miercuri, mai 27, 2009

Despre modele in viata

Ii am si acum in fata ochilor si ii privesc cu atata admiratie! Ii vad rar, atunci cand imi rup din timp si bani sa fac calatoria de 600 de km, dar de fiecare data ma umplu de o stare de bine. E doza mea de energie si speranta de care am devenit dependenta de-a lungul anilor.
Un el si o ea. Doi oameni simpli, modesti, la locul lor. Nu au scoli inalte si nici pozitie sociala de invidiat. Muncesc de cand ii stiu si cu mult inainte chiar. Trag de zeci de ani pentru un salariu jenant, dar o fac cu pasiune si daruire.
El se trezeste la 3 in fiecare dimineata. Pentru ca la 4 iese din casa. Are cicatrici, iar mainile si picioarele ii sunt distruse. "Ce sa fac? Sunt in mijlocul lor toata ziua, iar animalele lasate in libertate te mai si ranesc". E usor adus de spate si are acelasi mers sleampat pe care l-a dat mai departe mostenire. A albit aproape de tot, iar trecerea anilor i-a lasat urme adanci in jurul ochilor. Nu a avut o viata lina si fara probleme, dar munca l-a innobilat. Si dragostea pentru Dumnezeu si oameni.
Ea se agita si pune atata suflet in munca ei. Hartii, profesori, mancat pe fuga pentru a raspunde imediat solicitarilor, studenti, drumuri si iar hartii...Imi povesteste atat de pasionata de munca ei din timpul zilei, iar uneori, coplesita imi spune: "nu cred ca mai rezist cu atata presiune si alergatura. Cred ca ma pensionez." Alteori, nostalgica, imi povesteste despre dragostea ei pentru copii si cat regreta ca nu a urmat o cariera didactica: "Am fost incapatanata. Am vrut liceu teoretic, ca asa era la moda atunci. Nu am ascultat sa merg si eu la Pedagogic si azi as fi fost educatoare". Adora copiii. Se leaga de ei pe strada, le zambeste si vorbeste cu ei. Isi doreste nepoti si stiu ca va fi cea mai nemaipomenita bunica.
Au mai bine de 30 de ani de cand sunt impreuna. El si acum ii aduce flori si-i umple toata casa cu ele. Uneori cu motiv, alteori doar asa, "cum sa nu avem noi flori in casa?" Si acum, dupa atatia ani ii spune c-o iubeste si o pupa intruna. "Stii, mereu a fost dragastos si atent, mereu a stiut sa ma faca sa ma simt iubita. Asa barbat iti doresc si tie". Si acum, ei se tin de mana. Daca nu i-ar trada anii trecuti peste ei, ai spune ca sunt doi tineri indragostiti in perioada de curtare.
"E 12. Imediat ma suna". Nu trec 10 minute si telefonul mobil confirma: "ce faci?"
Au inceput greu traiul in doi acum multi ani. Au luat-o de la 0. Nu aveau nimic, decat o masa, un pat si doua scaune. Si multa, multa dragoste. Si incapatanarea de a reusi, de a demonstra ca dragostea invinge totul. Incet incet au inceput sa apara si doua farfurii, 2 linguri...2 copii. 2 fete mai exact. Aici s-au intrecut pe ei insisi. Nu exista dragoste mai mare decat dragostea cu care si-au crescut si educat odraslele. Tinute pe palme, daruindu-le tot ce-si doreau, gata sa se sacrifice pe ei pentru ele. "Lasa, sa aiba ele. Ele au nevoie de haine noi, frumoase. Noi...mai incolo". Au stiut insa ca pe langa cele materiale copiii au nevoie de mult mai mult: de educatie sanatoasa. Le-au dat bun simt cu carul, le-au invatat ce e respectul si dragostea de Dumnezeu si oameni. Le-au dat la cele mai bune scoli si nimeni nu era mai fericit ca ei cand vedeau ca fetele invata si nu e nimeni ca ele. Ca parinte nu-ti trebuie mai mult decat sa vezi cum investitia in copiii tai da roade.

Azi suntem una mai departe ca cealalta de ei: Corina in Arad, eu in Bucuresti. Ii vedem o data pe luna, sau la doua luni...depinde cum ajungem pe acasa. Ne asteapta mereu cu sufletul la gura si plini de voiosie. Mama cu cele mai alese mancaruri, tata cu fructe, dulciuri si multi, multi pupici. Li se insenineaza fata cand ne vad. Si plang de bucurie. Cand plecam, plang de tristete: "iar ramanem singuri. Iar plecati la ale voastre...". Ii las cu inima inlacrimata si-mi promit sa nu treaca zi in care sa nu ma gandesc la ei, in care sa nu-i caut, in care sa nu-I multumesc lui Dumnezeu ca mi-a dat cei mai frumosi parinti din lume, oameni pe care imi doresc sa-i fac mereu fericiti si mandri de fiica lor cea mare.

6 comentarii:

Anonim spunea...

How nice! ... reading this just made me miss my parents sooooooooooooooooo much!.........sigh........

Oana Anca spunea...

:) Pai da, ca te despart si pe tine vreo mie si ceva de km de ei. Noroc cu telefonul si internetul :).

Corinne spunea...

:_)

Anonim spunea...

Fericiti cei doi... Cu asa fete, totul a avut rost pt ei.
Red

Oana Anca spunea...

Sa stii Red ca uneori ii invidiez si ma intreb daca voi avea vreodata ceea ce au ei...

yo_nella spunea...

cat de frumos...desprins dintr-o poveste, dar realitatea e mult superioara povestilor, tocmai pentru k e reala...