Mananc cirese si ascult Alifantis. Si stau de vorba. Nu am mai vorbit de mult. Iuresul zilelor ma ia pe sus si uit sa dau binete. Uit sa ma opresc pentru o secunda si sa privesc in ochi, sa ating un obraz, sa-ntreb de sanatate; sanatate sufleteasca. Azi n-am avut incotro. M-a prins si nu-mi da drumul. Stau pe loc si vorbesc. De fapt, mai mult raspund la intrebari.
"Cine esti tu?"
"Am si uitat; n-am timp sa ma gandesc"
"Unde e copilul calare pe norisori roz?"
"Cred ca s-a saturat de visare si-a fugit in alte inimi"
"Ce te doare?"
"As vrea sa spun ca asteptarea; sau singuratatea; sau pierderea ta...dar uite ca azi te-am regasit si ma bucur"
"Ce te oboseste?"
"Altruismul"
"Ce te enerveaza?"
"Mediocritatea"
"De ce ti-e dor?"
"De ras si de calatorii; de cer, de iarba, de tacere"
"Ce-ti da putere?"
"Credinta si dragostea"
"Ce te ingrijoreaza?"
"Sanatatea si manifestarile ei din ultimul timp"
"Regreti?"
"As vrea sa spun ca nu, dar nu e asa...exista what if-uri, exista priviri inapoi, exista teama de esec"
"Culoarea?"
"Hmmm...daca amestec verde cu rosu, cu galben, cu negru si tot mai mult gri...oare ce iese? Nebunie? Incertitudine?"
"Speri?"
"Ma tem"
"Ce-ti doresti?"
"Forta de altadata, independenta, increderea si cat mai multe discutii cu tine, eul meu"
Cred ca e timpul sa primesc si sa ma opresc din aruncat altruism cu pumnul in dreapta si-n stanga. Cred ca am sa ma tolanesc si am sa accept.E timpul sa invat egoismul si dragostea de sine.
duminică, mai 31, 2009
sâmbătă, mai 30, 2009
vineri, mai 29, 2009
Exista?
Asta inteleg eu prin vointa, hotarare, forta, dedicare, prin a putea, prin dragoste, prin...100%.
Exista oare cu adevarat un astfel de om in lumea asta in care "eul" e supremul care ne dicteaza gandurile, actiunile, vointa? Exista oare vreo persoana pe pamantul asta pentru care DA e DA pana la capat, iar NU e cu adevarat NU? Exista 100%?
Poti sa apuci mana intinsa spre tine cand genunchii-ti sunt plini de noroi? Poti ridica privirea din pamant pentru a vedea soarele? Poti? Vrei? Crezi in 100%?
Exista oare cu adevarat un astfel de om in lumea asta in care "eul" e supremul care ne dicteaza gandurile, actiunile, vointa? Exista oare vreo persoana pe pamantul asta pentru care DA e DA pana la capat, iar NU e cu adevarat NU? Exista 100%?
Poti sa apuci mana intinsa spre tine cand genunchii-ti sunt plini de noroi? Poti ridica privirea din pamant pentru a vedea soarele? Poti? Vrei? Crezi in 100%?
joi, mai 28, 2009
miercuri, mai 27, 2009
Despre modele in viata
Ii am si acum in fata ochilor si ii privesc cu atata admiratie! Ii vad rar, atunci cand imi rup din timp si bani sa fac calatoria de 600 de km, dar de fiecare data ma umplu de o stare de bine. E doza mea de energie si speranta de care am devenit dependenta de-a lungul anilor.
Un el si o ea. Doi oameni simpli, modesti, la locul lor. Nu au scoli inalte si nici pozitie sociala de invidiat. Muncesc de cand ii stiu si cu mult inainte chiar. Trag de zeci de ani pentru un salariu jenant, dar o fac cu pasiune si daruire.
El se trezeste la 3 in fiecare dimineata. Pentru ca la 4 iese din casa. Are cicatrici, iar mainile si picioarele ii sunt distruse. "Ce sa fac? Sunt in mijlocul lor toata ziua, iar animalele lasate in libertate te mai si ranesc". E usor adus de spate si are acelasi mers sleampat pe care l-a dat mai departe mostenire. A albit aproape de tot, iar trecerea anilor i-a lasat urme adanci in jurul ochilor. Nu a avut o viata lina si fara probleme, dar munca l-a innobilat. Si dragostea pentru Dumnezeu si oameni.
Ea se agita si pune atata suflet in munca ei. Hartii, profesori, mancat pe fuga pentru a raspunde imediat solicitarilor, studenti, drumuri si iar hartii...Imi povesteste atat de pasionata de munca ei din timpul zilei, iar uneori, coplesita imi spune: "nu cred ca mai rezist cu atata presiune si alergatura. Cred ca ma pensionez." Alteori, nostalgica, imi povesteste despre dragostea ei pentru copii si cat regreta ca nu a urmat o cariera didactica: "Am fost incapatanata. Am vrut liceu teoretic, ca asa era la moda atunci. Nu am ascultat sa merg si eu la Pedagogic si azi as fi fost educatoare". Adora copiii. Se leaga de ei pe strada, le zambeste si vorbeste cu ei. Isi doreste nepoti si stiu ca va fi cea mai nemaipomenita bunica.
Au mai bine de 30 de ani de cand sunt impreuna. El si acum ii aduce flori si-i umple toata casa cu ele. Uneori cu motiv, alteori doar asa, "cum sa nu avem noi flori in casa?" Si acum, dupa atatia ani ii spune c-o iubeste si o pupa intruna. "Stii, mereu a fost dragastos si atent, mereu a stiut sa ma faca sa ma simt iubita. Asa barbat iti doresc si tie". Si acum, ei se tin de mana. Daca nu i-ar trada anii trecuti peste ei, ai spune ca sunt doi tineri indragostiti in perioada de curtare.
"E 12. Imediat ma suna". Nu trec 10 minute si telefonul mobil confirma: "ce faci?"
Au inceput greu traiul in doi acum multi ani. Au luat-o de la 0. Nu aveau nimic, decat o masa, un pat si doua scaune. Si multa, multa dragoste. Si incapatanarea de a reusi, de a demonstra ca dragostea invinge totul. Incet incet au inceput sa apara si doua farfurii, 2 linguri...2 copii. 2 fete mai exact. Aici s-au intrecut pe ei insisi. Nu exista dragoste mai mare decat dragostea cu care si-au crescut si educat odraslele. Tinute pe palme, daruindu-le tot ce-si doreau, gata sa se sacrifice pe ei pentru ele. "Lasa, sa aiba ele. Ele au nevoie de haine noi, frumoase. Noi...mai incolo". Au stiut insa ca pe langa cele materiale copiii au nevoie de mult mai mult: de educatie sanatoasa. Le-au dat bun simt cu carul, le-au invatat ce e respectul si dragostea de Dumnezeu si oameni. Le-au dat la cele mai bune scoli si nimeni nu era mai fericit ca ei cand vedeau ca fetele invata si nu e nimeni ca ele. Ca parinte nu-ti trebuie mai mult decat sa vezi cum investitia in copiii tai da roade.
Azi suntem una mai departe ca cealalta de ei: Corina in Arad, eu in Bucuresti. Ii vedem o data pe luna, sau la doua luni...depinde cum ajungem pe acasa. Ne asteapta mereu cu sufletul la gura si plini de voiosie. Mama cu cele mai alese mancaruri, tata cu fructe, dulciuri si multi, multi pupici. Li se insenineaza fata cand ne vad. Si plang de bucurie. Cand plecam, plang de tristete: "iar ramanem singuri. Iar plecati la ale voastre...". Ii las cu inima inlacrimata si-mi promit sa nu treaca zi in care sa nu ma gandesc la ei, in care sa nu-i caut, in care sa nu-I multumesc lui Dumnezeu ca mi-a dat cei mai frumosi parinti din lume, oameni pe care imi doresc sa-i fac mereu fericiti si mandri de fiica lor cea mare.
Un el si o ea. Doi oameni simpli, modesti, la locul lor. Nu au scoli inalte si nici pozitie sociala de invidiat. Muncesc de cand ii stiu si cu mult inainte chiar. Trag de zeci de ani pentru un salariu jenant, dar o fac cu pasiune si daruire.
El se trezeste la 3 in fiecare dimineata. Pentru ca la 4 iese din casa. Are cicatrici, iar mainile si picioarele ii sunt distruse. "Ce sa fac? Sunt in mijlocul lor toata ziua, iar animalele lasate in libertate te mai si ranesc". E usor adus de spate si are acelasi mers sleampat pe care l-a dat mai departe mostenire. A albit aproape de tot, iar trecerea anilor i-a lasat urme adanci in jurul ochilor. Nu a avut o viata lina si fara probleme, dar munca l-a innobilat. Si dragostea pentru Dumnezeu si oameni.
Ea se agita si pune atata suflet in munca ei. Hartii, profesori, mancat pe fuga pentru a raspunde imediat solicitarilor, studenti, drumuri si iar hartii...Imi povesteste atat de pasionata de munca ei din timpul zilei, iar uneori, coplesita imi spune: "nu cred ca mai rezist cu atata presiune si alergatura. Cred ca ma pensionez." Alteori, nostalgica, imi povesteste despre dragostea ei pentru copii si cat regreta ca nu a urmat o cariera didactica: "Am fost incapatanata. Am vrut liceu teoretic, ca asa era la moda atunci. Nu am ascultat sa merg si eu la Pedagogic si azi as fi fost educatoare". Adora copiii. Se leaga de ei pe strada, le zambeste si vorbeste cu ei. Isi doreste nepoti si stiu ca va fi cea mai nemaipomenita bunica.
Au mai bine de 30 de ani de cand sunt impreuna. El si acum ii aduce flori si-i umple toata casa cu ele. Uneori cu motiv, alteori doar asa, "cum sa nu avem noi flori in casa?" Si acum, dupa atatia ani ii spune c-o iubeste si o pupa intruna. "Stii, mereu a fost dragastos si atent, mereu a stiut sa ma faca sa ma simt iubita. Asa barbat iti doresc si tie". Si acum, ei se tin de mana. Daca nu i-ar trada anii trecuti peste ei, ai spune ca sunt doi tineri indragostiti in perioada de curtare.
"E 12. Imediat ma suna". Nu trec 10 minute si telefonul mobil confirma: "ce faci?"
Au inceput greu traiul in doi acum multi ani. Au luat-o de la 0. Nu aveau nimic, decat o masa, un pat si doua scaune. Si multa, multa dragoste. Si incapatanarea de a reusi, de a demonstra ca dragostea invinge totul. Incet incet au inceput sa apara si doua farfurii, 2 linguri...2 copii. 2 fete mai exact. Aici s-au intrecut pe ei insisi. Nu exista dragoste mai mare decat dragostea cu care si-au crescut si educat odraslele. Tinute pe palme, daruindu-le tot ce-si doreau, gata sa se sacrifice pe ei pentru ele. "Lasa, sa aiba ele. Ele au nevoie de haine noi, frumoase. Noi...mai incolo". Au stiut insa ca pe langa cele materiale copiii au nevoie de mult mai mult: de educatie sanatoasa. Le-au dat bun simt cu carul, le-au invatat ce e respectul si dragostea de Dumnezeu si oameni. Le-au dat la cele mai bune scoli si nimeni nu era mai fericit ca ei cand vedeau ca fetele invata si nu e nimeni ca ele. Ca parinte nu-ti trebuie mai mult decat sa vezi cum investitia in copiii tai da roade.
Azi suntem una mai departe ca cealalta de ei: Corina in Arad, eu in Bucuresti. Ii vedem o data pe luna, sau la doua luni...depinde cum ajungem pe acasa. Ne asteapta mereu cu sufletul la gura si plini de voiosie. Mama cu cele mai alese mancaruri, tata cu fructe, dulciuri si multi, multi pupici. Li se insenineaza fata cand ne vad. Si plang de bucurie. Cand plecam, plang de tristete: "iar ramanem singuri. Iar plecati la ale voastre...". Ii las cu inima inlacrimata si-mi promit sa nu treaca zi in care sa nu ma gandesc la ei, in care sa nu-i caut, in care sa nu-I multumesc lui Dumnezeu ca mi-a dat cei mai frumosi parinti din lume, oameni pe care imi doresc sa-i fac mereu fericiti si mandri de fiica lor cea mare.
sâmbătă, mai 16, 2009
Saturday
LOVE STORY (Taylor Swift) Meets VIVA LA VIDA (Coldplay) - Piano/Cello - by Jon Schmidt - The best free videos are right here
Sa simti...sa te rupi de tot, sa-nchizi ochii si sa simti...
Feel...thoughts
...gust sarat...dezamagire...teama...paranoia...why? and what if? Helpless. Tired. Feeling...snob. Roseata in jurul ochilor. Durere in piept. Cufar ferecat, doldora de...azi, maine si de ce. Si pana cand. Si cum.
Licurici...mult prea departe. Mana intinsa goala. Se spune ca...moare ultima. Uneori nu-i mai aud respiratia. O fi doar clinica? Moartea. Ei.
Sensless.
Selfishness...I miss.
Fake.
De-a valma.
Caugh.
Noapte buna!
Licurici...mult prea departe. Mana intinsa goala. Se spune ca...moare ultima. Uneori nu-i mai aud respiratia. O fi doar clinica? Moartea. Ei.
Sensless.
Selfishness...I miss.
Fake.
De-a valma.
Caugh.
Noapte buna!
luni, mai 11, 2009
11
11 mai, ora 11 seara: buchetul de margarete imi zambeste complice. Nu stiati? Sunt florile mele preferate :).
Cu tot cu vizite la medic, analize, retete si alte trimiteri, cu tot cu ratiune si judecata la rece, sfarsesc ziua spunand: azi a meritat! Sa vina maine!
luni, mai 04, 2009
Do you mean it? Prove it!
"Stop talking about love. Every asshole in the world says he loves somebody. It means nothing. It still doesn't mean anything. What you feel only matters to you. It's what you do to the people you say you love, that's what matters. It's the only thing that counts." (Stephen- "The Last Kiss").
...sunt vorbe care m-au pus pe ganduri si m-au facut sa reafirm: dragostea e forma suprema de egoism! Stiu ca suna socant. Dar contraziceti-ma! Iubesc si iubesti pentru starea de bine, pentru sentimentul de apartenenta, pentru fluturii din stomac, pentru ca suntem "animale sociale" si uram mai mult sau mai putin singuratatea. Iubim pentru ca simtim si e frumos. Am vazut unde duce lipsa de iubire. Am vazut si ce minuni face acest sentiment. Am vazut oameni metamorfozati, chipuri senine si zambete luand locul lacrimilor, a insingurarii si a sentimentului de inutilitate. Cu o singura conditie: sa existe acea chimie numita reciprocitate. Si ce poate fi mai frumos decat sa fii iubit? Iar asta se demonstreaza. Nu cred in parinti care-si pupa copiii doar cand acestia dorm. Nu cred in dragoste nemarturisita sau pasiuni ascunse. Nu cred in dragostea trambitata in gura mare, neinsotita de fapte.
Azi sunt pragmatica. Nu am inspiratie sau chef sa ma joc cu metaforele. In concluzie: iubesti? Nu conteaza ca e un el sau o ea, ca e mama, tata, fratele, sora sau copilul tau. Simti? Crezi ca-i pasa? Da, ii pasa teribil de mult. Cu o singura conditie: spune-i-o si demonstreaza-i-o. E simplu. Si vine in mod natural.
"Michael: I'm in love with your daughter Stephen, Maybe that doesn't mean anything to you but I'm standing here. You are her father, I am looking at you in the eyes and I'm telling you I will do anything in the world to get your daughter back.
Stephen: Really?
Michael: Really.
Stephen: Anything?
Michael: I'll do anything.
Stephen: People say that, they don't mean it.
Michael: But I mean it!
Stephen: Well it's very simple... do whatever it takes.
Michael: It's that simple?
Stephen: Yes... you can't fail if you don't give up."
...sunt vorbe care m-au pus pe ganduri si m-au facut sa reafirm: dragostea e forma suprema de egoism! Stiu ca suna socant. Dar contraziceti-ma! Iubesc si iubesti pentru starea de bine, pentru sentimentul de apartenenta, pentru fluturii din stomac, pentru ca suntem "animale sociale" si uram mai mult sau mai putin singuratatea. Iubim pentru ca simtim si e frumos. Am vazut unde duce lipsa de iubire. Am vazut si ce minuni face acest sentiment. Am vazut oameni metamorfozati, chipuri senine si zambete luand locul lacrimilor, a insingurarii si a sentimentului de inutilitate. Cu o singura conditie: sa existe acea chimie numita reciprocitate. Si ce poate fi mai frumos decat sa fii iubit? Iar asta se demonstreaza. Nu cred in parinti care-si pupa copiii doar cand acestia dorm. Nu cred in dragoste nemarturisita sau pasiuni ascunse. Nu cred in dragostea trambitata in gura mare, neinsotita de fapte.
Azi sunt pragmatica. Nu am inspiratie sau chef sa ma joc cu metaforele. In concluzie: iubesti? Nu conteaza ca e un el sau o ea, ca e mama, tata, fratele, sora sau copilul tau. Simti? Crezi ca-i pasa? Da, ii pasa teribil de mult. Cu o singura conditie: spune-i-o si demonstreaza-i-o. E simplu. Si vine in mod natural.
"Michael: I'm in love with your daughter Stephen, Maybe that doesn't mean anything to you but I'm standing here. You are her father, I am looking at you in the eyes and I'm telling you I will do anything in the world to get your daughter back.
Stephen: Really?
Michael: Really.
Stephen: Anything?
Michael: I'll do anything.
Stephen: People say that, they don't mean it.
Michael: But I mean it!
Stephen: Well it's very simple... do whatever it takes.
Michael: It's that simple?
Stephen: Yes... you can't fail if you don't give up."
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
