Slovenia (I)

Calatoria

Trecut de miezul noptii. Cu vreo jumatate de ora. Ma sui in microbuz si cateva capete se ridica somnoroase sa ma priveasca. Ma asez pe un scaun langa geam si privesc intunericul brazdat din cand in cand de luminite. In scurt timp ajungem in vama si ...ufff....nebunie: autocare, microbuze, masini, coada! 2 ore si jumatate am stat pana, cu stampilele-n pasaport, am intrat in UE. Evident, in Ungaria. In timp ce stateam la coada ma-ntreaba la un moment dat soferul, oarecum ingrijorat:
"La ce ora aveti avionul, domnisoara?"
"La 8 ora lor" ii raspund calma si deloc ingrijorata.
La 5 jumate sunt in aeroport. Imi iau biletul si astept sa fac check-in-ul pentru zborul de Ljubljana. Mi se spune ca la 7:35 am imbarcarea. Ma uit la ceas: o groaza de timp am de pierdut! Ma plimb, miros parfumuri in duty free. Constat ca nu-s la un pret extraordinar de bun. Dau un telefon sa linistesc lumea ca nu se dau parfumuri "gratis" in duty free-ul din Budapesta. Si privesc lumea. Extraordinar de multicolora: de la oameni de afaceri, la costum si cravata, purtandu-si atenti laptop-urile, la mame cu copii plangaciosi, tineri cu rucsac in spinare, cupluri de batrani grijulii unul cu celalalt...Aud vorbindu-se ungureste, englezeste, frantuzeste, italieneste, ruseste, arabeste...Ce mai! Un adevarat spectacol al diversitatii in aeroport. Imi place sa stau intr-un colt si sa privesc lumea, asa ca a trecut repede timpul pana la imbarcare.
Iacata-ma-n avion. Unul mic, de 33 de locuri (pe numarate!). Ne intampina 2 stewardese dragute. (Auzisem ca in ultima vreme nu mai sunt atat de drastice conditiile pentru insotitorii de zbor si ca sunt si grase si batrane...Nu zburam prima data, dar eu tot stewardese dragute am intalnit.) Ma asez pe locul meu si privesc in jur: suntem 9 oameni in tot avionul. Majoritatea par a fi oameni de afaceri, extrem de preocupati de ziarele luate dinaintea decolarii. Pornim la drum, cu motoarele turate la maxim si ne ridicam incet-incet. Privesc pe geam si vad cum ne indepartam tot mai mult de pamant, cum tot ce-a ramas jos se face din ce in ce mai mic. Ajungem cu capu-n nori si trecem deasupra lor. E interesant sa vezi nori si deasupra si dedesubt. Sunt pufosi, ca niste dealuri albe de omat. Parca-mi vine sa ies, sa fac bulgari si sa alerg printre ei. Ma trezeste stewardesa din contemplare si imi ofera cu zambetul pe buze un sandwich si un suc. Incep sa mananc linistita si admir in continuare privelistea. Ma gandesc la Rai si imi da un sentiment de pace si bucurie.
La un moment dat, ne roaga pilotul sa ne pune centurile pentru ca urmeaza niste turbulente. Ma conformez in liniste si astept. Incepe sa se miste avionul, se clatina usor, apoi din ce in ce mai tare. Ma tin bine de scaun si privesc in jurul meu. Business-man-ii par a fi total absorbiti de ceea ce citesc si nu par deloc agitati. In fata mea o doamna doarme dusa. Ma gandesc ca oare numai eu simt gol in stomac? Probabil ca ei fac drumul asta destul de des si-s obisnuiti. La un moment dat simt cum cade in gol avionul cativa metri si imi simt stomacul in gat. Ceilalti pasageri...raman la fel de calmi. Inca vreo 2-3 minute de urcusuri si coborasuri, de zdruncinaturi si apoi totul revine la normal. Inclusiv inima mea. Drept rasplata ca am rezistat eroic turbulentelor primim cate o ciocolatuta cu alcool. Yamii, e buna ;-).
Ne continuam linistiti drumul, unii citind, altii dormind, unii (ca mine) privind pe geam. In scurt timp, pilotul ne anunta ca in curand vom ateriza. Ne multumeste pentru ca am ales ca calatorim cu Malev, ne spune cate grade sunt in Ljubljana si ne doreste o zi buna.
Aterizam fara probleme. Coboram unul cate unul, in timp ce stewardesele ne zambesc la fel de dragut si ne ureaza o zi frumoasa. Imi recuperez bagajul si la iesire imi citesc numele scris pe o tablita. M-au gasit organizatorii conferintei, deci totul e ok.
Bine te-am gasit, Slovenia! Bine te-am gasit, Ljubljana!

(Va urma...)