Azi am pus punct final unui capitol important din Cartea pe care o scriu. E un capitol destul de lung, scris pe parcursul a aproape 6 ani. Mai exact, l-am inceput pe 1 mai 2001. Da, de Ziua Muncii.
Totul a inceput cu o intalnire mai mult sau mai putin intamplatoare, care avea sa marcheze evolutia personajului principal al cartii si practic inceputul capitolului. Au fost niste discutii, un telefon, o propunere si o decizie.
Si apoi a inceput dansul, alaturi de alte 7 personaje. Unele au ramas pana la final, altele au plecat, in timp ce altele noi au aparut de-a lungul vremii. Partenera de dans, ani de zile, i-a fost D, cea care avea sa si incheie dansul alaturi de el si care l-a condus frumos pana la usa, lasand-o deschisa in urma lui. Au mai fost si alti parteneri, unii mai talentati si mai cu suflet, altii mai neindemanatici, iar unii...l-au calcat pe picioare, din dorinta de a-l scoate din competitie si de a castiga marsav concursul de dans. Pentru ca, nu-i asa, pana la urma totul e-un concurs, o zbatere si o lupta; pentru unii cinstita, in timp ce pentru altii "scopul scuza mijloacele".
Au fost ani in care cu rabdarea instructorilor, a partenerilor si cu propria perseverenta a invatat sa calce, mai apoi a invatat sa faca pasii intr-o ordine bine stabilita, apoi a prins curaj si a inceput sa pluteasca, desprinzandu-si picioarele de pe sol si lasandu-se purtat pe aripile muzicii. Au fost si poticniri, au fost si cazaturi, dar mereu s-a ridicat, s-a scuturat de praf si a continuat. Au fost si competitii, au fost si premii. Au fost si zambete si foarte multe rasete. Au fost si lacrimi. De durere. Mai inspre final. Atunci cand s-a simtit tot mai inghiontit si mai impins cu siretenie pe la spate. La incepu nu le-a bagat in seama, mai apoi s-a intors de cateva ori si a vazut doar zambete. Zambete si masti. Masti din cele mai frumoase, de care parca nu te mai saturi privindu-le si uneori mai ca-ti dau lacrimile vazand atata splendoare. Au fost si masti de clowni, care radeau zgomotos si faceau un spectacol de prost gust. Dar mult prea tarziu s-a gandit sa priveasca si dincolo de masti. A fost insa prea tarziu. Usa era deschisa si deja pasise in afara. A stat o zi si-a plans in usa. Un zid urias se ridicase, dar aceeasi voce cu masca il vrajea in continuare, sa ii dea speranta. A-ncercat de vreo 2 ori sa infrunte zidul si s-a lovit. Dureroase lovituri. Din acelea care lasa urme si cicatrici.
A decis sa spuna adio trecutului si sa caute alta sala de dans. Una in care sa-i fie apreciate talentul si determinarea, omenia si fair-play-ul. Drumul e putin in ceata, dar inainteaza cu convingerea ca va gasi cea mai frumoasa sala de dans, cu cei mai vrednici parteneri.. Vede in departare usi semi-deschise si inainteaza cu hotarare. Nu-i e usor, dar priveste in fata. Si mai aude vocile unora dintre fostii parteneri, incurajandu-l, orientandu-l, strigandu-i din urma ca va fi bine.
Azi, aici am pus puct final acestui capitol. Unul frumos, cu multa muzica si mult dans, terminat in aparenta trist. Dar urmeaza cat de curand capitolul urmator. Unul nou nout si alb ca si pagina care arde de nerabdare a fi scrisa. Pun mana pe condei, trag aer in piept si...Punct. Si de la capat...
Aaa, si pentru ca altfel n-o poate face, e mult prea inalt zidul...personajul principal ii ureaza aici La multi ani celei mai frumoase masti...Cea mai frumoasa si cea mai inselatoare.
