vineri, decembrie 07, 2007

Despre oameni si moravurile lor

Revin la oameni. Pentru ca-i privesc, pentru ca ma ciocnesc de ei, pentru ca vrand-nevrand trec pe langa mine, iar eu am ochi, urechi, maini si spirit critic. Cred ca daca s-ar inventa meseria de "Colectionar de oameni" reconversia profesionala m-ar paste!
I-am urmarit si azi si ieri si-i urmaresc de 30 de ani neobosita. Uneori ma revolta, alteori mi-s dragi, uneori ma fac sa plang, alteori ma fac sa rad, uneori ma fac sa regret, alteori ma fac sa ma bucur sincer. Uneori ma scarbesc, alteori ii iubesc.

Azi intr-un interval de o jumatate de ora m-am lovit de doua tipuri de oameni, aflate in opozitie totala. Despre ce e vorba: se apropie sarbatorile de iarna, asa ca pana si firmele imbraca haina noua: se-mpodobesc brazi, decoratiunile incep incet-incet sa-si gaseasca locul, se fac cadouri partenerilor de afaceri, se pregatesc petreceri si angajatii...se-mpart in tabere. Obosita si satula de munca in fata calculatorului am acceptat bucuroasa oferta colegei mele de-a orna cu zapada artificiala geamurile firmei cu dragalase figurine specifice sezonului. Vesele nevoie mare ne-am apucat de treaba. Imediat ni s-au alaturat inca doua persoane si-apoi o a treia. Radeam si munceam in echipa, bucurandu-ne ca niste copii. N-au contat functia, varsta sau munca pe care am lasat-o de-o parte fiecare. In cateva minute parterul era mandrul posesor al unui vesmant nou, proaspat si creativ. Le-am multumit colaboratorilor si-am urcat la etaj. Aici ni s-au alaturat altii, care au vrut si ei sa se bucure si sa-si lase amprenta de creativitate pe peretii din sticla. Insa aici, la etaj, aerul e mai rarefiat si deh...nu oricine-i face fata. Am intalnit cateva mutre acrite, care ne-au privit cu ironie, bombanind in barba sau ignorandu-ne total; "deh, copii, n-au alta treaba!" pareau a sageta din priviri. Sunt oameni care nu stiu sa rada, oameni care nu stiu sa se bucure, oameni care isi otravesc mintea si sufletul cu invidie, rautate si acreala. Sincer mi-e mila de ei. Trebuie sa fie tare trist sa uiti sa razi cu toata fiinta ta, sa uiti sa fii copil, sa uiti sa iubesti fiintele de langa tine.

Un alt lucru care ma uimeste si sincer, ma revolta, este ignoranta. Pe de-o parte cea care vine din prostie si ingamfare. Am fost de-a dreptul stupefiata sa aflu ca in plin boom al tehnologiei informatice oameni cu meserii banoase si scoli inalte se declara antitalent in utilizarea computerului, a mail-ului, a mijloacelor de informare si comunicare atat de la-ndemana tuturor. Si nu numai atat: dau beep pentru a fi sunati inapoi, ca doar...sunt platiti a presta servicii, nu? Nu a pierde centi sau minute pentru a cere lamuriri sau informatii suplimentare!

O alta categorie de ignoranti sunt cei care folosesc tehnologia, dar cu sens unic. Mai pe-ntelesul tutror, cei care nu se sinchisesc sa raspunda la mail-uri. Doar le citesc. Nu pentru toata lumea e clar ca a primi un mail te obliga sa raspunzi intr-un interval de timp decent. Chiar si cu un "multumesc", "nu pot sa-ti dau raspunsul acum, revin dupa ce adun mai multe informatii", sau o vorba-doua acolo, sa stie expeditorul ca n-a scris in van, ca de cealalta parte a monitorului cineva citeste si ti-o arata si tie. Din respect, din bun simt, din cei shpe ani de scoala. Sa mai spun de cei pe care ii tot suni si "nu sunt disponibili pe moment", dar nici nu se sinchisesc sa te sune-ndarat sa-si arate "dezocuparea" si disponibilitatea?!

Si totusi, ca sa inchei intr-un ton optimist, ma bucur ca-ntr-o lume intoarsa pe dos, sunt posesoarea unei colectii de oameni frumosi: oameni care il trimit pe Mos Nicolae sa-mi umple cizmele ca-n vremea cand- copil fiind- zburdam de bucurie gasindu-le ticsite de cadouri, oameni care de la sute de kilometri imi trimit ganduri frumoase si imbratisari, imi ofera un umar sau o incurajare, oameni care nu ma lasa sa plang cand ma napadesc lacrimile, ci ma lasa incurajata si plina de incredere in fata casei, oameni care imi apreciaza sufletul de copil si rad cand fac adevarate raliuri cu caruciorul in hypermarket-uri, oameni care mananca cu mine, oameni care stau de vorba cu mine cu orele si nu se mai satura, oameni pe care nu-i obosesc, care nu se simt amenintati sau sufocati de mine, pe care nu-i complexez, oameni pe care pur si simplu ii iubesc!

8 comentarii:

tanoro spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Oana Anca spunea...

Imi pare rau ca esti suparat tanoro si sper sa iasa din nou soarele si pe strada ta. Ma bucur ca ti-a priit postarea si daca ti-a adus fie si un gandulet pozitiv e f bine.
Mie mi-au prins bine cele cateva zile de evadare din oras, raliurile cu caruciorul prin hypermaketuri, decorarea geamurilor firmei si alte asemenea mici copilarii, care de altfel ma definesc si ma fac voioasa.

Culoarea...neah, not yet! Sunt f stabila de felul meu :).

tanoro spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Anonim spunea...

Anca
imi trebuie o adresa a ta, pt premiul de la mine de pe blog. Mailul meu il gasesti la mine pe subpagina About.

gabi Koreanu spunea...

anonim = Gabi Koreanu :)

Corinne spunea...

Gabi Koreanu, dai premii doar preferatilor tai? eu inca astept... :P

Oana Anca spunea...

:) That's my sis' :P!

tanoro spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.