luni, aprilie 16, 2007

La cererea voastra

In ultima vreme ma tot intreaba lumea de ce nu mai scriu. Unii (se stiu ei care-s) mai au putin si ma pun la coltul de rusine. Pai...sa ma gandesc de ce nu am mai scris de mult: oi fi ocupata cu treburile cotidiene, mi-o fi plecat muza in excursie ca tot e frumoasa primavara asta si te-mbie la plimbari (de murit sper sa nu fi murit inca), mi-o fi lene...vorba "romanului": who knows?

Cert e ca desi nu asta e scopul meu, de a scrie pentru cei ce ma citesc, sunt o fata simtita si revin pe scena macar pentru a arata ca-mi pasa de voi, cei 5 cititori consecventi si de calitate. (Spunea Tudor Gheorghe la unul dintre concertele lui ca are cel mai inteligent si de calitate public; si eu am cei mai cei cititori de blog. :D)
Asadar...plecaciune stimati fani (cred ca deja imi dau aere de vedeta si poate voi avea parte de fluieraturi) si sa-mi incep monologul:
Eu sunt bine, sanatoasa ("ceea ce va doresc si dumneavoastra" ar fi continuarea fireasca si sablonistica de pe vremea bunicilor plecati in armata, care scriau ravase pline de dor familiei ramase acasa). Un pic ocupata cu trezitul dis de dimineata (nu credeam sa mai trebuiasca vreodata sa pun telefonul sa sune inainte de ora 7. Da, 7 AM, somnorosilor!), plimbarea de 10 minute pana la locul de unde ma ia masina firmei, 8-9 ore de munci printre contabile, secretare, soferi, agenti, femei, barbati, unii mai simpatici, altii si mai simpatici, unii mai vorbareti, altii
si mai si. Apropo de munca, am in sfarsit biroul meu si sunt mandra de cum arata si de localizarea lui (poate intr-un post viitor voi scrie mai multe despre cum e sa ajungi sa muncesti ceva la care nu te-ai fi gandit niciodata; nu, nu e de rau, dar e oarecum neprevazut).
Cu ce ma mai ocup in ultima vreme? Pai...cu un computer care incepe sa ma omoare, incet dar sigur (las' ca-l inmormantez eu cat de curand, fara fast si cu multa voie buna; stiu, nu spun nimic nou- e aceeasi poezie pe care o recit de vreo 2 ani incoace); imi caut masina si abia astept s-o am; mai citesc cate ceva (in afara de materiale necesare jobului) si abia acum vad ce mult mi-a lipsit beletristica; incerc sa imi administrez cu intelepciune prietenii asa incat vorbesc destul de des cu Dana s-o mai scot din stresul nuntii, ma mai duc pe la Oana si Stefi sa nu carecumva sa creasca intr-atat incat sa nu-i mai recunosc, o mai sarbatoresc pe sora-mea, ma mai intep cu cumnatul; ma mai plimb si ma bucur de primavara, mai vad un film cu Hajni, mai mananc cate ceva bun (tot cu H si D)...chestii cat se poate de normale, dar care adunate creeaza o zi, o saptamana, o viata- a mea, evident.

Cred ca ajunge deocamdata. Nu de alta, dar am fani nerabdatori care deja aplauda si-ncep sa nu-mi mai aud gandurile. :P
Plecaciune de final si...sa mai poftiti pe-aici!

9 comentarii:

Anonim spunea...

zi numa care te streseaza ???...las ca is buni si fanii astia mai stresanti ca stimuleaza muza ;))
maine asteptam continuarea :)

Oana Anca spunea...

In afara de anonimi(e) si de initiale? Restul pana la "5". Am primit si reprosuri de genul: "iti fac trafic degeaba".
Violentilor! Imi bruscati muza :P
Continuarea...comentariilor, nu?

El spunea...

[quote]Asadar...plecaciune stimati fani...[/quote]
This is so..."pentru toti ce ma cunoaste" :P

Oana Anca spunea...

Si totusi n-aud ropotele de aplauze "El"-ule:P. Sau e din cauza celor 316 km?

L spunea...

bucurie mare s-aud din nou de tine; bucurie mare c-aud ca esti bine; si bucurie si mai mare ca vad ca te descurci din ce in ce mai bine in invalmaseala gandurilor tale; cum ar spune un prieten e o dezordine totala, in care insa tu stii unde e pus fiecare lucru;

Anonim spunea...

http://blogulumorcov.blogspot.com/

lumi spunea...

sper sa scrii mai des, desi te inteleg. am avut si eu o perioada in care am stat departe de blog, insa fara sa-l reneg. important e sa scrii cind iti vine s-o faci, cind ai chef.

ice4you spunea...

Poftim poftim, da sa avem ce citii :P

Oana Anca spunea...

Merci de gandurile bune, Lucica, Lumi, Ice. Nu m-am oprit din scris si inca n-am de gand s-o fac, atata doar ca uneori cotidianul te ia pe sus si nu-ti mai da timp sa-ti asculti propriile ganduri.