duminică, iulie 05, 2009

Floarea




"Dacă cineva iubeşte o floare care nu există decît într-un singur exemplar în milioane de stele, asta e de ajuns pentru ca el să fie fericit cînd le priveşte."

"Pe planeta micului prinţ fuseseră întotdeauna flori foarte simple, împodobite cu un singur rînd de petale, aflate pretutindeni şi care nu deranjau pe nimeni. Ele apăreau într-o dimineaţa în iarbă şi seara dispăreau. Dar aceea germinase într-o bună zi dintr-un grăunte adus nu se ştie de unde, iar micul prinţ supraveghease cu foarte mare atenţie acea tulpiniţă care nu semăna cu celelalte. Putea să fie o nouă specie de baobab. Dar arbustul încetă curînd să crească şi începu să pregătească o floare. Micul prinţ văzu ceva ca un bumb mare şi simţi că ceva miraculos avea să îşi facă apariţia; floarea însă, la adăpostul bumbului verde, nu îşi mai termina pregătirile pentru a-şi etala frumuseţea. Ea îşi alegea cu grijă culorile. Se îmbrăca încet, îşi potrivea una cîte una petalele. Nu vroia să apară şifonată ca macul. Ea nu vroia să apară decît în deplinătatea şi sclipirea frumuseţii sale. Da! Era cochetă! Toaleta sa misterioasă dură multe zile. Dar într-o bună dimineaţă, exact odată cu răsăritul soarelui, se arătă."

...exista o singura floare care conteaza. Conteaza pentru ca e a mea. E floarea care ma bucura cu mirosul si culoarea ei. E unica. Imi aduce zambetul pe buze cand o vad fericita si ingrijorarea in suflet cand o vad trista. Pentru ca e o floare cu suflet. Suflet mare!! E floarea pe care o ud zi de zi, o apar de vant si animale salbatice, iar uneori o pun sub globul de sticla. Pentru a o proteja. Uneori pare a-i fi bine. Chiar ea isi cere invelisul in unele seri. Uneori se teme de frig si de oi care mananca flori. Alteori insa pare a se sufoca. Vad geamul globului de sticla aburindu-se si floarea plecandu-si capul cu tristete. Stiti, floarea mea iubeste soarele. E cel care o incalzeste, ii zambeste si-o asteapta sa-si intoarca periodic capul dupa el. Iar floarea mea il adora. Zambeste cand e zi si are soarele deasupra-i. Cand se-nsereaza si soarele dispare, devine trist. Uneori o ajuta prezenta mea, rasul meu, grija mea, dragostea mea. Alteori insa...ma simt neputincioasa. Oricat as uda-o, oricat i-as mangaia petalele, oricat i-as canta cele mai vesele cantecele pentru a o binedispune...floarea mea e trista si tanjeste...dupa soare. As vrea sa-i desenez un soare. Unul care nu apune. Unul care s-o lumineze si s-o incalzeasca mereu. Un soare care sa fie darul meu pentru floarea mea. Un soare care, alaturi de primul soare, sa fie astrii care o fericesc.
As vrea atat de mult sa-mi vad floarea fericita! As vrea atat de mult sa nu existe nori, ceata, animale salbatice. As vrea atat de mult o planeta a noastra, luminata de sori veseli.

2 comentarii:

anielle spunea...

Oana,trimit si eu un gand bun catre floarea ta si ii doresc sa nu mai fie trista .

Haine Anglia spunea...

nu are rost sa fim tristi,indiferent de problemele pe care avem...eu intotdeauna incerc sa fiu vesel chiar daca nu tot timpu am motive sa fac asta :)