...

I'll be back...don't know when. Maybe tomorrow, maybe in a year or in 10 years. But I'll be back.

Oameni, oameni...

Ma uit la oameni si nu ma satur. Sunt o sursa inepuizabila. De meditatie, de analiza, de ganduri si hotarari, de comparatii, de bun si rau, de frumos si urat...Ma uit la oameni si-i disec. Imi place sa le descopar mecanismul si studiez fiecare rotita in parte: forma, culoare, consistenta, legaturi, cauze si efecte, trecut, prezent si viitor.

Oamenii sunt de multe feluri si extrem de complecsi, dar totusi atat de simpli daca-i iei piesa cu piesa si ai rabdare sa-i privesti indeaproape. Omul e o operatie matematica. O suma. O imbinare intre ereditar, mediu si educatie.
Da, exista blonzi si bruneti, exista roscati si negri, mongoloizi si caucazieni. Nu ei aleg daca ochii ii au verzi, negri, sau unul e albastru, celalalt e gri. Nu ei aleg sa aiba 160cm sau 2,10m. Nici macar alunita de pe picior nu si-o aleg ei. Sau temperamentul vulcanic. Suntem o multitudine de creioane colorate intr-o imensa cutie, ce adaposteste cele mai neobisnuite nuante, forme si marimi.
Din pacate nu ne alegem nici mediul in care ne nastem si care isi pune puternic amprenta asupra noastra. De ce "din pacate"? Pentru ca sunt prea multe situatiile in care omul ar fi ales alt mediu, alti parinti, alta familie, ca despre ea e vorba la urma urmei. Fericiti sunt cei ce cresc intr-un mediu pozitiv, bazat pe intelegere, respect, incredere. Fericiti sunt cei ce au mame care stiu sa-i arate odraslei ca e cea mai de pret din lume, fara a o transforma intr-o papusa alintata, care se poarta ca un bebelus pana la adanci batraneti. Fericiti sunt cei ai caror tati stiu sa le spuna "te iubesc" chiar si atunci cand odraslele au parasit de mult casa parinteasca. Fericiti sunt cei ce vad un exemplu de urmat in parintii, fratii, bunicii si rudele lor.
Mediul inseamna si strada pe care bati mingea, scoala in care-ti tocesti coatele sau genunchii, locul de munca unde iti petreci cea mai mare parte a vietii de adult.
Educatia ti-o face familia in cea mai mare masura in primii ani. Pentru ca e prezenta cea mai prezenta din primele clipe de viata. 90% din procesul educativ se desfasoara pana la varsta de 5 ani. E perioada in care buretele absoarbe totul cu nesat. Apoi vin gradinita, scoala, institutiile de cultura, strada cu ai ei copii, parteneri de joaca, parteneri de viata, colegi de munca, sefi, etc. Autoeducatia ti-o faci din clipa in care esti constient de propriu-ti eu, din clipa in care faci alegeri si ti le asumi, din clipa in care vrei sau poti.

Nu e usor sa amesteci toate ingredientele de mai sus asa incat aluatul sa iasa omogen, fara cocoloase, nici prea moale, nici prea tare, nici prea alb, nici prea negru, nici prea dulce, nici prea acru, ci numai bun. Bun...acel bun care sa-i permita sa fie sigur pe el, lipsit de complexe si frustrari, lipsit de prea multe "what if-uri", cu privirea indreptata spre maine, traindu-l pe azi cat mai frumos, cat mai util, cat mai cu sens. Defectele de fabricatie se vad usor. Mai ales din afara. E simplu sa razi sau sa arati cu degetul. E greu sa arati cu delicatete, sa sprijini procesul de corectare si imbunatatire, astfel incat durerea sa fie cat mai mica si satisfactia cat mai mare. E inspaimantator sa-ti asumi raspunderea. E teribil sa fii creator. Pentru ca un simplu tremur al mainii poate fi ireversibil.

Ma uit la oameni si vad forme si culori, tuse mai groase sau mai subtiri, drepte sau tremurande. Ma uit la oameni si ma fascineaza. Ma uit la ei si ma inspaimanta. Ma uit la ei si vreau si as vrea sa pot. Ma uit la ei si nu ma mai satur...

Leapsa

Sunt foarte agitata si stresata zilele acestea. E o perioada infernala, in care butonul fast forward nu mai face fata, iar forta centrifuga m-a acaparat fara drept de apel. Am rare perioade de ragaz, iar una dintre ele e acum, perioade in care stau si ma intreb: ma iau la intrecere cu timpul? Sau incotro? Asta pana reintru in rutina si-ncep din nou pedalatul in valtoarea vremurilor.

Pentru ca nu am stare am decis sa ma joc, poate poate ma mai linistesc. Asa ca onorez o leapsa primita de la Anielle, acum cateva zile bune. So, let's play!

1.Luati cartea cea mai la indemana, deschideti la pagina 18 si scrieti aici cel de-al patrulea rand.

"178 de zile pana la Olimpiada. "Nu stiu cate zile au mai ramas. Nu vreau sa le numar", spune Steliana, cea care a trecut probabil prin tot atatea accidentari grave cate luni mai sint pana la JO" (Luminita Paul, Catalin Tolontan, Marian Ursescu, Cristi Preda- Inimi la Beijing)
Si n-am trisat deloc!! :)

2.Fara sa verificati , cat e ora?
23

3.Verificati:
22:56

4.Cum sunteti imbracat(a)?
eh...e 11 seara...

5. Inainte de a raspunde la acest chestionar, la ce va uitati?
la Travian :D

6.Ce zgomot auzitzi in afara de cel al calculatorului?
E liniste...

7. Cand ati iesit ultima data si pentru ce?
In week-end am stat la o prietena ;)

8. Ce ati visat ieri noaptea?
Foarte rar imi amintesc ce visez (cu ochii inchisi)

9. Cand ati ras ultima data?
Ras cu adevarat...nici nu mai tin minte. Mai zambesc uneori.

10.Ce aveti pe peretii incaperii unde sunteti?
Doua tablouri de-ale babutei mele

11. Daca ati deveni multimilionari peste noapte care ar fi primul lucru pe care l-ati cumpara?
Nu cred in castigurile de acest gen. Nu pun banii pe un loc de cinste in viata mea. Da, sunt o idealista naiva.

12.Care este ultimul film pe care l-ati vazut?
Pentru ca tot mai rar pot sa vad un film cap-coada...aseara am inceput sa ma uit la "O printesa si razboinicii"

13. Ati vazut ceva neobisnuit astazi?
486 de km condusi in mai bine de 12 ore. Wow! Asta inseamna cam 40 de km/ora. Fred, Barney, nu ati obosit? Febra musculara, ceva?

14. Ce parere aveti despre acest chestionar?
Unii oameni fumeaza Carpati fara filtru; altii beau bere Noroc. Eu completez acest chestionar :)

15. Spuneti-ne ceva ce nu stim inca.
Pentru mine ar fi mai interesant sa spun ce nu stiu eu inca. Si ce n-as da pentru un dialog cu EL, in care sa-mi acorde un interviu de jumatate de ora macar.

16. Care este prenumele copilului dvs. daca ar fi vorba despre o fetita?
Ana sau Oana

17. Si daca ar fi vorba de un baiat?
Mihnea

18. V-ati gandit deja sa locuiti in strainatate?
Mai nou, da; pentru ca-mi doresc fruntea lor descretita, seninatatea si bucuria zilei de azi. Cred ca as merge si misionara in Africa, pentru a simti gustul vietii cu adevarat.

19. Ce ati dori ca Dumnezeu sa va spuna cand intrati pe portile Raiului?
Bine, rob bun si credincios!

20. Daca ati putea schimba ceva in lume, in afara de politica, ce ati schimba?
As schimba rautatea in dragoste, egoismul in altruism, indiferenta oamenilor in credinta in Dumnezeu, superficialul in profund, prostia in intelepciune, nesimtirea in bun simt, oamenii mari in copii, negrul in verde, maine in azi.

21.Va place sa dansati?
Dansez extrem de rar si-mi place si mai rar.

22. George Bush?
Un om care a ajuns acolo unde candva visam sa ajung si eu; ma refer la cariera diplomatica, nu la tara "tuturor posibilitatilor"

23. Ce ati vazut la tv. ultima data?
Nu am TV de mai bine de un an, asa ca ma uit f putin. Si culmea, nu-mi lipseste. Am avut niste tentative sambata si duminica, dar mi-au jucat feste o migrena si apoi tehnologia.

24. Care sunt cele 4 persoane care ar trebui sa primeasca aceasta leapsa?
Nu dau leapsa mai departe. Cine a citit-o, in felul sau a si gandit ce ar fi raspuns la intrebari.

Am obosit si mi-e somn. Noapte buna!

Floarea

"Dacă cineva iubeşte o floare care nu există decît într-un singur exemplar în milioane de stele, asta e de ajuns pentru ca el să fie fericit cînd le priveşte."

"Pe planeta micului prinţ fuseseră întotdeauna flori foarte simple, împodobite cu un singur rînd de petale, aflate pretutindeni şi care nu deranjau pe nimeni. Ele apăreau într-o dimineaţa în iarbă şi seara dispăreau. Dar aceea germinase într-o bună zi dintr-un grăunte adus nu se ştie de unde, iar micul prinţ supraveghease cu foarte mare atenţie acea tulpiniţă care nu semăna cu celelalte. Putea să fie o nouă specie de baobab. Dar arbustul încetă curînd să crească şi începu să pregătească o floare. Micul prinţ văzu ceva ca un bumb mare şi simţi că ceva miraculos avea să îşi facă apariţia; floarea însă, la adăpostul bumbului verde, nu îşi mai termina pregătirile pentru a-şi etala frumuseţea. Ea îşi alegea cu grijă culorile. Se îmbrăca încet, îşi potrivea una cîte una petalele. Nu vroia să apară şifonată ca macul. Ea nu vroia să apară decît în deplinătatea şi sclipirea frumuseţii sale. Da! Era cochetă! Toaleta sa misterioasă dură multe zile. Dar într-o bună dimineaţă, exact odată cu răsăritul soarelui, se arătă."

...exista o singura floare care conteaza. Conteaza pentru ca e a mea. E floarea care ma bucura cu mirosul si culoarea ei. E unica. Imi aduce zambetul pe buze cand o vad fericita si ingrijorarea in suflet cand o vad trista. Pentru ca e o floare cu suflet. Suflet mare!! E floarea pe care o ud zi de zi, o apar de vant si animale salbatice, iar uneori o pun sub globul de sticla. Pentru a o proteja. Uneori pare a-i fi bine. Chiar ea isi cere invelisul in unele seri. Uneori se teme de frig si de oi care mananca flori. Alteori insa pare a se sufoca. Vad geamul globului de sticla aburindu-se si floarea plecandu-si capul cu tristete. Stiti, floarea mea iubeste soarele. E cel care o incalzeste, ii zambeste si-o asteapta sa-si intoarca periodic capul dupa el. Iar floarea mea il adora. Zambeste cand e zi si are soarele deasupra-i. Cand se-nsereaza si soarele dispare, devine trist. Uneori o ajuta prezenta mea, rasul meu, grija mea, dragostea mea. Alteori insa...ma simt neputincioasa. Oricat as uda-o, oricat i-as mangaia petalele, oricat i-as canta cele mai vesele cantecele pentru a o binedispune...floarea mea e trista si tanjeste...dupa soare. As vrea sa-i desenez un soare. Unul care nu apune. Unul care s-o lumineze si s-o incalzeasca mereu. Un soare care sa fie darul meu pentru floarea mea. Un soare care, alaturi de primul soare, sa fie astrii care o fericesc.
As vrea atat de mult sa-mi vad floarea fericita! As vrea atat de mult sa nu existe nori, ceata, animale salbatice. As vrea atat de mult o planeta a noastra, luminata de sori veseli.

...despre alegeri

"Iată, îţi pun astăzi înainte viaţa şi binele, moartea şi răul ... binecuvântarea şi blestemul. Alege viaţa, ca să trăieşti, tu şi sămânţa ta".
(Deuteronom 30: 15, 19.)

...pentru ca nu suntem simple marionete in mana LUI, pentru ca putem sa ne facem propriile alegeri, pentru ca o facem zi de zi. Pentru ca deciziile au urmari, pe care trebuie sa ni le asumam. Pentru ca ne infasuram singuri in franghii care strang pana la lacrimi. Pentru ca deciziile sunt personale. Pentru ca au spectatori si gust de neputinta amara.
Incredere, dragoste, intelegere, asteptare, rabdare...si timpul trece ireversibil: tic-tac!

Regret

Ganduri, multe ganduri...Regret atat de mult ca nu mai sunt copil, ca a trecut totul atat de repede.


Michel Sardou et Garou - La riviere de notre enfance
Asculta mai multe audio Muzica

C'est tellement fort, tellement fragile aussi...

C'est tellement simple
L'amour
Tellement possible
L'amour
A qui l'entend
Regarde autour
A qui le veutVraiment
C'est tellement rien
D'y croire
Mais tellement tout
Pourtant
Qu'il vaut la peine
De le vouloir
De le chercher
Tout le temps

Ce sera nous, dès demain
Ce sera nous, le chemin
Pour que l'amour
Qu'on saura se donner
Nous donne l'envie d'aimer

C'est tellement court
Une vie
Tellement fragile
Aussi
Que de courir
Après le temps
Ne laisse plus rien
A vivre

Ce sera nous, dès demain
Ce sera nous, le chemin
Pour que l'amour
Qu'on saura se donner
Nous donne l'envie d'aimer

Ce sera nous, dès ce soir
A nous de le vouloir
Faire que l'amour
Qu'on aura partagé
Nous donne l'envie d'aimer

C'est tellement fort
C'est tellement tout

L'amour

Puisqu'on attend
De vies en vies
Depuis la nuit
Des temps

Ce sera nous,
Ce sera nous,
Ce sera nous,
Pour que l'amour
Qu'on saura se donner
Nous donne l'envie d'aimer

Ce sera nous, dès ce soir
A nous de le vouloir
Faire que l'amour
Qu'on aura partagé
Nous donne l'envie d'aimer...

Prezent si viitor

Am gasit zilele astea, in cartea pe care o citesc, o trimitere spre un vers al unui poet danez (Piet Hein), care spune in felul urmator:

"Cel ce nu traieste clipa, nu traieste niciodata"

In prima faza am zis un "daaaaa" hotarat. Chiar imi analizasem putin viata si eram nemultumita de felul in care imi traiesc prezentul. Viitorul inseamna pentru mine mult mai mult decat clipa de fata, am constatat eu. Sunt mult mai tentata sa spun: mi-as dori, voi face, va fi...si prea putin doresc, fac sau este. Da, nu sunt f impulsiva in luarea marilor decizii si sunt genul care le gandeste, analizeaza, intoarce pe toate partile. Asta ar fi o explicatie pentru orientarea mea futurista. Si totusi nu sunt deloc multumita ca-l dau din mana pe "azi" pentru "maine". La urma urmei suma clipelor ne formeaza viata, nu-i asa?
Gandind mai mult si discutand citatul de mai sus, am ajuns la inca o concluzie: nu e bine nici sa traiesti clipa fara sa te gandesti la urmari, asadar la viitor. Trebuie sa actionezi in asa fel incat sa fii in stare sa-ti asumi urmarile, ca doar orice facem sau gandim are consecinte, vrem-nu vrem.

Asta e dilema mea de cateva zile, dilema pe care v-o impartasesc si voua, cei ce mai popositi pe aici si poate va veti simti si voi provocati sa emiteti o parere. Sunt chiar curioasa sa aflu opinii pe tema asta.

Un lucru e cert insa: jonglez cu prezentul si viitorul, uitandu-ma destul de putin in urma. Mie una imi convine ca las tot mai putin fantomele trecutului sa ma rascoleasca.

Concluzia mea? Traiti azi, gandindu-va si la maine!

Dialog

Mananc cirese si ascult Alifantis. Si stau de vorba. Nu am mai vorbit de mult. Iuresul zilelor ma ia pe sus si uit sa dau binete. Uit sa ma opresc pentru o secunda si sa privesc in ochi, sa ating un obraz, sa-ntreb de sanatate; sanatate sufleteasca. Azi n-am avut incotro. M-a prins si nu-mi da drumul. Stau pe loc si vorbesc. De fapt, mai mult raspund la intrebari.

"Cine esti tu?"
"Am si uitat; n-am timp sa ma gandesc"
"Unde e copilul calare pe norisori roz?"
"Cred ca s-a saturat de visare si-a fugit in alte inimi"
"Ce te doare?"
"As vrea sa spun ca asteptarea; sau singuratatea; sau pierderea ta...dar uite ca azi te-am regasit si ma bucur"
"Ce te oboseste?"
"Altruismul"
"Ce te enerveaza?"
"Mediocritatea"
"De ce ti-e dor?"
"De ras si de calatorii; de cer, de iarba, de tacere"
"Ce-ti da putere?"
"Credinta si dragostea"
"Ce te ingrijoreaza?"
"Sanatatea si manifestarile ei din ultimul timp"
"Regreti?"
"As vrea sa spun ca nu, dar nu e asa...exista what if-uri, exista priviri inapoi, exista teama de esec"
"Culoarea?"
"Hmmm...daca amestec verde cu rosu, cu galben, cu negru si tot mai mult gri...oare ce iese? Nebunie? Incertitudine?"
"Speri?"
"Ma tem"
"Ce-ti doresti?"
"Forta de altadata, independenta, increderea si cat mai multe discutii cu tine, eul meu"

Cred ca e timpul sa primesc si sa ma opresc din aruncat altruism cu pumnul in dreapta si-n stanga. Cred ca am sa ma tolanesc si am sa accept.E timpul sa invat egoismul si dragostea de sine.

Saturday mood

Exista?

Asta inteleg eu prin vointa, hotarare, forta, dedicare, prin a putea, prin dragoste, prin...100%.
Exista oare cu adevarat un astfel de om in lumea asta in care "eul" e supremul care ne dicteaza gandurile, actiunile, vointa? Exista oare vreo persoana pe pamantul asta pentru care DA e DA pana la capat, iar NU e cu adevarat NU? Exista 100%?
Poti sa apuci mana intinsa spre tine cand genunchii-ti sunt plini de noroi? Poti ridica privirea din pamant pentru a vedea soarele? Poti? Vrei? Crezi in 100%?

Gravity

Despre modele in viata

Ii am si acum in fata ochilor si ii privesc cu atata admiratie! Ii vad rar, atunci cand imi rup din timp si bani sa fac calatoria de 600 de km, dar de fiecare data ma umplu de o stare de bine. E doza mea de energie si speranta de care am devenit dependenta de-a lungul anilor.
Un el si o ea. Doi oameni simpli, modesti, la locul lor. Nu au scoli inalte si nici pozitie sociala de invidiat. Muncesc de cand ii stiu si cu mult inainte chiar. Trag de zeci de ani pentru un salariu jenant, dar o fac cu pasiune si daruire.
El se trezeste la 3 in fiecare dimineata. Pentru ca la 4 iese din casa. Are cicatrici, iar mainile si picioarele ii sunt distruse. "Ce sa fac? Sunt in mijlocul lor toata ziua, iar animalele lasate in libertate te mai si ranesc". E usor adus de spate si are acelasi mers sleampat pe care l-a dat mai departe mostenire. A albit aproape de tot, iar trecerea anilor i-a lasat urme adanci in jurul ochilor. Nu a avut o viata lina si fara probleme, dar munca l-a innobilat. Si dragostea pentru Dumnezeu si oameni.
Ea se agita si pune atata suflet in munca ei. Hartii, profesori, mancat pe fuga pentru a raspunde imediat solicitarilor, studenti, drumuri si iar hartii...Imi povesteste atat de pasionata de munca ei din timpul zilei, iar uneori, coplesita imi spune: "nu cred ca mai rezist cu atata presiune si alergatura. Cred ca ma pensionez." Alteori, nostalgica, imi povesteste despre dragostea ei pentru copii si cat regreta ca nu a urmat o cariera didactica: "Am fost incapatanata. Am vrut liceu teoretic, ca asa era la moda atunci. Nu am ascultat sa merg si eu la Pedagogic si azi as fi fost educatoare". Adora copiii. Se leaga de ei pe strada, le zambeste si vorbeste cu ei. Isi doreste nepoti si stiu ca va fi cea mai nemaipomenita bunica.
Au mai bine de 30 de ani de cand sunt impreuna. El si acum ii aduce flori si-i umple toata casa cu ele. Uneori cu motiv, alteori doar asa, "cum sa nu avem noi flori in casa?" Si acum, dupa atatia ani ii spune c-o iubeste si o pupa intruna. "Stii, mereu a fost dragastos si atent, mereu a stiut sa ma faca sa ma simt iubita. Asa barbat iti doresc si tie". Si acum, ei se tin de mana. Daca nu i-ar trada anii trecuti peste ei, ai spune ca sunt doi tineri indragostiti in perioada de curtare.
"E 12. Imediat ma suna". Nu trec 10 minute si telefonul mobil confirma: "ce faci?"
Au inceput greu traiul in doi acum multi ani. Au luat-o de la 0. Nu aveau nimic, decat o masa, un pat si doua scaune. Si multa, multa dragoste. Si incapatanarea de a reusi, de a demonstra ca dragostea invinge totul. Incet incet au inceput sa apara si doua farfurii, 2 linguri...2 copii. 2 fete mai exact. Aici s-au intrecut pe ei insisi. Nu exista dragoste mai mare decat dragostea cu care si-au crescut si educat odraslele. Tinute pe palme, daruindu-le tot ce-si doreau, gata sa se sacrifice pe ei pentru ele. "Lasa, sa aiba ele. Ele au nevoie de haine noi, frumoase. Noi...mai incolo". Au stiut insa ca pe langa cele materiale copiii au nevoie de mult mai mult: de educatie sanatoasa. Le-au dat bun simt cu carul, le-au invatat ce e respectul si dragostea de Dumnezeu si oameni. Le-au dat la cele mai bune scoli si nimeni nu era mai fericit ca ei cand vedeau ca fetele invata si nu e nimeni ca ele. Ca parinte nu-ti trebuie mai mult decat sa vezi cum investitia in copiii tai da roade.

Azi suntem una mai departe ca cealalta de ei: Corina in Arad, eu in Bucuresti. Ii vedem o data pe luna, sau la doua luni...depinde cum ajungem pe acasa. Ne asteapta mereu cu sufletul la gura si plini de voiosie. Mama cu cele mai alese mancaruri, tata cu fructe, dulciuri si multi, multi pupici. Li se insenineaza fata cand ne vad. Si plang de bucurie. Cand plecam, plang de tristete: "iar ramanem singuri. Iar plecati la ale voastre...". Ii las cu inima inlacrimata si-mi promit sa nu treaca zi in care sa nu ma gandesc la ei, in care sa nu-i caut, in care sa nu-I multumesc lui Dumnezeu ca mi-a dat cei mai frumosi parinti din lume, oameni pe care imi doresc sa-i fac mereu fericiti si mandri de fiica lor cea mare.

Saturday

LOVE STORY (Taylor Swift) Meets VIVA LA VIDA (Coldplay) - Piano/Cello - by Jon Schmidt - The best free videos are right here

Sa simti...sa te rupi de tot, sa-nchizi ochii si sa simti...

Feel...thoughts

...gust sarat...dezamagire...teama...paranoia...why? and what if? Helpless. Tired. Feeling...snob. Roseata in jurul ochilor. Durere in piept. Cufar ferecat, doldora de...azi, maine si de ce. Si pana cand. Si cum.
Licurici...mult prea departe. Mana intinsa goala. Se spune ca...moare ultima. Uneori nu-i mai aud respiratia. O fi doar clinica? Moartea. Ei.
Sensless.
Selfishness...I miss.
Fake.
De-a valma.
Caugh.

Noapte buna!

11

11 mai, ora 11 seara: buchetul de margarete imi zambeste complice. Nu stiati? Sunt florile mele preferate :).
Cu tot cu vizite la medic, analize, retete si alte trimiteri, cu tot cu ratiune si judecata la rece, sfarsesc ziua spunand: azi a meritat! Sa vina maine!

Do you mean it? Prove it!

"Stop talking about love. Every asshole in the world says he loves somebody. It means nothing. It still doesn't mean anything. What you feel only matters to you. It's what you do to the people you say you love, that's what matters. It's the only thing that counts." (Stephen- "The Last Kiss").

...sunt vorbe care m-au pus pe ganduri si m-au facut sa reafirm: dragostea e forma suprema de egoism! Stiu ca suna socant. Dar contraziceti-ma! Iubesc si iubesti pentru starea de bine, pentru sentimentul de apartenenta, pentru fluturii din stomac, pentru ca suntem "animale sociale" si uram mai mult sau mai putin singuratatea. Iubim pentru ca simtim si e frumos. Am vazut unde duce lipsa de iubire. Am vazut si ce minuni face acest sentiment. Am vazut oameni metamorfozati, chipuri senine si zambete luand locul lacrimilor, a insingurarii si a sentimentului de inutilitate. Cu o singura conditie: sa existe acea chimie numita reciprocitate. Si ce poate fi mai frumos decat sa fii iubit? Iar asta se demonstreaza. Nu cred in parinti care-si pupa copiii doar cand acestia dorm. Nu cred in dragoste nemarturisita sau pasiuni ascunse. Nu cred in dragostea trambitata in gura mare, neinsotita de fapte.

Azi sunt pragmatica. Nu am inspiratie sau chef sa ma joc cu metaforele. In concluzie: iubesti? Nu conteaza ca e un el sau o ea, ca e mama, tata, fratele, sora sau copilul tau. Simti? Crezi ca-i pasa? Da, ii pasa teribil de mult. Cu o singura conditie: spune-i-o si demonstreaza-i-o. E simplu. Si vine in mod natural.

"Michael: I'm in love with your daughter Stephen, Maybe that doesn't mean anything to you but I'm standing here. You are her father, I am looking at you in the eyes and I'm telling you I will do anything in the world to get your daughter back.
Stephen: Really?
Michael: Really.
Stephen: Anything?
Michael: I'll do anything.
Stephen: People say that, they don't mean it.
Michael: But I mean it!
Stephen: Well it's very simple... do whatever it takes.
Michael: It's that simple?
Stephen: Yes... you can't fail if you don't give up."

Nu va dor tastele?

Sunt furioasa. Si am tot dreptul. Ma doare din nou si de data asta e cronic. Nu mai am ingaduinta, nu mai am bun simt sau intelegere. Asa ca rabufnesc, c-o fac la mine "acasa":

Oameni buni, nu mai schingiuiti limba romana!!! Nu va e mila de ea? Nu va pasa ca e in agonie? E a noastra, a ta si a mea...si continuati s-o maltratati fara pic de remuscare!

E a tzshpea oara cand rasfoiesc blogosfera, cand imi arunc un ochi obosit de computadorismul de zi cu zi practicat prin inalte curti imperialiste si vad repetandu-se aceeasi greseala. Ignoranta chiar nu doare? A, nu, ignorantii sa stiti ca nu sunt femeia cu patru clase de la tara sau cel ce ne aduna joia gunoiul din fata portii. Nici vorba! Sunt ei, educatii! Scolitii! Facultati? Fara numar! Masterate, doctorate, conferinte si simpozioane. Toate le gasesti in pretioasele lor CV-uri. A...unii chiar isi castiga existenta cu limba! Limba romana, evident. Lucreaza in presa sau in companii in care cuvinte precum "comunicare", "relatii publice", "a scrie" sau "a fi creativ" reprezinta painea cea de toate zilele. Auch! Nu va doare? Ca pe mine da. Si nu mai pot, asa ca-ntr-o zi sa nu va mirati daca ma auziti tipand.

Esenta revoltei mele...vad scriindu-se tot mai des, incapatanat de des, nesimtit de des, intruna, iar si iar: "ma gandesc intr-una la aia si aia"; "dreg intr-una aia si aia", imi dau aere mai mult decat e cazul...la fel de..."intr-una"!!!!!!!!!!!!!! Pe bune acum: nu va dor tastele?

Alooo!!! Cei ce ati lipsit in clasele primare din motive (evident!) intemeiate de la orele de gramatica a limbii romane, puneti mana pe DEX si cititi. Nu va ia mai mult de cinci secunde! Promit eu!
ÎNTRÚNA adv. Mereu, neîncetat, continuu. Vorbeşte întruna.

Asadar, legati-l ca plange cand il nenorociti si-l ciopartiti! Si credeti-ma: e cea mai urata carte de vizita a unui roman.

Huh, gata! M-am racorit. Pacat ca tot aia "sanatosi" care inteleg despre ce vorbesc vor pierde timpul citind aceasta postare, nicidecum cei "virusati"...

Amazing...si atat!

Aerosmith - Amazing
Asculta mai multe audio Diverse »

Multumesc, Doamna!

A fost odata ca niciodata...A fost in urma cu multi ani. In 1992. Atunci, intr-o zi de 15 septembrie, aveam sa o cunosc pe EA, Femeia vinovata in buna masura de ceea ce sunt eu azi.
Cum mi-o amintesc? Ca pe o mare Doamna. Intruchiparea Dascalului ideal. Olar ce-a stiut sa preschimbe lutul in cele mai pretioase lucrari de arta. Omul care in 5 ani de zile a transformat o mana de copii timizi in cei mai increzatori si creativi dascali.
A fost cea care la inceput m-a speriat prin raceala si severitate, care m-a intimidat prin tinuta verticala si vocea ferma, ca apoi, usor, sa-mi castige pe deplin increderea, pretuirea si admiratia prin daruirea si caldura cu care a stiut sa mi se descopere.
A fost cea care la inceput ma enerva pentru ca mereu ma striga pe numele de familie, asa ca am decis s-o "educ", semnandu-mi cu incapatanare toate extemporalele: ANCA. Asa, fara numele de familie pe care parea sa-l fi retinut si cu majuscule! A inteles rapid.
A fost cea care mi-a dat nota maxima la prima teza, in ciuda faptului ca am tratat 3 subiecte intr-o pagina si jumatate, sub forma unei schite. Mi-a descoperit din prima spiritul sintetic si gandirea matematica.
A fost cea care m-a pregatit si m-a trimis la Olimpiada Nationala de la care m-am intors cu rezultate ce mi-au sporit si mie increderea in propria-mi persoana si colegilor si profesorilor admiratia si aprecierea.
A fost cea care m-a provocat pentru prima data sa raspund la intrebarea "Cine sunt eu?".
A fost cea care in zilele tensionate de la bacalaureat ne-a stat alaturi din prima, pana in ultima clipa, incurajandu-ne, sfatuindu-ne, punandu-ne o vorba buna acolo unde era cazul, potolindu-ne cand plini de inversunare porneam sa ne razboim cu comisiile din pricina unor nedreptati in notare.
A fost cea care m-a invatat sa invat. M-a invatat sa vorbesc in public fara teama. M-a invatat sa-i invat pe altii si sa-i evaluez corect si obiectiv.M-a invatat sa iubesc scoala si copiii.
Mi-a fost exemplu ca Dascal, ca Adult, ca Om.

A fost odata ca niciodata. A fost odata si azi nu mai e. A fost odata Doamna VIORICA PISCOI, profesor de pedagogie, psihologie si practica pedagogica. Mentorul care mi-a luminat sufletul. Multumesc!

"If I were famous...

...I would definitely be a musician" ma obliga s-o afirm Marian. Cum? Dandu-mi de ceva timp o leapsa care zice asa:

- Te duci pe Wikipedia. Dai “random” sau si mai simplu faci click aici. Titlul articolului care ti se deschide reprezinta numele trupei din care faci parte. Buuun; la mine e un nume englezo-frantuzesc, ceea ce-mi suna bine: Hotels of Montpellier;
- Trupa din care faci parte isi lanseaza primul album. Numele albumului? Din nou dai cu zarul si intri la "Random quotes", mai exact aici. Ultimele 4-5-6- cate cuvinte au cat de cat un sens- dau numele albumului. Super tare: "...from the known to the unknown..."
- Si ca albumul sa fie gata de lansare pe o piata in care goliciunea vinde in nesimtire, te gandesti totusi sa-l imbraci in straie decente. Drept urmare faci un nou click pe Flickr . A treia poza din albumul care ti se deschide e tinuta care-ti completeaza creatia.
- Faci un tot unitar din elementele identificate si ta-daaaaaaa: iacat-o!

Ce a iesit? Cea mai tare random-uiala de care putea da dovada o curioasa indragostita de copii si care uneori mai are accese de snobism preferand englezismele si frantuzismele pentru a-si face publice fragmente din invalmaseala gandurilor:


Si ca sa-mi duc curiozitatea pana la capat, mor de nerabdare sa aflu ce albume vor lansa Corina, Malina si Liz :). Sa va vad, fetelor!

The Real Me

In the moments I feel frustrated, lonely, ugly, worthless, weak, angry...in the rainy days, when sun seems so far...in these moments I feel safe in His arms, because He is the only one who can see the Real Me.

Martisor virtual

Pentru ca pentru mine martie inseamna primavara, pentru ca o astept cu nerabdare de mult prea mult timp, pentru ca de cateva zile orasul e plin de cele mai frumoase flori si miresme, pentru ca e soare si am chef de viata, pentru ca freziile sunt printre florile mele preferate si nu ma mai satur admirandu-le (sincer, le-as lua pe toate acasa!)...va ofer celor ce-mi vizitati gradina in aceste zile cel mai frumos buchet!
Soare, zambet si voie buna! Bine-ai venit, martisor!

De-a leapsa

O leapsa primita de la Oana ma asteapta de ceva vreme, asa ca ar fi cazul s-o onorez. Ca e de-aia narcisista, numai buna sa ma laud iar :D.


SUNT: incapatanata, sincera si directa, ironica, razbunatoare, sigura pe mine, desteapta si devreme acasa (frumusetea le-o las miss-elor, iar modestia mediocrilor);
AŞ VREA: sa fiu sanatoasa si eu si toti din jurul meu, sa rad zilnic si eu si cei de langa mine, sa visez fara limite si sa se implineasca;
PĂSTREZ: oamenii frumosi langa mine, dorul de bunica mea in suflet, cadourile care-mi plac in mod deosebit fara sa dau iama-n ele, pana cand ajung sa fie nefolositoare;
MI-AŞ FI DORIT: sa fi fost medic sau diplomat, sa-mi fi trait mai intens anii adolescentei
NU ÎMI PLACE: ardeiul fiert, ploaia, frigul si implicit iarna, sa fiu certata cu cineva, prostia si ma enerveaza lipsa de educatie si bun simt; si ma irita cei care nu saluta!
MĂ TEM: de Dumnezeu si de singuratate;
AUD: uneori prea multe, asa incat mi-ar ajunge si-o ureche (prietenii stiu de ce:P);
ÎMI PARE RĂU: ca nu am "undo" si in viata de zi cu zi;
ÎMI PLAC: oamenii in general si copiii in special, opera si teatrul, margaretele, freziile si lalelele albe, leaganele si trenuletele electrice, excursiile si calatoriile, marea si soarele, primavara si vara si multe, multe altele;
NU SUNT: egoista, proasta sau fraiera;
DANSEZ: aproape niciodata si cu f mici exceptii;
NICIODATĂ: n-am fost materialista;
RAR: ii laud pe ceilalti, rar ajung pe acasa (in Oradea)... mai nou...(am primit reclamatii);
PLÂNG: destul de greu si de cele mai multe ori cand sunt singura;
NU SUNT ÎNTOTDEAUNA: hotarata, calma, ingaduitoare;
NU ÎMI PLACE DE MINE: cand iau decizii foarte greu;
SUNT CONFUZA: cand se glumeste pe un ton serios cu mine;
AM NEVOIE: de Dumnezeu, de parinti, de sora mea (bine, m-ati induplecat: si de attachment-ul ei, numit Filip, cumnatul meu- acu-i bine?:P), de iubire, de liniste si de sanatate;
AR TREBUI: sa radem zilnic.

Leapsa i-o dau Corinei, ca tot e sange din sangele meu. :)

De ce-mi plac copiii

...uite si de-asta:

Amintiri cu gust de tarana

Ganduri. Amintiri. Evenimente. Zbateri si dorinte. Vesnicele "what if"-uri. Rutina de zi cu zi. Vestile bune si foarte bune de departe. Momentele petrecute cu mine insami. Nu stiu si nici nu stau sa ma intreb prea mult ce m-a facut sa dau filele inapoi, sa retraiesc momente de neretrait, sa caut din nou raspunsuri la intrebari puse si nepuse, sa resimt si sa-mi amintesc.
S-au facut doi ani acum catva timp. Doi ani de la ziua in care ceva in mine a murit si nu cred sa reinvie vreodata. Doi ani de cand am fost jos, atat de jos incat simteam gust de tarana si era sarat. Si umed. Si amar ca fierea. A fost un sut care nu numai ca m-a dezechilibrat, dar m-a aruncat in cea mai neagra prapastie a deznadejdii, a neincrederii, care mi-a bulversat lumea interioara si valorile, care mi-a ucis increderea si pentru o buna perioada de timp credinta. Da, au fost oameni. Dar oameni mici a caror ascensiune politica sau religioasa nu le va schimba imaginea de pe retina a doi ochi verzi. Pe care candva i-au admirat. Sincer sau nu. A fost ipocrizie si multa, multa fatarnicie. Atata fatarnicie incat au ajuns sa-si creada propriilor lacrimi. Atata fatarnicie incat au continuat "urarile de bine" si urmaririle "din umbra". Insa nu aveau nici un drept. Un eveniment nefericit din viata, pe de o parte sau parvenitismul si ignoranta pe de alta parte, nu-ti dau dreptul sa calci suflete in picioare. Si sperante. Si vise. Si vieti la inceput de drum.
Orice sut in fund e un pas inainte. Ca doar ochii verzi sunt puternici si renasc precum pasarea Phoenix. O, da, sunt nebanuit de puternici. Si da, au ajuns pe calea pe care si-o doreau, chiar daca sunt abia la inceputul ei. Dar nu asta conteaza acum. Nu conteaza nici incercarile de iertare si uitare. Pentru ca mi-am amintit de amaraciune, de fire albe care au iesit mult prea devreme, de zguduiri puternice si de o maturizare violenta si dureroasa.
Da, ma doare si acum dupa doi ani. Ma doare minciuna, ma doare prefacatoria, ma doare ipocrizia, ma dor sperantele inselate, increderea zguduita, prostia si snobismul ajunse mult prea sus. Nepermis de sus. Si ma doare ca au ochii atat de ferecati. Ma doare ca se mint singuri si sunt atat de creduli. Ma dor si bunele intentii mai mult decat prost administrate, ma doare epava care a ramas si ma doare ca presimtirile-mi s-au adeverit si din corabia infloritoare de acum 8 ani s-a ales praful si pulberea aparentelor si a minciunilor mediocru ambalate.
Ma-ntreb uneori daca mai au vreo sansa de-a se trezi. Daca vreodata vor intelege. Pentru ca deocamdata plutesc mincinos de frumos in cea mai pura ignoranta.

Nu va speriati. Sunt ok. Foarte ok. Doar m-au napadit amintirile si gandurile. Si trebuia sa le eliberez in scris...

Daca as fi fost barbat...

Mi-as fi dorit sa fiu barbat.
Daca as fi fost barbat...as mai fi jucat si azi fotbal cu baietii o data pe saptamana. Si baschet. Si ping-pong. Si as fi fost in stare sa fac flotari.
Daca as fi fost barbat, as fi iesit periodic la o "bere" cu baietii, pretext pentru a discuta despre politica, sport si femei inteligente.
Daca as fi fost barbat, as fi purtat camasi.
Daca as fi fost barbat, as fi condus prin Bucuresti.
Daca as fi fost barbat, as fi fost mai rational si mai putin sentimental.
Daca as fi fost barbat, as fi facut mai mult si as fi visat mai putin.
Daca as fi fost barbat, mi-as fi cautat independenta la 14, 18 sau 20 de ani, nu la 30.
Daca as fi fost barbat, as fi initiat, nu as fi asteptat.
Daca as fi fost barbat, as fi daruit multe flori femeilor din viata mea. Fara un motiv anume.
Daca as fi fost barbat, as fi fost mereu barbierit.
Daca as fi fost barbat, as fi fost privit cu ingaduinta cand as fi spus ca dansul nu e pasiunea mea.
Daca as fi fost barbat, mi-ar fi placut ploaia si plimbarile de unul singur.
Daca as fi fost barbat, m-ar fi chemat Alin George.
Daca as fi fost barbat, nu m-ar fi deranjat ca am 30 de ani si nu am copiii si casa mea.
Daca as fi fost barbat, nu mi-as fi tocit coatele pe bancile scolilor, ci poate faceam misto de tocilare.
Daca as fi fost barbat, as fi fost romantic.
Daca as fi fost barbat, probabil azi as fi fost medic. Pediatru, neaparat.
Daca as fi fost barbat, as fi intrat in politica.
Daca as fi fost barbat, as fi putut spune NU mai des.
Daca as fi fost barbat, as fi fost puternic.

Nu stiu de ce, dar azi mi-as fi dorit sa fi fost barbat.

Purple Rain

Discover Prince!

Gand

...un clip pe care-l stiam de mult, dar care zilele astea cand l-am revazut m-a pus mai mult pe ganduri. Ce poate fi mai emotionant pentru un artist aflat in mijlocul multimii? Ce-si poate dori mai mult?
Dar oare eu si tu, cei care nu am facut din arta o meserie...pe noi ce ne implineste? Ce ne emotioneaza? Noi nu urcam pe o scena, noi nu cantam, noi nu dansam, noi nu ne adresam unei multimi formate din sute sau mii de oameni care platesc sa ne vada, sa ne auda, sa ne aplaude, sa ne arunce flori... Noi suntem cei care muncim in birouri, in sali de clasa, in cabinete, in redactii, in spatii largi sau ingramaditi in "custi"...Unii lucram cu oameni, altii cu hartii, cu mai multa sau mai putina tehnologie. Unii lucram in echipa, altii singuri. Unii primim recunostinta si aprecierile celor din jur, altii nu. Unii mergem la munca voiosi, plini de entuziasm, pentru ca s-a nimerit ca meseria sa fie si pasiune. Altii ne taram picioarele greoi, urmarind obsedant minutarul agatat de mana stanga sau calendare suspendate pe pereti.
Si totusi...noua ce ne aduce emotie sau tremur in glas sau lacrimi pe obraji?

Je m'en fiche-ism de iarna

La multi ani, 2009! Nu te-am simtit venind, nu te constientizez pe de-a-ntregul nici acum, desi te-ai instalat bine merci in calendare de cateva zile bune.
Nu stiu daca din vina mea, a celor din jur, sau din alte motive, am bifat sarbatorile anului 2008/2009 fara sa simt. Nu am simtit Craciunul, n-am simtit trecerea in Noul An, n-am simtit Boboteaza sau Sf Ion; nu simt iarna cu exceptia noptilor friguroase si a picioarelor inghetate sau a gerului care-mi ciupeste tot mai nesimtit obrajii.
Poate problema mea e ca nu simt alb iarna asta. Simt amestecat: rosu cu picaturi de verde, uneori galben, gri sau chiar negru. Asa...de-a valma. Si totusi...prea putin, mult prea putin alb. Nici un snow angel iarna asta. Aripi? Da. In plin proces de modelare. A, nu, sunt departe de a fi gata. Mai dureaza pana se vor putea intinde spre un zbor albastru. Dar sunt pe "to do" list. Si pe "vreau" list. Si pe "nu ma las" list. Si pe toate listele a caror denumire are "optimismul" ca prefix.

Pana una alta, in lipsa de alta inspiratie, apelez la desteptaciunea altora si postez niste chestii pe care le-am citit azi. Daca nu altceva, macar ne pun putin pe ganduri sau isca vreo furtuna prin creiere, ceva. In cazul in care nu ne-au inghetat cu totul gandurile.
Asadar...Paulo Coelho (daca am inteles eu bine) zice dupa cum urmeaza (nu ca m-as da in vant dupa individ- e mult prea la moda pentru gusturile-mi, dar...):

Inventory of normality

I decided to conduct a survey among my friends about what society considers to be normal behavior. What follows is a list I have made of some of the absurd situations we face in day-to-day life, just because society sees them as normal:

1] Anything that makes us forget our true identity and our dreams and makes us only work to produce and reproduce.

2] Making rules for a war (the Geneva Convention).

3] Spending years at university and then not being able to find a job.

4] Working from nine in the morning to five in the afternoon at something that does not give us the least pleasure, so that we can retire after 30 years.

5] Retiring only to discover that we have no more energy to enjoy life, and then dying of boredom after a few years.

6] Using Botox.

7] Trying to be financially successful instead of seeking happiness.

8] Ridiculing those who seek happiness instead of money by calling them “people with no ambition”.

9] Comparing objects like cars, houses and clothes, and defining life according to these comparisons instead of really trying to find out the true reason for being alive.

10] Not talking to strangers. Saying nasty things about our neighbors.

11] Thinking that parents are always right.

12] Getting married, having children and staying together even though the love has gone, claiming that it’s for the sake of the children (who do not seem to be listening to the constant arguments).

12ª] Criticizing everybody who tries to be different.

14] Waking up with a hysterical alarm-clock at the bedside.

15] Believing absolutely everything that is printed.

16] Wearing a piece of colored cloth wrapped around the neck for no apparent reason and known by the pompous name “necktie”.

17] Never asking direct questions, even though the other person understands what you want to know.

18] Keeping a smile on your face when you really want to cry. And feeling sorry for those who show their own feelings.

19] Thinking that art is worth a fortune, or else that it is worth absolutely nothing.

20] Always despising what was easily gained, because the “necessary sacrifice” – and therefore also the required qualities – are missing.

21] Following fashion, even though it all looks ridiculous and uncomfortable.

22] Being convinced that all the famous people have tons of money saved up.

23] Investing a lot in exterior beauty and paying little attention to interior beauty.

24] Using all possible means to show that even though you are a normal person, you are infinitely superior to other human beings.

25] In any kind of public transport, never looking straight into the eyes of the other passengers, as this may be taken for attempting to seduce them.

26] When you enter an elevator, looking straight at the door and pretending you are the only person inside, however crowded it may be.

27] Never laughing out loud in a restaurant, no matter how funny the story is.

28] In the Northern hemisphere, always wearing the clothes that match the season of the year: short sleeves in springtime (however cold it may be) and a woolen jacket in the fall (no matter how warm it is).

29] In the Southern hemisphere, decorating the Christmas tree with cotton wool, even though winter has nothing to do with the birth of Christ.

30] As you grow older, thinking you are the wisest man in the world, even though not always do you have enough life experience to know what is wrong.

31] Going to a charity event and thinking that in this way you have collaborated enough to put an end to all the social inequalities in the world.

32] Eating three times a day, even if you’re not hungry.

33] Believing that the others are always better at everything: they are better-looking, more resourceful, richer and more intelligent. Since it’s very risky to venture beyond your own limits, it’s better to do nothing.

34] Using the car as a way to feel powerful and in control of the world.

35] Using foul language in traffic.

36] Thinking that everything your child does wrong is the fault of the company he or she is keeping.

37] Marrying the first person who offers you a position in society. Love can wait.

38] Always saying “I tried”, even though you haven’t tried at all.

39] Putting off doing the most interesting things in life until you no longer have the strength to do them.

40] Avoiding depression with massive daily doses of television programs.

41] Believing that it is possible to be sure of everything you have won.

42] Thinking that women don’t like football and that men don’t like interior decoration.

43] Blaming the government for everything bad that happens.

44] Being convinced that being a good, decent and respectful person means that the others will find you weak, vulnerable and easy to manipulate.

45] Being convinced that aggressiveness and discourtesy in treating others are signs of a powerful personality.

46] Being afraid of fibroscopy (men) and childbirth (women).

47] And finally, thinking that your religion is the sole proprietor of the absolute truth, the most important, the best, and that the other human beings in this immense planet who believe in any other manifestation of God are condemned to the fires of hell.

Gata! Cred ca ajunge postarea pana mi se mai dezmorteste muza si-mi mai adoarme din je m'en fiche-ism. A bientot si spor la hibernarea simturilor!