Despre muzica

"Nu poti cunoaste un om decat dupa nivelul la care s-a ridicat muzica in sufletul lui. Dar cum nu ma intereseaza decat cei inundati de ea, ma dispensez de cunoasterea oamenilor.
Exista suflete muzicale care n-au educatie si cultura muzicala. Ceea ce inseamna ca ne nastem cu o suma de vibratii pe care le pun in valoare tristetile noastre. Purtam toata muzica pe care n-am auzit-o in decursul vietii, dar care zace pe strafundurile memoriei. Tot ce e muzical in noi este o chestie de amintire. Pe cand nu aveam nume, va fi trebuit sa auzim tot. Nu exista muzica fara amintirea paradisului si a caderii..." (Cioran, Lacrimi si Sfinti)

Listen

Asta inteleg eu prin muzica, interpretare, traire...Asta e genul de melodie pe care o asculti la nesfarsit si o lasi sa te umple, sa iti curga prin vene. Asta inseamna sa simti.
So...Listen!

Decizii

"De cate ori concretizezi o varianta a vietii, renunti la celelalte, pe care de cele mai multe ori le regreti. Si de cate ori regreti o optiune, iti imaginezi ca asta poate dezorganiza universul".

Ne lovim cu totii de ele. Ne apar la tot pasul, uneori ne si impiedicam de ele incercand sa le ignoram. Dar vrem-nu vrem, trebuie sa le luam. Unele zilnic, altele o data in viata. Sunt decizii placute, pe care abia asteptam sa le luam, dar sunt si decizii neplacute. Sunt decizii usoare, pe care le luam intr-o secunda, dar sunt si decizii grele, care ne framanta, nu ne lasa sa dormim si ne punem mereu intrebari.
Sunt oameni si oameni. Unii mai impulsivi, iau deciziile fara a sta pe ganduri. Altii, le-ntorc pe toate partile, analizeaza, rationeaza si apoi decid. Unii iau decizii bazandu-se pe intuitie, pe sentimente; altii- bazandu-se pe ratiune. Unora le pasa si de cei din jur, altora deloc.

Aseara am ajuns la o concluzie: toate deciziile importante pe care le-am luat au fost bazate pe ratiune. Am facut mereu ce trebuie, ce e bine si apoi constiincioasa, am dus la indeplinire alegerea facuta. Probabil am doza mea de perfectionism pe care multi n-o inteleg. In plus, mereu mi-a pasat si de cei de langa mine. Evident, ma gandesc la cei cu adevarat importanti. Nu poti lua decizii tinand cont de toata lumea, desi sunt o persoana care mediaza conflictele si nu de putine ori prefera sa sufere ea in locul celorlalti. Ce mi-a lipsit insa de-a lungul anilor, atat in lucruri mari cat si lucruri mici? Nebunia. Impulsivitatea. Riscul necalculat.
Unii spun ca odata cu varsta devenim mai ponderati si mai rationali. Daca stau si ma uit putin in urma, mereu am fost asa. Ma-ntreb in ce masura as putea actiona altfel acum...Pentru ca uneori imi lipseste.

La cererea voastra

In ultima vreme ma tot intreaba lumea de ce nu mai scriu. Unii (se stiu ei care-s) mai au putin si ma pun la coltul de rusine. Pai...sa ma gandesc de ce nu am mai scris de mult: oi fi ocupata cu treburile cotidiene, mi-o fi plecat muza in excursie ca tot e frumoasa primavara asta si te-mbie la plimbari (de murit sper sa nu fi murit inca), mi-o fi lene...vorba "romanului": who knows?

Cert e ca desi nu asta e scopul meu, de a scrie pentru cei ce ma citesc, sunt o fata simtita si revin pe scena macar pentru a arata ca-mi pasa de voi, cei 5 cititori consecventi si de calitate. (Spunea Tudor Gheorghe la unul dintre concertele lui ca are cel mai inteligent si de calitate public; si eu am cei mai cei cititori de blog. :D)
Asadar...plecaciune stimati fani (cred ca deja imi dau aere de vedeta si poate voi avea parte de fluieraturi) si sa-mi incep monologul:
Eu sunt bine, sanatoasa ("ceea ce va doresc si dumneavoastra" ar fi continuarea fireasca si sablonistica de pe vremea bunicilor plecati in armata, care scriau ravase pline de dor familiei ramase acasa). Un pic ocupata cu trezitul dis de dimineata (nu credeam sa mai trebuiasca vreodata sa pun telefonul sa sune inainte de ora 7. Da, 7 AM, somnorosilor!), plimbarea de 10 minute pana la locul de unde ma ia masina firmei, 8-9 ore de munci printre contabile, secretare, soferi, agenti, femei, barbati, unii mai simpatici, altii si mai simpatici, unii mai vorbareti, altii
si mai si. Apropo de munca, am in sfarsit biroul meu si sunt mandra de cum arata si de localizarea lui (poate intr-un post viitor voi scrie mai multe despre cum e sa ajungi sa muncesti ceva la care nu te-ai fi gandit niciodata; nu, nu e de rau, dar e oarecum neprevazut).
Cu ce ma mai ocup in ultima vreme? Pai...cu un computer care incepe sa ma omoare, incet dar sigur (las' ca-l inmormantez eu cat de curand, fara fast si cu multa voie buna; stiu, nu spun nimic nou- e aceeasi poezie pe care o recit de vreo 2 ani incoace); imi caut masina si abia astept s-o am; mai citesc cate ceva (in afara de materiale necesare jobului) si abia acum vad ce mult mi-a lipsit beletristica; incerc sa imi administrez cu intelepciune prietenii asa incat vorbesc destul de des cu Dana s-o mai scot din stresul nuntii, ma mai duc pe la Oana si Stefi sa nu carecumva sa creasca intr-atat incat sa nu-i mai recunosc, o mai sarbatoresc pe sora-mea, ma mai intep cu cumnatul; ma mai plimb si ma bucur de primavara, mai vad un film cu Hajni, mai mananc cate ceva bun (tot cu H si D)...chestii cat se poate de normale, dar care adunate creeaza o zi, o saptamana, o viata- a mea, evident.

Cred ca ajunge deocamdata. Nu de alta, dar am fani nerabdatori care deja aplauda si-ncep sa nu-mi mai aud gandurile. :P
Plecaciune de final si...sa mai poftiti pe-aici!

Strigat in tacere

Furie amestecata cu durere. Ogoliu, lupte verbale, arogante, ciocniri. Apoi lacrimi si sange. Mi-ai infipt azi cutitul adanc de tot si mi-ai facut tandari ceea ce aveam mai de pret: inima si sufletul. Se spune ca cei mai apropiati oameni, cei ce te cunosc cel mai bine te ranesc cel mai tare. Azi m-a durut mana ta. M-a durut manerul pumnalului, pe care cu un zambet satisfacut il invarteai si-l implantai tot mai adanc.
Azi ai murit si-odata cu tine a murit si-o parte din mine. Poate aceea pe care nu ai inteles-o niciodata; poate aceea pe care nu ai cunoscut-o niciodata. sau poate cea pe care nu ai apreciat-o niciodata. Ma bucur insa ca aceasta moarte ti-a redat linistea si bucuria. Ma bucur pentru zambetul tau si pentru puterea cu care ai dat drumul pumnalului si te-ai facut nevazut.
Ma bucur cu lacrimi in ochi si cu fiinta-mi sfasiata-n bucati mici care poate niciodata nu vor mai forma un intreg.