joi, februarie 05, 2009

Amintiri cu gust de tarana

Ganduri. Amintiri. Evenimente. Zbateri si dorinte. Vesnicele "what if"-uri. Rutina de zi cu zi. Vestile bune si foarte bune de departe. Momentele petrecute cu mine insami. Nu stiu si nici nu stau sa ma intreb prea mult ce m-a facut sa dau filele inapoi, sa retraiesc momente de neretrait, sa caut din nou raspunsuri la intrebari puse si nepuse, sa resimt si sa-mi amintesc.
S-au facut doi ani acum catva timp. Doi ani de la ziua in care ceva in mine a murit si nu cred sa reinvie vreodata. Doi ani de cand am fost jos, atat de jos incat simteam gust de tarana si era sarat. Si umed. Si amar ca fierea. A fost un sut care nu numai ca m-a dezechilibrat, dar m-a aruncat in cea mai neagra prapastie a deznadejdii, a neincrederii, care mi-a bulversat lumea interioara si valorile, care mi-a ucis increderea si pentru o buna perioada de timp credinta. Da, au fost oameni. Dar oameni mici a caror ascensiune politica sau religioasa nu le va schimba imaginea de pe retina a doi ochi verzi. Pe care candva i-au admirat. Sincer sau nu. A fost ipocrizie si multa, multa fatarnicie. Atata fatarnicie incat au ajuns sa-si creada propriilor lacrimi. Atata fatarnicie incat au continuat "urarile de bine" si urmaririle "din umbra". Insa nu aveau nici un drept. Un eveniment nefericit din viata, pe de o parte sau parvenitismul si ignoranta pe de alta parte, nu-ti dau dreptul sa calci suflete in picioare. Si sperante. Si vise. Si vieti la inceput de drum.
Orice sut in fund e un pas inainte. Ca doar ochii verzi sunt puternici si renasc precum pasarea Phoenix. O, da, sunt nebanuit de puternici. Si da, au ajuns pe calea pe care si-o doreau, chiar daca sunt abia la inceputul ei. Dar nu asta conteaza acum. Nu conteaza nici incercarile de iertare si uitare. Pentru ca mi-am amintit de amaraciune, de fire albe care au iesit mult prea devreme, de zguduiri puternice si de o maturizare violenta si dureroasa.
Da, ma doare si acum dupa doi ani. Ma doare minciuna, ma doare prefacatoria, ma doare ipocrizia, ma dor sperantele inselate, increderea zguduita, prostia si snobismul ajunse mult prea sus. Nepermis de sus. Si ma doare ca au ochii atat de ferecati. Ma doare ca se mint singuri si sunt atat de creduli. Ma dor si bunele intentii mai mult decat prost administrate, ma doare epava care a ramas si ma doare ca presimtirile-mi s-au adeverit si din corabia infloritoare de acum 8 ani s-a ales praful si pulberea aparentelor si a minciunilor mediocru ambalate.
Ma-ntreb uneori daca mai au vreo sansa de-a se trezi. Daca vreodata vor intelege. Pentru ca deocamdata plutesc mincinos de frumos in cea mai pura ignoranta.

Nu va speriati. Sunt ok. Foarte ok. Doar m-au napadit amintirile si gandurile. Si trebuia sa le eliberez in scris...

7 comentarii:

softcrate spunea...

ca sa functioneze bine eliberarea, cred ca juta sa si citeasca cineva. uite, au am citit.

L spunea...

si eu ...

Liz spunea...

Eu am citit/inteles/simtit...
Pacat ca peste ani sau poate chiar acum... a ta victorie si poate verticalitate nu-ti da atat de mare satisfactie cat a fost minciuna sau tradarea sau... din trecut...

Dana spunea...

Buzele tale mare adevar grait-au!

Oana Anca spunea...

@softcrate, L, Liz, multumesc; sunt intamplari in viata care raman undeva adanc pentru totdeauna si din cand in cand amintirile le mai scot la suprafata.

@Dana- cine-a plutit in aceeasi barca stie...si intelege.

IlluzoricDream spunea...

si ce te impiedica, femeie fiind, sa faci aceleasi lucruri? te rog sa nu regereti nimic din viata asta, caci daca in viata sunt numai regrete... nu-i bine:)

Oana Anca spunea...

@IlluzoricDream- cred ca asta era comentariu pentru postul anterior, ala in care spuenam ce-as fi facut daca as fi fost barbat. A fost un exercitiu de imaginatie, nu neaparat un regret. N-am regrete majore in viata si nu sunt o pesimista care se vaieta, chiar daca uneori asa par din postari :). Sunt o copilaroasa vesela si optimista ;-).
Welcome pe blog si merci de feedback-uri!