sâmbătă, septembrie 30, 2006

Plec!

Plec in vacanta! Una pe deplin meritata si asteptata, ivita din senin, intr-un moment in care ma resemnasem la ideea ca anul asta nu vad marea. Si-o voi vedea. Din Grecia.
So...see you later, aligator, cand voi fi si eu mai mare si am sa ma-ntorc "barbata" la cei 29 de ani proaspat impliniti (pe 8 octombrie pt cine nu stie). Sa-mi cantati cand ma intorc!

miercuri, septembrie 27, 2006

Intrebare

Te provoc cu o intrebare. Intai raspunde-ti tie insuti/insati si apoi fa-o si printr-un comment. Asadar: ce iti doresti cel mai mult sa iti spuna cei de langa tine? Ce afirmatii te bucura cel mai mult?

marți, septembrie 26, 2006

Ma doare limba...

...limba ROMANA!
Sunt de-a dreptul revoltata sa vad in ce hal e schimonosita. De la mic la mare, de la elev la absolvent, de la muncitor necalificat la jurnalist sau licentiat cu pretentii de intelectual. Unii n-o stiu vorbi, multi n-o stiu scrie, toti o stiu poci!
Ma ingrijoreaza sa vad ca sunt din ce in ce mai putini tineri care stiu scrie corect, care stiu pune cratima unde trebuie si o lasa in pacatele ei cand nu e nevoie de ea. Ma doare de-a dreptul, sa vad absolventi de filologie care scriu "incotr-o" sau "vor fi aplauda-ti". Parca mai usor mi-e sa trec cu vederea o cratima lipsa, spunand ca deh...s-o fi grabit omul si la calculator mai ai scapari sau "alunecari" de taste. Dar sa faci risipa de energie si vointa pentru a arata cat de destept esti tu intr-ale gramaticii, punand o cratima-n plus...pe asta n-o mai pricep. Sau, ma rog, o pricep, dar n-o accept!
Sa fiu exasperanta si sa ma mai iau si de virgule? O virgula e atat de importanta in comunicare si lipsa/punerea ei aiurea poate modifica radical sensul propozitiei. Pot numara pe degete oamenii care o stiu folosi corect.
Sunt ingaduitoare fata de cei care gresesc din graba, nu din nestiinta. Ca multi folosesc asta ca un pretext, e deja alta poveste. Am auzit si scuze de genul: eu nu ma uit la tastatura cand tastez. Vin eu si intreb: dar cand recitesti textul, inainte de a-i da send? Nu-s aberanta, nu cer asta pe YM, dar intr-un mail oficial? Cand te semnezi...director executiv Popescu Paraschiva???!!
Intr-ale graiului, no comment. Deja am obosit sa observ, sa ridic din spranceana, sa fac grimase. Doar atat am de comentat: dezacorduri si muuulte englezisme!!! Ne-au invadat americanii!!! Pazea! Tot la a doua vorba: ok, well, whatever, etc. Facem asa, o ciorba de legume cu de toate si punem fara zgarcenie tot ce avem la-ndemana. Si cu cat suntem mai scoliti intr-ale lui Shakespeare, cu atat mai condimentata ne e exprimarea. De ce am zis: facem? Pt ca...recunosc, asta o fac si eu. Si imi fac autocritica. Shame on me! 5 minute, nu mai mult! :)
Oricum, e un deliciu sa citesc bloguri, mai ales daca-s si specialisti oamenii in IT, publicitate, etc. si au parte, slava Domnului, de termeni de specialitate fara echivalent in limba romana.
Gandurile de bine si sanatate adresate Academiei Romane si domnului Eugen Simion cu ocazia aparitiei DOOM-ului ma insotesc de fiecare data cand ii citesc pe fericitii agramati ai natiei romane. Ce sa mai zic? Prosti, dar multi. Iar noi ne adaptam dupa ei, ca deh...limba "evolueaza".
Concluzia: e una singura si e sub forma de multumiri. Multumesc (mai ceva ca la decernarea premiilor Oscar) parintilor ca mi-au pus cartile-n mana, invatatorilor ca nu m-au alergat la educatie fizica, ci m-au tinut la ore interminabile de gramatica si profei de romana ca am ratat premiul 1 din cauza mediei de 9 (tot la gramatica! :)

vineri, septembrie 22, 2006

Dansand cu Robert Redford

Super film, super actor, super muzica (Alison Moorer- vezi mai jos "Ascult..."). Oi fi eu intr-o dispozitie mai romantica. Who knows?

joi, septembrie 21, 2006

Ich lerne...

Din iarna imi va creste considerabil cota pe piata! :). Si asta, pentru ca voi absolvi un curs de germana, pe care l-am inceput zilele astea. Hajni, colega mea e vinovata c-am savarsit-o! (inscrierea la curs). M-a tras dupa ea, in timp ce altii m-au impins de la spate. Printre altii numarandu-se si constiinta si constiinciozitatea mea. Dar am un sentiment de bine, convinsa fiind ca am ales sa fac un lucru bun si util. Chit ca mai rade lumea de mine, ca stau si conjug verbe la ora asta, ca mi se limba plimba-n gura...Sau cum era??!
Ich lerne, du lernst...
Ich spreche Deutsch! Nu acum...peste 3 luni...basic.
Bafta sa am!

duminică, septembrie 17, 2006

Trubadurul noptilor

De cateva nopti parca stau la parterul blocului, nu la etajul 3. Se aud greierii de parca as fi la tara si as dormi intr-o capita de fan. Dar iesind aseara pe balcon, am sesizat ca aud cantecul greierelui tot mai aproape si tot mai clar. Concluzia: am un greieras pitit pe undeva pe-acolo. Trubadur constiincios si talentat, care de la lasarea serii si pana dimineata isi canta aceeasi partitura.
" Negru, mic, muiat în tus si pe-aripi pudrat cu brumă".

"- Cri-cri-cri,
Toamnă gri,
Nu credeam c-o să mai vii
Înainte de Crăciun."

Trag animale la noi. Dupa turturica, greierasul. De parc-ar sti ca e-un veterinar prin preajma! :)

Turturica

Le-am vazut in urma cu cateva luni aducand paie, puf, pene...Zi de zi. La un moment dat, m-am suit pe cada sa vad ce se intampla pe gemuletul meu de la baie (e destul de sus). Si cand colo ce sa vezi? 2 turturele si-au facut cuib acolo, iar turturica facuse 2 oua pe care le clocea grijulie. Cum m-a vazut si-a ridicat ingrijorata o aripa si m-a certat. Am coborat in liniste, sa nu o speriu, dar am revenit cu niste firimituri de paine si apa intr-un mic vas.
Dupa catva timp, ma uit iar pe geam si vad ca am 3 turturele acum: mama si 2 pui golasi, cam uratei, ce-i drept. Era timpul mesei; turturica le adusese de-ale gurii si le dadea cu rabdare fiecaruia. Aia mici se cam inghionteau si inghiteau pofticiosi si pe nerasuflate.
A mai trecut ceva timp si amintindu-mi de turturica si de puii ei m-am mai catarat o data pe cada. De data asta erau doar puii; aveau pene si erau marisori. A aparut si mama lor si, probabil dupa un instructaj complet, si-a luat zborul impreuna cu unul din pui. Le dadea primele lectii de zbor. Celalalt a ramas cuminte si a asteptat sa-i vina randul.
Dupa cateva zile nu i-am mai vazut. Crescusera si isi luasera zborul spre cuiburile lor. M-am gandit cat de repede se maturizasera ei. Ce diferit trece timpul lor. Cat de putin le-a luat pana sa sparga gaoacea, sa puna pene pe ei, sa invete sa zboare si sa isi croiasca propria viata. Noi oamenii suntem mai inceti. Dureaza 9 luni pana venim pe lume; apoi ne ia un an sa invatam sa mergem, 2 sa vorbim, 18-25-30 sa ne luam zborul spre cuiburile noastre. Traim in paralel si totusi traim atat de diferit. Fiecare in ritmul lui.
Dupa ce m-am intors acasa din Slovenia am observat din nou agitatie pe gemuletul de la baie. Normal ca m-am catarat din nou. Turturica revenise! Sta iarasi cuminte si isi apara cele 2 oua, care in scurt timp vor prinde viata, vor manca, vor pune pene pe ele, vor invata sa zboare si vor pleca.
Si totul se reia...

sâmbătă, septembrie 16, 2006

Slovenia (I)

Calatoria

Trecut de miezul noptii. Cu vreo jumatate de ora. Ma sui in microbuz si cateva capete se ridica somnoroase sa ma priveasca. Ma asez pe un scaun langa geam si privesc intunericul brazdat din cand in cand de luminite. In scurt timp ajungem in vama si ...ufff....nebunie: autocare, microbuze, masini, coada! 2 ore si jumatate am stat pana, cu stampilele-n pasaport, am intrat in UE. Evident, in Ungaria. In timp ce stateam la coada ma-ntreaba la un moment dat soferul, oarecum ingrijorat:
"La ce ora aveti avionul, domnisoara?"
"La 8 ora lor" ii raspund calma si deloc ingrijorata.
La 5 jumate sunt in aeroport. Imi iau biletul si astept sa fac check-in-ul pentru zborul de Ljubljana. Mi se spune ca la 7:35 am imbarcarea. Ma uit la ceas: o groaza de timp am de pierdut! Ma plimb, miros parfumuri in duty free. Constat ca nu-s la un pret extraordinar de bun. Dau un telefon sa linistesc lumea ca nu se dau parfumuri "gratis" in duty free-ul din Budapesta. Si privesc lumea. Extraordinar de multicolora: de la oameni de afaceri, la costum si cravata, purtandu-si atenti laptop-urile, la mame cu copii plangaciosi, tineri cu rucsac in spinare, cupluri de batrani grijulii unul cu celalalt...Aud vorbindu-se ungureste, englezeste, frantuzeste, italieneste, ruseste, arabeste...Ce mai! Un adevarat spectacol al diversitatii in aeroport. Imi place sa stau intr-un colt si sa privesc lumea, asa ca a trecut repede timpul pana la imbarcare.
Iacata-ma-n avion. Unul mic, de 33 de locuri (pe numarate!). Ne intampina 2 stewardese dragute. (Auzisem ca in ultima vreme nu mai sunt atat de drastice conditiile pentru insotitorii de zbor si ca sunt si grase si batrane...Nu zburam prima data, dar eu tot stewardese dragute am intalnit.) Ma asez pe locul meu si privesc in jur: suntem 9 oameni in tot avionul. Majoritatea par a fi oameni de afaceri, extrem de preocupati de ziarele luate dinaintea decolarii. Pornim la drum, cu motoarele turate la maxim si ne ridicam incet-incet. Privesc pe geam si vad cum ne indepartam tot mai mult de pamant, cum tot ce-a ramas jos se face din ce in ce mai mic. Ajungem cu capu-n nori si trecem deasupra lor. E interesant sa vezi nori si deasupra si dedesubt. Sunt pufosi, ca niste dealuri albe de omat. Parca-mi vine sa ies, sa fac bulgari si sa alerg printre ei. Ma trezeste stewardesa din contemplare si imi ofera cu zambetul pe buze un sandwich si un suc. Incep sa mananc linistita si admir in continuare privelistea. Ma gandesc la Rai si imi da un sentiment de pace si bucurie.
La un moment dat, ne roaga pilotul sa ne pune centurile pentru ca urmeaza niste turbulente. Ma conformez in liniste si astept. Incepe sa se miste avionul, se clatina usor, apoi din ce in ce mai tare. Ma tin bine de scaun si privesc in jurul meu. Business-man-ii par a fi total absorbiti de ceea ce citesc si nu par deloc agitati. In fata mea o doamna doarme dusa. Ma gandesc ca oare numai eu simt gol in stomac? Probabil ca ei fac drumul asta destul de des si-s obisnuiti. La un moment dat simt cum cade in gol avionul cativa metri si imi simt stomacul in gat. Ceilalti pasageri...raman la fel de calmi. Inca vreo 2-3 minute de urcusuri si coborasuri, de zdruncinaturi si apoi totul revine la normal. Inclusiv inima mea. Drept rasplata ca am rezistat eroic turbulentelor primim cate o ciocolatuta cu alcool. Yamii, e buna ;-).
Ne continuam linistiti drumul, unii citind, altii dormind, unii (ca mine) privind pe geam. In scurt timp, pilotul ne anunta ca in curand vom ateriza. Ne multumeste pentru ca am ales ca calatorim cu Malev, ne spune cate grade sunt in Ljubljana si ne doreste o zi buna.
Aterizam fara probleme. Coboram unul cate unul, in timp ce stewardesele ne zambesc la fel de dragut si ne ureaza o zi frumoasa. Imi recuperez bagajul si la iesire imi citesc numele scris pe o tablita. M-au gasit organizatorii conferintei, deci totul e ok.
Bine te-am gasit, Slovenia! Bine te-am gasit, Ljubljana!

(Va urma...)

miercuri, septembrie 06, 2006

Ascult...


Zilele astea ascult Keane, albumul "Hopes and fears". De fapt ii ascult de cateva saptamani, dar imi plac tot mai mult. "Bedshaped", "Everybody`s changing" si "Somewhere only we know" sunt preferatele mele. O mostra ar suna cam asa:

"So little time
Try to understand that I'm
Trying to make a move just to stay in the game
I try to stay awake and remember my name
But everybody's changing
And I don't feel the same."
(Keane- Everybody`s changing)

Iar de vreo saptamana am descoperit-o pe Allison Moorer. Country. Interesanta. Altfel. Imi place "A soft place to fall". "Further down the old plant road" are ceva care ma linisteste si ma face nostalgica.

"Eu le stiu pe toate!"

Ma enerveaza multe; ba chiar ma revolta. Incepand cu lucrarile de pe pietonal, care numai nu se mai termina si te forteaza sa te faci de noroi pana in gat cand da o ploicica de vara, continuind cu lenea si prostia unora, cu nesimtirea si egoismul altora si daaaaa, terminand cu starea de dezinteres si plictiseala a oamenilor.
Nu de putine ori am discutat cu diverse persoane, oameni de afaceri, jurnalisti, etc despre comoditatea bihoreanului, despre lipsa lui de interes si dorinta vizavi de informatie, cunoastere. Vrei sa ii ajuti si nu se lasa ajutati. Vrei sa ii inveti si nu ii intereseaza. De fapt, nici nu constientizeaza nevoia in sensul asta. "Eu le stiu pe toate!" e deviza lui. Dar ca om de afaceri e mai mult decat mediocru. Nu are principii, nu are scrupule, nu are educatie. Nu il intereseaza ca "one man show" nu e deloc profitabil, ca face de toate si nimic. E zgarcit. De ce sa isi angajeze pe cineva? De ce sa apeleze la un consultant? De ce sa participe la un curs? N-are nevoie, pentru ca el le stie pe toate.
De plans? Daaa, se plange si nu il mai poti opri. E de vina guvernul, parlamentul, primaria, OPC-ul, Garda Financiara, toti sunt de vina! El e un biet om care vrea sa munceasca si altii nu il lasa. Era sa uit: unul care le stie pe toate!

marți, septembrie 05, 2006

My Dominant Intelligence




Your Dominant Intelligence is Interpersonal Intelligence



You shine in your ability to realate to and understand others.
Good at seeing others' points of view, you get how people think and feel.
You have an uncanny ability to sense true feelings, intentions, and motivations.
A natural born leader, you are great at teaching and mediating conflict.

You would make a good counselor, salesperson, politician, or business person.

Un test interesant, gasit pe unul din blog-uri. Si asa o viata intreaga suntem in cautarea noastra si incercam sa raspundem la intrebarea "Cine sunt eu?"...

luni, septembrie 04, 2006

Scent of a woman


Am fost mai lenesa in ultima vreme, asa ca azi recuperez cu 2 post-uri. Sau cine stie, mai multe...

Mi-am incheiat week-end-ul intr-un mod foarte placut, in compania lui Al Pacino. Sunteti invidiosi pe mine? N-aveti de ce. Aseara l-am (re)vazut intr-un rol extraordinar, intr-un film super fain, profund, plin de invataminte si care mi-a pus putin neuronii in miscare. Desi filmul e vechi (1992) si desi il mai vazusem de cateva ori, mai mult sau mai putin pe bucati, aseara m-a impresionat mesajul lui, talentul lui Al Pacino si al mai tanarului (pe vremea aceea) Chris O`Donnell, asa incat voi medita o vreme asupra lui si a ideilor care mi-au fost transmise prin el.

Azi, ma opresc asupra unei afirmatii facute de Frank Slade: In tango, chiar daca gresesti mergi mai departe. Si m-a surpins continuarea: nu e ca in viata. M-a revoltat. Pana mi-am dat seama ca el asta facuse: gresise si se oprise; abandonase. Si noi facem adeseori la fel. Ne impiedicam de-un bolovan si ramanem acolo. Uitam succesiunea de pasi si ne panicam. Ramanem jos pana ne ridica cineva sau pana gasim in noi insine puterea de a continua. Si nu de putine ori e greu...Si nu de putine ori abandonam. Dar cei care reusesc sa nu se dea batuti aluneca in continuare in pasi de dans si se simt impliniti, fericiti...:)

Drumul


Cu pasi mici, dar siguri inaintezi pe un drum care pare a fi neted, drept si care pare a-ti arata o priveliste nemaipomenita, din ce in ce mai atragatoare. Nimic neasteptat, surprinzator sau nedorit. Calmul, siguranta si dorinta de a inainta cat mai rapid cu putinta, de a savura peisajul ce ti se descopera cu fiecare pas, sunt tovarasii de drum ce te-nsotesc total neconditionat. Nu intorci capul si nu te uiti in urma. De ce ai face-o daca ai stiut sa traiesti la intensitate maxima fiecare moment, fiecare pas? Tot ce te intereseaza e acolo, in fata si e asa de frumos, tot mai frumos si mai atragator.
Dar intr-o fractiune de secunda o ceata iti acopera privirea si mintea si nu stii ce s-a intamplat. Te uiti mirat in jur si constati ca esti jos, in colbul cararii. Iti dai seama ca ai cazut. In mod neasteptat ti-a aparut in cale un bolovan, pe care nu l-ai vazut. Cum sa il vezi daca pana acum totul era neted si curat si nimic nu prevestea obstacole? Nici nu stiai ce-i ala obstacol; nu stiai de existenta lui. Calci pe bolovan, te lovesti si cazi. Doare. Lacrimile incep sa iti umple ochii si te revolti. De ce acum? De ce mie? De cand sunt pietre pe drum? Sentimentele cele mai diverse iti inunda fiinta: durere, teama, neliniste, revolta, nedumerire...Nu-ti vine sa te ridici, stai acolo si plangi. Si te revolti.
Pana intr-un sfarsit, cand auzi o voce care te indeamna sa te scuturi de praf, sa iti stergi lacrimile, sa te ridici si sa pornesti din nou la drum. De data asta mai atent, mai constient de faptul ca pe drum mai apar si bolovani. Si o faci. Puternic, increzator si totusi precaut. Te bucuri cand vezi ca a aparut un alt calator, care te ia de mana si te ajuta sa te ridici si sa continui. Iti dai seama ca in doi drumul e mai usor, e mai placut si inaintezi cu o repeziciune uimitoare. Asta pana in ziua in care iti apare in drum intersectia. Dintr-o data nu mai e un singur drum pe care inaintezi fara griji. Sunt 2, 3, 10...El o apuca pe un drum, tu pe altul...Din nou te copleseste tristetea, dar continui sa mergi si nu te opresti.
Pe masura ce inaintezi incepi sa intalnesti alti si alti calatori. Unii mai grabiti, altii mai relaxati. Unii mai optimisti, altii mai pesimisti. Unii mai vorbareti, altii mai tacuti. Unii te iau de mana si te ajuta sa treci peste hopuri, altii te saluta in graba, sau trec nepasatori pe langa tine. Tu ii privesti, ii saluti, le vorbesti, sau ii conduci cu privirea. Uneori, prins de drum mai treci cu nepasare pe langa cate un calator, sau ii arunci doar un zambet in fuga. Incepi sa iti dai seama ca fiecare calator isi are tinta lui spre care inainteaza in fuga sau plimbandu-se; unii sunt solitari, altii prefera doar calatoria in grup. Unii sunt atrasi de un peisaj, altii de altul. Unii se opresc mai mult intr-un loc, altii in altul.
Si tu iti continui drumul, cu pasi mici, dar siguri, convins insa ca drumul nu e mereu la fel de neted, ca mai apar bolovani, intersectii, dar si alti calatori care te ajuta sa vezi peisajul cu alti ochi. Si tu ii privesti pe toti si inveti de la toti. Iti dai seama de niste lucruri: drumul il incepi singur si il termini la fel. Si nu exista traiectorii identice. Iar drumul...are si bolovani si intersectii.