitionnait simplement d'être heureux dans la vie,
As-tu réussi ton pari ?
Et toi François, et toi Laurence, et toi Marion,
Et toi Gégé...et toi Bruno, et toi Evelyne ?

Et bien c'est formidable les copains!
On s'est tout dit, on s' sert la main !
On ne peut pas mettre 10 ans sur table
Comme on étale ses lettres au Scrabble.
Dans la vitrine je vois le reflet

D'une lycéenne derrière moi.
Si elle part à gauche, je la suivrai.
Si c'est à droite... Attendez-moi !
Attendez-moi ! Attendez-moi ! Attendez-moi !

On s'était dit rendez-vous dans 10 ans,
Même jour, même heure, même pommes.
On verra quand on aura 30 ans
Si on est d'venus des grands hommes...
Des grands hommes... des grands hommes...

Tiens si on s' donnait rendez-vous dans 10 ans..."
(Patrick Bruel- Place Des Grands Hommes)

joi, iunie 07, 2007

Incotro?

Tineri. Inteligenti. Cu preocupari intelectuale. Educati. Oameni care simt si traiesc profund. Oameni care sufera. Ma-ngrozesc sa vad in jurul meu in fiecare zi astfel de cazuri. La tot pasul aud: "sunt in depresie", "nu stiu incotro ma indrept", "am obosit", etc. Tot mai rar vad zambet pe fetele lor, tot mai des aud regrete, neimpliniri, suferinte, decizii extreme. Motivele variaza de la neimpliniri profesionale, sentimentale, familiale, la regrete privind anumite decizii luate sau neluate...Insa indiferent de motiv sunt incatusati intr-o lume a gandurilor si a framatarilor.
Stau si ma intreb oare nu e mai bine sa fii un ignorant? Un mediocru pe scena vietii, care sta si vinde rosii proaspete in piata, frecandu-si bucuros mainile la sfarsitul unei zile in care toata marfa s-a vandut? La ce folos atata scoala, doctorate, functii cand sufletu-i gol si macinat?
Incotro se-ndreapta lumea asta???

marți, iunie 05, 2007

Wish


"I want the last face you see in this world to be the face of love, so you look at me [...]. I'll be the face of love for you." (Dead Man Walking)

vineri, mai 25, 2007

Un strop de recunostinta



Multa, multa dragoste si florile tale preferate. La multi ani si-ti multumesc ca sunt ceea ce sunt azi pentru ca tu existi!

miercuri, mai 23, 2007

In numele timpului



"On ne voit bien qu'avec le coeur. L'essentiel est invisible pour les yeux" (A. de Saint-Exupery-Le petit prince)


"Timpul va decide" mi-ai spus.
Nu stiu daca timpu-i ambidextru, dar cu mana dinspre mine a continuat sa scrie; la inceput hieroglific, dar apasat, lasand urme adanci pe pergament. Apoi din ce in ce mai lizibil, cu majuscule, un capitol care nu va avea punct poate niciodata. Doar un leit-motiv: "cum ar fi fost daca?"...

sâmbătă, mai 19, 2007

Intre un "Buna dimineata" si un "Buna seara"


Un fluierat prelung si masinaria greoaie se pune in miscare. Grabeste pasul si o ia la fuga in noapte prin campie, peste dealuri, munti si vai, oprindu-se doar pentru a-si mai trage sufletul in asezari cufundate-n tacere. Pun capul pe perna si dorm un somn intrerupt din cand in cand de acelasi fluierat prelung. Zorii aduc cu ele si ultima oprire: Buna dimineata, Bucuresti!

Doua zile si jumatate. Un week-end ceva mai lung care m-a facut mai bogata. Mai bogata in oameni si locuri. Am stat tolanita in iarba, cu picioarele-n Herastrau si cu ochii dupa cate un pescarus razlet; am lasat vantul sa-mi ciupeasca obrajii in timpul plimbarii cu vaporasul pe acelasi lac; am privit marea de oameni revarsandu-se grabiti pe usile metroului sau inghesuindu-se in magazinele de fite din Unirea; am impartit aceeasi masa cu necunoscuti pe terasa Laptariei lui Enache; am privit lumea de sus, de foarte de sus, de undeva de la etajul 15; am vazut o parte din "Filantropica"...Dar mai mult decat atat: am intalnit oameni frumosi, cu sufletul deschis, prieteni de care m-am atasat si carora le multumesc. Le multumesc pentru ca 3 in 2 fiind au acceptat sa se simta turisti prin Capitala alaturi de mine; le multumesc ca au un suflet frumos si sensibil reflectat in 2 ochi albastri; le multumesc pentru gazduire, hrana si prietenie neconditionata. Mi-ar fi placut sa fie mai multi; de data asta au fost 4.

Un fluierat prelung si masinaria greoaie se pune din nou in miscare. Strabate aceiasi munti, aceleasi dealuri si campii. De data asta le privesc pana cand apusul imi aduce...: Buna seara, Oradea! Ti-a fost dor de mine?

PS: Picioarele din fotografie...nu-s nici ale mele, nici ale celor cu care am batut Bucurestiul. Asta ca sa fie linistititi unii.

Azi

Nu ma mai satur de cirese, de Damien Rice, de mirosul de soc ce umple toata casa, de florile albe si liliachii si de stat. Da, de stat degeaba.

joi, mai 10, 2007

Evadare

Evadez! Din oras, din camera mea, din biroul in care m-am instalat nu cu mult timp in urma...Imi parasesc pentru cateva zile calculatorul, facturile si celelalte acte, cartile ce asteapta cuminti a fi citite, cada, fotoliul din fata televizorului.
Evadez din cotidian. Week-end placut!

marți, mai 08, 2007

Ce-mi doresc eu mie, dulce Romanie?

Catalin se-ntreaba ce-mi doresc eu de la tara asta si de la locuitorii ei, asa ca mi-a lansat o leapsa.
Initiativa Realitatea Tv a fost preluata si de bloggeri, asa ca...hai sa ne spunem si noi cuvantul:

1. In primul rand mai putini oameni incruntati si mai multe fete senine pe strada;
2. Mai putina mediocritate ca deja incepe sa mi se aplece;
3. Ceva mai mult interes si implicare. Din partea tuturor.

Scurt, dar pretentios. Asa ca mine :).

Predau legatura Corinei, lui Marian, lui Filip si lui Stefan.

marți, mai 01, 2007

Nunta

Pe Dana am cunoscut-o candva in aprilie 2001 cand am semnat "certificatul de casatorie" cu Integra. Nu-mi amintesc cu exactitate prima intalnire cu ea; stiu doar ca de la inceput mi-a lasat impresia unei persoane pline de viata, saritoare si sufletiste. In scurt timp am aflat ca avea sa fie si colega mea de birou; chiar mai mult de atat, mi-a fost si mentor in slujba de ofiter de credit pe care am practicat-o 4 ani de zile, cot la cot.
Au fost 6 ani in care am fost colege, prietene, ne-am impartasit vise si sperante, suparari, ne-am sfatuit una pe alta, ne-am mai si certat de cateva ori si toate astea cred eu ca ne-au apropiat din zi in zi tot mai mult.
Sambata a fost marea zi a Danei. Ziua pe care probabil orice fata o viseaza, ziua in care ea e cea mai frumoasa, e in centrul atentiei si mai mult decat atat, ziua in care printul pe cal alb opreste in dreptul ei, o salta pe sa si-si continua drumul in doi.
Dupa luni intregi de planuri, vise, discutii, la care imi place mie sa cred ca am participat activ, a sosit si sambata nuntii. O zi de 24 de ore cu adevarat, atat pentru mine cat si pentru Dana si Calin, mirele ei.
Pentru mine sambata a inceput inainte de ora 8, ora la care Corina, sora mea si Filip, cumnatul meu au pornit-o spre sala pentru a o impodobi. Cutii peste cutii, pline cu instalatii de beculete, voaluri, boluri si fundite din organza mi-au eliberat camera si au luat drumul restaurantului in care avea sa se desfasoare petrecerea.
La ora 9 eram deja pe scaunul coafezei si-n mai putin de o ora eram pe metereze, la decorat sala si ajutat unde si cat a fost nevoie. Zeci de metri de tul, sute si mii de beculete, iedera, lumanari, panglici, meniuri si bombonele aveau sa isi gaseasca locul incet-incet, conturand un spatiu primitor, vesel si- zic eu si alte guri- cu mult bun gust. Nu-mi amintesc ce si cat am facut; stiu ca acum intindeam un cablu, acum infasuram tul, acum eram in masina si cautam fructe, aduceam garduletul alb de acasa, etc si in tot acest timp vorbeam la telefon, fie cu Dana, fie cu Corina. N-am simtit oboseala, doar bucurie si dorinta de a iesi totul impecabil. Imi doream sa fie Dana si Calin fericiti, sa aiba nuntasi multumiti si multa voie buna la petrecerea care avea sa inceapa in cateva ore.
Nu stiu cum a trecut timpul, dar la un moment dat m-am trezit ca e ora 4 si eu inca mai trebuia sa ajung pe la mireasa. Casa ii era plina deja de alaiul care o astepta; toti unul si unul, mai ferchezuiti si mai nerabdatori si-n mijlocul lor, asteptand cu buchetul in mana, mirele. Eu, in blugi si in tinuta "de scandal" m-am furisat printre ei, direct in camera Danei. Era inconjurata de prietene, care de care s-o aranjeze, s-o linisteasca, sa o sfatuiasca. Era atat de frumoasa si emotionata. N-am stat mult ca si asa era asteptata cu nerabdare, iar eu ma bucuram c-am mai prins-o pe cosmeticiana. Asa ca, in timp ce mireasa era ceruta si alaiul se-ndrepta spre biserica, eu eram aranjata in mare graba de cosmeticiana. Impreuna cu Hajni si cu Florentina am ramas ultmele in casa, am verificat geamuri, am incuiat usa si am fugit acasa sa las blugii si sa imbrac rochia de petrecere.
N-am mai ajuns la cununia religioasa. Am ajuns insa la poze, in parcul Muzeului. Pana primesc pozele, va las sa il admirati pe cel mai cuminte nuntas, care a acceptat sa se fotografieze alaturi de mine.
Dupa ce ne-am fotografiat cu mirii, am pornit-o spre Casa de Cultura a Tineretului, acolo unde a avut loc cununia civila; una scurta, dar emotionanta pentru miri si pentru participanti. Durerea de picioare si tocurile inalte m-au facut sa nu ma formalizez si sa ma asez linistita pe o bancuta in dreptul mirilor, avand cea mai buna vizibilitatea asupra intregii ceremonii.
La final din nou pupaturi, urari si flori multe, multe. Am adunat cateva buchete de flori albe si am fugit la sala, sa ma asigur ca totu-i pregatit pentru sosirea alaiului.
Mirii s-au lasat asteptati si au umblat prin oras la fotografii, dar nuntasii rabdatori i-au asteptat in grupuri-grupulete in gradina de vara a restaurantului. Era cald si soare, chiar daca se facuse deja 8 seara. In sfarsit au ajuns si mirii, au ciocnit cate o cupa de sampanie, au spart paharele, conform traditiei si am inceput sa intram in sala unde se stinsesera becurile si doar instalatiile de luminite si lumanarile creau o atmosfera de basm.
Continuarea nu e greu de intuit: s-a mancat, s-a baut, s-a dansat (muzica a fost super, fara manele si muzica de prost gust), s-au simtit oamenii bine, au povestit, au ras...
Din cand in cand ma uitam la Dana. Ii disparuse crisparea si starea de agitatie i se transformase intr-una de multumire: zambea si era radioasa. I-am cunoscut pe mai toti invitatii ei, asa incat nu mi-a fost prea greu sa ma plimb de la o masa la alta, sa schimb cate o vorba-doua cu fiecare, sa mai glumim, sa mai vorbim de miri, nunta, familie, etc.
La un moment dat, asa cum era planuit de mult, am furat mireasa si am dus-o in Lotus mall, unde tocmai se terminase concertul Alexandrei Ungureanu si a trupei Crush. Bine-nteles ca mireasa n-a scapat de autografele si pozele de rigoare, in timp ce mirele manca si dansa linistit la restaurant, spunand ca oricum n-a fugit ea de tot; va reveni. A revenit, iar pretul platit de mire a fost sa cante impreuna cu nasa o melodie a lui Dan Spataru. Cu degetele-n urechi si razand, am ciugulit putin si din felul doi care se afla deja pe masa.

Concluzia? M-am simtit nemaipomenit si cred ca la fel a fost pentru toti nuntasii. A fost o nunta cu mult stil si voie buna si cu totii ne-am bucurat de bucuria Danei si-a lui Calin.
Sa fiti fericiti o viata intreaga, sa va iubiti si asa cum spune si Cosbuc:

"Cât mac e prin livezi,
Atâţia ani la miri urez!
Şi-un prinţ la anul! blând şi mic,
Să crească mare şi voinic, -
Iar noi să mai jucăm un pic
Şi la botez!"

A...era sa uit: la nunta, mireasa si-a aruncat buchetul, iar eu am fost suficient de norocoasa incat sa-l prind. E acasa, la loc de cinste :).

24 de ore de vis

Totul a inceput asa:



...pentru majoritatea nuntasilor. Pentru mine insa, ziua de 28 aprilie 2007 a insemnat mult mai mult si a fost o zi cu
adevarat de 24 de ore.
Cum si de ce...intr-un post viitor; sper eu cat de curand. Pana atunci ma duc sa dorm si sa recuperez :).

Casa de piatra, Dana si Calin! Pe cand reveniti acasa sper sa puteti citi povestea unei nunti de vis; un vis devenit realitate.

joi, aprilie 26, 2007

Despre muzica

"Nu poti cunoaste un om decat dupa nivelul la care s-a ridicat muzica in sufletul lui. Dar cum nu ma intereseaza decat cei inundati de ea, ma dispensez de cunoasterea oamenilor.
Exista suflete muzicale care n-au educatie si cultura muzicala. Ceea ce inseamna ca ne nastem cu o suma de vibratii pe care le pun in valoare tristetile noastre. Purtam toata muzica pe care n-am auzit-o in decursul vietii, dar care zace pe strafundurile memoriei. Tot ce e muzical in noi este o chestie de amintire. Pe cand nu aveam nume, va fi trebuit sa auzim tot. Nu exista muzica fara amintirea paradisului si a caderii..." (Cioran, Lacrimi si Sfinti)

duminică, aprilie 22, 2007

Listen

Asta inteleg eu prin muzica, interpretare, traire...Asta e genul de melodie pe care o asculti la nesfarsit si o lasi sa te umple, sa iti curga prin vene. Asta inseamna sa simti.
So...Listen!

sâmbătă, aprilie 21, 2007

Decizii


"De cate ori concretizezi o varianta a vietii, renunti la celelalte, pe care de cele mai multe ori le regreti. Si de cate ori regreti o optiune, iti imaginezi ca asta poate dezorganiza universul".
Ne lovim cu totii de ele. Ne apar la tot pasul, uneori ne si impiedicam de ele incercand sa le ignoram. Dar vrem-nu vrem, trebuie sa le luam. Unele zilnic, altele o data in viata. Sunt decizii placute, pe care abia asteptam sa le luam, dar sunt si decizii neplacute. Sunt decizii usoare, pe care le luam intr-o secunda, dar sunt si decizii grele, care ne framanta, nu ne lasa sa dormim si ne punem mereu intrebari.
Sunt oameni si oameni. Unii mai impulsivi, iau deciziile fara a sta pe ganduri. Altii, le-ntorc pe toate partile, analizeaza, rationeaza si apoi decid. Unii iau decizii bazandu-se pe intuitie, pe sentimente; altii- bazandu-se pe ratiune. Unora le pasa si de cei din jur, altora deloc.

Aseara am ajuns la o concluzie: toate deciziile importante pe care le-am luat au fost bazate pe ratiune. Am facut mereu ce trebuie, ce e bine si apoi constiincioasa, am dus la indeplinire alegerea facuta. Probabil am doza mea de perfectionism pe care multi n-o inteleg. In plus, mereu mi-a pasat si de cei de langa mine. Evident, ma gandesc la cei cu adevarat importanti. Nu poti lua decizii tinand cont de toata lumea, desi sunt o persoana care mediaza conflictele si nu de putine ori prefera sa sufere ea in locul celorlalti. Ce mi-a lipsit insa de-a lungul anilor, atat in lucruri mari cat si lucruri mici? Nebunia. Impulsivitatea. Riscul necalculat.
Unii spun ca odata cu varsta devenim mai ponderati si mai rationali. Daca stau si ma uit putin in urma, mereu am fost asa. Ma-ntreb in ce masura as putea actiona altfel acum...Pentru ca uneori imi lipseste.

luni, aprilie 16, 2007

La cererea voastra

In ultima vreme ma tot intreaba lumea de ce nu mai scriu. Unii (se stiu ei care-s) mai au putin si ma pun la coltul de rusine. Pai...sa ma gandesc de ce nu am mai scris de mult: oi fi ocupata cu treburile cotidiene, mi-o fi plecat muza in excursie ca tot e frumoasa primavara asta si te-mbie la plimbari (de murit sper sa nu fi murit inca), mi-o fi lene...vorba "romanului": who knows?

Cert e ca desi nu asta e scopul meu, de a scrie pentru cei ce ma citesc, sunt o fata simtita si revin pe scena macar pentru a arata ca-mi pasa de voi, cei 5 cititori consecventi si de calitate. (Spunea Tudor Gheorghe la unul dintre concertele lui ca are cel mai inteligent si de calitate public; si eu am cei mai cei cititori de blog. :D)
Asadar...plecaciune stimati fani (cred ca deja imi dau aere de vedeta si poate voi avea parte de fluieraturi) si sa-mi incep monologul:
Eu sunt bine, sanatoasa ("ceea ce va doresc si dumneavoastra" ar fi continuarea fireasca si sablonistica de pe vremea bunicilor plecati in armata, care scriau ravase pline de dor familiei ramase acasa). Un pic ocupata cu trezitul dis de dimineata (nu credeam sa mai trebuiasca vreodata sa pun telefonul sa sune inainte de ora 7. Da, 7 AM, somnorosilor!), plimbarea de 10 minute pana la locul de unde ma ia masina firmei, 8-9 ore de munci printre contabile, secretare, soferi, agenti, femei, barbati, unii mai simpatici, altii si mai simpatici, unii mai vorbareti, altii
si mai si. Apropo de munca, am in sfarsit biroul meu si sunt mandra de cum arata si de localizarea lui (poate intr-un post viitor voi scrie mai multe despre cum e sa ajungi sa muncesti ceva la care nu te-ai fi gandit niciodata; nu, nu e de rau, dar e oarecum neprevazut).
Cu ce ma mai ocup in ultima vreme? Pai...cu un computer care incepe sa ma omoare, incet dar sigur (las' ca-l inmormantez eu cat de curand, fara fast si cu multa voie buna; stiu, nu spun nimic nou- e aceeasi poezie pe care o recit de vreo 2 ani incoace); imi caut masina si abia astept s-o am; mai citesc cate ceva (in afara de materiale necesare jobului) si abia acum vad ce mult mi-a lipsit beletristica; incerc sa imi administrez cu intelepciune prietenii asa incat vorbesc destul de des cu Dana s-o mai scot din stresul nuntii, ma mai duc pe la Oana si Stefi sa nu carecumva sa creasca intr-atat incat sa nu-i mai recunosc, o mai sarbatoresc pe sora-mea, ma mai intep cu cumnatul; ma mai plimb si ma bucur de primavara, mai vad un film cu Hajni, mai mananc cate ceva bun (tot cu H si D)...chestii cat se poate de normale, dar care adunate creeaza o zi, o saptamana, o viata- a mea, evident.

Cred ca ajunge deocamdata. Nu de alta, dar am fani nerabdatori care deja aplauda si-ncep sa nu-mi mai aud gandurile. :P
Plecaciune de final si...sa mai poftiti pe-aici!

marți, aprilie 03, 2007

Strigat in tacere

Furie amestecata cu durere. Ogoliu, lupte verbale, arogante, ciocniri. Apoi lacrimi si sange. Mi-ai infipt azi cutitul adanc de tot si mi-ai facut tandari ceea ce aveam mai de pret: inima si sufletul. Se spune ca cei mai apropiati oameni, cei ce te cunosc cel mai bine te ranesc cel mai tare. Azi m-a durut mana ta. M-a durut manerul pumnalului, pe care cu un zambet satisfacut il invarteai si-l implantai tot mai adanc.
Azi ai murit si-odata cu tine a murit si-o parte din mine. Poate aceea pe care nu ai inteles-o niciodata; poate aceea pe care nu ai cunoscut-o niciodata. sau poate cea pe care nu ai apreciat-o niciodata. Ma bucur insa ca aceasta moarte ti-a redat linistea si bucuria. Ma bucur pentru zambetul tau si pentru puterea cu care ai dat drumul pumnalului si te-ai facut nevazut.
Ma bucur cu lacrimi in ochi si cu fiinta-mi sfasiata-n bucati mici care poate niciodata nu vor mai forma un intreg.