miercuri, decembrie 06, 2006

Sa ma dezobisnuiesc?

Un strop din Nichita si din mine...

Tonul

Osul e o bucurie numai atunci când este os al frunţii,
când apără iar nu dezbină,
cum e vertebra alcalină
din toiul greu al cărnii şi al nunţii.
Mă voi supune la dezobişnuire de
felul meu de-a fi,
dar nu la părăsire,
ce-o ţine-n dânsul verbul lui a fi.
M-oi dezobişnui şi eu de trup,
nascând un Făt-frumos al verbelor,
cum lupul s-a dezobişnuit de lup,
de foame.

Am să mă dezobişnuiesc de stelele cerului
cum apa îngheaţă dezobişnuita de fulgul zăpezii,
îmi voi lua trupul înfrigurat
şi da-l-voi eu însumi să mi-l pască iezii.

Să mă dezobişnuiesc să mai fiu om
mi-a fost dat destul de uşor.
Să mă dezobişnuiesc să trăiesc
mi-a trebuit doar o moarte cu omor.

De lupi mă dezobişnuiesc cel mai greu,
sunt singuri şi pe zăpadă.
Desigur, va trebui să mă dezobişnuiesc de singurătate.
Desigur, va trebui să mă dezobişnuiesc de zăpadă.

În rest, vreme trece, vreme vine.


(Nichita Stanescu- Tonul)

3 comentarii:

L spunea...

inteleg ca te atrage inca din liceu Nichita; ce anume parte a poeziei lui te-a facut sa ti-l atragi alaturi de sufletul tau?

PS: am o prietena al carui tata a fost bun prieten cu Nichita

Oana Anca spunea...

Imi place cum se joaca cu cuvintele, ca e abstract si forteaza limitele. Imi place ca are constructii semantice aparent absurde...si te provoaca sa gandesti. Ma saturasem de atata lirism si romantism. Ma saturasem de Eminescu, Alecsandri, Goga nu-mi place deloc...Nichita e altfel. E mai ermetic si provoaca!

Pacat ca s-a lasat doborat de un viciu. Ar mai fi avut multe de spus.

Pana pe 13 voi posta zilnic ceva din Nichita:).

L spunea...

da da da, pana pe 13 cand se vor implini 23 de ani de cand nu mai e; frumos din partea ta. Zici ca te-ai saturat de-atita lirism si romantism. Totusi are si Nichita destule poezii de dragoste pline de trairi puternice; unele dintre ele le-am ascultat puse pe muzica de Nicu Alifantis, cel care i-a dedicat artistului un album intreg;

Cat despre viciu, poate asta l-a facut sa scrie asa frumos; poate nu se putea altfel; poate daca viciul nu-l dobora nu-ti mai puteam spune azi: Ce bine ca esti, ce mirare ca sunt!